Gajul în Noul Cod Civil. O garanție reală eficace

Gajul este reglementat la art. 2480 – 2494 Cod Civil. Gajul mai poartă și denumirea de amanet. El a fost definit în doctrină ca „o garanție reală având ca obiect bunuri mobile corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată, care se constituie prin remiterea bunului sau titlului către creditor sau, după caz, prin păstrarea acestuia de către creditor, cu consimțământul debitorului, în scopul garantării creanței[1]. Constituirea gajului se realizează prin două metode: prin remiterea bunului sau titlului către debitor sau prin păstrarea acestuia de către creditor cu consimțământul debitorului (art. 2481 Cod Civil). Având în vedere că este necesar consimțământul debitorului, izvorul gajului nu poate fi decât convenția, neputând exista un gaj legal așa cum există ipoteci legale. Spre deosebire de ipotecă, gajul presupune deposedarea debitorului de bunul grevat[2]. Gajul conferă titularului său, ca și ipoteca, un drept de urmărire și un drept de preferință[3]. Tot spre deosebire de ipotecă, garanție care poate fi atât mobiliară, cât și imobiliară, gajul poate avea ca obiect doar bunuri mobile corporale sau titluri negociabile în  formă materializată (art. 2480 Cod Civil).

 



 

Având în vedere că gajul presupune deposedarea de bun, dreptul de gaj există atât timp cât creditorul deține bunul gajat (art. 2485 Cod Civil). Cu toate acestea, există anumite situații în care gajul nu se stinge, chiar dacă creditorul nu mai deține bunul (art. 2485 alin. (2) Cod Civil):

  1. Creditorul nu mai deține bunul ca urmare a faptei altei persoane;
  2. Bunul a fost remis debitorului sau unui terț pentru a-l evalua, repara, transforma sau ameliora;
  3. Bunul a fost remis unui alt creditor al debitorului în cadrul unei proceduri de executare silită.

În doctrină[4] s-a arătat că gajul are mai multe caractere juridice, dintre care enumerăm următoarele (1) este o garanție reală, ce conferă titularului atât un drept de urmărire, cât și un drept de preferință; (2) gajul este indivizibil[5], astfel, de exemplu, dacă se achită o parte a datoriei, gajul nu se va diviza, ci va greva în continuare bunul în integralitatea lui[6]; (3) gajul este garanție accesorie constituită pentru a garanta o obligație principală[7].

Deși gajul permite creditorului să rețină bunului pentru a garanta satisfacerea creanței, el nu are, în principiu, dreptul de a folosi bunul. Dacă folosește bunul într-un mod neautorizat, iar bunul se defectează sau piere, acesta va răspunde față de debitor[8]

Art. 2494 din Codul Civil prevede faptul că gajului i se aplică dispozițiile privitoare la publicitatea, prioritatea, executarea și stingerea ipotecilor mobiliare.

Ce se întâmplă cu fructele bunului gajat? Situația diferă în funcție de felul fructelor. Fructele naturale și industriale se cuvin, în lipsă de stipulație contrară, debitorului[9]. În schimb, fructele civile vor fi culese de către creditor, care va fi obligat să le impute mai întâi asupra cheltuielilor efectuate, apoi asupra dobânzilor și, în cele din urmă, asupra capitalului[10].

Ce se întâmplă cu cheltuielile de conservare ale bunului gajat? Potrivit art. 2491 Cod Civil, debitorul va trebui să restituie creditorului cheltuielile făcute cu conservarea bunului. Din economia art. 2491 Cod Civil rezultă că debitorul va fi obligat să restituie creditorului cheltuielile necesare. Potrivit doctrinei, cheltuielile utile se vor restitui în limita sporului de valoare „chiar dacă acestea nu s-ar putea considera cheltuieli efectuate în vederea unei conservări a bunului”[11]. În mod evident, cheltuielile voluptoare nu vor fi restituite[12].

Ce se întâmplă dacă bunul piere când se află la creditor? Art. 2490 Cod Civil specifică faptul că creditorul nu va răspunde față de debitor dacă bunul a pierit dintr-o cauză de forță majoră, ca urmare a vechimii sau folosirii normale și autorizate a bunului. A contrario, astfel cum s-a precizat în doctrină, creditorul va răspunde față de debitor dacă bunul a pierit din cauza culpei sale sau din cauza folosirii anormale sau neautorizate a bunului[13].

 

->>Pentru o analiză aprofundată a subiectului, vă recomandăm să lecturați această carte!

 

Referințe:

[1] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 428.

[2] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 639.

[3] Idem, p. 677.

[4] Ibidem.

[5] E. Veress, op. cit., p. 429.

[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 677.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 679.

[9] E. Veress, op. cit., p. 430.

[10] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 679.

[11] A. – A. Moise în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 2930.

[12] Ibidem.

[13] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 679.

 




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!