Drept Civil
Aplicarea legii civile în timp și în spațiu conform Codului Civil
Aplicarea legii civile este reglementată prin intermediul Codului civil din România. Importanța sa este reprezentată de modalitatea în care acest precept se răsfrânge asupra situațiilor
Drepturile părintelui separat de copil ca urmare a divorțului
Înainte de a vorbi despre drepturile părintelui separat de copil, vom preciza faptul că instanța de tutelă, odată cu pronunțarea divorțului, se va pronunța și
Cum pot solicita elevii sancționarea disciplinară a profesorilor
În sistemul de educație se întâmplă din ce în ce mai frecvent abuzuri față de elevi, beneficiarii primari ai educației, tocmai de către personalul didactic
Revocarea donației pentru ingratitudine în legislația română
Revocarea donației pentru ingratitudine este reglementată în Codul civil, prin art. 985 definește donația ca fiind contractul prin care, cu intenția de a gratifica, o
Poate minorul de 14 ani să stea singur în judecată? Practica instanțelor
O definire succintă a noțiunii de ,,minor” este realizată la nivel legislativ și doctrinar intern. Minorul este acea persoană care nu a împlinit
Cine răspunde pentru prejudiciul cauzat de oi? Răspunderea pentru animale
Conform art. 1375 din Codul civil român, proprietarul unui animal sau persoana care se servește de acesta va răspunde, în mod independent
Contractul de vânzare. Despre hotărârea care ține loc de contract
Contractul de vânzare este, conform art. 1650 din Codul civil român, acel contract prin care vânzătorul transmite sau prin care se obligă să transmită
Testamentul în România. Condiții privind întocmirea și valabilitatea
Testamentul este un act juridic unilateral și revocabil, solemn, cu titlu gratuit, o liberalitate prin care testatorul dispune cu privire la bunurile sa pentru perioada
Poate frica de șef atrage anularea unui contract? Despre temerea reverențiară.
Contractul, ca acord de voințe dintre părți, poate fi încheiat între orice categorii de persoane, fără discriminare, însă ce facem în situația în care consimțământul
© 2020 Toate drepturile rezervate
Made with ❤ by LegalUp.ro