Liberalitățile (donațiile sau legatele) sunt supuse, în anumite condiții, unui raport dacă acestea depășesc un anumit prag. Astfel, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală vor fi supuse reducțiunii la cererea moștenitorilor rezervatari (soț, copii, nepoți, părinți). De exemplu, dacă X are un singur copil (Y) și donează, în timpul întreaga avere lui Z, Y beneficiază de rezerva succesorală de 1/2 și va putea solicita reducțiunea donației, astfel încât să primească rezerva succesorală de jumătate din cât i s-ar fi cuvenit dacă nu ar fi existat donația. Ca o paranteză, în drept, acest mecanism explicat anterior prin care X donează întreaga avere unei persoane străine poartă denumirea de dezmoștenire indirectă. Astfel, se consideră că X a dorit să își dezmoștenească fiul donând, în timpul vieții, întreaga avere lui Z.

Astfel cum am menționat anterior, moștenitorii rezervatari (soțul, copiii, nepoții, părinții) sunt protejați de Codul Civil prin intermediul unei rezerve succesorale. Liberalitățile (donațiile sau legatele) excesive pot fi reduse dacă sunt excesive, încalcând rezerva succesorală. Cu toate acestea, contractele cu titlu oneros (e.g., contractele de vânzare) nu prezintă riscul de a fi desființate. Tocmai de aceea, în practică, pentru a se evita situațiile în care donațiile (sau legatele) ar putea fi supuse reducțiunii, se apelează la vânzări fictive și donații deghizate.

Astfel, de exemplu, se încheie un contract public de vânzare prin care A vinde lui B un anumit bun din averea sa, însă, în realitate B nu plătește niciun preț. Contractul real dintre A și B este un contract de donație. Însă, pentru a se evita riscul reducțiunii donației, în ochii publicului (și ai moștenitorilor), contractul este unul de vânzare. Acest mecanism poartă denumirea de simulație. Există așadar două contracte, unul real (de donație) și unul fictiv (de vânzare). Dacă această simulație fraudează interesele unor moștenitori rezervatari (soț, copii, nepoți, părinți), aceștia din urmă, pentru a-și obține drepturile succesorale, trebuie să dovedească în instanță faptul că a fost încheiată în realitate o donație, iar nu un contract de vânzare (acțiune în declararea simulației). Potrivit art. 1292 Cod Civil, se poate dovedi existența unei donații deghizate (și a unei vânzări fictive) cu orice mijloace de probă (e.g., înscrisuri, martori, expertize).

În ceea ce privește existența unei donații deghizate, legea instituie și o prezumție prin articolul 1091 alin. (4) Cod Civil astfel:

„Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soțul supraviețuitor este prezumată a fi donație dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere. Prezumția operează numai în favoarea descendenților, ascendenților privilegiați și a soțului supraviețuitor ai defunctului, dacă aceștia nu au consimțit la înstrăinare”.

 

Astfel, dacă vânzarea s-a făcut cu rezerva „uzufructului, uzului ori abitației sau în schimbul întreținerii pe viață ori a unei rente viagere”, contractul va fi recalificat de instanță ca donație, moștenitorii nefiind obligați să facă dovada existenței unei donații deghizate. Într-o astfel de situație, părțile contractului de vânzare pot totuși să se apere și să demonstreze că s-a încheiatun contract de vânzare, iar nu un contract de donație.