Cod ECLI ECLI:RO:CACLJ:2020:066.xxxxxx
Prezentul document este supus reglementărilor aflate sub incidența Regulamentului U.E. 2016/679
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A IV-A PENTRU LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR. XXXXXXXX/2 019
DECIZIA CIVILĂ NR. 169/A/2020
Ședința publică din data de 14 februarie 2020
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N______ M_____
JUDECĂTOR: I____-R______ M________
GREFIER: N______ D______
S-au luat în examinare apelurile declarate de reclamantul V_____ S_____ A_____ și pârâta C__ O__ SRL împotriva sentinței civile nr. 945 din 15 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelant ul-reclamanta V_____ S_____ A_____ personal și asistat de reprezentantul Sindicatului N_______ Cash Transit, dl. M______ D_____ care s e ident ifică cu ________ nr. xxxxxx, reprezentanta apelante i-pârâte , consilier juridic L_______-M______ V_____ și martorul R__ D_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care arată că soluționarea apelului a fost amânară în vederea audieri martorului R__ D_____.
Instanța procedează la i dentificarea și audierea martorului R__ D_____ sub prestare de jurământ, în conformitate cu dispozițiile art. 318, art. 319 și art. 321 Cod proc edură civilă , declarați a fiind consemnat ă și atașată la dosarul cauzei, conform art. 323 Cod pro cedură civilă (fil a 46 ).
Reprezentantul apelantului-reclamant solicită instanței să întrebe martorul dacă cunoaște atribuțiile casierului prevăzute de regulament în situația în care șoferul trebuia să părăsească autoturismul pentru nevoi fiziologice, respectiv dacă trebuia să-i i-a locul într-o asemenea situație.
Curtea, după deliberare, respinge această întrebare întrucât prin declarația dată până în momentu l întrebării, martorul a răspuns acestei întrebări.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța constată că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, astfel că se consideră lămurită pe baza actelor de la dosar și închide faza cercetării judecătorești, iar în temeiul art. 392 C .pr.civ, declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul reprezentantului apelantului-reclamant.
Reprezentantul apelantului-reclamant solicită admitere apelului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței apelate.
În ceea ce privește decizia de sancționare pentru fapta săvârșită la data de 03.01.2019, arată că prin această decizie s-a sancționat reclamantul pe ntru faptul că a fumat în autos peciala de transport valorii, însă acest aspect nu s-a dovedit prin niciun mijloc de probă. Precizează din nota explicativă pe care reclamantul a redacta-o, menționează faptul că s-a folosit un vaporizator, care nu este asimilat fumatului și nu există o dispoziție în regulamentul de ordine interioară care să interzică în mod expres folosirea vaporizatorului, decât fumatul în incinta societății și în autoturismele de transport valori. Susține că nu s-a asimilat noțiuni de fumat, folosirea vaporizatorului.
Arată că nu este mulțumit că hotărârea pronunțată de instanța de fond cu privire la cea de a doua faptă, respectiv reclamantul a fost sancționat pentru că nu a purtat la vedere tricoul sau geaca inscripționată cu C__ O__ primite din partea firmei. Precizează că din materialul probator depus la dosar, respectiv din fotografie reiese faptul că tricoul pe care apelantul purta avea inscripționat sigl a firmei , iar uniforma pe care o poartă casieri i colectori diferă față de uniforma conducătorilor auto, având în vedere că aceștia d in urmă nu primesc pantaloni, ge acă de iarnă și nici scurtă de iarnă, ci primesc doar un t ricou de vară, un bluzon și o ge acă de toamnă-iarnă, iar fapta s -a comis în data de 03.01.2019 când apelantul avea trioul inscripționat de la firmă și o giacă personală care era deschiată ca să vadă tricoul.
Precizează că dacă angajatorul punea la dosarul cauzei o fotografie care să fie făcută din fața apela ntului se vedea în mod explicit inscripția firmei pe tricou.
Cu privire la cea de a treia faptă pentru care a fost sancționat apelantul privind faptul că s-a dat jos din autoturismul de transport valori pentru satisfacerea necesităților fiziologice și casierul colector nu a ocupat locul șoferului, arată că se efectuează tra nsport de valori și folosesc toa lete pu blice, neputând să meargă la toa letă în orice situație și trebuie să se programeze în ce situa ție, respectiv folosește toalete de la stațiile de alimentat cu carburant.
Referitor la situația că a pelantul nu a anunțat șeful ier a rhic despre situația preced entă, arată că se știa din anul 2017 că domnul casier R__ D_____ nu ocupă locul la niciun șofer, iar această situație era cunoscută de toată conducerea. Precizează că s-a adus de mai mult e ori la cunoștință și supervizo r ilor sens în care a avut și discuții cu conducerea companiei și i s-a pus în vedere că sunt dispoziții din regulamentul de ordine inte rioară care îl pune pe apelant în situația să încalce legislația rutieră, însă nu s-a luat nicio măsură.
P recizează că aplicarea sancțiuni lor de către apelantă a avut consecința neacordării unor drepturi salariale reclamantului. Mai arată că a formulat prin cererea de chemare de judecată un petit cu privire la acordarea de daune morale referitoare la nerespectarea drepturilor la viață privată, folosirea imagi nilor de pe camere din autospecială.
Reprezentanta apelantei-pârâte solicită respingerea apelului declarat de reclamantul V_____ S_____ A_____.
În ceea ce privește a doua faptă, respectiv de a nu purta uniformă reclamantul, apreciază că s-a produs o confuzie deoarece fapta reținută a fost acea de a renunța parțial la purtarea uniformei, iar societatea apelantă nu s-a plâns pentru faptul că acesta nu avea însemnele la vedere, ci pentru faptul că acesta cu bună știință a refuzat portul parțial al uniformei. Arată că această obligație de purta uniforma este prevăzută, atât în Regulamentul de ordine interioară, cât și în Regulamentul de organizare și funcționare a l societății de pază și protecție, care este vizat de poliție. Menționează că după cum se vede în fotografia de la dosar, g eaca pe care a avut-o apelantul în momentul în care efectuat transportul de valori, nu este una de iarnă menită să-i ofere un confort termic sporit.
Precizează că din fișa de inventar depusă de apelantă, rezultă faptul că acesta avea din partea societății, atât o geacă de primăvară-toamnă, cât și o geacă bluzon care este gro a s ă .
Prin urmare, apreciază că în măsura în care apelantului i-ar fi fost rece doar cu geaca, putea oricând să îmbrace și bluzonul.
Referitor la fapta apelantului de a coborî din autoblindată fără ca acesta să fie înlocuit de casierul colector, arată că apelantul a susținut faptul că se știa la nivel de unitate despre refuzul casierului colector de a înlocui șoferii în timpul curselor. Apreciază că era necesar să fie anunțat conducătorul unității, chiar dacă acesta avea cunoștințe despre acest aspect, iar conducătorul unității nu putea să știe că apelantul are nevoi e să se dea jos din autoblindatei pentru satisfacerea nevoilor fiziologice și nici nu avea cum să an ticipeze acest moment și să dispună luarea unor măsuri pentru asigurarea securității transportului de valorii. Precizează că dacă apelantul ar fi anunțat telefonic supervizorul centrului de p________ s-ar fi putut interveni pentru asigurarea suprave gherii autoblindat ei, pentru a se asigura faptul că transportul de valori se realizează în condiții de siguranță, atât pentru valorile transportate, cât și pentru echipajul de transport valori, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Cu privire la daunele morale solicitate de apelant, arată că dorește să facă o scurtă precizare cu privire l-a aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 190/2018 în sensul că acestea prevăd că în situația în care prelucrarea imaginilor video se realizează în interesul le gitim al operatorului cu caracter personal, iar în art. 26 din Legea nr. 333/2003 se prevede în mod expres obligativitatea ca transportul de valori să fie su pravegheat, nu doar monitorizat.
Prin urmare, apreciază că măsura luată de societate nu doar că era necesară și prop orțională, având în vedere că în situația în care există o obligație expresă pentru suprave gherea transportului de valori.
Arată că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că politica de co n fidențialitate publicată sit e -ul societății în care se precizează în mod clar faptul că supravegherea video al mijloacelor auto pentru transportul de valori se realizează asigurări securității transportului de valori, având ca temei o obligație legală nu ar fi aplicabilă angajaților. Precizează că după cum rezultă de la punctul 2 lit. b din această politică care are ca scop informarea, inclusiv ai salariaților societății. Mai arată că informațiile referitoare la această prelucrare se găsește în procedura de resurse umane privind prelucrarea datelor cu caracter personal, procedură disponibilă oricând angajaților și este publicată pe un server comun la care au acces toți angajații.
Pentru toate aceste considerente apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea daunelor morale și nici nu s-a făcut dovada un prejudiciu de către apelant și nu există o faptă ilicită în cauză întrucât societatea a respectat dispozițiile legale aplicabile.
Precizează că s-a reținut de către instanța de fond faptul că datele ar fi fost prelucrate într-un alt scop decât acela al asigurării secur ității transportului de valorii. În opinia sa, apreciază că această interpretare este restrictivă în mod nejustificat, având în vedere că pentru a se asigura securitatea transportului de valori nu este suficientă în mod strict monitorizarea acestora, ci este necesară luarea oricăror măsuri preventive și corective, c are s-ar dovedi necesare pentru securitate.
Cu privire la apelul formulat de apelanta-pârâtă C__ O__ SRL, reprezentanta apelantei-pârâte solicită admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței apelate în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate de apelantul-reclamant împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 949/31.05.2019 pentru toate motivele expuse pe larg în cererea de apel.
Arată că angajatorul are posibilitatea potrivit dispozițiilor legale să impună mai multe restricții decât cele prevăzute în mod strict de lege cu privire la fumat. Precizează că motivul pentru care s-a apreciat că a fi necesară măsura interziceri oricărei forme de fumat, inclusiv în cabina de autoblindate de valorii, vizează faptul că geamurile nu pot fi deschise fiind blindate și fixe, iar ușile nu se pot deschide decât pentru cob orârea persoanelor și încărcarea valorilor, pentru intervale foarte scurte de timp astfel că în situația în care unul din angajații ar folosi și o țigară electronică, poate să creeze un disconfort pentru ceilalți membrii ai echipajului, discon fort creat de imposibilitatea vaporilor de a fi eliminați. Arată că cheltuielile de judecată o să le solicite pe cale separată.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-pârâtă C__ O__ SRL, reprezentantul apelantului-reclamant solicită respingerea apelului ca nefondat.
Arată că după cum a reținut și instanța de fond, angajator ul putea prin Regulamentul de or dine in terioară să interzică și folosirea vaporizatorului, însă la momentul comiterii faptei nu era nicio dispoziție din Regulamentul de ordine interioară care să interzică acest lucru, nici nu era asimilat folosirea vaporizatorului fumatului. Precizează că a folosit vaporizatorul în situația în care casierul colector și agentul de securitate nu erau în mașină, erau pentru colectare.
Referitor la încălcarea dreptului la viață privată, arată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că s-a încălcat art. 5 din Legea nr. 190/2018 cu privire l – a prelucrarea în contextul relațiilor de muncă a datelor cu caracter personal, respectiv captare de imaginii de pe camerele de luat vederii. Mai arată că s-a stocat ma i mult de 30 de zile imaginile, iar spațiul în care s-a captat imaginile nu era semnalizat cu stenograme că se captează imaginii. Apreciază că s-a încălcat dreptul la viață privată al apelantului.
Mai arată că decizia Președintelui Autorității Naționale de supraveghere a datelor cu caracter personal ca să iasă principiul proporționalității folosiri imaginilor, însă s-a sancționat un singur salariat, respectiv pe apelant. În opinia sa, apreciază că apelantul nu a greșit nimic față de pârâtă , însă a fost și alt salaria t care a încălcat procedura și care nu a fost sancționat. Arată că cheltuielile de judecată o s ă le solicite pe cale separată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Reține că p rin sentința civilă nr . 945 din 15 octombrie 2019 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost a dmi să în parte acțiunea formulată de re clamantul V_____ S_____ A_____ în contradi ctoriu cu pârâta C__ O__ S.R.L.; a fost a nul at ă în parte decizia nr. 949/31.05.2019, emisă de pârâtă, respectiv în ceea ce privește fapta imputată reclamantului de a fi fumat la da ta de 03.01.2019 în autoblindată cu numă rul de înmatriculare XXXXXXXXX; s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei nr. 949/31. 05.2019, ca legale și temeinice; s-a constatat că pârâta i-a încălcat dreptul reclamantului la viața privată; a fost r espin să cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului reclamantului la viață privată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că î ntre reclamant, în calitate de angajat, și pârâtă, în calitate de angajator, se derulează un raport individual de muncă.
Prin decizia nr. 949/31.05.2019, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu avertisment, fiind reținută săvârșirea a trei fapte disciplinare.
S-a avut în vedere că p rin cererea formulată, astfel cum a fost aceasta modificată, reclamantul a solicitat anularea deciziei menționate, obligarea pârâtei la plata sumei de 500 de lei brut cu titlu de bonus de vechime neachitat ca urmare a sancțiunii aplicate și obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de daune morale pentru încălcarea art. 5 din Legea nr. 190/2018, întrucât i s-a încălcat dreptul la viață privată și dreptul la demnitate în muncă ca urmare a faptului că nu i s-a adus la cunoștință faptul că spațiul din cabina autoblindatei este supravegheat video, nefiind semnalizat ca spațiu supravegheat video.
Cu privire la decizia de sancționare disciplinară și bonusul de vechime s-a reținut că d in cuprinsul deciziei nr. 949/31.05.2019 rezultă că reclamantul a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea avertismentului scris, conform art. 248 alin. 1 lit. a C. mun., pentru săvârșirea a trei fapte disciplinare, respectiv fumarea în autoblindată, ținuta necorespunzătoare și coborârea din autoblindată fără ca șeful d e echipaj să-i ia locul .
Reclamantul a contestat deciziei de sancționare menționată, arătând că aceasta a fost emisă cu nerespectarea termenului de 30 de zile și a invocat că aceasta este netemeinică cu privire la toate cele trei fapte.
Cât priv ește, critica de nelegalitate, s-a reținut că, c onform art. 252 alin. 1 C . mun. ,,Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”
Raportat la norma citată, instanța a apreciat că este de observat că aceasta instituie două termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunii disciplinare, fiecare curând de la un alt moment. Astfel, în timp ce termenul de 6 luni curge de la data săvârșirii abaterii disciplinare, termenul de 30 de zile curge de la momentul la care angajatorul a luat la cunoștință ,,despre săvârșirea abaterii disciplinare”. Cu privire la cel din urmă termen, prin Decizia nr. 16/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a statuat că ,,În interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.” Așa fiind, în raport de termenul de 30 de zile dies a quo îl constituie data la care s-a înregistrat la registratura angajatorului raportul final al cercetării disciplinare, iar nu data la care acesta a aflat de săvârșirea faptei în materialitatea sa. Or, sub acest aspect, termenul de 30 de zile a început să curgă cel mai târziu la data de 09.05.2019, când comisia de disciplină a întocmit raportul cu privire la faptele imputate reclamantului (f. 23-25). Cum decizia de sancționare a fost emisă la data de 31.05.2019, rezultă că a fost respectat termenul imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin. 1 C . mun.
Trecând la analiza temeiniciei deciziei de sancționare disciplinară, instanța reține că relativ l a fapta de a fuma în autoblindata cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, reclamantul afirmă că acesta nu a fumat, ci a folosit un ,,vaporizator”. Cu alte cuvinte, apărarea acestuia constă în faptul că nu a folosit o țigară clasică, ci o țigară electronică și că o atare interdicție nu este prevăzută de nicio dispoziție internă sau normă legală.
Analizând această faptă, instanța reține următoarele: î n decizia de sancționare disciplinară s-a prevăzut că fapta reținută în sarcina reclamantului constituie o încălcare a art. 13 din Regulamen tul intern, care interzice fumatul în sediile pârâtei , art. 46 alin. 1 alin. 1 lit. h din același document, care prevede ca și faptă disciplinară fumatul în sediile pârâtei și în mașinile din parcul auto, anexa 1 la Ordinul Directorului Executiv nr. 759/2017, pct. 7.4, care prevede că șoferului de transport valori îi este interzis să fumeze în alte locuri decât cele special amenajate în acest sens și Legea nr. 349/2002.
Pârâta nu contestă faptul că reclamantul ar fi folosit țigară electronică, iar nu o țigaretă clasică, astfel că, principala problemă care se pune în cauză, este în ce măsură utilizarea unei asemenea țigări se circumscrie noțiunii de ,,fumat”. Conform art. 2 lit. e din Legea nr. 349/2002, prim fumat se înțelege ,,inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conținut în țigarete, țigări de foi, cigarillos și pipe”. Singura referire în actul normativ menționat la țigările electronice este cea cuprinsă în art. 3 alin. 1 ind. 2, care statuează că ,,În spațiile prevăzute la art. 2 lit. n^1) este interzisă inclusiv utilizarea țigaretei electronice”, iar art. 2 lit. n ind. 1 prevede că ,,mijloc de transport în comun se înțelege orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor.” Din interpretarea coroborată a dispozițiilor normative ante-citate rezultă că legiuitorul nu a echivalat utilizarea țigaretei electronice fumatului, cu excepția situației în care aceasta este utilizată într-un mijloc de transport în comun. În egală măsură, niciuna dintre dispozițiile de reglementare internă, invocate de către pârâtă în decizia de sancționare, nu interzice în mod expres utilizarea țigaretei electronice și nici nu echivalează utilizarea acesteia cu utilizarea țigaretelor clasice. Or, atâta timp cât regula care rezultă din cuprinsul Legii nr. 349/2002 este aceea că utilizarea țigaretei electronice nu se circumscrie, de principiu, noțiunii de fumat și nici nu există vreo normă internă care să interzică expres utilizarea țigaretei electronice în autovehiculele pârâtei, concluzia care emerge este că în sarcina reclamantului nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale sau interne și, implicit, nici a unei abateri disciplinare, motiv pentru care, decizia de sancționare disciplinară este nulă, sub acest aspect.
Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantului instanța reține că a fost aceea de a nu purta ținuta corespunzătoare, neavând la vedere tricoul, bluzonul sau geaca inscripționată cu CITONE, primite din partea firmei. Reclamantul susține că acesta nu a fost dotat cu geacă groasă, iar acesta purta tricoul, peste care avea o geacă personală.
S-a menționat că după cum rezultă din decizia contestată, reclamantul nu a fost sancționat pentru neutilizarea pantalonilor, motiv pentru care apărările formulate de reclamant în această privință sunt irelevante.
Revenind la fapta imputată, prin decizia de sancționare s-a reținut că reclamantul ar fi încălcat art. 13 din Regulamentul intern, care prevede că angajații au obligația de a purta în timpul serviciului numai echipament de lucru cu însemnele distinctive ale societății și art. 15 alin. 2 lit. d din același Regulament, care statuează că salariații au obligații de a purta echipamentele de lucru puse la dispoziție de angajator. Au mai fost invocate dispozițiile art. 2.2.1. lit. d și f din procedura internă Dxxxxxxxxxxx, care prevede că în timpul programului de lucru personalul execută serviciul echipat cu uniforma de serviciu și îi este interzis să poarte articole vestimentare neconforme cu Regulamentul de Organizare și funcționare sau să renunțe la portul integral sau parțial al uniformei de serviciu. În fine, au fost indicate prevederile cuprinse în Anexa nr. 1, pct. 1.1. la Ordinul Directorului Executiv al pârâtei, nr. 759/2017, care statuează că, înainte de plecarea în cursă șoferul de transport valori se echipează cu uniforma de lucru pusă la dispoziție de pârâtă și o poartă până la ieșirea din serviciu.
Conform fișelor de evidență a obiectelor de inventar rezultă că reclamantul a fost dotat de către pârâtă cu geacă de primăvară/toamnă, bluzon și tricouri cu mânecă scurtă.
Raportat la normele anterior citate, instanța de fond a aprecia t că, sub acest aspect, decizia de sancționare este legală și temeinică. Astfel, din dispozițiile normative evocate rezultă cu claritate că pe toată durata programului de lucru reclamantul avea obligația de a purta la vedere echipamentul cu semnele distinctive ale societății pârâte și îi era interzis să folosească articole vestimentare proprii. Aserțiunea reclamantului în sensul că acesta nu a fost nevoit să poarte un obiect de îmbrăcăminte propriu, întrucât nu a fost dotat de pârâtă cu geacă de iarnă, nu poate fi primită în condițiile în care acesta nici măcar nu ar fi invocat că ar fi adus vreodată la cunoștința pârâtei faptul că nu poate utiliza uniforma furnizată din cauza condițiilor atmosferice, și cu atât mai puțin să fi probat un atare fapt. Or, față de obligațiile care îi incubau, așa cum au fost acestea anterior descrise, dacă uniforma oferită de pârâtă nu oferea reclamantului protecția termică necesară, acesta era ținut să învedereze mai întâi acest aspect pârâtei. În orice caz, nu poate fi scăpat din vedere că reclamantul nu își derula activitatea în mediul exterior, ci în autoturismul de transport valori, astfel încât apărarea sa apare ca fiind cu atât mai mult neîntemeiată. Totodată, din planșa f oto depusă în probațiune nu rezultă că geaca utilizată de reclamant ar fi fost una de iarnă, după cum afirmă acesta, ci una echivalentă celei puse la dispoziție de pârâtă, așa cum este aceasta descrisă în planșa foto de la fila 29. În fine, apărarea reclamantului în sensul că acest aspect trebuia observat la plecarea în cursă este irelevantă, în condițiile în care obligația subzista pe toată durata programului de lucru. Față de toate considerentele ante expuse, cererea este neîntemeiată sub acest aspect.
Referitor la a treia faptă pentru care a fost sancționat reclamantul s-a reținut că a constat în aceea că acesta a părăsit autoblindat ă , fără ca șeful de echipaj să-i ia locul. Reclamantul nu neagă fapta în materialitatea sa, însă afirmă în raport de Ordinul Directorului Executiv al pârâtei nr. 759/2017 acesta putea coborî pentru satisfacerea nevoilor fiziologice și că nu îi este imputabil că șeful de echipaj nu i-a luat locul, că nu i-a cerut ca acesta nu îi ia locul și că a refuzat să-i ia locul.
În decizia contestată, s-a reținut că prin fapta sa, reclamantul a încălcat procedura B001.05-218 și Ordinul Directorului Executiv al pârâtei nr. 759/2017 care la pct. 7.7. prevede că șoferului de transport valori îi este interzis să părăsească autovehiculul pentru orice motiv; cu titlu de excepție, șoferului îi este permis să părăsească autovehiculul doar pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, caz în care este înlocuit de șeful de echipaj, care, pe toată perioada, va ține autovehiculul încuiat și cu motorul pornit.
Referitor la această faptă, s-a observat, mai întâi, că obligația prevăzută la pct. 7.7 din Ordinul Directorului Executiv al pârâtei nr. 759/2017 se referă la șoferul de transport valori, iar nu la șeful de echipaj. Așa fiind, reclamantul este cel care trebuia să se asigure că norma este respectată, depunând diligenț e în acest sens. Pe urmă, s-a observat că rațiunea obligației impuse în sarcina reclamantului rezidă în specificul activității, aceea de transport valori, și constă în asigurarea parametrilor de siguranță pe toată durata activității. În fine, în raport de conduita sa concretă, reclamantul a avut o atitudine relativ contradictorie, susținând, pe de-o parte, că acesta nu l-a împiedicat pe șeful de echipaj să îi ia locul, ceea ce denotă că nici nu a formulat o solicitare în acest sens, iar de altă parte, că acesta ar fi refuzat să se așeze pe locul său, conform dispozițiilor Ordinului menționat.
Conform fișei postului reclamantului, superiorul său ierarhic nu este șeful de echipaj, ci Șeful Departament Transport. Cu alte cuvinte, între reclamantul și șeful de echipaj nu există o relație de subordonare. În această situație, în acord cu pârâta, dacă reclamantul era nevoit să se coboare din autoturism pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, acesta era obligat să-i solicite șefului de echipaj să-i ia locul, conform pct. 7.7 din Ordinul Directorului Executiv al pârâtei nr. 759/2017, iar dacă cel din urmă ar fi refuzat, trebuia să aducă acest aspect la cunoștința șefului ierarhic, pentru a se identifica soluții astfel încât siguranța transportului să nu fie periclitată. Or, alegând să se coboare pur și simplu din autovehicul, reclamantul a încălcat obligația menționată, fapta sa fiind aptă de a atrage răspunderea disciplinară.
Conchizând, instanța a reținut că decizia de sancționare disciplinară este întemeiată pentru două din cele trei fapte reținute în sarcina reclamantului. Față de această împrejurare, instanța de fond a dispu s anularea în parte a deciziei, cu privire la fapta în raport de care s-a reținut că ac easta nu este întemeiată, însă a mențin ut sancțiunea aplicată, având în vedere că reclamantului i s-a aplicat cea mai puțin gravă sancțiune, iar aceasta nu apare ca fiind disproporționată față de faptele care îi sunt imputabile. Totodată, văzând legătura de accesoriali tate dintre petite, instanța de fond a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 500 de lei cu titlu de bonus.
C u privire la daunele morale s-a reținut că p rin modificarea de acțiune depusă odată cu răspunsul la întâmpinare, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de daune morale, pe considerentul că acestuia i s-a încălcat dreptul la viață privată și demnitate întrucât nu i s-a adus la cunoștință că hemicilul autoblindatei este supravegheat video, respectiv pentru că acesta nu este semnalizat ca spațiu supravegheat video.
Instanța de fond a subliniat că încălcarea alegată de reclamant nu se circumscrie actelor și faptelor care pot aduce atingere demnității salariatului, în sensul art. 6 alin. 1 C . mun. și art. 39 alin. 1 lit. e C. mun., urmând a fi analizată doar critica relativă la încălcarea dreptului la viață privată.
Conform art. 8 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ,,Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că noțiunea de ,,viață privată” poate include și activități profesionale sau activitățile desfășurate într-un context public (CEDO, cauza B_________ împotriva României, par. 71), iar în temeiul normei evocate, statului îi revin atât obligații negative, de a se abține de la orice ingerință în viața privată, cât și obligații pozitive inerente respectării efective a dreptului la viață privată (idem, par. 108).
Din această perspectivă, Tribunalul a aprecia t că în condițiile în care reclamantul își desfășoară o mare parte din timp în interiorul hemicilului autoturismului, acest spațiu _________________ acoperire a vieții sale private. Totodată, efectuarea unor înregistrări continue constituie o încălcare a dreptului la viață privată a reclamantului. Așa fiind, instanța urmează să analizez în continuare dacă aceasta intruziune este prevăzută de lege, respectiv beneficiază de un suport legal, dacă urmărește un scop legitim și dacă este proporțională cu scopul urmărit.
În acest sens, Tri bunalul a rețin ut că angajatorul are un drept legitim de a supraveghea activitatea angajaților, în temeiul dreptului său de a controla modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, prevăzut de art. 40 alin. 1 lit. d C. mun.
Totodată, instanța de fond a rețin ut că reclamanta este autorizată, conform licenței de funcționare nr. 2690/P din 28.09.2015, să presteze activități de pază a bunurilor, obiectelor și valorilor. În acest caz, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 330/2003 prevede că ,,Mijloacele auto destinate transportului bunurilor și valorilor sau celui cu caracter special, prevăzute la art. 24, se dotează cu dispozitive tehnice de pază, alarmare, monitorizare, localizare și supraveghere, destinate să asigure securitatea persoanelor însoțitoare, a bunurilor, a valorilor și produselor speciale transportate, și se echipează cu tehnică de comunicații radio pe frecvențele aprobate conform legii”, iar alin. 3 că ,,Transportatorii de bunuri sau valori au obligația monitorizării permanente a derulării transporturi lor și sesizării de urgență a poliției în caz de pericol.” Contrar celor afirmate de reclamant, instanța reține că noțiunea de supraveghere, în senul art. 26 alin. 1 din Legea nr. 330/2003, acoperă și supravegherea video, sub forma celei efectuate de către pârâtă.
Față de toate acestea, Tribunalul a aprecia t că măsura supravegherii a fost una prevăzută de lege.
Relativ la scopul legitim, Tribunalul a rețin ut că aserțiunea reclamantei în sensul că supravegherea video îi era necesară în vederea îndeplinirii obligațiilor legale ce-i revin, constituie un scop legitim, în sensul Convenției, iar mijlocul folosit era adecvat pentru atingerea acestui scop.
Cât privește chestiunea proporționalității, conform art. 5 din Legea nr. 190/2018 ,,În cazul în care sunt utilizate sisteme de monitorizare prin mijloace de comunicații electronice și/sau prin mijloace de supraveghere video la locul de muncă, prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților, în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator, este permisă numai dacă:
a) interesele legitime urmărite de angajator sunt temeinic justificate și prevalează asupra intereselor sau drepturilor și libertăților persoanelor vizate;
b) angajatorul a realizat informarea prealabilă obligatorie, completă și în mod explicit a angajaților;
c) angajatorul a consultat sindicatul sau, după caz, reprezentanții angajaților înainte de introducerea sistemelor de monitorizare;
d) alte forme și modalități mai puțin intruzive pentru atingerea scopului urmărit de angajator nu și-au dovedit anterior eficiența; și
e) durata de stocare a datelor cu caracter personal este proporțională cu scopul prelucrării, dar nu mai mare de 30 de zile, cu excepția situațiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate.”
Instanța a reținut, cu privire la aspectul în discuție, că p rincipala chestiune litigioasă în cauză constă în existența unei informări prealabile, complete și explicite a reclamantului cu privire la existența supravegherii video.
În acest sens s-a avut în vedere că p ârâta afirmă că această informare s-a realizat prin intermediul Politicii de confidențialitate și conform reglementării D078- Procedura de Resurse Umane privind Prelucrarea datelor cu caracter personal, prima disponibilă pe site-ul pârâtei, iar cea din urmă pe serverul societății aferent reglementărilor interne în vigoare. Tribunalul a aprecia t că modalitatea de informare nu a fost una completă și explicită, în sensul normei citate. Astfel, după cum rezultă din conținut reglementării, s-a observat că politica de confidențialitate nu este adresată angajaților, ci clienților pârâtei și persoanelor care vizitează site-ul acesteia. Pe urmă, relativ la reglementarea D078- Procedura de Resurse Umane privind Prelucrarea datelor cu caracter personal, instanța de fond a aprecia t că simpla postare a acesteia pe un server al pârâtei nu se circumscrie unei comunicării reale și efective, care să asigure o informare neechivocă a salariatului cu privire la existența supravegherii. O informare clară și indubitabilă se impunea cu atât mai mult cu cât supravegherea video constituie o formă de intruziune gravă în dreptul la viață privată. În altă ordine de idei, este de observat că deși pârâta afirmă că supravegherea s-a realizat în scopul îndeplinirii obligațiilor legale, respectiv de a asigura securitatea transporturilor, în fapt, datele rezultate în urma supravegherii au fost utilizate și în alt scop, respectiv ca mijloace de probă în procedura disciplinară. Față de acesta aspect, Tribunalul apreciază că a existat o încălcare a dreptului la viață privată a reclamantului.
Totuși, instanța a apreciat că, pornind de la faptul că pârâta avea o obligație legală de supraveghere video a autoturismului, coroborat cu faptul că dispozitivul de supraveghere video era perfect vizibil, după cum rezultă din planșele foto depuse în probațiune, instanța de fond a aprecia t că simpla constatare a existenței constituie un remediu suficient și că nu se impune obligarea acesteia la plata unei sume cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Prin apelul declarat, reclamantul V_____ S_____ A_____ a solicitat admiterea apelului si schimbarea in parte a hotărâri apelate, cu privire la soluțiile date de prima instanța, cu privire la menținerea sancțiuni disciplinare la a doua si a treia fapta pentru care a fost sancționat si obligarea la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale pentru încăl carea dreptului la viața privată Plat a drepturilor bănești de la care a fost exclus, ca urmare a apli cării sancțiunilor disciplinare; m enținerea soluției date de p rima instanța cu privire la prima fapta, acea de a constata n ulitatea sancțiuni disciplinare; m enținerea constatări i faptului ca C__ O__ SRL a încălcat dreptul la viata privata a salariatului.
În motivarea apelului a arătat că prima instanță a reținut în mod eronat starea de fapt, astfel, c u privire ia ce a de a doua fapta pentru care a fost sancționat, aceea de a nu purta ținuta corespunzătoare, conform proceduri Dxxxxxxxxxx, neavând la vedere, tricoul bluzonul sau geaca inscripționata cu C__ O__, primite din partea firmei, că p ri ma instanța nu a luat in considerare faptul ca avea tricoul cu inscripția C__ O__ primit din partea angajatorului pe sub geaca, dar imaginile prezentate ca probe a fost fotografiat numai din spate, tricoul si bluzonul puse la dispoziție de angajator sunt inscripționate numai in partea din fata, din acest motiv chiar daca nu avea geaca, pe fotografiile prezentate numai din spate inscripția C__ O__ nu putea fi vizibila. Referitor la af irmația ca geaca pe care o avea nu putea sa î i asigure un confort termic mai bun decât ceea primita de la angajator o consider ă lipsita de obiectivitate, așa cum s-a precizat si la dezbateri, exista posibilitatea reala, așa cum s-a mai întâmplat ca pe timpul transportului autovehiculul, sa se defecteze, situație în care conducătorul auto rămâne la mașina pana la remedierea defecțiuni, sau transportul cu platforma la service, or in aceasta situație trebuie sa se protejez e contra frigului si vântului.
Apelantul a precizat că a fost sancționat pentru fapta constatata in data de 03.01.2019. in plina iama. Echipamentul primit, conform fisei de inventar in folosință, depus la dosarul cauzei consta in Geaca primăvara-toamna, bluzon, tricou mânecă scurta, nici un articol vestimentar de iarna. Pentru considerentele ante menționate, a solicit at constatarea nulități sancțiuni disciplin are aplicate pentru aceasta faptă prin Decizia Nr.949/31.05.2019.
Cu privire la ceea de a treia fapta pentru care a fost sancționat, apelantul nu o consider ă abat ere disciplinara, deoarece arată că a respectat în tocmai procedura aplicabila in situația respectiva Ordinul directorului executiv al C__ O__ SRL, Nr. 750/23,08.2017, care prevedea ca; conducătorul auto poate părăsi autovehiculul pentru satisfacerea necesitaților fiziologice, aveam nevoie de a pleca la toaleta, am anunțat casierul colector pe D-nul R__ D_____ despre acest fapt, el a refuzat să î i ia locul.
Apelantul a arătat că p rima instanța în mod greșit a reținut faptul ca nu a respectat procedura si a greșit deoarece nu a anunțat acest fapt Supervizorului, da r Supervizorul știa si de la el si de la alți colegi conducători auto. faptul ca R__ D_____ niciodată nu ia locul nici unui coleg, in situați s imilare si nici acum, după ce a fost sancționat, când este repartizat cu el pe echipaj, când ple a c ă la toaleta acesta nu trece in locul său . Supervizorul știe despre aceasta situație, sau trebuie să știe și datorită supravegheri video si nu se ia nici o măsura. Față de cele ante menționate a solicit at instanței sa constate nulitatea sancțiuni disciplinare aplicate pentru această faptă prin Decizia Nr. 949/31.05.2017.
Cu privire la cererea de obligarea C__ O__ SRL la plata sumei de 2000 iei cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptu lui la viața privata o consider ă întemeiata deoarece conform art. 252 , Cod Civil; prevede că o rice persoana fizica are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane printre care se regăsește si intimitatea vieți private. De asemenea, persoana prejudiciata poate cere o reparație patrimoniala pentru prejudiciul chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, daca vătămarea este imputabila autorului faptei prejudiciabile, si nu in ultimul se poate constata si existenta unui prejudiciu de natura nepatrimoniala, produs ca urmare a încălcării unui drept subiectiv, prima instanța a constatat inculcarea dreptului Ia viața privata, prin prelucrarea datelor cu caracter personal in contextual relațiilor de munca si folosirea acestora in proceduri disciplinare.
Apreciază că e xistenta unei fapte ilicite, respectiv nerespectarea de către C__ O__ SRL a art.5 din Legea 190/2018, existenta unei legături de cauzalitate ______________________ prejudicial cauzat, respective utilizarea imaginilor video fără un interes legitim în proceduri disciplinare, așa cum a constatat prima instanța, fără a r especta principiul proporțional ității, sunt îndeplinite în cauză.
Luând in considerare dispozițiile Legi nr. 53/2003 Codul Munci referitor la necesitatea respectări demnității angajatului si informarea corecta cu privire la condițiile de munca, ceea ce angajatorul nu a făcut, spațiul respectiv n efiind semnalizat cu o pictograma ca spațiu este supravegheat video, chiar dacă camerele de luat vederi erau montate la vedere nu s-a adus la cunoștință faptul că ele sunt și funcționale, conform dispoziției legale , apreciind că angajatorul nu a făcut o informare complet ă si prealabila a angajaților, pentru toate aceste considerente cererea de a obligarea C__ O__ SRL la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale o consider ă întemeiata.
Î n conformitate cu art. 453 din C. Proc. Civ a solicit at instanței oblig area intimatul ui la plata cheltuielilor de judecata în apel.
Prin apelul declarat, pârâta C__ O__ S.R.L. – București, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței primei instanțe în s ensul respingerii în integralitate a acțiunii reclamantului , cu consecința menținerii deciziei de sancționare disciplinară nr. 949/31.05.2019 ca legală și temeinică.
Cu privire la anularea în partea a Deciziei de sancționare disciplinară nr. 949/31.05.2019 cu privire la fapta salariatului de a fi fumat în autoblindată a solicitat să se înlăture apărările apelantului reclamant conform cărora aceasta nu corespunde realității întrucât acesta a folosit un vaporizator a cărui utilizare deși este permisă potrivit Legii nr. 349/2002 , totuș i abaterea disciplinară se constată nu numai raportat la legile în vigoare ci și regulamentelor și reglementărilor interne aplicabile la nivelul angajatorului, făcând trimitere la art. 46 alin. (1) Capitolul XI (Abateri disciplinare și sancțiuni) din Regulamentul Intern al C__ O__.
Cu privire la constatarea faptului că angajatului i s-ar fi încălcat dreptul la viață privată apelanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 5 din legea nr. 190/2018, motivând că este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video în scopul realizării intereselor legitime urmărite de angajator.
Prin urmare, a arătat că nu poate fi reținut faptul că utilizarea imaginilor video surprinse de camerele de luat vederi montate pe autoblindate, în cadrul cercetării disciplinare a unui angajat reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal într-un scop distinct de prelucrare, atâta timp cât cercetarea disciplinară reprezintă doar o modalitate prin care sunt concretizate măsurile corective de mitigare a riscurilor generate de încălcarea dispozițiilor legale și reglementărilor interne menite să asigure securitatea transportului de valori , fiind de fapt doar o prelungire firească a scopului urmărit de societate.
Apelantul V_____ S_____ A_____ a formulat întâmpinare la apelul pârâtei C__ O__ S.R.L., înregistrată la dosar în data de 04 decembrie 2019, prin care a solicitat respingerea apelului pârâtei și admiterea apelului propriu, reiterând, în esență, susținerile din propriul memoriu de apel (f. 22- 24).
Apelanta C__ O__ S.R.L. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelantul V_____ S_____ A_____ , înregistrată la dosar în data de 11 decembrie 2019 prin care a solicitat respingerea apelului reclamantului și admiterea propriului apel, reluând, în esență susținerile din memoriul său de apel (f. 26 – 31).
Examinând hotărârea atacată cu luarea în considerare a criticilor din motivele d in cele două apeluri , a apărărilor din întâmpinări , precum și a dispozițiilor art. 476-478 din N.C.P.C., Cu rtea apreciază că apelurile sunt ne fondat e , pentru motivele ce se vor prezenta în continuare.
Apelul reclamantului V_____ S_____ A_____.
Criticile aduse hotărârii vizează argumentele reținute de prima instanță în privința abaterilor privitoare la lipsa de purtare a ținutei corespunzătoare și la cea de părăsire, în condiții neregulamentare, a autovehiculului.
În privința primei abateri, apelantul reproșează primei instanțe că nu a luat în considerare faptul că purta tricoul cu inscripția C__ O__ primit de la angajator, dovada angajatorului cu imagini nefiind relevantă, întrucât acestea relevau o imagine din spate a ținutei sale, tricoul neavând inscripția societății decât în partea din față.
De asemenea susține că trebuia dată relevanță faptului că geaca proprie îi asigura un confort termic mai bun decât geaca primită de la angajator.
Cu privire la această abatere, intimata susține că apelantului i s-a asigurat ținuta de toamnă – iarnă corespunzătoare, pentru confortul său termic și că potrivit regulamentului societății avea obligația să facă uz de ea.
Prima instanță, face o analiză pertinentă, a stării de fapt ce rezultă din actele dosarului, reține corect dispozițiile regulamentare incidente, înlătură argumentat susținerile reclamantului, în final ajungând la o concluzie corectă.
Curtea, în cadrul controlului judiciar, reține cu privire la abaterea în discuție, următoarele aspecte relevante.
Aspecte necontestate.
Apelantul se află în raporturi de muncă cu intimata, având funcția de șofer.
În cadrul acestor raporturi, conform Procedurii DO49.03 – 2018, apelantul a fost dotat cu un iformă compusă din: tricou cu mânecă lungă, g e acă primăv ară/vară, pantalon, bluzon și ge acă de iarnă conform fișei de evidență a obiectelor de inventar în folosință (f. 61).
Conform fișei de in ventar pentru anul 2018 (f. 62) apelantul a fost dotat cu g e acă primăvară – toamnă, bluzon și tricouri cu mânecă scurtă.
Aspecte invocate de apelant.
Nefolosirea gecii de iarnă a bluzonului din dotare a fost determinată de structura țesăturii materialului din plastic și necesitatea utilizării gecii personale pentru asigurarea confortului termic.
Analiza instanței.
Conform procedurii arătate scopul acesteia este de a asigura un cadru unitar și adecvat privind distribuirea, portul, întreținerea uniformei, corespunzător funcției și activității desfășurate în centrul de p________ (p________, transport, securitate), obligativitatea portului acesteia și afișarea unor imagini profesioniste față de angajați , clienți, parteneri de afaceri și colaboratori.
Conform aceleiași proceduri: pt. 22.1
– lit. c „în timpul programului de lucru, de luni până duminică, personalul C__ O__ din CP sau Punctele de lucru arondate acestora execută serviciul echipat cu uniforma de serviciu aprobată și asigurată de societate, în raport cu specificul activității și acțiunilor întreprinse, precum și în funcție de condițiile „atmosferice”.
– l a lit. f din același punct al procedurii este prevăzut „salariaților CP le este interzis, în timpul programului de lucru să poarte articole vestimentare neconforme cu Regulamentul de Organizare și Funcționare sau să renunțe integral sau parțial al uniformei de serviciu.
Conform Regulamentului Intern al C__ O__ art. 13 lit. a salariații au obligația „să poarte în timpul serviciului echipamentul de lucru cu însemnele distinctive ale societății și ecusoane de identificare dacă acestea sunt puse la dispoziție de angajator (fila 37 fond).
Conform art. 46 lit. i și j constituie abateri disciplinare nerespectarea clauzelor contractului individual de muncă, a Regulamentului Intern, a procedurilor interne și regulamentelor interne ale angajatorului .
La data de 03.01.2018, apelantul purta tricoul cu mânecă scurtă cu inscripția C__ O__ și o g e acă personală.
Curtea constată că apelantul susține purtarea parțială a uniformei din dotare respectiv a tricolului și justificarea purtării gecii personale în detrimentul restului echipamentului din dotare .
Raportat la obligațiile apelantului de a purta uniform cu care a fost dotat, raportat la reglementarea internă a intimatei potrivit căreia constituie abatere și purtarea doar parțială a uniformei, săvârșirea abaterii în discuție este corect reținută la angajator și de prima instanță.
Față de reglementarea internă arătată, chiar reținând că apelantul ar fi purtat tricoul cu inscripția angajatorului, abaterea tot este săvârșită cât timp potrivit acestei reglementări chiar și purtarea doar parțială a uniformei și nu inte grală, constituie o încălcare purtării obligării uniformei.
Justificarea nepurtării gecii de rezervă sau a bluzonului, nu poate fi primită ca una obiectivă, în condițiile în care la începutul anului 2018, acesta renunță la geaca de primăvară – toamnă (fila 62 fond) și în condițiile în care până la evenimentul din 03.01.2019 acesta nu a făcut asemenea justificări angajatorului, conformându-se R egulamentului .
Împrejurările arătate, confirmă aprecierea Curții că justificările apelantului sunt subiective, de circumstanță, care în nici un caz nu pot fi subsumate cauzelor de răspundere disciplinară legitimă apărare, stare de necesitate , constrângere fizică sau morală, cazul fortuit, eroare de fapt, executarea ordinului de serviciu emis în mod nelegal.
Aprecierea făcută în privința justificării este susținută și de caracterul nefondat al criticii conform căreia nu ar fi fost dotat cu ge acă de iarnă. Astfel din fișa de inventar pentru anul 2016 (fila 61) reiese că apelantul a fost dotat cu ge acă de iarnă și bluzon, care îi asigurau confortul termic pe timp de iarnă.
Apoi, așa cum s-a arătat în fișa de inventar pentru anul 2018 (f. 62)este consemnarea ce face rezonabilă concluzia că îi era suficient bluzonul pentru acest anotimp.
Nu în ultimul rând, apelantul este sancționat disciplinar pentru nepurtarea echipamentului regulamentar în interiorul cabinei autoblindatei, așa cum a argumentat și prima instanță, unde folosirea gecii personale nu-și are justificarea făcută de apelant.
Criticile privind abaterea constând în coborârea neregulamentară din autoblindată, fără ca șeful de echipaj să-i ia locul, nu sunt întemeiate.
Aspecte necontestate.
Apelantul coboară în timpul opririi din transportul cu autoblindată, din data de 03.01.2019, pentru satisfacerea unor nevoi fiziologice.
Este refuzată cererea apelantului de către persoana însoțitoare, șef ul de echipaj, de a fi înlocuit, acest refuz fii nd invocat ca susținere în apel.
Analiza instanței.
Conform Ordinului Directorului Executiv al C__ O__ S.R.L. pct.f.2 în timpul serviciului șoferului transport valori îi este interzis „ să părăsească autovehiculul, pentru orice motiv”, cu titlu de excepție, șoferului îi este permis să părăsească autovehiculul, doar pentru satisfacerea necesităților fiziologice, caz în care este înlocuit de șeful echipajului, care, pe toată perioada, va ține vehiculul încuiat și cu motorul pornit”.
Reținând această normă internă, prima instanță a reținut că, refuzul șefului de echipaj de a-l înlocui pe apelantă, pe perioada satisfacerii nevoilor fiziologice, nu este scuzabil, cât timp într-o asemenea situație apelantul avea obligația să informeze pe supervizorul transportului de acest refuz, șeful de echipaj nefiind șeful ierarhic al acestuia.
În motivele de apel, reclamantul nu infirmă obligația pe care o avea de a aduce la cunoștință supervizorului situația creată prin refuzul de a fi înlocuit, ci invocă cunoașterea atitudinii constante , a șefului de echipaj de a-l înlocui pe el sau pe alt șofer, întrucât anterior datei de 3.01.2019, el și alți șoferi i-au adus la cunoștință acest fapt.
Curtea constată că împrejurarea invocată nu a fost dovedită nici la fond și nici cu proba administrată în apel , pe care apelantul a solicitat-o.
În aprecierea Curții chiar dovedită această împrejurare, siguranța transportului de valori, impunea punctual apelantului îndeplinirea obligației de anunțare a supervizorului, p entru luarea de măsuri concrete. Satisfacerea nevoilor firești au fost avute în vedere de angajator prin procedurile stabilite, astfel că nu pot fi invocate drept o stare de necesitate ca și cauză de înlăturare a răspunderii disciplinare .
C eea ce se impută apelantului este nerespectarea acestor proceduri.
Nu poate fi scuzabilă împrejurarea invocată de apelant, pentru neurmarea procedurii, nu numai pentru că nu este dovedită, dar și pentru că, chiar dovedită, securitatea transportului , de care era răspunzător îi impunea adoptarea unei atitudini exigente, în cazul concret, față de obligațiile ce le avea.
Dacă refuzul de a fi înlocuit de șeful de echipaj, era constant, așa cum susține, conștient de răspunderile ce îi revin pe timpul transportului, apelantul putea , chiar trebuia, să informeze în scris angajatorul, prin aducerea la cunoștință persoanele competente să ia măsuri organizatorice sau de altă natură, ceea ce nu a făcut, asumându-și astfel riscul, încălcării obligațiilor ce-i reveneau.
Nu este dovedit că supervizorul avea competența, de a lua măsurile o rganizatorice necesare, raportat la situația pretins creată, d e șeful de echipaj, astfel că rămâne fără relevanță, chiar făcută, încunoștiințarea doar a supervizorului lui, despre aspectul invocat.
În ce privește cererea de daune morale respinsă de prima instanță apelantul în motivele de apel, invocă îndeplinirea condițiilor legale pentru a fi atrasă răspunderea patrimonială a angajatorului.
În esență, apelantul susține că, neîndeplinirea de către angajator a obligației de informare completă și prealabilă cu privire la existența supravegherii cu camere de luat vederi a spațiului în care se desfășura activitatea cu privire la semnalizarea ca funcționale a acestor camere, i-a fost încălcat dr eptul la demnitate, aducându-i un prejudiciu moral, ce trebuie reparat conform art. 252 din Codul civil.
Curtea, raportat la susținerile din apel, constată că prima instanță a soluționat corect această cerere.
Astfel, prima instanță, a constatat, într-un mod argumentat, în fapt și în drept inclusiv în contextul jurisprudenței C.E.D.O. existența încălcării dreptului la viață privată privită prin prisma scopului legitim al intimatei în supravegherea transportului de valori și al proporționalității acestei supravegheri în raport de obligațiile pe care intimata le avea cu privire la informarea apelantului la existența acestei supravegheri.
Apreciind, corectă și argumentată concluzia primei instanțe privind existența unei încălcări de către angajator a dreptului reclamantului la viață privată al apelantului, Curtea, însușindu-și argumentele primei instanțe, nu mai consideră necesar să facă o altă analiză.
În ce privește aprecierea primei instanțe că, constatarea încălcării constituie o reparație suficientă a prejudiciului moral, Curtea o consideră corectă.
Art. 253 alin. 1 din Codul Muncii, incident în cauză reglementează răspunderea angajatorului pentru prejudicii materiale sau morale cauzate salariatului.
Așa cum s-a conturat, în practica judiciară și în doctrina în materie, dispozițiile art. 253 implică îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, vinovăție, prejudiciu și legătura dintre fapta ilicită și prejudiciu,
În sensul acestei concluzii sunt și susținerile din apel, ale reclamantului .
În cauză, apelantul nu a făcut dovada existenței prejudiciului.
Fapta ilicită este distinctă de prejudiciu astfel că dovedirea doar a faptei nu este suficientă pentru reparația unui prejudiciu moral , fiind necesară și dovedirea acestuia .
Angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului unui prejudiciu moral, are loc doar în condițiile art. 253 alin. 1 Codul m uncii când acesta și-a încălcat o obligație ce-i revine în raporturile de muncă cu salariatul.
Î n cauză așa cum a susținut apelantul și cum a reținut prima instanță, producerea prejudiciului moral a avut loc prin încălcarea obligației de informare completă cu privire la supravegherea prin camerele de luat vederi montate pe autovehiculul pe care îl conduce.
Apelantul nu a arătat în ce constă prejudicierea sa prin încălcarea acestei obligații de către angajator.
În realitate, apelantul invocă prejudicierea prin înregistrările camerelor de luat vederi.
Dar chiar reținând conexiunea dintre încălcarea obligației de informare a înregistrării camerelor de luat vederi și pe această bază o afectare a vieții private a apelantului, totuși o reparație morală, în forma unei despăgubii bănești , solicitate de acesta nu poate avea loc , în lipsa dovezii prejudiciului.
De notat, că apelantul nu a făcut nicio referire la eventuale suferințe psihice pe care le-a avut, respectiv la intensitatea acestora.
În acest sens în doctrina juridică și practica judecătorească s-a conturat ideea că despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial este o categorie juridică cu caracter special, motiv pentru care acesta trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale c auzei, intensitatea și durat suferințelor psihice încercate de persoana ce se pre tinde prejudiciată, determinate de gr avitatea încălcării dreptului s ă u nepatrimonial deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.
De a semenea s-a subliniat că pentru a-și păstra caracterul de „satisfacție echitabilă” daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul și finalitatea prevăzută de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cazuală în prejudiciul suferit și consecințele acestora.
Din perspectiva unor asemenea justificări a daunelor morale, concluzia primei instanțe în privința remediului încălcării de către intimată dreptului la viața privată, al apelantului este în aprecierea Curții corectă.
Din aceeași perspectivă și având în vedere cele deja arătate, în privința dovedirii prejudiciului, acordarea de daune morale nu se justifică.
Apelul pârâtei S.C. C__ O__ S.R.L.
Critica privind reținerea greșită a primei instanțe că utilizarea țigaretei electronice de către intimat nu se cir cumscrie noțiunii de fumat, nu este întemeiată.
În mod corect prima instanță raportându-se la dispozițiile art. 2 lit. e, art. 3alin. 1 2 din Legea 349/2002, a ajuns concluzia că utilizarea țigaretei electronice nu constituie fumat în sensul legii.
Susținerile din apel, conform cărora utilizarea țigaretei electronice, în aprecierea ei ca abatere disciplinară, trebuie raportată nu numai la lege dar și la regulamentul intern, nu infirmă, în aprecierea curții, concluzia primei instanțe.
Potrivit reglementărilor interne ale apelantei, Ordinul nr. 759/23.08.2017 „în timpul serviciului, șoferului de transport valori îi este interzis, să fumeze în alte locuri decât cele special amenajat e în acest sens ori să consume băuturi alcoolice .
Se poate observa că interdicția fumatului reglementată de Regulamentul Intern al apelantei nu urmărește alt scop decât cel al Legii nr. 349/2002, respectiv protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului.
Aceasta întrucât, modul de reglementare al abaterii în discuție este configurat pe tipicitatea interdicției din legea amintită.
Astfel fiind și având în vedere înțelesul produselor de tutun, a fumatului a țigaretelor , a cigaritas, stabilit prin Legea nr. 349/2002, utilizarea țigaretei electronice de către intimatul – apelant, nu poate fi încadrată în definiția fumatului și a stfel această faptă nu întrunește condițiile abaterii disciplinare, nefiind încălcate prevederile reglemen tărilor interne ale apelantului.
Prin susținerile din apel se încearcă prin invocarea caracterului imperativ al reglementării interne să se extindă fumatul, în afara înțelesului dat de Legea nr. 349/2002, ceea ce nu poate fi admis în lipsa unei alte definiții a fumatului în aceste reglementări interne .
Susținerile din apel referitoare la încălcarea dreptului la viața privată a intimatului, sunt apărări față de susținerea din apelul acestuia , conform căreia, utilizarea înscrisurilor de pe camerele de supraveghere în cadrul cercetării disciplinare, depășește interesul legitim al angajatorului.
Nefiind critici aduse argumentelor primei instanțe, nu se impune o analiză diferită de cea făcută aspectului privind încălcarea dreptului intimatului la viața privată, în cadrul apelului acest u ia.
Pentru ansamblul motivelor prezentate, în baza art. 480 alin. 1 N.C.P.C., urmează să fie respinse ca nefondate apelurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate apelurile declarate de V_____ S_____ A_____ domiciliat în mun. Baia M___, _________________________/20, jud. Maramureș și pârâta C__ O__ S.R.L. – București , cu sediul în mun. București, ________________________, etaj 10, birou E10_07,1, sector 6.
împotriva sentinței civile nr. 945 din 15 octombrie 2019 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.02.2020.