Înainte să vorbim despre directiva salariilor minime, îți voi adresa o întrebare. De ce crezi că legiferează Uniunea Europeană și nu statul român în aspecte care privesc raporturile de muncă din România? Ei bine, un argument ar fi acela că dreptul european este guvernat de principiul subsidiarității. Acest principiu al subsidiarității[1] presupune că Uniunea Europeană legiferează în locul statelor membre atunci când statele membre nu pot legifera, în mod satisfăcător, acele acțiuni la nivel intern[2]. De exemplu, în ultimul deceniu, UE a adoptat legislație vastă în domeniul drepturilor lucrătorilor pentru că a considerat că poate legifera mai bine decât statele membre. Uneori, UE dorește să armonizeze legislația statelor membre pentru ca oamenii să se bucure de același nivel de protecție socială oriunde ar lucra. De exemplu, un lucrător trebuie să se bucure de aceleași drepturi (concediu, timp de muncă, nediscriminare, etc) în toate statele membre. Aceste legi sunt necesare pentru că urmăresc protecția salariaților. Este normal ca un român care lucrează în Germania să nu fie exploatat și invers.
Dreptul european se dezvoltă continuu. Nu rămâne pe loc, ci se infiltrează din ce în ce mai mult în alte domenii și politici ale statelor membre. În trecut, UE a adoptat o serie de directive privind protecția lucrătorilor. România a transpus aceste directive prin legi naționale. Aceste legi vizează, inter alia, timpul și programul de lucru, nediscriminarea lucrătorilor și egalitatea de șanse, concediile. Anul acesta UE a mers mai departe și a adoptat o directivă privind salariile minime. Directiva urmează să fie transpusă în legislația română în anul 2024.
Este bine sau este rău că primim legi de la UE? Depinde din ce perspectivă privim lucrurile. Naționaliștii spun că este un lucru rău, iar federaliștii spun că este un lucru bun. Poziția mea a fost întotdeauna o poziție echilibrată. Legile de la UE sunt bune, însă uneori este nevoie ca ele să fie completate, la nivel intern, prin alte legi astfel încât se evite anumite efecte-adverse neplăcute.
Directiva salariilor minime. Ajutor de la UE sau cal troian?
Lecturând textul directivei, mi-a imposibil să nu remarc faptul că directiva ar putea avea efecte neplăcute asupra firmelor mici și mijlocii din România. În primul rând, creșterea salariilor va putea conduce firmele către insolvență. În al doilea rând, noua directiva introduce negocierile colective, negocieri care pot pune presiune pe firmele aflate în dificultate. Nu în ultimul rând, directiva obligă statele membre să întărească controalele și inspecțiile pe teren efectuate de inspectoratele muncii.
Sigur că este nevoie de legislație puternică pentru protecția salariaților și pentru un nivel de trai decent și demn. Prețurile cresc, iar oamenii au nevoie de mai mulți bani. Pe de altă parte, această directivă poate avea și un efect neplăcut – un efect de boomerang. Privind lucrurile dintr-o perspectivă obiectivă, mă întreb: nu cumva directiva salariilor minime va putea genera efecte nedorite pentru antreprenoriatul românesc? Nu cumva situația va deveni și mai gravă pentru că unele firme vor intra în insolvență, iar oamenii vor rămâne fără locuri de muncă?
Legile trebuie să creeze echilibru și dreptate. În limbaj românesc, aș spune că dreptul trebuie să împace și capra și varza. Observ, însă, că această directivă urmărește protecția salariaților, însă nu prevede și măsuri de protecție pentru angajatori[3]. Dezechilibrul este evident: salariații vor fi protejați, însă firmele vor rămâne fără un colac de salvare în fața imprevizibilului. Care este soluția? Cum protejăm capitalismul? Ar putea legea română să creeze un echilibru și să protejeze atât salariații, cât și angajatorii? Bineînțeles. Deși directiva nu prevede măsuri de protecție pentru firme, legiuitorul național trebuie să găsească soluții. Este nevoie de măsuri interne privind sprijinirea firmelor mici și mijlocii. Măsurile actuale sunt insuficiente, iar economia liberă este în pericol. Schemele de finanțare care condiționează acordarea unor fonduri de menținerea unor locuri de muncă pe o perioadă determinată nu mai pot fi considerate măsuri adecvate. De ce? Foarte simplu. Cum salariile vor crește într-un ritm accelerat, s-ar putea ca suma datorată pentru taxele și impozitele cu personalul să depășească, într-un mod disproporționat și deloc rentabil, investiția inițială.
Autor Av. Ruxandra SAVA
Te-ar putea interesa și: Ce este Uniunea Europeană? Cele mai importante lucruri și curiozități
Referințe:
[1] Sigur, există unele domenii unde UE are competență exclusivă (uniunea vamală, politica monetară pentru zona euro, concurența pe piața unică, etc). În aceste domenii statele membre nu pot legifera. Principiul subsidiarității nu este aplicabil în aceste situații.
[2] Principiul subsidiarității este definit în art. 5 alin. (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană: „În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii”.
[3] Nici nu ar putea directiva să protejeze angajatorii, pentru că UE nu are competențe (încă!) în acest domeniu.
