,,Motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat asupra proporționalității cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de Codul de procedură civilă” (Înalta Curte de Casație și Justiție, Recurs în interesul legii, Decizia nr. 3/2020).
Dreptul la onorariu, garantat prin intermediul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat
Dreptul la onorariu este un drept prevăzută de către Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Acesta este reglementat prin intermediul art. 30 din prezenta lege. Cu privire la dreptul la onorariu, legea prevede faptul că acesta poate să fie redus de către instanțele de judecată. Cu toate acestea, la nivel practic s-a solicitat dezlegarea problemei de drept ce vizează posibilitatea ca reducerea onorariului avocatului să fie un motiv de casare. În acest sens, considerăm relevantă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2020 privind reducerea onorariului avocatului.
În cadrul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul la onorariu este reglementat prin intermediul art. 30. Astfel, în temeiul acestuia din urmă, pentru activitatea profesională desfășurată, avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său. Completarea se realizează prin intermediul alin. (2)-(4), după cum urmează[1]:
- Activitatea desfășurată de avocat în condițiile legii și ale Statutului profesiei de avocat, indiferent de forma și modalitatea de exercitare a profesiei, care generează venituri profesionale, nu poate fi reconsiderată ca activitate dependentă în conformitate cu prevederile din Codul fiscal;
- Avocații pot conveni cu clienții onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R. În acest scop, avocatul poate să își deschidă un cont bancar pentru încasarea onorariilor și altul pentru depunerea sumelor primite de la client pentru cheltuieli procesuale în interesul acestuia. Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuieli procesuale în interesul său, va fi stabilit prin convenția dintre avocat și client, în condițiile prevăzute de statutul profesiei;
- Contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. Învestirea cu formulă executorie este de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul profesional al avocatului. Restanțele din onorarii și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul procesual al clientului său se recuperează potrivit dispozițiilor statutului profesiei[2].
Reducerea onorariului avocatului, motiv de casare în dreptul intern?
Conform art. 451, alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanța de judecată poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei[3].
Dacă dreptul la onorariu se fundamentează inclusiv prin posibilitatea de stabilire a unor onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale, reducerea onorariului se poate realiza în cadrul procesual, prin intermediul instanței de judecată. Cu toate acestea, poate reducerea onorariului avocatului se reprezinte motiv de casare?
La nivel intern, motivele de casare sunt reglementate prin intermediul art. 488 din Codul de procedură civilă, astfel casarea poate fi cerută numai pentru următoarele motive de nelegalitate[4]:
- când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;
- dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;
- când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;
- când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;
- când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;
- când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;
- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material[5].
După prezentarea textului de lege, problematica reducerii onorariului avocatului ca motiv de casare urmează să fie analizată, aplicând și având la bază raționamentul Înaltei Curți de Casație și Justiție din România.
În sensul precizat anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov vizând următoarea problemă de drept: criticile de recurs ce vizează exclusiv cuantumul și modul de acordare a cheltuielilor de judecată pot fi încadrate sau nu în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă[6]?
Instanța supremă a statuat următoarele:
- Pentru a reține incidența motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, nu a fost suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci a fost necesar, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia[7].
- Stabilirea, în raport cu prevederile 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face[8].
- Proporționalitatea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaților, cu complexitatea și valoarea cauzei si cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă[9].
Pe baza acestor considerente, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Codului de procedură civilă, motivul de recurs prin care s-a criticat modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la proporționalitatea cheltuielilor de judecată materializate prin onorariul avocatului, nu reprezintă un motiv de casare, întocmai precum cele reglementate de art. 488, alin. (1) din Codul de procedură civilă[10]. S-a statuat, de asemenea, că atare problematică nu înglobează în structura sa legalitatea hotărârii atacate, ci temeinicia acesteia. Drept urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii, stabilind totodată faptul că reducerea cheltuielilor de judecată nu constituie motiv de casare:
- În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă[11].