,,Cât privește controlul de constituționalitate al legilor astfel adoptate, acesta nu se poate realiza pe calea conflictelor juridice de natură constituțională, motiv pentru care Curtea va respinge cererile formulate, constatând că în cauză nu există conflict juridic de natură constituțională” – Decizia CCR nr. 57/2020 asupra cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României.
Cadrul legal privind ,,conflictul juridic de natură constituțională”
Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției.
Conform art. 146 lit. e) din Constituția României, Curtea Constituțională soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.
Ce înseamnă ,,conflict juridic de natură constituțională”?
Conflictul juridic de natură constituțională a fost definit prin intermediul Deciziei nr. 26/2019 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești. Astfel prin conflict juridic de natură constituțională vom înțelege ,,acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor„(cu trimitere la Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). În temeiul Deciziei nr. 53/2005 a Curții Constituționale a României sunt precizate următoarele aspecte: ,,conflictul juridic de natură constituţională între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor”.
Conflictul de natură constituțională nu trebuie confundat cu conflictul de competență.
De asemenea, prin Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008, Curtea a reținut faptul că un ,,conflict juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale”. Curtea a mai statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituție ,,stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea„.
Deci, în temeiul jurisprudenței constituționale, prin conflict juridic de natură constituțională vom înțelege:
- acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe;
- atribuțiile, puterile și competențele aparțin altor autorități publice;
- omisiuni ale unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor.
De asemenea:
- prin soluţionarea conflictelor existente între diferite autorităţi publice se urmăreşte înlăturarea unor posibile blocaje instituţionale;
- conflictul între un partid politic sau un grup parlamentar şi o autoritate publică nu intră în categoria conflictelor a căror soluţionare este dată în competenţa Curţii Constituţionale;
- conflictul privește conţinutul ori întinderea atribuţiilor autorităților constituționale.
Conflictul juridic de natură constituţională ca şi conflict de competenţă este generat astfel de modul de acţiune al autorităţilor publice şi este capabil să determine un dezechilibru sub aspectul principiului de separaţie a puterilor în stat.
Decizia CCR nr. 57/2020 asupra cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României
În data de 11 mai 2020 în Monitorul Oficial nr. 374 a fost publicată Decizia CCR nr. 57/2020 asupra cererilor de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României.
Speța adusă în fața Curții Constituționale vizează încălcarea prevederilor constituționale ,,prin exercitarea de către Guvern, cu rea-credință, a atribuțiilor constitutionale și interferarea acestuia în atribuțiile Parlamentului, inclusiv prin modalitatea de prezentare a proiectelor Legii bugetului de stat și Legii bugetului asigurărilor sociale de stat în fața Parlamentului, ceea ce a condus la existența unui conflict juridic de natură constituțională”.
În cele ce urmează vom reda conținutul deciziei Curții Constituționale nr. 57/2020:
- 17: Prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 10.660 din data de 23 decembrie 2019 și, respectiv, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 10.661 din data de 23 decembrie 2019, președintele Senatului și, respectiv, președintele Camerei Deputaților au sesizat Curtea Constituțională cu cererile de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Parlamentul României, în legătură cu adoptarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat;
Sesizarea Curții Constituționale a avut în vedere conflictul juridic de natură constituțională, reglementat în cadrul art. 146 lit. e) din Constituția României.
- 19: Potrivit sesizărilor, conflictul juridic de natură constituțională constă în „extinderea atribuțiilor Guvernului, astfel cum sunt acestea reglementate de Constituția României” în ceea ce privește aprobarea Legii bugetului asigurărilor și a Legii bugetului de stat și, „implicit, substituirea acestuia în competențele de legiferare ale Parlamentului, singura autoritate legiuitoare a țării”;
Conflictul a avut în vedere extinderea atribuțiilor Guvernului în materie de aprobare a cadrului normativ privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. În acest sens s-a apreciat că Guvernul a realizat o înlocuire în sfera de competențe a puterii legislative (Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare).
- 36: Examinând conținutul cererilor formulate în cauză cu raportare la aceste statuări de principiu, Curtea constată că, în esență, autorii sesizărilor susțin că angajarea răspunderii Guvernului asupra legii bugetului de stat și legii bugetului asigurărilor sociale de stat este de natură să încalce competența exclusivă a Parlamentului în materie de legiferare, creând astfel un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament;
Autorii sesizărilor au avut în vedere angajarea răspunderii Guvernului asupra cadrului normativ privind legea bugetului de stat și a asigurărilor sociale, susținând că atare situație încalcă principiul separației puterilor în stat – deci competența exclusivă a Parlamentului în materie de legiferare.
- 49: Întrucât, în cauză, se susține încălcarea limitelor de competență ale Parlamentului și Guvernului cu argumente care vizează nerespectarea procedurii constituționale de adoptare a Legii bugetului de stat și, respectiv, a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, așadar, cu argumente vizând neconstituționalitatea celor două legi, scopul demersului autorilor fiind reluarea procedurii de legiferare cu privire la acestea, devin aplicabile, mutatis mutandis, considerentele reținute în deciziile Curții Constitutionale mai sus citate, potrivit cărora conflictele juridice de natură constituțională nu pot constitui o altă cale, pe lângă cele expres și limitativ prevăzute de Constituție și de Legea nr. 47/1992, de verificare a constituționalității legii. Pentru constatarea neconstituționalității legilor și, în consecință, reluarea procedurii de legiferare cu respectarea art. 147 din Constituție, referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, autorii aveau posibilitatea de a formula obiecții de neconstituționalitate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție;
Conflictele juridice de natură constituțională nu pot să constituie o cale de verificare a constituționalității legilor. Atare acțiune se putea realiza numai în temeiul art. 146 lit. a) din Constituția României.
- 50: În concluzie, întrucât în absența altor fapte comisive sau omisive ale Guvernului, de natură să împiedice Parlamentul să își exercite atribuțiile constituționale, angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectelor de lege nu încalcă rolul Parlamentului iar, cât privește controlul de constituționalitate al legilor astfel adoptate, acesta nu se poate realiza pe calea conflictelor juridice de natură constituțională, Curtea va respinge cererile formulate, constatând că în cauză nu există conflict juridic de natură constituțională;
În absența unor fapte (fie comisive, fie omisive) ale Guvernului de natură să împiedice Parlamentul să își exercite atribuțiile constituționale, angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectelor de lege nu încalcă rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. De asemenea, controlul de constituționalitate al legilor nu intră în sfera soluționării conflictelor juridice de natură constituțională (se încadrează în cadrul art. 146 lit. a) din Constituția României).
Având în vedere aceste argumente, Curtea Constituțională a României a respins cererile formulate.
