În larg, legea este dificil de aplicat. Mulți ar spune că în larg, în marea deschisă ce nu aparține de jurisdicția vreunui stat, se poate întâmpla orice: piraterie, trafic cu sclavi sau substanțe stupefiante, pescuit fără limite, distrugerea ecosistemelor vii ale mării libere, inclusiv a mamiferelor marine. Suveranitatea unui stat încetează acolo unde începe marea liberă. Cu toate acestea, Convenția ONU privind dreptul mării din 1982 stabilește anumite prevederi minime destinate să protejeze, inter alia, pacea, drepturile omului sau protecția ecosistemelor vii și a mamiferelor marine.
Un stat are suveranitate atât asupra propriului teritoriu, cât și asupra unei părți a mării care se extinde dincolo de teritoriul statului. În dreptul internațional, această porțiune a mării poartă denumirea de „mare teritorială”. Potrivit articolului 3 din Convenția ONU privind dreptul mării din 1982, lățimea mării teritoriale se întinde până la 12 mile marine (19,3 km) față de țărm (linia de reflux de-a lungul coastei). În această zonă a mării teritoriale, statele au suveranitate deplină, putând exercita „toate drepturile ce decurg din suveranitatea sa, în ceea ce privește apele, solul, subsolul, coloana de aer (dreptul de explorare și exploatare a tuturor resurselor naturale, reglementarea navigației, aplicarea măsurilor de securitate, de protecție a mediului, de control vamal și sanitar, etc)”[1]. Dincolo de marea teritorială, există zona economică exclusivă a unui stat care se întinde pe o distanță de 200 mile marine de la linia de bază a mării teritoriale, iar în acest spațiu marin, statul riveran are diverse drepturi suverane (i.e., explorarea și exploatarea resurselor naturale, biologice și nebiologice, dreptul de a instala insule artificiale, instalații și utilaje pentru cercetarea științifică, dreptul de a proteja și conserva dreptul marin)[2].
Suveranitatea unui stat încetează, în principiu, acolo unde începe marea liberă. Articolul 86 din Convenția ONU privind dreptul mării din 1982 definește marea liberă ca porțiunea de mare care nu este inclusă nici în zona economică exclusivă, nici în marea teritorială sau în apele interioare ale unui stat. Marea liberă reprezintă cea mai mare parte a mărilor și oceanelor de pe Terra. Neaflându-se sub suveranitatea niciunui stat, regimul juridic al mării libere este supus unor prevederi minime, funcționând în jurul principiului libertății mării libere.
source: geografy.name
Ce înseamnă principiul libertății mării libere?
Articolului 87 din Convenția ONU privind dreptul mării din 1982 prevede, printre altele, faptul că toate statele au deschidere la marea liberă chiar dacă acestea nu au ieșire la mare. Astfel, în raport cu această convenție, statele își pot exercita, inter alia, libertatea de navigație, libertatea de survol și, sub anumite rezerve, libertatea de a pescui, libertatea de construi insulele artificiale. Marea liberă poate fi utilizată doar în scopuri pașnice și niciun stat nu poate supune o parte din marea liberă suveranității sale.
Care este regimul juridic al navelor în marea liberă?
Potrivit articolului 92 din Convenția ONU privind dreptul mării din 1982, statele pot naviga sub pavilionul unui singur stat și sunt supuse, în marea liberă, jurisdicției exclusive a respectivului stat. În ceea ce privește jurisdicția penală, Convenția ONU prevede faptul că ancheta penală poate fi inițiată numai în fața autorităților din statul de pavilion sau în statul a cărui cetățenie o are respectiva persoană. Navele de război și navele utilizate pentru un serviciu public necomercial au, potrivit convenției, imunitate completă de jurisdicție față de orice alt stat decât statul de pavilion. Cu toate acestea, actele de piraterie săvârșite de aceste nave sunt asimilate actelor săvârșite de o navă sau aeronavă privată. Statele au și obligația de la coopera la combaterea pirateriei, a traficului de ilicit de stupefiante sau a transportului de sclavi, iar Convenția prevede expres faptul că orice sclav refugiat pe o navă, indiferent de pavilionul acesteia, este liber ipso facto.
Cum se pescuiește în marea liberă?
Deși Convenția ONU privind dreptul mării din 1982 introduce dreptul de a pescui în marea liberă, exercitarea acestui drept este supus condiției de a conserva resursele vii ale mării libere, inclusiv a mamiferelor marine.
[1] A. Năstase, B. Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Ed. C.H. Beck, 2018, București, p. 230.
[2] Idem, p. 231.
