Clauza de inalienabilitate în Noul Cod Civil, cu exemple din practică

Clauza de inalienabilitate reprezintă clauza dintr-un contract sau dintr-un testament care interzice înstrăinarea unui bun pe o anumită perioadă de timp. Bunul afectat de o clauză de inalienabilitate nu poate fi obiect al unor operațiuni precum vânzarea, schimbul, donația, etc. Clauza de inalienabilitate a fost introdusă, în premieră, de Noul Cod Civil prin articolul 627. Înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, clauza de inalienabilitate nu avea o consacrare legislativă. În trecut, interdicția înstrăinării bunurilor prin contracte sau testamente era controversată deoarece se considera că se încalcă principiului liberei circulații a bunurilor[1]. Cu toate acestea, practica judiciară admitea, în situații excepționale, valabilitatea unor clauze de inalienabilitate pentru motive temeinice (e.g., rezervarea unui drept de uzufruct în favoarea donatorului asupra bunului care a făcut obiectul donației)[2]. În ultima perioadă de aplicare a Vechiului Cod Civil, doctrina a admis, în unanimitate, existența, pentru motive temeinice și pe o perioadă de timp, a unei clauze de inalienabilitate[3], fapt care probabil a condus la reglementarea expresă a clauzei de inalienabilitate la articolul 627 din actualul Cod Civil.

 

 

 



 

Ce este clauza de inalienabilitate?

Pornind de la formularea articolului 627 Cod Civil, clauza de inalienabilitate[4] poate fi definită drept clauza care permite titularului dreptului de proprietate înstrăinarea unui bun, prin convenție sau testament, pe o durată de cel mult 49 de ani și dacă există un interes serios și legitim. Cu alte cuvinte, atunci când titularul dreptului de proprietate înstrăinează un bun (prin vânzare, schimb, donație, etc), el poate impune, prin contract, dobânditorului dreptului de proprietate să nu înstrăineze un bun dacă există un motiv serios și legitim. Același mecanism se poate realiza și prin testament. Cu alte cuvinte, prin efectul clauzei de inalienabilitate, în patrimoniul dobânditorului intră un bun afectat de o obligație de a nu înstrăina deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „în patrimoniu intră atât un drept – dreptul de proprietate asupra bunului – cât și o obligație – determinată de clauza temporară de inalienabilitate și care dă naștere în sarcina debitorului, obligației de a nu înstrăina dreptul de proprietate respectiv pe durata pentru care clauza subzistă”[5]. Un exemplu edificator de clauză de inalienabilitate este acela în care un proprietar constituie un drept de uzufruct în beneficiul altei persoane căreia îi interzice, printr-o clauză de inalienabilitate, înstrăinarea uzufructului deoarece dorește să aibă același uzufructuar pe toată durata uzufructului[6]. Un alt exemplu celebru este acela al unui contract de donație, prin care donatarul este obligat să transmită, în viitor, bunul donat către o persoană determinată. De exemplu, o persoană donează un imobil unei persoane sub condiția ca respectivul imobil să fie transmis către primul copil, la majoratul acestuia. Având în vedere că donatarul este obligat să transmită, în viitor, bunul către o altă persoană, acel bun este afectat de o clauză de inalienabilitate face imposibilă înstrăinarea bunului către o altă persoană.

 


Clauza de inalienabilitate. Condiții de validitate

Astfel cum s-a arătat în doctrină, clauza de inalienabilitate trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, trei condiții pentru a fi valabilă[7], respectiv:

(1) poate fi dispusă numai prin convenția părților sau prin testament;

(2) trebuie să existe un interes serios și legitim;

Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „interesul legitim poate fi al dispunătorului (spre exemplu, acesta își rezervă uzufructul bunului și vrea să își garanteze drepturile asigurându-se că va avea mereu de a face cu același proprietar), al dobânditorului gratificat (reputat ca prodiguu), sau chiar al unui terț, căruia gratificatul trebuie, ca o sarcină a liberalității, să-i plătească o rentă viageră”[8].

Așadar, în absența unui interes serios și legitim, clauza de inalienabilitate nu este valabilă. Dar ce se întâmplă dacă, ulterior, interesul care a justificat inserarea clauzei de inalienabilitate dispare? Articolul 627 alineatul (2) din Codul Civil prevede faptul că, în situația în care interesul ce a justificat introducerea unei clauze de inalienabilitate dispare, dobânditorul poate solicita instanței de judecată să autorizeze actul de a dispune de bun. Așadar, în măsura în care reclamantul dovedește în fața instanței faptul că interesul inițial a dispărut, instanța va putea, prin hotărâre judecătorească, să autorizeze reclamantul să dispună de bun (i.e. să îl înstrăineze).

 

 



 

 

 

Aceeași este soluția și dacă apare un nou interes care este superior interesului inițial. De exemplu, într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara, prin sentința civilă nr. 5336/2021 (hotărârea nu este definitiva la data scrierii acestui articol), instanța a constat nulitatea unei clauze de inalienabilitate dintr-un testament. Reclamantul fusese numit de către defunctă unic moștenitor, prin testament cu clauză de inalienabilitate, cu rugămintea „de a păstra imobilul din [sic!] în proprietatea sa cel puțin 20 de ani după momentul decesului meu”. Reclamantul s-a adresat instanței de judecată, solicitând constatarea nulității clauzei de inalienabilitate, unul dintre argumente fiind acela că nu a existat un interes serios și legitim care să justifice această interdicție de înstrăinare. Instanța a dat dreptate reclamantului afirmând faptul că „în ceea ce privește condiția privind interesul serios si legitim, instanța reține că din cuprinsul testamentului olograf nu se poate determina interesul care a justificat solicitarea adresată reclamantului de a se conforma rugăminții de a nu înstrăina imobilul, respectiv ca bunul să fie scos temporar din circuitul civil”. Astfel, instanța a admis cererea reclamantului și a constatat nulitatea clauzei de inalienabilitate din testamentul olograf.

Încetarea clauzei de inalienabilitatea poate fi dispusă și dacă apare un nou interes care este superior interesului inițial, astfel cum prevede articolul 627 alineatul (2) Codul Civil. În aceste situații câștigă interesul mai important deoarece, după cum s-a afirmat în doctrină, „judecătorul va pune în balanță cele două interese în conflict și va da prioritate celui pe care-l va considera mai important”[9].

(3) clauza de inalienabilitate este, prin esență, temporară, putând fi constituită pe maxim 49 de ani

Care sunt efectele clauzei de inalienabilitate?

Să presupunem că s-a stipulat o clauză de inalienabilitate valabilă și care îndeplinește toate condițiile enunțate anterior (i.e., este stipulată prin contract sau testament; este justificată de un interes serios și legitim; este temporară), următoarea întrebare este: care sunt efectele clauzei de inalienabilitate? Ușor de anticipat, principalul efect al clauzei de inalienabilitate este imposibilitatea înstrăinării bunului pe respectiva perioada determinată. Cu alte cuvinte, deși bunul rămâne în patrimoniul dobânditorului, dobânditorul poate exercita atributele dreptului de proprietate (e.g., îl poate folosi, închiria) asupra bunului, însă nu poate înstrăina bunul (e.g., prin donație, schimb, vânzare).

Care este sancțiunea nerespectării clauzei de inalienabilitate?

Să presupunem că a fost încheiat un contract de vânzare având ca obiect un bun imobil, în care vânzătorul (V) a stipulat o clauză de inalienabilitate pe o perioadă 10 ani. Cu toate acestea, cumpărătorul (C1) nu respectă clauza de inalienabilitate și, peste 2 ani, vinde bunul către un nou cumpărător (C2). Potrivit articolului 629 Codul Civil, într-o asemenea situație, vânzătorul inițial (V) poate să ceară în instanță rezoluțiunea contractului inițial pentru încălcarea clauzei de inalienabilitate. Mai mult, potrivit articolului 629 alin (2) Cod Civil, atât vânzătorul inițial (V), cât și terțul în favoarea căruia s-a stipulat inalienabilitatea pot cere anularea noului contract de vânzare deoarece a fost încheiat cu nerespectarea clauzei de inalienabilitate.

Se poate declara o creanță inalienabilă?

În doctrină s-a precizat că, prin intermediul unui contract, se poate stabili caracterul inalienabil al unei creanțe, cu condiția existenței unui interes legitim, interes legitim care „trebuie apreciat într-o manieră mult mai liberală, dat fiind că are o mare importanță ptr. debitor cine are calitatea de creditor al său. De aceea, interesul stipulării unei inalienabilități a creanței trebuie apreciat mai larg decât în contextul strict al inalienabilității prev. de art. 626 și urm. C. civ <<referitoare la limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice>>, deși, formal, aceleași condiții da validitate și opozabilitate ale cauzei de inalienabilitate, precum și aceleași sancțiuni trebuie aplicate și în cazul inalienabilității creanței <<art. 627, art. 628 și art. 629 C.Civ>>”[10].

 

 



 

 

Referințe:

[1] E. Chelaru în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, București, 2012, p. 687-688.

[2] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 101-102; E. Chelaru în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 688.

[3] E. Chelaru în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 688.

[4] În doctrină s-a arătat și faptul că clauza de inalienabilitate nu trebuie confundată cu interdicția de înstrăinare a unui imobil deoarece deși cele două mecanisme sunt similare, ele prezintă totuși diferențe semnificative. A se vedea, A.M. Vlad, A. Seinea, Clauza de inalienabilitate vs. interdicția de înstrăinare, 18 nov. 2019, Universul Juridic Premium.

[5] Stamescu Vlad George, Clauza de inalienabilitate și efectele sale în materia drepturilor reale, disponibil la următoarea adresă, link accesat 22.08.2021.

[6] Corneliu Bîrsan, op. cit., p. 104.

[7] Ibidem. 

[8] E. Chelaru în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 688 apud J. Carbonier, Droit civil. Les biens. Monaine, immeuble, meubles, ed. a 10-a, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1980, p. 128-129.

[9] E. Chelaru în lucrarea Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), op. cit., p. 688.

[10] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 485, n.s. 5.  




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!