Experiențele traumatice marchează viața multor copii și adolescenți din întreaga lume, având un impact dăunător pentru sănătatea lor mintală, gestionarea emoțiilor și reglarea comportamentului.
Deseori, în cauzele cu infractori minori, judecătorii analizează doar infracțiunea și comportamentul minorului, evitând descoperirea substraturilor traumatice ale acțiunilor sale. Totuși, fiecare minor are o poveste unică care l-a adus în acest punct al vieții.[1] Misiunea organelor judiciare rămâne deci înțelegerea impactului dăunător al experiențelor traumatice asupra minorului în vederea aplicării unor măsuri educative eficiente, adaptate particularităților individuale ale minorului.
Trauma și impactul ei asupra sănătății copilului
Trauma constituie un eveniment care amenință viața, siguranța sau bunăstarea cuiva.[2]
Tipuri de traume [3]:
- Trauma acută- un singur eveniment limitat în timp. De exemplu: un cutremur, mușcătura câinilor sau un accident de vehicul cu motor.
- Trauma cronică- evenimente multiple și variate. De exemplu: un copil este expus violenței domestice la domiciliu, a fost implicat într-un accident rutier și apoi devine victima violenței comunitare, abuzului fizic sau războiului.
- Trauma complexă: expunerea la traumele cronice și impactul imediat și pe termen lung al unei astfel de expuneri asupra copilului. Această traumă este cauzată de adulții cărora li se încredințează îngrijirea copilului, cum ar fi părinții sau tutorele.
KIT GDPR Premium
Trauma poate avea cel mai mare impact asupra copiilor în primii trei ani de viață. În această perioadă, activitatea creierului este uriașă, în special, în domeniile care controlează învățarea și autoreglarea emoțională.[4] Dr. Robert Cava afirma: ,,Creierul este cea mai adaptabilă parte a corpului nostru. Este conceput pentru a se potrivi cu mediul, iar experiența din copilărie ne spune în ce tip de mediu vom trăi”. [5]
Dovezile prezentate în diverse studii neurobiologice, psihologice și epidemiologice demonstrează că traumele suferite în copilărie au un impact negativ asupra dezvoltării creierului copilului, a sănătății mintale și fizice, a dezvoltării cognitive și a funcționării emoționale și comportamentale. Efectul acestor traume este cumulativ- cu cât minorul experimentează mai multe traume, cu atât mai mult va fi pusă în primejdie dezvoltarea sa. Expunerea la evenimentele traumatice determină tinerii să fie predispuși la agresiuni, sinucidere sau abuz de droguri și alcool. Alte probleme comportamentale pot fi: abilități sociale slabe, incapacitatea de a modera răspunsurile emoționale, probleme de atașament și o creștere a comportamentelor de asumare a riscurilor și impulsivității.[6]
De asemenea, stresul traumatic al copilului poate conduce la tulburarea de stres post-traumatic. Aceasta reprezintă o tulburare psihiatrică, iar pentru diagnosticarea acesteia, trebuie îndeplinite o serie de condiții sau criterii, precum: expunerea la un eveniment traumatic, experiența unei reacții emoționale puternice și dezvoltarea unor simptome specifice care cauzează suferință severă și interferență în viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, tinerii trebuie să înregistreze un număr suficient din următoarele trei simptome timp de o lună: evitarea amintirilor traumei, hiper-excitare (agitație emoțională sau comportamentală) și reexperimentarea (coșmaruri sau amintiri intruzive). [7]
Te-ar putea interesa și:
Memento-ul traumatic și impactul său asupra copiilor
O altă noțiune importantă de reținut pentru organele judiciare este memento traumatic, care desemnează orice persoană, situație, sentiment sau lucru, care amintește unui copil de un eveniment traumatic. Când se confruntă cu aceste amintiri, un copil poate experimenta din nou sentimentele intense și deranjante legate de trauma inițială.[8]
Anthony, un tânăr de 16 ani, este acuzat pentru comiterea infracțiunii de furt. Victima este chiar unchiul său, care este și tutorele lui, iar suma furată este de câteva mii de dolari. Unchiul declară judecătorului că avea dificultăți cu Anthony de mult timp și că nu-și dorește ca băiatul să revină acasă. Ofițerul de plasament l-a rugat pe unchi să povestească istoria lui Anthony. Unchiul a mărturisit că, atunci când băiatul avea nouă ani, tatăl său a chemat toată familia în sufragerie, a scos o armă, a împușcat-o pe mama lui Anthony în piept și a fugit din casă. La moment, tatăl lui este la închisoare. Anthony își amintește în câte minute a venit poliția, câte mașini de poliție au ajuns la locul faptei și își amintește că organele de poliție au spus că trebuie să o ia pe mama lui și că ea se va întoarce. Dar nu s-a întors. Familia lor încă mai deține casa în care a fost comisă infracțiunea. Anthony și unchiul său merg acolo o dată pe lună pentru a face curățenie, inclusiv în sufrageria unde a avut loc crima.[9]
După ce a citit raportul ofiţerului de plasament, judecătorul își dă seama că are mai mult decât un caz de furt de rutină. El înțelege impactul emoțional asupra lui Anthony de a intra din nou în casa unde s-a comis infracțiunea, iar misiunea sa este să găsească un loc de trai sigur pentru Anthony, și nu un loc care să servească drept memento traumatic pentru băiat.
Prin urmare, atunci când analizează experiențele traumatice ale copilului, judecătorul trebuie să adreseze următoarele întrebări: Unde, când și cu cine se simte cel mai sigur acest copil? Unde când și cu cine se simte nesigur acest copil? Următoarea întrebare trebuie să fie: Copilul se află în prezent într-o casă, școală sau instituție unde poate fi expus din nou pericolului sau poate trăi din nou un memento traumatic? Aceste întrebări au scopul de a identifica copiii care au nevoie sau ar putea beneficia de consultația profesioniștilor în sănătate mintală. [10]
Legătura dintre evenimentele traumatice și delincvența juvenilă
Evenimentele care pot declanșa apariția unei traume sunt denumite generic evenimentele traumatice din copilărie și acestea pot fi: abuzul emoțional, fizic și sexual, bullying-ul, neglijarea, violența în familie, școală sau comunitate, separarea de părinți prin moartea sau divorțul acestora, comportamentele penale ale părinților, expunerea la abuzul de droguri sau alcool ale părinților, abandon, incendii, accidente grave, proceduri medicale intruzive sau dureroase, răni grave, război, rasism, hărțuire sau acte de terorism.[11]
Josh, un tânăr de 15 ani, este acuzat de absenteism școlar sau, cu alte cuvinte, chiulitul de la școală. Judecătorul subliniază: ,,Trebuie să mergi la școală. Este lege, iar educația ta este esențială pentru viitorul tău”. Pe parcursul procesului, magistratul își dă seama că absențele nu reprezintă cauza principală a acestui comportament. De fapt, reușita școlară îl caracterizează ca pe un elev sârguincios. Judecătorul a întrebat dacă consumă alcool sau droguri, dar atât Josh, cât și mama sa, au negat acest fapt. Apoi, a rugat-o pe mama lui Josh să povestească ce s-a întâmplat acum patru luni: ,,Am avut un iubit abuziv. Am primit un ordin de protecție, dar l-a încălcat de nenumărate ori. Mă temeam că ne va ucide pe amândoi. Acum patru luni, a venit acasă beat. Când nu l-am lăsat să intre, a dat cu piciorul în ușă și a venit după mine înfuriat. L-am împușcat și l-am ucis. Josh era lângă mine când s-a întâmplat”. [12]
Experiența traumatică prin care a trecut Josh era cauza adevărată a absenteismului școlar. Din păcate, expunerea la traume este legată de problemele academice și comportamentale din cadrul școlii, indicând o probabilitate crescută de eșec la note, probleme de comportament în școală și comportamente riscante, precum sunt consumul de alcool, fumatul țigărilor și consumul de marijuana. Acești factori academici și comportamentali negativi pot crește probabilitatea ca tinerii să se implice în sistemul instanțelor pentru minori.[13]
Rolul familiei în tratarea experiențelor traumatice
Briana, o adolescentă de 17 ani, este acuzată de violență domestică. Nu are antecedente penale, dar manifestă o atitudine urâtă față de mama sa, aruncând telefonul spre ea. Mai mult decât atât, Briana refuză să plece acasă. Judecătorul ține discursul său: ,,Ai doi părinți cărora le pasă de tine. Nu-ți dai seama cât de bine este când îi ai. Ești aproape scoasă de sub autoritatea părintească, dar momentan locuiești în casa mamei și a tatălui tău. Dă dovadă de respect și comportă-te frumos. Dacă refuzi, în continuare, să mergi acasă, te putem găzdui. Vei sta cinci zile izolată și vei fi eliberată părinților tăi la ora 9:00, pe 24 decembrie”. În ziua eliberării, unitatea de detenție îl anunță pe judecător că Briana refuză, în continuare, să plece acasă la părinții ei.
Judecătorul își dă seama că Briana a suferit o traumă și că legătura ei cu familia trebuie analizată. Prin urmare, ofiţerul de plasament întocmește un raport în care informează judecătorul despre adevărata problemă. Istoria Brianei consta în faptul că a fost violată de o rudă mai în vârstă când avea doar nouă ani. Le-a spus părinților, dar aceștia nu au crezut-o și nu au luat nicio măsură. La fiecare sărbătoare, ea se confrunta cu perspectiva de a vedea această rudă (memento traumatic).
Când avea 13 ani, sora ei a fost violată și ea de această rudă. Familia a crezut-o pe sora ei, reproșându-i Brianei: ,,Aceasta este vina ta. Dacă ne-ai fi convins că ți s-a întâmplat, noi ți-am fi putut proteja sora”. Deși sora a primit consiliere pentru abuzuri sexuale, Briana nu a primit. Cu trei luni înainte ca Briana să se implice în instanță, ea a fost violată la o întâlnire. Când a încercat să vorbească cu mama ei despre asta, mama a acuzat-o că a inventat iarăși o poveste de abuz sexual. Briana a cerut ajutorul moral al celei mai bune prietene. Peste câteva săptămâni, prietena s-a sinucis. [14]
Tinerii care nu beneficiază de sprijin familial prezintă un risc mai mare de violență și implicare prelungită în sistemul judiciar. Cercetările arată că tinerii sunt mai predispuși să depășească experiențele traumatice atunci când sunt susținuți și încurajați de familiile lor. Părinții și alte rude pot contribui la creșterea capacității copiilor de a se vindeca de traume și de a promova comportamente prosociale. Instanțele pentru minori trebuie să înțeleagă rolul enorm al părinților biologici sau adoptivi, a rudelor implicate în îngrijirea și supravegherea minorului în reabilitarea minorilor care comit acte delincvente. Pot exista anumite probleme în ceea ce privește implicarea familiei în tratarea experiențelor traumatice, din cauza rușinii sau a fricii de a fi criticate. De asemenea, sunt depistate probleme practice și economice: distanța prea mare, lipsa mijloacelor de transport, barierele lingvistice și culturale, precum și sentimentele de intimidare, care apar în momentul interacțiunii cu o instituție publică mare. Pentru o mai bună implicare a familiei, se recomandă o relație instanță-familie bazată pe găsirea de soluții optime [15].
Pe de altă parte, este necesar să menționăm că unii copii sunt rezistenți la efectele nocive ale evenimentelor traumatice. Acest fenomen se numește reziliență și semnifică capacitatea unui individ de a face față provocărilor, de a supraviețui și de a face bine în ciuda evenimentelor traumatice. Factorii care promovează reziliența la copiii expuși la traume pot fi identificați pe mai multe niveluri: la nivel individual (de exemplu, abilitățile cognitive ale copilului), la nivel familial (de exemplu, prezența unui adult iubitor, care încurajează și susține copilul care trece printr-o experiență traumatică); la nivel comunitar (de exemplu, resursele disponibile copilului în comunitate). În cadrul școlii, acest sprijin poate proveni de la un profesor sau psiholog. Pentru copiii care trec prin experiențe traumatice, școala poate fi un loc sigur și stabil. [16]
Ce trebuie să cunoască un judecător din instanțele pentru minori? [17]
- O experiență traumatică este un eveniment care pune în pericol viața, siguranța sau bunăstarea copilului.
- Experiențele traumatice anterioare afectează adesea negativ comportamentul copiilor.
- Stresul traumatic al copilului poate duce la tulburări de stres post- traumatic.
- Traumele complexe sunt asociate cu riscul de delincvență juvenilă.
- Experiențele traumatice, delincvența juvenilă și eșecul școlar sunt interconectate.
- Evaluările traumei pot împiedica aplicarea unui măsuri necorespunzătoare, pot produce rezultate pozitive și pot maximiza resursele.
- Există tratamente de sănătate mintală eficiente pentru tratarea copiilor cu stres traumatic.
- Este o nevoie enormă de implicare efectivă a familiei.
- Copiii și adolescenții sunt deseori rezistenți la experiențele traumatice.
- Sistemul de justiție juvenilă trebuie să fie informat cu privire la toate tipurile de traume și a impactului lor asupra copiilor.
Autor Diana Tarus
Surse bibliografice
[1] aici
[2] aici
[3] aici
[4]aici
[5] aici
[6]aici
[7] aici
[8] aici
[9] aici
[10]aici
[11] aici
[12] aici
[13] aici
[14] aici
[15] aici
[16] aici
[17] aici
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
