Concurența neloială este o practică ce produce efecte la nivel social și juridic. Care sunt acțiunile care încalcă formele de concurență loială și cum sunt sancționate acestea? Aceste informații vor fi conturate prin intermediul Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Un aspect important de reliefat în materie de concurență neloială este reprezentat de situația în care dreptul material la acțiune, deși întemeiat pe fundamente legale, s-a prescris. Mai poate exista răspundere în această din urmă situație?
Cadrul normativ privind combaterea concurenței neloiale
Cadrul normativ privind combaterea concurenței neloiale este reprezentat de Legea nr. 11/1991. Conform acesteia, scopul reglementărilor este acela de asigurare a concurenței loiale. În acest sens, se vor respecta atât uzanțele cinstite, cât și principiul general al bunei-credințe. Obligația de respectare a acestora din urmă revine întreprinderilor. Cu referire la întreprinderi, dispozițiile Codului civil român califică exploatarea unei întreprinderi drept exercitare în mod sistematic a unei activități (de către una sau mai multe persoane) organizate, ce constă (independent de existența sau inexistența scopului său lucrativ) în următoarele acțiuni:
- Producerea de bunuri;
- Administrarea de bunuri;
- Înstrăinarea de bunuri;
- Prestarea de servicii (a se vedea în acest sens art. 3 din Codul civil român).
Cu privire la concurența loială, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale califică această noțiune ca fiind o situație de rivalitate de piață, în care întreprinderile încearcă să obțină simultan fie vânzări, fie profit, sau cotă de piață, prin oferirea celei mai bune combinații practice de prețuri, de servicii conexe și calitate. Aceste acțiuni se vor face cu respectarea uzanțelor cinstite și a principiului bunei-credințe (a se vedea în acest sens Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale).
După exemplificarea și definirea noțiunii de concurență loială, este necesar să analizăm și noțiunea de concurență neloială. Conform art. 2 din prezenta Lege, concurența neloială presupune practici comerciale ale unei întreprinderi, ce contravin uzanțelor cinstite și a principiului bunei-credințe. În plus, condiția sine qua non este reprezentată de producerea sau posibilitatea producerii de pagube oricărui participant la piață. Următoarele acțiuni de concurență neloială sunt interzise prin cadrul normativ existent:
- Denigrarea competitorilor sau a produselor și serviciilor sale (în modalitățile și prin mijloacele prevăzute de lege);
- Deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat ori de către un reprezentant al său sau de către orice altă persoană (în formele prevăzute de prezenta Lege);
- Orice alte practici comerciale de natură să contravină uzanțelor cinstite și principiului bunei-credințe, dar produc sau este posibil să producă pagube oricăror participanți la piață (a se vedea în acest sens Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale).
Te-ar putea interesa și:
Practica judiciară în materie de concurență neloială și prescrierea dreptului material la acțiune
Cu privire la practica judiciară în materie de concurență neloială, este relevantă în acest sens Sentința nr. 173/2014 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. 3265/121/2013. Pornind de la situația faptică, reclamanta a solicitat instanței de judecată constatarea faptului că pârâții desfășurau o activitate concursuală sub forma concurenței neloiale, obligarea acestora la interzicerea desfășurării activității, publicarea hotărârii în mass-media pe cheltuiala pârâților și obligarea acestora la plata despăgubirilor civile și a daunelor morale. Obiectul activității societății reclamante era reprezentat de colectarea deșeurilor industriale, societate la care pârâtul ocupa un post de manager marketing. În urma informațiilor pe care unul dintre pârâți le obținuse de la societate, a procedat la desfășurarea unor activități de concurență neloială, prin intermediul propriei sale societăți. Reclamanta a precizat că prejudiciul produs prin atare acțiune a fost reprezentat de suma de 150 de miliarde de lei vechi. Cu toate că acțiunea pârâților a reprezentat un act de concurență neloială cu privire la acest caz, instanța a constatat prescrierea dreptului material la acțiune.
Codul civil al României, cu privire la prescripție, statuează următoarele în cadrul art. 2500:
- Prescripția stinge dreptul material la acțiune, dacă acesta nu a fost exercitat în termenul pe care legea îl prevede;
- Dreptul la acțiune presupune dreptul de a constrânge o persoană (folosind forța publică), să exercite o anumită prestație, să respecte o situație juridică, sau să suporte orice altă sancțiune civilă.
În speța dată, instanța de judecată a constatat prescrierea dreptului material la acțiune. Ca regulă generală, termenul de prescripție este statuat în cadrul art. 2517 ca fiind de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen. Cu privire la actele și faptele de concurență neloială și cauzarea daunelor patrimoniale și morale, dreptul la acțiune cunoaște un termen de prescripție de un an de la data la care persoana prejudiciată sau păgubită a cunoscut sau a trebuit să cunoască dauna, nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei. Aplicând dispozițiile legale, instanța de judecată a statuat că dreptul material la acțiune s-a prescris, în acest sens neputând acorda reclamantei daunele materiale și morale solicitate. Prin evidențierea faptului că acțiunea a fost introdusă la data de 11.04.2013, adică după expirarea termenului de un an de la data la care persoana a cunoscut sau a trebuit să cunoască dauna, cât și a termenului de trei ani de la data săvârșirii faptei (înființarea societății pârâte fiind făcută la data de 18.02.2010), instanța a constatat împlinirea termenului de prescripție și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
