Daunele interese reprezintă sumele de bani pe care le poate obține un creditor pentru prejudiciul material sau moral pe care altă persoană i l-a cauzat cu ocazia nerespectării unui contract. Dacă nu se respectă un contract, creditorul poate solicita executarea silită în natură sau, atunci când executarea silită în natură nu mai este posibilă sau nu mai prezintă interes, creditorul poate recurge la executarea silită prin echivalent, obținând daune-interese. În doctrină s-a subliniat faptul că executarea prin echivalent (prin plata de daune-interese) trebuie să se realizeze doar dacă executarea în natură nu este posibilă[1]. Această opinie este îmbrățișată și de Curtea de Casație din Franța care, printr-o decizie din 1986[2] a stabilit că instanța poate să acorde daune-interese numai în cazul în care executarea în natură nu mai este posibilă[3].
Aceste despăgubiri reprezintă, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor”[4]. Daunele interese pot fi acordate dacă sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile contractuale. Daunele interese au fost definite în doctrină ca „despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească, în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor contractuale”[5]. Daunele interese pot fi acordate sub forma unor sume globale sau sub forma unor prestații periodice[6]. Aceste daune-interese trebuie să acopere atât pierderea suferită, cât și beneficiul nerealizat[7], în conformitate cu principiul reparării integrale a prejudiciului (art. 1531 Cod Civil).
De câte feluri sunt daunele interese?
Daunele interese sunt de două feluri: daune interese moratorii și daune interese compensatorii.
Daunele interese moratorii reprezintă despăgubirile în bani echivalente prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligației contractuale[8] (e.g., un furnizor livrează cu întârziere materia primă unei fabrici, iar fabrica suferă un prejudiciu pentru că a trebuie să cumpere, între timp, materie primă la un cost mai ridicat).
Daunele interese compensatorii reprezintă despăgubirile în bani echivalente prejudiciului suferit de creditor din cauza neexecutării totale sau parțiale a obligației contractuale[9] (e.g., dacă locatorul îngrădește folosința bunului, locatarul poate obține daune-interese pentru lipsa de folosință).
Cere este deosebirea practică între daunele interese compensatorii și daunele interese moratorii? În doctrină s-a precizat astfel: „Cumul sau non-cumul? Principala deosebire între cele două categorii de daune-interese constă în aceea că daunele-interese compensatorii înlocuiesc executarea în natură a obligațiilor contractuale și, prin urmare, nu se cumulează cu aceasta. Cu alte cuvinte, debitorul nu poate fi ținut, în același timp, la plata de daune-interese compensatorii și la executarea în natură a prestațiilor la care s-a îndatorat. Dimpotrivă, daunele-interese moratorii se cumulează întotdeauna cu executarea în natură a obligației sau cu plata de daune-interese compensatorii”[10].
În ce condiții pot fi acordate?
Daunele interese pot fi acordate prin introducerea unei acțiuni în instanță de către creditorul prejudiciat împotriva debitorului care nu și-a executat total sau parțial obligația contractuală, a executat-o defectuos sau a executat-o cu întârziere. Termenul de prescripție pentru obținerea de daune-interese este de 3 ani și începe să curgă, potrivit art. 2528 Cod Civil, de la data când creditorul prejudiciat a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de pagubă. Pentru a fi acordate daune-interese trebuie îndeplinite toate condițiile generale și speciale ale răspunderii contractuale, astfel cum am arătat într-un articol precedent. Aceste condiții sunt, fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cazualitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția debitorului, punerea în întârziere a debitorului și inexistența unei convenții de nerăspundere.
Dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, instanța va proceda la aprecierea cuantumului daunelor-interese, luând în calcul principiul reparării integrale ale prejudiciului. Astfel, daunele-interese vor trebui să acopere atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul de care a fost lipsit creditorul.
Exemplu: Un furnizor întârzie două zile cu livrarea materiei prime (făină) unei fabrici de pâine. Fabrica cumpără făină de la un alt furnizor la un cost mult mai ridicat. Într-o asemenea situație, furnizorul culpabil va putea fi obligat să plătească daune-interese atât pentru pierderea efectiv suferită (diferența de preț), cât și pentru beneficiul de care a fost lipsit (eventualul profit pe care fabrica l-ar fi realizat dacă debitorul și-ar fi executat la timp obligația).
Există și situații în care cuantumul daunelor-interese este stabilit prin lege (e.g., dobânda legală) sau prin convenția părților (e.g., arvuna, clauza penală).
Referințe:
[1] C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept Civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția a IX-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, 2008, p. 320.
[2] Civ. 1ère, 9 décembre 1986, Bull. n° 291.
[3] Sursa aici.
[4] C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 328.
[5] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 252.
[6] C. Stătescu, C. Bîrsan, op. cit., p. 328.
[7] Sursa aici.
[8] E. Veress, op. cit., p. 218.
[9] Ibidem.
[10] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 259.
