Funcționarul public, de la definiție și clasificări până la conflict de interese și incompatibilități

Definiție

Conform doctrinei, funcționarul public este persoana legal învestită prin numire într-o funcție publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul îndeplinirii competenței acestuia [1]. Legea însă oferă o definiție mai simplă, stipulând că funcționarul public este acea persoană numită, în condițiile legii, într-o funcție publică [2]. 

Clasificări

Criteriile [3] după care vom clasifica funcționarii publici sunt: regimul statutar aplicabil; situația juridică a funcționarului; nivelul atribuțiilor titularului funcției publice. 

În funcție de regimul statutar aplicabil, deosebim:

  • Funcționari publici supuși statutului general: secretarul general al Guvernului, secretarul general din ministere, directorul general din cadrul autorităților administrative autonome etc. (Anexa la Legea nr.188/1999);  
  • Funcționari publici supuși unor statute speciale: structurile de specialitate ale Parlamentului, ale Administrației prezidențiale și ale Consiliului Legislativ; serviciile diplomatice și consulare; autoritatea vamală, poliția și alte structuri sau servicii publice stabilite prin lege (art.5 din Legea nr. 188/1999). 

 



 

După situația juridică a funcționarului public:

  • Funcționari publici debutanți– funcționarii care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și efectuează un stagiu. La terminarea stagiului, activitatea funcționarului debutant va fi evaluată, obținându-se fie calificativul: ,,corespunzător”, fie calificativul ,,necorespunzător” (art. 96 din H.G. nr. 611/2008). Calificativul ,,corespunzător” presupune că postul devine o funcție publică pentru clasa aferentă studiilor absolvite. Calificativul ,,necorespunzător” semnifică propunerea eliberării din funcție, în condițiile stabilite de lege. 
  • Funcționari publici definitivi– acei funcționari care au urmat fie procedura menționată mai sus, fie au susținut un concurs, îndeplinind condițiile stipulate în art. 11 alin.(3) lit.b din Legea nr. 188/1999, adică vechimea în specialitatea studiilor. 

După nivelul atribuțiilor titularilor funcțiilor publice: 

  • Funcții publice pentru înalții funcționari publici. Din această categorie, fac parte persoanele numite în funcții publice de secretar general al Guvernului; secretar general adjunct al Guvernului; secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; prefect; secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale; subprefect; inspector guvernamental. Această categorie de funcționari publici realizează managementul de nivel superior în administrația publică centrală și în autoritățile administrative autonome. [4]

 



 

  • Funcții publice pentru funcționarii publici de conducere. Această categorie de funcționari publici sunt cei care, potrivit legii, organizează, coordonează, îndrumă și controlează activitățile ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sub autoritatea unui funcționar public ierarhic superior sau a unui demnitar. [5] De exemplu, pot fi enumerați: directorul general și directorul general adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și funcțiile publice specifice asimilate acestora; secretarul al unității administrativ-teritoriale; șef serviciu; șef birou etc. (Statutul funcționarilor publici).  
  • Funcții publice pentru funcționarii publici de execuție. Această categorie cuprinde trei clase de funcționari: funcționari publici de execuție din clasa I (expertul, consilierul, inspectorul, consilierii juridic, auditorul); funcționarii publici de execuție de clasa a II-a (referentul de specialitate); funcționarii publici de execuție din clasa a III-a (referentul). 

 



 

Statutul funcționarilor publici

Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația locale este reglementată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. 

Conform doctrinei, noțiunea de statut reprezintă, pe de o parte, totalitatea regulilor de drept aplicabile situației legale a funcționarului public, iar, pe de altă parte, este chiar actul, legea care conține aceste reguli. [6] Prin urmare, Statutul reprezintă dreptul comun aplicabil tuturor funcționarilor publici, inclusiv acelora dintre ei care pot beneficia de statute speciale, el cuprinzând: drepturile și îndatoririle funcționarilor publici; perfecționarea profesională; recrutarea, numirea, evaluarea și promovarea funcționarilor publici; răspunderea și sancționarea; modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu; mijloacele și metodele prin care se face managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici. [7]

Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a deveni funcționari publici 

Pentru a deveni funcționari publici, trebuie îndeplinite cumulativ câteva condiții: 

  • Cetățenia română și domiciliul în România; 
  • Cunoașterea limbii române, atât scris, cât și vorbit; 
  • Împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de exercițiu; 
  • Starea de sănătate să fie corespunzătoare, dovedită numai prin documente medicale, adică un certificat medical eliberat ca urmare a unui examen medical de specialitate. 
  • Îndeplinirea condițiilor generale, adică studiile și nivelul de studii absolvite și îndeplinirea condițiilor specifice, cu referire la funcțiile publice care pot fi ocupate de funcționarii publici cu pregătire specială. 
  • Să nu fi avut condamnări, însoțită de cele două condiții: condiția subiectivă: moralitatea și reputația și condiția obiectivă: lipsa antecedentelor penale [8].
  • Să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică sau să nu îi fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. 
  • Să nu fi desfășurat activitate de poliție politică.  

 



 

 

Conflictul de interese 

Conflictul de interes reprezintă situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. [9]

Art. 79 alin.(1) din Legea nr. 161/2003 subliniază situațiile care pot crea conflicte de interese care privesc direct funcționarul public. Cu titlu de exemplu, menționăm aceste situații: 

  • Când este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial; 
  • Dacă participă în cadrul aceleași comisii, constituită conform legii, cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
  • Când interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice. 

Incompatibilități 

Incompatibilitățile dintre funcția publică și alte demnități, funcții sau activități sunt reglementate de Legea nr. 161/2003. Art. 94 alin. (1) prevede: ,,calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică”, iar la alin.(2) este stipulat că: ,,funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităților sau instituțiilor publice; în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale; în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată; în calitate de membru al unui grup de interes economic.”

Drepturile  funcționarilor publici

Art. 27-42 din Legea nr. 188/1999 prevede o serie de drepturi de care se poate bucura un funcționar public, printre care: 

  • dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat prin lege. Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau de orice altă asemenea natură.
  • dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.
  • dreptul de asociere sindicală este garantat funcționarilor publici. Funcționarii publici pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora. Funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale sau în alte organizații având ca scop protejarea intereselor profesionale.
  • dreptul la grevă, în condițiile legii.  Funcționarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei.

 



 

  • dreptul la un salariu compus din:  salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
  • dreptul la uniformă gratuită; 
  • dreptul la o durată normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici, care este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
  • Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii.  
  • dreptul  funcționarilor publici de conducere de a fi aleși într-o funcție de demnitate publică. Ei  pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu. Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
  • dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concediu.  Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, precum și alte drepturi prevăzute de lege. 

 



 

Obligațiile funcționarului public 

Obligațiile funcționarului public sunt reglementate în art. 43-49 din Legea nr.188/1999.

  • Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
  • Toți funcționarii publici trebuie să respecte normele de conduită profesională și civică, iar cei care au responsabilități de conducere au și îndatoriri suplimentare specifice referitoare la îmbunătățirea activității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor oferite cetățenilor.
  • Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice. Înalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice
  • Obligația de a răspunde pentru modul cum își îndeplinesc atribuțiile de serviciu.
  • Obligația păstrării secretului de stat.
  • Interdicția de a solicita sau accepta, direct sau indirect, daruri sau alte avantaje.
  • Obligația de a rezolva lucrările repartizate;
  • Obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților;
  • Obligația privind perfecționarea pregătirii profesionale.

 



 

Surse bibliografice: 

[1] V. Vedinaș, Drept administrativ, ed. a 8-a, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p.516. 

[2] Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. 

[3] M. Mihăilescu, Drept administrativ. Partea Generală, Ed. Hamangiu, 2016, p.415. 

[4] M. Mihăilescu, Drept administrativ. Partea Generală, Ed. Hamangiu, 2016, p.417. 

[5] Irina Alexe, Înalți funcționari publici, Ed. Universul juridic, București, 2014, p. 74. 

[6] A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol.I, Institutul de Arte Grafice ,,Eminescu”, București, 1929, p. 287. 

[7] M. Mihăilescu, Drept administrativ. Partea Generală, Ed. Hamangiu, 2016, p.419.

[8] V. Vedinaș, Statutul funcționarilor publici. Lege nr.188/1999, cu modificările și completările ulterioare, republicată- comentarii, legislație, doctrină, jurisprudență, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p.218. 

[9] M. Mihăilescu, Drept administrativ. Partea Generală, Ed. Hamangiu, 2016, p.436.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!