În cauza Kranemann (C-109/04, ECLI:EU:C:2005:187), litigiul principal viza o acțiune introdusă de un avocat stagiar pentru acoperirea cheltuielilor cu deplasarea de acasă la locul desfășurării stagiului. Acesta își desfășura stagiul într-un alt stat membru decât cel al cărui resortisant era. Instanța națională din Germania a suspendat cauza și a adresat Curții o întrebare preliminară ce viza, în esență, compatibilitatea legislației interne privind condițiile de rambursare a cheltuielilor cu deplasarea cu art. 48 din CEE (actual art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 17 martie 2005, a arătat că avocații stagiari ce execută un stagiu de formare profesională sub îndrumare ar trebui să fie considerați „lucrători” în sensul articolul 48 din CEE (actual art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Argumentele reținute de CJUE pentru a pronunța această soluție au fost, în principiu, următoarele:
- Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea “lucrător” în sensul articolului 48 din tratat are o semnificație specifică și nu trebuie interpretată în sens restrâns. Orice persoană care desfășoară activități reale și autentice, cu excluderea activităților la o scară atât de mică încât să fie considerată pur marginală și auxiliară, trebuie considerată “lucrător”. Caracteristica esențială a unui raport de muncă este, potrivit acestei jurisprudențe, aceea că, pentru o anumită perioadă de timp, o persoană prestează servicii pentru și sub conducerea altei persoane în schimbul căreia primește o remunerație;
- Pentru a intră sub noțiunea de „lucrător”, stagiul de pregătire trebuie să presupună, printre alte condiții, o activitatea reală și efectivă;
- Având în vedere că avocații stagiari desfășoară activități remunerate, reale și efective asemenea persoanelor angajate, aceștia ar trebui considerați lucrători în sensul articolul 48 din CEE (actual art. 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Cu privire la această speță, în doctrină s-au precizat următoarele: „În plus, în Germania, efectuarea stagiilor de practică reprezintă o condiție sine qua non pentru exercitarea unei profesii juridice. Munca prestată de stagiari constituie o contribuție adusă angajatorului său, iar în schimbul prestării ei aceștia sunt remunerați”[1].
Important de menționat este că interpretarea oferită de CJUE este obligatorie nu doar pentru instanța de trimitere, ci și pentru toate instanțele din Uniune, inclusiv pentru instanțele române.
Hotărârea poate fi consultată aici.
Sursa: Claudia – Ana Moarcăș, Dreptul social al Uniunii Europene în practică, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 78
[1] Claudia – Ana Moarcăș, Dreptul social al Uniunii Europene în practică, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 78.
