Dacă ai nevoie de sugestii cu privire la filme pe care trebuie să le vezi în această viață (în carantină izolare sau în libertate), colegii noștri, Adara Olărescu și Theodor Tănase au făcut un top.
Un film bun te trage într-o poveste din care nu mai poți ieși până când este gata, te face să te îndrăgostești de unul dintre personajele sale, te lasă cu un sentiment plăcut sau, dimpotrivă, te lasă cu multe semne de întrebare. În orice caz, un film bun este o metodă foarte bună să facem timpul să treacă mai repede și să ne luăm gândul de la situația curentă.
Așadar, fiind într-o perioadă în care trebuie să stăm cât mai mult în casă, ne-am gândit că ar fi util să întocmim o listă de 10 filme pentru toate gusturile ca să ajutăm și noi să facem timpul să treacă mai repede.
Astfel, vă invităm într-o incursiune în timp, punctând câteva dintre cele mai bune filme.
Zece filme pe care trebuie să le vezi:
Chiar dacă este un film alb-negru și anul acesta celebrează 63 de ani de la lansare, este una dintre cele mai bune drame psihologice a tuturor timpurilor, regizată de Sidney Lumet.
Ca și formă, 12 Angry Men este un film judiciar, întrucât toată acțiunea se concentrează în jurul unui proces. În ceea ce privește semnificația acestui film, este vorba despre o ”prăbușire” a pasajelor din Constituția Statelor Unite care promit inculpaților un proces echitabil și aplicarea prezumției de nevinovăție, precum și un film intelectual, cu întorsături psihologice și plin de dialoguri cu tâlc.
Filmul este de o simplitate marcantă: În afara scurtei configurări și a epilogului luminos, întregul film se desfășoară într-o mică sală de juriu din New York, în cea mai călduroasă zi a anului, în timp ce 12 jurați dezbat soarta unui tânăr Puerto Rican acuzat de uciderea tatălui său. Celebrul actor Henry Fonda este unui dintre ei, singurul care vine cu o perspectivă nouă, și anume discutarea amănunțită a cazului și a dovezilor pe care se sprijină acesta.
Pe parcursul filmului, ne este dezvăluită povestea fiecărui jurat care-l determină să adopte o anumită poziție vizavi de vinovăția tânărului inculpat. Astfel, tensiunea provine din conflictul de personalitate, dialog și limbajul corpului mai mult decât acțiunea în sine, unde logica, emoția și prejudecățile se luptă pentru a controla terenul. Dovezile sunt dezbătute în detaliu și rând pe rând reanalizate, fiind puse într-o lumină nouă, lumina adevărului și a dreptății.
”Este întotdeauna dificil să păstrezi prejudecățile personale în afara unui lucru ca acesta. Și oriunde te-ai confrunta cu ea, prejudecata întotdeauna ascunde adevărul.” – Henry Fonda în rolul juratului nr. 8.
Impresionantă este argumentația fiecărui jurat, iar confruntările de idei sunt excepționale, fiind genul de film care se adresează nu numai studenților facultății de drept. Drept dovadă, a fost nominalizat la trei premii Oscar în anul 1958 și a câștigat premiul Ursul de Aur la Festivalul de film din Berlin în 1957.
Am ales acest film deoarece consider că prejudecățile și preconcepțiile juraților sunt atât de valabile în zilele noastre, încât acțiunea ar fi putut avea loc chiar și în anul 2020. Examinarea sistemului cu jurați poate fi chiar mai relevantă astăzi, când senzaționalismul mass-media are un efect atât de puternic asupra percepțiilor publice. Filmul subliniază că cea mai crucială problemă nu este dacă jurații consideră că acuzatul este vinovat, ci dacă, potrivit legii, vinovăția sa a fost dovedită dincolo de orice bănuială rezonabilă.
Din seria celor zece filme pe care trebuie să le vezi recomandăm și „Numele Trandafirului”. Acțiunea se petrece în secolul al XIV-lea, o perioadă în care Biserica creștină se confruntă cu provocări ale autorității sale atât din interior, cât și din exterior. Doi călugări franciscani, fratele William de Baskerville (Sean Connery) și tânărul său novice Adso (Christian Slater), ajung la o mănăstire benedictină montană pentru a participa la o dezbatere teologică cu privire la faptul dacă Biserica ar trebui să sărbătorească sărăcia sau să adune mari bogății în slujba Domnului.
Proiectul major al călugărilor este copierea și ilustrarea cărților și a manuscriselor antice. Trupul unuia dintre cei mai talentați ilustratori este găsit la poalele unei stânci, iar călugări doresc să cerceteze situația. A fost o cădere, o sinucidere sau o crimă? Nu la scurt timp, este găsit un alt cadavru al unui membru al ordinului, astfel călugării încep să devină tot mai siguri că este vorba despre profeția Apocalipsei.
Adaptarea lui Jean-Jacques Annaud a celui mai vândut roman al lui Umberto Ecco ”The Name of the Rose” este o operă de artă robustă și plină de înțelegere. Cu același ochi pentru detalii ca și în celebrul film Quest for fire, regizorul francez ne transportă înapoi în lumea primitivă și amenințătoare, guvernată de emoții primare. Acesta a desenat o interpretare subtilă și puternică de le Sean Connery, un călugăr nonconformist, la unul sensibil, Christian Slater, tânărul novice ce este inițiat în misterele și paradoxurile sexului, ascultării, rațiunii, autorității, violenței și răului.
Deși Numele Trandafirului este în primul rând o poveste apăsătoare a misterului morții, ea este de asemenea una relevantă din punct de vedere tematic pentru vremurile noastre. De la ciocnirea dintre autoritatea Romei și individualitatea liber gânditoare a credincioșilor, până la atenția pe care trebuie să o acordăm gesturilor incontrolabile pe care le facem.
Teologul Jr. Harvey Cox a scris: ”Râsul este ultima armă a speranței, în prezența dezastrului și a morții, râdem în loc să ne traversăm pe noi înșine. Sau mai bine spus, râsul este modul de a ne traversa pe noi înșine.” Pentru noi, cât și pentru călugării abației, râsul poate fi ultima armă a speranței.
Pe scurt, avem de-a face cu un thriller spiritual care atrage prin temele sale bogate și a actoriei grozave.
Catalogat de Imdb drept cel mai bun film făcut vreodată, Shawshank Redemption este un must see and resee al tuturor timpurilor! Îl vom încadra și noi în topul celor zece filme pe care trebuie să le vezi în această viață. De ce?
Simplu, actori ce nici nu necesită introducere, care joacă ireproșabil (Morgan Freeman, Tim Robbins), o intrigă de calitate și multe învățăminte de tras.
Închisoarea îngerilor este un film american din anul 1994, scris și regizat de Frank Darabont. Filmul este o ecranizare după nuvela lui Stephen King, Rita Hayworth and Shawshank Redemption, publicată inițial în colecția Anotimpuri diferite din 1982. Actorii principali sunt Tim Robbins în rolul lui Andy Dufresne și Morgan Freeman ca Ellis Boyd „Red” Redding.
Închisoarea îngerilor este povestea vieții lui Andy Dufresne aflat în închisoare după ce este condamnat pentru uciderea soției sale și amantului acesteia. Evenimentele din Închisoarea îngerilor sunt povestite de Ellis Boyd „Red” Redding (Morgan Freeman), începând din anul 1946 până în 1967.
„Speranța este un lucru periculos. Speranța poate să-l facă pe un om să înnebunească.”— Red
Am ales acest film deoarece este un film care a trecut cu brio testul timpului și încă rezonează cu spectatorii, chiar dacă a apărut cu un secol în urmă. Are toate premisele pentru a face vizionarea filmului o experiență satisfăcătoare: personaje ușor de îndrăgit, antagoniști unidimensionali, prietenii durabile, dreptate poetică și un final fericit.
Acestea fiind spuse, filmul este unul satisfăcător, poate chiar prea ”perfect”. Andy este reprezentantul puterii vindecătoare a speranței. El îi educă pe deținuți, le pune muzică clasică și construiește o bibliotecă. În ciuda prieteniei oarecum incredibilă dintre un bancher alb, de clasă superioară și un bărbat afro-american în 1949, filmul este o lecție valoroasă care poate fi inspirațională pentru mulți dintre noi și astăzi.
Kevin Lomax (Keanu Reeves) este un avocat din Gainesville, un orășel prea micuț pentru succesul său, câștigând toate procesele în care a reprezentat. Astfel, în ultima ultimului său succes, acestuia i se oferă un post foarte bine plătit în New York City la firma de avocatură a lui John Milton (Al Pacino).
Kevin câștigă proces peste proces însă cu un preț și anume căsnicia sa cu Mary Ann (Charlize Theron), întrucât John îl solicită din ce în ce mai mult pe Kevin, atrăgându-l cu din ce în ce mai mulți bani și cu gloria după care acesta râvnește.
Ușor, ușor șeful companiei începe să se joace cu mințile celor doi, mai ales cu a lui Kevin, până când reușește să-și bage coada și în relația celor doi, contribuind, astfel, la destrămarea cuplului, totul în timp ce pe rol sunt niște cazuri de crimă care ne țin cu sufletul la gură.
,,Liberul Arbitru este ca aripa unui fluture, odată atinsă și acesta nu se va mai putea ridica de la sol’’ – John Milton
În această bătălie contra decăderii se ridică probleme sensibile și adânc înrădăcinate în ființa umană: foame de putere, panta abruptă a plăcerilor, ochelarii de cal ai gloriei și existența divinității și a liberului arbitru.
Înfricoșător, direct, fără rețineri și complet captivant, cu toate acestea și împreună cu o distribuție fenomenală Devil’s Advocate are toate elementele din rețetă încât să fie un succes.
Perfume: The Story of a Murderer (2006) – 2h 27min
Nu numai că ”Parfumul” pare imposibil de filmat, trebuie să fi fost destul de greu de scris pentru Patrick Suskind, după a cărui roman a avut loc ecranizarea. Cum putem descrie enigma inegalabilă a unui parfum în cuvinte?
Pe cât de greu pare, se pare că acest film a reușit performanța. ”Parfumul” este o poveste terifiantă, despre omor și obsesie, ce se petrece în Franța secolului al XVIII-lea. Jean-Baptiste Grenouille (Ben Whishaw) are un talent unic pentru a discerne aromele și mirosurile pentru a crea cele mai fine parfumuri din lume. Lipsit în mod straniu de un parfum propriu, devine obsedat să surprindă aroma irezistibilă dar evazivă a tinereții. Pe măsură ce obsesia lui Grenouille devine mortală, 12 fete tinere sunt ucise. Panica izbucnește în timp ce oamenii se grăbesc să-și protejeze fiicele, în timp ce unui Grenouille obsedat și de neînduplecat, încă îi lipsește ingredientul final pentru a-și termina misiunea.
Narator: „Avea suficient parfum pentru a înrobi întreaga lume, dacă alegea acest lucru. Putea să intre la Versailles și să-l aibă pe rege la picioare. Putea să-i scrie Papei o scrisoare parfumată și să-l anunțe că este noul Mesia.”
Concluzia ciudată face ca filmul să fie puțin oblic, dar rămâne un banchet pentru simțuri. E de ”mirosit cu ochii”. Este un film de văzut, fiind frumos în urâțenia sa.
A single man (2009) – 1h 39min
Filmul, regizat de către celebrul designer Tom Ford, îl are în centru pe George Falconer (jucat de Colin Firth), un simplu profesor universitar englez situat în Los Angeles care a pierdut, în urma unui accident de mașina, cea mai importantă persoana din viața lui.
Fără să dezvăluim acțiunea filmului, acesta înfățișează cum arată ziua unui bărbat care a pierdut ceea ce iubea și chinul prin care trece pentru a duce orice zi până la capăt. Din momentul în care se trezește și până la lăsarea nopții acesta se confruntă cu un memento constant al poveștii de dragoste pe care a trăit-o. Fiecare loc din casă, anumite locuri ale orașului sau pur și simplu fracțiuni ale rutinei zilnice îl trimit înapoi în momentele fericite și îl apropie din ce în ce mai mult de prăpastie.
Nu este doar despre o iubire pierdută, este despre conexiunea dintre doi oameni și despre faptul că nu există o singură legătură, ci ,de fapt, există o multitudine de lucruri, fapte, gânduri, emoții și sentimente care prind rădăcini adânci, leagă și apropie doi oameni. Problema este că această multitudine de legături se face resimțită în momentul în care acestea se rup rând pe rând, iar la urma urmei totul stă în a vedea și a aprecia.
,,Îmi ia timp dimineața să devin George, îmi ia timp să mă aliniez cu ce este așteptat de la George și cu modul așteptat de a se comporta.’’ – George Falconer
Filmul, de o sensibilitate intensă și cu o realizare superbă, pune pe primul loc lumea interioară a unui personaj ușor inadaptat vremii în care trăiește căruia îi deschide o fereastră mică prin care ne este dat voie să vedem emoția puternică cu care este încărcat George.
Mr. Nobody (2009) – 2h 37min
Se spune că înainte să venim pe lume ne cunoaștem deja destinul, iar atunci când venim ne săruta Îngerul uitării și astfel ajungem pe lume fără să avem presiunea unui drum care este deja bătătorit în fața noastră. Ce se întâmplă dacă Îngerul nu ne sărută? Ce s-ar întâmpla dacă am putea vedea fiecare ramificație a unei decizii de la ramura mare până la cea mai mică?
Mr. Nobody este un film care deschide o discuție delicată, cea a alegerilor și deciziilor. Mama sau tata? Este prima alegere pe care tânărul Nemo, în momentul în care părinții lui se despart și este forțat să aleagă pe loc cu care dintre ei vrea să stea definitiv. De aici filmul evoluează dintr-un plan în două, iar pe măsură ce se confruntă cu mai multe alegeri, așa ne confruntăm și noi cu din ce în ce mai multe planuri narative.
Totul se naște nu din faptul că Nemo poate vedea ambele ramificații ale unei decizii, totul se naște din faptul că nu știe ce să aleagă, iar atunci când nu alegi, totul rămâne posibil.
,,Fiecare cale este calea corectă. Fiecare lucru ar fi putut fi altceva și ar fi avut tot atât de mult sens.’’ – Nemo Nobody
Este greu să prezentăm filmul fără să dezvăluim din acțiune, este subliniat faptul că unele decizii ne pun pe un drum de pe care nu ne putem întoarce că există atât un câștig, cât și o pierdere, dar important este să nu rămânem pe loc, în zugzwang (situație în șah când, din cauza faptului că orice mișcare determină înrăutățirea situației, cea mai logică mișcare este să nu muți nicio piesă), ci să continuăm să jucăm deoarece, după cum spune Mr. Nobody, ,,ar trebui să fie scris pe toate tablele din toate școlile că viața este un loc de joacă sau nimic’’.
Hipnotică, captivantă și, nu în ultimul rând, inteligentă, este o peliculă care te pune pe gânduri și care vă va distra grozav.
La Grande Bellezza (2013) – 2h 21min
Din Los Angeles mergem în Napoli unde îl întâlnim pe Jep Garbandella, un scriitor care la vârsta de 20 de ani scoate un roman de un succes răsunător, iar în urma acestui succes se stabilește la Roma.
,,Când am ajuns la Roma, la 26 de ani, m-am prăbușit destul de repede, aproape fără să-mi dau seama în ceea ce se poate defini ca un vârtej de lume. Eu nu am vrut doar să fac parte din lumea mondenă, eu am vrut să fiu regele acesteia și am reușit.’’ – Jep Garbandella
Filmul aruncă un ochi în extravaganta lume mondenă a orașului etern, plină de petreceri incredibile și dezmăț total, dar și asupra personajelor pierdute în superficialitate și plăcere care formează aceasta lume.
Este o călătorie, un tur în castelul mondenității în care putem observa atât operele de artă, cât și pasajele secrete, și anume povara și nemulțumirea din spatele acestor chipuri. Acest mod de viață frivol, deși este plin de o frumusețe sclipitoare, aceasta este gol, fără substrat, astfel, niciunul, mai ales Jep, nu este împlinit, trăind într-o ascunzătoare ferită de adevăr și plină de regret..
La 65 de ani Jep nu a mai reușit să mai scrie un alt roman, rămânând în căutarea unei mari frumuseți care să-l inspire să construiască acest roman. Am putea arăta în ce constă această mare frumusețe, dar v-am priva de aventura pe care o lansează acest film.
Complet încântător, filmat absolut splendid și cu un farmec aparte, lungmetrajul înfățișează Roma într-un mod pe care cu siguranță nu l-ați mai văzut: elegant, frivol, viu, amuzant și complet încântător.
Sunt substratul și rădăcinile lucrurile care sunt importante, iar în final acestea vor fi descoperite și dezvăluite.
La La Land (2016) – 2h 8min
La La Land este un film muzical ce prezintă povestea de dragoste trăită de către Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, cu visul de a avea propriul lui club în care să se cânte jazz și de Mia (Emma Stone), o actriță în devenire. Povestea este una clasică, cei doi o iau împreună de la zero, se susțin reciproc și evoluează împreună în drumul fiecăruia de a-și îndeplini visul. Pe măsură ce povestea se derulează, iar istoria de dragoste devine din ce în ce mai puternică, intervine ușor, ușor succesul care începe să îi îndepărteze pe cei doi.
Poate este o poveste clișeică sau prea romantică, dar un lucru este sigur, vă veți îndrăgosti de acest film și de realizarea acestuia. Nu este o poveste unică, trebuie să fim sinceri, dar am fi necinstiți să limităm recomandarea unui film, și implicit a artei, doar la povestea pe care o întruchipează, este un film care pur și simplu te face să zâmbești prin ce este și prin modul în care îți acaparează încet și sigur simțurile.
Coloana sonoră este hipnotică, vibrantă, ca tot filmul de altfel, delicată și te atrage în povestea filmului, subliniind perfect starea și emoția. Nu vă lăsați păcăliți de cele spuse! Filmul nu este unul trist! Este plin de energie, foarte dinamic și pe mulți îi va face să danseze în fața ecranului alături de personaje.
„It’s another day of sun’’ (Este o altă zi cu soare!)
La La Land este un film care te prinde și nu îți mai dă drumul. Are farmec aparte, ca este vorba de melodii, de locații, de coregrafii sau de orice altceva, este mereu prezent.
Top filme pe care trebuie să le vezi – Parasite (2019) – 2h 12 min
Numit de mulți ca fiind filmul secolului, Parasite este primul film străin din istoria premiilor Oscar, care a primit premiul Oscar pentru cea mai bună imagine, pe lângă premiul Oscar pentru cea mai bună regie, cel mai bun scenariu și cel mai bun film internațional. Și pe bună dreptate, întrucât povestea acestui film este pe cât de incredibilă, pe atât de palpabilă. Este genul de film la care nu te poți dezlipi de la ecran.
Descris de către creatorii săi drept ”o comedie fără clovni, o tragedie fără răufăcători”, Parasite este mai mult genul Shakespearian decât Hitchcockian – povestea a două familii aflate la capetele opuse ale spectrului socio-economic, povestită cu genul de fluiditate care a marcat deja filmele lui Bong. Ne este prezentată mai întâi familia Kim, în frunte cu tatăl Ki-taek (Song Kang-ho) și mama Chung-sook (Chang Hyae-jin), în locuința lor de la demisol, vânând conexiunea wi-fi a vecinilor și lăsând ferestrele deschise spre a beneficia de fumigarea străzii care ucide gândacii. Nu au altceva decât unul pe celălalt și un sentiment comun antreprenorial ce implică multă muncă. Așadar, atunci când fiul Ki-woo (Choi Woo-shik) se confruntă cu o oportunitate neașteptată de a fi tutore acasă la o școlăriță bogată, el reușește să realizeze împreună cu sora sa talentată, Ki-jung (Park So-Dam) un certificat de colegiu, și să obțină postul în cadrul familiei Park.
Familia Kim poate că trăiește în niște condiții deplorabile, dar sunt în mod clar la fel de deștepți și mult mai uniți decât familia Park, care își ridică nasul la mirosul de ”oameni care merg cu metroul”.
Vă recomand călduros să treceți peste faptul că nu este un film în limba engleză cu care industria Hollywood ne-a obișnuit (după primele 20 min urechile se obișnuiesc și nici nu veți mai realiza că este în coreeană) și să vizionați această capodoperă a cinematografiei. Promit că nu veți reuși să vă desprindeți de ecran!
Sperăm să încercați filmele propuse de noi, să vă placă și să facă timpul să treacă mai rapid și mai plăcut în perioada aceasta de stat în izolare/carantină.
Stați în siguranță!
#stămacasă
Autor Adara-Ioana Olărescu
