CJUE. Cauza Melloni. Despre mandatul european de arestare și supremația dreptului Uniunii

CJUE, Cauza C-399/11, Melloni, hotărârea din 26 februarie 2013

ECLI:EU:C:2013:107

 

Situația de fapt

Domnul Melloni a fost extrădat din Spania în Italia pentru a fi judecat pentru bancrută frauduloasă. El a fost condamnat la 10 ani închisoare.

El a fost condamnat în lipsă deoarece s-a sustras judecății, însă a fost reprezentat de avocații aleși.

În 2004, în Italia a fost emis un mandatul european de arestare pe numele domnului Melloni.

În 2008, Melloni a fost arestat de poliția spaniolă urmând să fie predat, în baza mandatului de arestare, autorităților italiene.

Domnul Melloni s-a opus predării. În primul rând, el a argumentat faptul că reprezentarea prin cei avocați nu a fost una legală deoarece, deși a revocat mandatul acordat acestor avocați, autoritățile au efectuat în continuare procedurile cu avocații. În al doilea rând, Melloni a argumentat faptul că dacă ar fi predat către autoritățile italiene, acesta nu ar avea o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate în lipsă deoarece legea italiană nu prevedea această posibilitate. Prin urmare, Melloni a considerat că executarea mandatului de arestare poate fi realizată doar sub condiția ca Italia să garanteze posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii prin care a fost condamnat.

Instanța a respins argumentele invocate de Melloni și a decis predarea către autoritățile italiene.

Domnul Melloni a introdus în fața Tribunalului Constitutional o plângere constituțională prin care a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil din Constituția spaniolă; În concret Melloni a considerat că dacă ar fi extrădat către un stat unde nu are o cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate în lipsă, s-ar încălca dreptul la un proces echitabil într-o manieră care îi afectează demnitatea umană.

Potrivit Tribunal Constitucional, se pune, așadar, problema dacă Decizia-cadru 2002/584 interzice instanțelor spaniole să condiționeze predarea domnului Melloni de posibilitatea revizuirii hotărârii de condamnare în cauză.

Tribunalul a suspendat judecarea cauzei și a adresat Curții trei întrebări preliminare.

Întrebările preliminare:

1)       Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, în versiunea în vigoare care rezultă din Decizia-cadru 2009/299/JAI, trebuie interpretat în sensul că nu permite autorităților judiciare naționale, în cazurile menționate în dispoziția respectivă, să supună executarea unui mandat european de arestare condiției ca respectiva hotărâre de condamnare să poată fi revizuită, pentru a garanta dreptul la apărare al persoanei interesate?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI este compatibil cu cerințele care decurg din dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă […], precum și cu dreptul la apărare garantat de articolul 48 alineatul (2) din aceasta?

3)      În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, articolul 53 din cartă, interpretat sistematic în coroborare cu drepturile recunoscute la articolele 47 și 48 din cartă, permite unui stat membru să condiționeze predarea unei persoane condamnate în lipsă de posibilitatea ca hotărârea de condamnare să fie supusă revizuirii în statul solicitant, conferind astfel drepturilor respective un mai mare nivel de protecție decât cel care decurge din dreptul Uniunii Europene, cu scopul de a evita o interpretare care restrânge sau aduce atingere unui drept fundamental recunoscut de constituția statului membru respectiv?

Hotărârea și argumentele Curții de Justiție

La prima întrebare preliminară, CJUE a răspuns că Decizia-cadru 2002 se opune ca autoritatea judiciară de executare să condiționeze, în cazurile excepționale de la art. 4a alin. 1, executarea unui mandat european de arestare de existența unei căi de atac în statul membru. (pct. 46).

Pentru a decide în sensul celor indicate anterior, CJUE a oferit mai multe argumente. Un prim argument este acela că „în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia-cadru 2002/584 menționată, statele membre sunt, în principiu, obligate să dea curs unui mandat european de arestare” (pct. 38), iar potrivit aceleași decizii statele membre pot refuza executarea unui mandat doar în cazurile indicate de decizie. Cu alte cuvinte, în viziunea CJUE, dreptul intern nu poate adăuga cazuri noi care să permită neexecutarea unui mandat de arestare. Rezultă indirect din par. 37 faptul că CJUE dorește să sublinieze că includerea unor cazuri noi de neexecutare prin dreptul intern ar putea îngreuna cooperarea judiciară și ar putea reprezenta piedici în realizarea obiectivului Uniunii de a deveni un spațiu de libertate, securitate și justiție întemeindu-se pe gradul ridicat de încredere care trebuie să existe între statele membre.

Prin cea de-a doua întrebare preliminară, instanța de trimitere pune în discuție compatibilitatea Deciziei cadru 2002 cu art. 47 din cartă (dreptul la un proces echitabil) și cu art. 48 alin. 2 din cartă (dreptul la apărare).

CJUE consideră că Decizia este compatibilă cu articolele din cartă indicate anterior, explicând faptul că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces (ca element esențial al dreptului la un proces echitabil) nu este un drept absolut (par. 49). Mai departe, la par. 52, CJUE arată că, din interpretarea dispozițiilor deciziei-cadru 2002, rezultă că există două situații în care se poate considera că persoana a renunțat în mod voluntar și neechivoc să se prezinte la proces. Prin urmare, în aceste situații, executarea mandatului european nu poate fi realizată sub condiția existenței unei posibilități de rejudecare a cauzei în dreptul intern al statului emitent.

Prin intermediul celei de-a treia întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să afle dacă art. 53 din Cartă[1] permite statului membru de executare să condiționeze predarea unei persoane condamnate de existența unei căi de atac în statul membru (par. 55) cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia. Așa cum arată Curtea la par. 56, ipoteza este reprezentată de o situație în care constituția unui stat membru are un standard de protecție a drepturilor omului superior dispozițiilor din dreptul Uniunii și dacă, în virtutea acestui standard mai protecție, i se poate permite să acorde o prioritate dreptului intern.

CJUE a răspuns că art. 53 din Cartă nu permite statului membru de executare să condiționeze predarea unei persoane condamnate de existența unei căi de atac în statul membru (par. 55) cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia (par. 64).

În viziunea CJUE, în situația unui conflict juridic între dreptul constituțional intern și dreptul Uniunii, prevalează dreptul Uniunii în virtutea principiului supremației, inclusiv în situațiile în care dreptul constituțional intern are dispoziții mai favorabile. Cu alte cuvinte, în această speță, CJUE a dat prioritate supremației dreptului Uniunii chiar dacă această supremație va conduce, în cele din urmă, către o protecție mai slabă a drepturilor.

În concret, dacă domnul Melloni ar fi executat pedeapsa în Spania ar fi avut dreptul la revizuire, în schimb, executând pedeapsa în Italia, nu poate beneficia de un drept la revizuire deoarece legea procesuală penală din Italia nu include un astfel de drept la revizuire.

***

[1] Articolul 53

Nivelul de protecție

Nici una dintre dispozițiile prezentei carte nu poate fi interpretată ca restrângând sau aducând atingere drepturilor omului și libertăților fundamentale recunoscute, în domeniile de aplicare corespunzătoare, de dreptul Uniunii și dreptul internațional, precum și de convențiile internaționale la care Uniunea sau toate statele membre sunt părți, și în special Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prin constituțiile statelor membre.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!