Drepturile femeii și egalitatea de gen ar trebui să se afle cu prioritate pe agenda UE și a României. Egalitatea de gen întârzie să apară deoarece UE și România nu au introdus măsuri adecvate pentru garantarea drepturilor femeii și a egalității de gen. Simplele texte de lege ce vorbesc, în teorie, de existența unor drepturi și a unei egalități, sunt o simplă risipă de cerneală în absența unor măsuri adecvate din partea statelor care să facă posibilă garantarea și exercitarea drepturilor. Fără măsuri concrete care să combată inegalitățile între sexe, drepturile femeii rămân iluzorii. Astfel cum s-a arătat în doctrină, legislația cu privire la egalitatea dintre femei și bărbați are două dimensiuni: o dimensiune negativă (orice discriminare pe criterii de sex este interzisă) și o dimensiune pozitivă (trebuie luate măsuri concrete pentru a asigura egalitatea de gen)[1]. Așadar, legislația privind egalitatea de gen implică o acțiune pro-activă din partea statelor, iar o simplă înșiruire de cuvinte într-un text de lege nu este suficientă.
În UE, egalitatea dintre femei și bărbați reprezintă unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii Europene[2]. În România, egalitatea în drepturi este un principiu de natură constituțională, iar în ceea ce privește egalitatea de șanse între femei și bărbați, art. 16 alin. (3) din Constituția României garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice. Cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați, în doctrină s-a exprimat următorul punct de vedere:
„Legiuitorul va trebuie să identifice formulele juridice cele mai potrivite pentru ca acest text să nu rămână o simplă declarație. Față de proporția bărbați-femei, credem că eforturile ce trebuie făcute vor fi în sensul realizării unei prezențe egale ca număr, mai ales în organismele colegiale (parlament, guvern, consilii locale)”[3].
Pentru a dat eficacitate acestor norme și principii, statul/UE trebuie să adopte măsuri concrete pentru a asigura egalitatea de gen din moment ce, conform studiilor, egalitatea de gen nu există. Un studiu al Agenției pentru Drepturi Fundamentale (în continuarea FRA) a arătat că există, în continuare, o serie de disparități, femeile muncind, în mare parte, în sectoarele mai slab plătite și ocupând posturi mai puțin decizionale[4]. Statisticile arată că, în medie, salariul femeilor este cu 16% mai mic decât al bărbaților[5]; în medie, pensiile femeilor sunt cu 30,1% mai mici decât pensiile bărbaților[6]; femeile sunt slab reprezentate în funcțiile de decizie în mediul politic și antreprenorial – de exemplu, în Parlamentul României doar 39 % din deputați sunt femei[7]; 33% dintre femeile din Uniunea Europeană au fost victime ale violenței fizice și/sau victime ale violenței sexuale[8]. Într-un studiu desfășurat de FRA, 4% dintre femei cu vârste între 18 și 29 de ani au fost victime ale hărțuirii cibernetice (cyberstalking)[9]. FRA arată că riscul de discriminare al femeilor este mai mare atunci când discriminarea de gen se intersectează cu alte forme de discriminare, de exemplu discriminarea pe motive de rasă, dizabilitate, etnie, religie, orientare sexuală etc[10]. De exemplu, o femeie de altă naționalitate care suferă de un handicap poate fi discriminaă din aceste trei motive[11]: sex, naționalitate și handicap.
Deși în ultimul secol, ca urmare a mișcării feministe, drepturile femeii au început să prindă contur, acestea se află încă într-o fază incipientă. La nivel legislativ, pe hârtie, lucrurile stau bine: spre deosebire de Codul Civil din 1865 – unde femeia era, din punct de vedere juridic, asimilată minorilor și persoanelor cu incapacitate mintală, neputând încheia acte fără acordul soțului sau al justiției, în prezent, statutul femeii din Codul Civil încearcă să se apropie de egalitate. Deși premisele egalității au fost trasate pe hârtie, va fi nevoie de conștientizare, promovare și acțiuni concrete pentru ca egalitatea și drepturile femeii să devină realitate.
Principiul egalității de tratament se aplică nu doar în raporturile verticale (cetățean – stat), ci și în raporturi orizontale (între privați). Un exemplu concret este aplicarea principiului egalității de tratament între angajați/candidați și angajatori, potrivit căruia angajatorii nu au voie să discrimineze femeile în raport cu bărbații.
Cum ar putea deveni egalitatea de tratament o realitate? Pentru integrarea în realitate a acestui principiu, este nevoie de o acțiune preventivă, anterioară și o acțiune sancționatorie, ulterioară. Acțiunile sancționatorii trebuie să fie eficiente pentru a descuraja astfel de acțiuni în viitor. Prin acțiuni preventive înțeleg acele măsuri necesare adoptate de stat, de alte entități și de particulari pentru a preveni încălcarea drepturilor femeii și pentru a asigura egalitatea de gen. De exemplu, statele ar putea recurge la politici adecvate și constante de promovare a egalității de gen în rândul cetățenilor (e.g. afișarea de bannere stradale, spoturi publicitare, promovarea spre conștientizare a sancțiunilor prevăzute de lege pentru încălcarea drepturilor femeii). Angajatorii ar trebui să dețină o politică privind egalitatea de gen și anti-discriminare pentru a reduce la minimum riscurile afectării drepturilor femeilor în cadrul organizației. Alte exemple: introducerea în programele școlare a unor noțiuni esențiale despre drepturile femeilor și egalitatea de gen, organizarea de cursuri/seminare/workshop-uri gratuite; asistență psihologică gratuită; asistență juridică gratuită pentru victimele femei; elaborarea unor legi care să răspundă unor probleme concrete a unor zone cu risc ridicat de afectarea a drepturilor femeii (e.g. zonele rurale); acțiuni concrete pentru promovarea drepturilor femeilor care au cel puțin o altă caracteristică protejată (e.g., femei de culoare, femei cu handicap, femei ce aparțin unor minorități, femei vârstnice); acțiuni concrete pentru integrarea femeilor în domeniile unde sunt slab reprezentate (e.g. știință, politică, antreprenoriat). Mulți vor spune că s-au luat astfel de acțiuni, însă din moment ce realitatea arată că inegalitatea de gen încă există, iar drepturile femeii nu sunt respectate, înseamnă că măsurile luate în trecut au fost nepotrivite sau insuficiente.
CONCLUZII
Într-un studiu recent, 9 din 10 europeni au răspuns că, pentru a crea o societate mai echitabilă, este necesară eliminarea inegalității între femei și bărbați[12]. Trei sferturi dintre cei intervievați au declarat că eliminarea inegalității de gen trebuie să fie o prioritate a Uniunii Europene[13]. În paralel cu acțiunile UE, statele și toții actorii implicați ar trebui să desfășoare activități concrete pentru eliminarea inegalității de gen astfel încât drepturile femeii să devină realitate și să depășească stadiul de simple iluzii din texte constituționale. Studiile atestă o realitate a inegalităților, unde femeile sunt plătite mai prost, au mai puține șanse de angajare și dezvoltare și, datorită particularităților fizice, sunt supuse unor infracțiuni de violență atât acasă, cât și la locul de muncă. La locul de muncă, alături de violența verbală și, în cazuri grave, sexuală sau fizică, discriminările femeilor față de bărbați există atât la angajare, cât și pe parcursul desfășurării relațiilor de muncă. Astfel, unii angajatori sunt mai degrabă interesați să angajeze personal masculin. Alții, în schimb, când recrutează personal feminin, încalcă dreptul fundamental al femeii la viață privată, adresând întrebări inconfortabile precum „ai de gând să faci copii?”.
Acest articol și-a propus să puncteze faptul că inegalitatea între femei și bărbați există, că drepturile femeii sunt deseori iluzorii și că UE, statele membre și toți actorii implicați trebuie să ia măsuri eficiente pentru a aduce egalitatea de gen mai aproape de realitate. Apreciem că măsurile ar trebui să se stabilească în mod prioritar, ca urmare a evaluării riscurilor pentru a descoperi zonele, categoriile de persoane sau sectoarele unde sunt cele mai mari riscuri pentru discriminarea femeilor. Astfel, dintr-o astfel de analiză, ar putea rezulta că în zonele rurale sau în anumite orașe este nevoie de măsuri mai ridicate de promovare și combatere a violenței împotriva femei. Așadar, în urma unei analize ar putea fi identificate anumite zone, domenii sau categorii femei ce au nevoie de acțiuni prioritare, de exemplu acțiunile de conștientizarea pentru drepturile femeilor vârstnice, de culoare, cu handicap, refugiate ar putea fi considerate prioritare față de alte acțiuni. De asemenea, o altă categorie vulnerabilă este formată din copile, școala fiind un mediu ostil și prielnic pentru discriminări, violențe, hărțuiri fizice, sexuale sau cibernetice, cyberbullying. Apărarea și educarea copiilor cu privire la drepturile, egalitatea de gen și egalitatea de șanse ar trebui să fie o prioritate pentru toți actorii implicați: autoritățile statului, profesori, părinți, ONG-uri etc.
Te-ar putea interesa și: Studiu De Caz: Discriminarea Femeilor La Angajare Prin Inteligență Artificială
Referințe:
[1] Steve Peers, Tamara Hervey, Jeff Kenner, Angela Ward (eds.), The EU Charter of Fundamental Rights: A Commentary, Ed. Beck/Hart, 2014, Marea Britanie, republicată în 2019, p. 636.
[2] https://europa.eu/youth/get-involved/your%20rights%20and%20inclusion/womens-rights-gender-equality-reality-europe_ro
[3] I. Muraru în I.Muraru, E.S. Tănăsescu, Constituția României, Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2019, p. 141.
[4] https://ec.europa.eu/info/policies/justice-and-fundamental-rights/gender-equality/gender-equality-strategy_ro
[5] op.europa.eu.
[6] Sursa aici.
[7] Sursa aici.
[8] europa.eu
[9] FRA, Challenges to women’s human rights in the EU Gender discrimination, sexist hate speech and gender-based violence against women and girls, disponibil la următoarea adresă, p. 9.
[10] Idem, p. 17-22.
[11] Sursa aici.
[12] European Commission, New visions for Gender Equality 2019, Editors: Niall Crowley & Silvia Sansonetti, p. 2, disponibil la următoarea adresă, link accesat 19.06.2021.
[13] Ibidem.