Drept Civil
Clauza penală. Noțiune, operare și exemple din practică
Clauza penală reprezintă, în esență, o fixare anticipată a prejudiciului de către părți printr-un contract. În virtutea libertății contractuale, oamenii sunt liberi să insereze în
Daunele – interese. Ce sunt ele și în ce condiții pot fi obținute?
Daunele interese reprezintă sumele de bani pe care le poate obține un creditor pentru prejudiciul material sau moral pe care altă persoană i l-a cauzat
Răspunderea contractuală și daunele-interese în dreptul român
Răspunderea contractuală și răspunderea civilă delictuală sunt principalele forme de răspundere în dreptul civil. Răspunderea contractuală apare în caz de executare defectuoasă a obligațiilor asumate
Excepția de neexecutare: un remediu simplu, practic și util
Excepția de neexecutare a contractului rezultă din prevederile art. 1556 Cod Civil potrivit cărora atunci când, în cadrul unui contract sinalagmatic, obligațiile sunt exigibile, iar
Executarea silită în natură conform Noului Cod Civil
Executarea silită în natură este reglementată la art. 1527-1529 Cod Civil. Conform unei opinii din doctrină, executarea silită în natură este un „pandant al principiului
Ce se înțelege prin noțiunea de bun în sens juridic?
Noțiunea de bun poate fi utilizată într-un sens dublu[1]. În sens larg, noțiunea de bun cuprinde atât lucrurile, cât și drepturile privitoare la lucruri[2]. În
Capacitatea procesuală de folosință și capacitatea procesuală de exercițiu
Capacitatea procesuală reprezintă una dintre cele patru condiții pentru declanșarea unui proces civil, alături de formularea unei pretenții (sau afirmarea unui drept), calitatea procesuală și
Acțiunea în simulație. Cum poți dovedi că un contract e mincinos?
Acțiunea în simulație sau acțiunea în declararea simulației este o acțiune pe care o au la îndemână cei interesați să demonstreze în justiție că un
Simulația în Codul Civil. Cum devine minciuna „legală”?…
Simulația este o operațiune juridică prin care părțile ascund sau deghizează adevărul. Simulația implică două acte: un act public mincinos și un act secret ascuns.
© 2020 Toate drepturile rezervate
Made with ❤ by LegalUp.ro