Conflict între marcă și numele de domeniu. Cine câștigă în instanță?

Ce este numele de domeniu? Dar marca?

Pornind de la cadrul normativ, în speță Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în conformitate cu art. 2, poate să constituie marcă orice semn care este susceptibil de reprezentare grafică (precum cuvintele, numele de persoane, literele, cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale, semnalele sonore, ș.a.m.d.), condiția fiind aceea că semnele precizate să permită distingerea produselor sau serviciilor unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Pe de altă parte, domeniul de internet a fost definit ca fiind un drept de folosință exercitat asupra unei denumiri pe Internet, căreia îi este asociat un website.

Ce se întâmplă în situația în care avem un conflict între numele de domeniu și marcă? Ce va prevala în această situație?

Prin raportare la sfera de drept internațional, vom avea în vedere Convenția Uniunii de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale, revizuită la Bruxelles la 14 decembrie 1900, la Washington la 2 iunie 1911, la Haga la 6 noiembrie 1925 şi Londra la 2 iunie 1934. În cadrul art. 1, alin. (2) din Convenție, obiectul protecției proprietății industriale este unul multiplu, în care includem: brevete de invenție, modele de utilitate, desene sau modele industriale, mărci de fabrică sau comerț, nume comercial, indicații de proveniență sau denumiri de origine (alături de reprimarea concurenței neloiale)[i]. Prin interpretarea acestor dispoziții, numele de domeniu este exceptat de la atare protecție.

Dreptul asupra mărcii sau a indicaţiei geografice este dobândit şi protejat prin înregistrarea acestora la OSIM în condiţiile Legii nr. 84/1998 privind înregistrarea mărcilor şi indicaţiilor geografice, modificată şi completată prin Legea 66/2010[i]. În raportul nume de domeniu-marcă, platforma online osim.ro reliefează, cu trimitere la jurisprudența internă din anul 2007, în speță la Decizia nr. 2279/2007 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția civilă și de proprietate intelectuală, faptul că, la existența unui conflict între marcă și numele de domeniu de Internet, dacă se dovedește reaua-credință la achiziționarea numelui de domeniu  (achiziționarea numelui de domeniu fără legătură cu propriile activități comerciale, dar care sunt identice cu marca protejată), există răspundere a persoanei pentru atare acțiune și atrage anularea înregistrării numelui de domeniu. 

Se remarcă faptul că, în caz de conflict la înregistrarea unui domeniu de Internet între două societăți, dacă niciuna nu deține marcă proprie, numele comercial va avea câștig de cauză.

Pe de altă parte (cu trimitere la alte articolele de specialitate), cazurile de anterioritate a numelui de domeniu în fața mărcii și succesul acestor spețe în fața arbitrilor și a instanțelor de drept comun demonstrează că acele “alte drepturi” de care solicitantul mărcii trebuie să țină cont la înregistrare sunt, printre altele, și drepturile asupra numelor de domenii. În România, anularea unei mărci poate fi cerută dacă prin înregistrarea acestora se aduce atingere unor drepturi, care au fost dobândite anterior: drepturi de autor, desene, modele sau alte drepturi de proprietate industrială.

Practică internă din 2008 relevă faptul că, în cazul unei acțiuni în anularea înregistrării abuzive de către pârâtă a unui nume de domeniu-în fața instanței de fond s-a statuat faptul că data constituirii reclamantei prin înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului București (data de 19 mai 1999) cu un anumit nume comercial și înregistrarea mărcii de către pârâtă în data de 18 decembrie 2003 (alături de înregistrarea ulterioară a numelui său de domeniu)- aceasta (acțiunea) va fi respinsă ca neîntemeiată. Instanța a decis în acest sens că nu se poate opune marca înregistrată ulterior pentru anularea numelui de domeniu pe care l-a înregistrat pârâta (Sentința civilă nr. 233 din 5 februarie 2008, Tribunalul București).

Ulterior acestei sentințe a fost formulat apel. Prin Decizia civilă nr. 215/2008, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea, dispunând anularea înregistrării în beneficiul pârâtei a numelui său de domeniu, alături de obligarea sa la desființarea site-ului din speță.

Instanța a statuat că înregistrarea numelui său comercial îi conferea reclamantei îndreptățirea de a pretinde terților abținerea de la orice acțiune de natură a aduce atingere dreptului său. Mai mult decât atât, prin includerea în numele de domeniu al pârâtei a numelui comercial al reclamantei (fără dovedirea existenței unui drept sau interes legitim), pârâta ar fi acționat cu rea-credință.

În recurs, prin Decizia nr. 5889/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, a statuat faptul că terții sunt obligați să se abțină de la orice act care ar putea să aducă atingere unui drept de proprietate industrială ocrotit, iar includerea numelui comercial al reclamantei în numele de domeniu urma să genereze confuzie în rândul consumatorilor.

Cu toate acestea, se remarcă la nivel practic faptul că, indiferent dacă o companie ar deține o marcă înregistrată, altcineva poate să aibă numele de domeniu. În această situație, exemplul cel mai bun este existența mai multor companii care au înregistrată o marcă pentru diferite bunuri sau servicii.

Prin raportare la jurisprudența internațională, în caz de conflict sau risc de confuzie între numele de domeniu și marcă, evaluarea se va face prin raportare la activitatea reală a unei societăți care solicită drepturi ,,anterioare”.

ALTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!