Interpretarea normei juridice. În litera, în spiritul legii și în context

Interpretarea normei juridice este o artă. Aplicarea corectă a unei norme juridice la un caz concret depinde, în toate cazurile, de o interpretare conformă și echilibrată. Interpretarea normei juridice este una dintre cele mai importante activități ale practicienilor dreptului, fiind necesară pentru a stabili dacă o normă juridică (generală și particulară) se aplică la un caz dat și, în situația în care această normă se aplică, interpretarea normei juridice este necesară pentru a stabili modalitatea efectivă în care se aplică acea normă. Cu alte cuvinte, norma juridică se interpretează, în litera și spiritul ei, pentru a se aplica la un caz dat. De exemplu, după ce un judecător a „interpretat” norma juridică din Codul Penal ce incriminează „abuzul în serviciuși a stabilit că fapta inculpatului trebuie calificată drept „abuz în serviciu”, judecătorul va trebui să procedeze la interpretarea normelor din Codul Penal pentru putea fi aplicate la cazul dat. Astfel, în exemplul anterior, interpretarea se impune pentru a stabili, inter alia, dacă se pronunță o soluție de condamnare sau o soluție de necondamnare sau dacă va aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minim (2 ani închisoare) sau spre maxim (7 ani).

Interpretarea normei juridice prezentată în exemplul anterior este o interpretare ce aparține unei instanțe de judecată, fiind o interpretare oficială[1]. Într-o altă opinie, hotărârile judecătorești nu se bucură de interpretare oficială, ci doar interpretare judiciară[2]. Având în vedere că hotărârile judecătorești nu sunt, în principiu, general obligatorii, o hotărâre a unei instanțe de judecată este obligatorie doar pentru cazul dedus judecății, nu și pentru alte cazuri identifice sau similare, deoarece, cu anumite excepții, sistemul de drept român nu recunoaște jurisprudența (precedentul) ca izvor de drept. O altă metodă oficială de interpretare a unei norme juridice este cea realizată de către organul care a emis actul normativ deoarece, astfel cum prevede art. 9 Cod Civil la alin. (1), „cel care a adoptat norma civilă este competent să facă și interpretarea ei oficială”. Uneori, interpretarea oficială provine de la Parlament atunci când se adoptă o lege specială privind interpretarea unei legi mai vechi. Această lege interpretativă are efecte doar pentru viitor (art. 9 alin. (2) Cod Civil).  În doctrină s-a arătat că interpretarea normei juridice se clasifică în interpretări oficiale și interpretări neoficiale, astfel „interpretarea este obligatorie și ea mai poartă denumirea de interpretare cu forță juridică. Interpretarea neoficială mai poartă denumirea de interpretare doctrinară; ea este facultativă, fără forță juridică”[3]. Așadar, opiniile din doctrină sunt facultative și neoficiale, însă, astfel cum s-a precizat, ele au o importanță deosebită[4].

Este important de menționat faptul că există anumite hotărâri judecătorești care au „autoritate de lucru interpretat”, interpretarea lor fiind obligatorie erga omnes pentru celelalte instanțe de judecată. Acest hotărâri sunt cele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) în soluționarea recursurilor în interesul legii, hotărârile prealabile pronunțate de ICCJ cu privire la dezlegarea unor anumite probleme de drept, hotărârile Curții Constituționale și hotărârile interpretative ale Curții de Justiție a Uniunii Europene[5]. În ceea ce privește hotărârile interpretative ale CJUE, ICCJ, Decizia nr. 45/2006 privind dezlegarea unor probleme de drept, a precizat faptul că deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma de drept european interpretată[6]. Cu alte cuvinte, hotărârile CJUE au autoritatea de lucru interpretat asupra tuturor instituțiilor publice și instanțelor de judecată din statele membre.

 


Rezumând cele discutate anterior, interpretarea normei juridice dintr-o hotărâre judecătorească este obligatorie doar pentru cazul dedus judecății, cu excepția unor hotărâri ale unor instanțe care au autoritate de lucru interpretat asupra tuturor instituțiilor publice și instanțelor de judecată din statele membre (hotărârile CCR, hotărârile CJUE, și hotărârile ICCJ  în dezlegările de drept și soluționarea recursurilor în interesul legii).

Care este metodologia interpretării normei juridice?

Interpretarea normei juridice este o artă și o știință ce urmărește să păstreze interpretarea în anumite limite rezonabile. O interpretare prea restrictivă ar putea conduce către excluderea eronată a aplicării normei juridice la anumit cazuri concrete; o interpretare prea extensivă ar putea conduce către aplicarea eronată a normei juridice. O interpretare corectă a legii depinde de iscusința interpretului în alegerea și aplicarea metodologiei corecte. Înainte de a prezenta metodologia interpretării normei juridice, sunt necesare trei precizări. În primul rând, metodele nu sunt prezentate într-un mod exhaustiv. În al doilea rând, interpretul se poate baza pe fler, logică și experiență atunci când alege metoda/metodele de interpretare și cum va realiza efectiv interpretarea. În al treilea rând, cercetătorii în științele limbajului descriu mai multe metode opuse de interpretare a unui text, astfel cum arată Umberto Eco în lucrarea „Limitele interpretării”[7]:  

„a) trebuie să căutăm în text ceea ce autorul a voit să spună;

  1. b) trebuie căutat în text ceea ce spune acesta [textul], independent de intențiile autorului său.

[…]

(b1) trebuie căutat în text ceea ce spune el în raport cu propria-i coerență contextuală și cu situația sistemelor de semnificare la care se raportează;

(b2) trebuie căutat în text ceea ce destinatarul găsește în el prin raportare la propriile-i sisteme de semnificare și/sau raportat la propriile-i dorințe, pulsiuni sau criterii arbitrare”.

Deși nicio abordare dintre cele prezentate anterior nu este greșită, cel care interpretează un text trebuie să aibă o abordare echilibrată pentru a nu depăși limitele. Deși practicianul dreptului beneficiază astăzi de libertate în cercetarea științifică a dreptului[8] – legea fiind interpretată atât în litera, cât și în spiritul ei[9] – libertatea cu privire la interpretarea normei juridice este doar o față a unei monede. Cealaltă față a monedei este responsabilitatea unei interpretări rezonabile, interpretare care poate rezulta dintr-un cumul de factori, printre care bunul-simț, flerul, iscusința, logica, raționamentul juridic, pregătirea metodologică, eficiența metodei/metodelor folosite în interpretarea normei juridice.

Metodologia interpretării normelor juridice cuprinde, în mod neexhaustiv, următoarele metode:

 


(i) metoda gramaticală. Această metodă nu va fi dificil de aplicat pentru cel care deține cunoștințe ridicate de gramatică (e.g. morfologice, sintaxă) și de vocabular (i.e. sensul corect al cuvintelor). De exemplu, propoziția „Regulamentul se aplică oricărei persoane fizice” are un sens diferit de propoziția „Regulamentul se aplică persoanelor fizice care au împlinit vârsta de 30 de ani”. Sunt necesare cunoștințe avansate de gramatică pentru prinderea unor sensuri subtile – chiar și o virgulă (sau lipsa ei) poate schimba întreaga semnificație a unei norme!

(ii) metoda sistematică. Această metodă privește interpretarea unei norme în contextul actului normativ din care face parte sau în contextul altor acte normative, deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „caracteristica fundamentală a sistemului de drept constă în faptul că el există prin fidelitate față de propriile-i norme. Părțile sale componente se află într-o stare de acută interferență, iar nu în stare de indiferență”[10].

(iii) metoda istorică urmărește să interpreteze norma juridică prin luarea în calcul a contextului istoric (social, juridic, economic) care a condus la elaborarea ei[11]. De exemplu, Regulamentul General privind Protecția Datelor a fost adoptat pentru a răspunde, inter alia, provocărilor generate de evoluțiile tehnologice și globalizare, legislația europeană privind reținerea datelor (în prezent, abrogată) a fost adoptată ca urmare a unor atacuri teroriste la Londra și Milano[12].

iv) metoda logică prin utilizarea unor mecanisme de raționament logic și juridic, ca de exemplu per a contrario, a fortiori, reducerea la absurd (ad absurdum), a majori ad minus (cine poate mai mult poate și mai puțin)[13]. De la regula „a majori ad minus”, nu există nicio excepție[14]. Reducerea la absurd urmărește să invalideze, prin reducere la absurd, argumentele care se opun unei interpretări. Interpretarea normei juridice poate fi realizată, în principiu, prin orice metodă logică (g. argumente, deducții logice, paradoxuri, interferențe).

v) metoda analogiei – pentru lacune legislative sau texte neclare[15].

vi) interpretarea teleologică – metoda utilizată de unele instanțe privind interpretarea textelor în lumina scopurilor, valorilor, contextului social și economic[16]. Această metodă este utilizată frecvent de către CJUE, instanță ale cărei interpretări teleologice generează dezbateri vii în mediul academic.

***

În concluzie, interpretarea normei juridice este o artă bazată pe cunoaștere științifică, logică și intuiție. Deși există multiple instrumente de interpretare, libertatea și curajul juristului în interpretarea normei juridice implică responsabilitatea unei interpretări științifice echilibrate, în litera, în spiritul legii și în context. Să interpretăm, așadar, cu libertate, curaj și responsabilitate!  

 

Referințe:

[1] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C.H.Beck, București, 2020, p. 227.

[2] P. Perju în lucrarea în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 12.

[3] N. Popa, op. cit., p. 227.

[4] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 536.

[5] Izvoarele De Drept. Este Jurisprudența Izvor De Drept În România?, legalup.ro, disponibil la următoarea adresă, link accesat 03.07.2021.

[6] Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23 mai 2017.

[7] Umberto Eco, Limitele interpretării, Ed. Polirom, 2016, trad. Ș. Mincu, D. Crăciun, p. 22.

[8] I. Craioveanu, op. cit., p. 537.

[9] N. G. LĂCRIŢA, Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei, juridice.ro, 18.02.2021.

[10] N. Popa, op. cit., p. 230.

[11] Idem, p. 231.

[12] Simona Șandru, Curtea de Justitie Europeana, Analiză critică a jurisprudenţei de contencios constituţional din România şi Germania cu privire la declararea neconstituţionalităţii legilor naţionale de transpunere a Directivei nr. 2006/24/CE privind reţinerea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Directivei nr. 2002/58/CE, Pandectele Romane nr. 4 din 2011, versiunea digitală a articolului oferită de sintact.ro nu are pagină.

[13] I. Craioveanu, op. cit., p. 539-540.

[14] Excepția furnizată în doctrină (N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C.H.Beck, București, 2020, p. 232) se bazează pe ipoteza falsă din dreptul roman că „femeile, spre deosebire de bărbați, nu pot percepe diferența dintre vânzare și ipoteză”. Sperăm ca autorul să remedieze eroarea în ediția viitoare a lucrării.

[15] N. Popa, op. cit., p. 232.

[16] Lydia Scholz, Teleological Interpretation, disponibil la următoarea adresă, link accesat 04.07.2021.































AFLĂ MAI MULTE!