Cetățenia română și cetățenia europeană. De ce avem două cetățenii?

Când vorbim de cetățenia europeană, este important de știut faptul că orice cetățean român are automat și cetățenie europeană[1]. Cetățenia a fost definită în doctrină ca „legătura permanentă, politică și juridică, ce se realizează între un individ, persoană fizică, și statul pe al cărui teritoriu locuiește”[2]. Deoarece „cetățenia este legătura și apartenența unei persoane fizice la un anumit stat”, având în vedere că România este stat membru al Uniunii Europene încă din 2007, rezultă faptul că orice cetățean român are o legătură și apartenență atât la România, cât și la Uniunea Europeană. Ca efect al cetățeniei, fiecare persoană are drepturile și obligațiile impuse de statul al cărei cetățenie o deține. Prin urmare, în ce privește cetățenii români, eu au atât drepturile garantate de legislația României, cât și o serie de drepturi garantate cetățenilor europeni. Românii au două cetățenii pentru a se putea manifesta politic, social și economic atât în cadrul României, cât și în cadrul Uniunii Europene.

 


Ce drepturi oferă românilor cetățenia europeană?

Românii, ca și ceilalți cetățeni ai altor state membre UE, au o serie de drepturi ce izvorăsc din calitatea de cetățean european, printre care:

a) dreptul de a circula liber în cadrul Uniunii Europene, fără discriminare pe motiv de naționalitate;

b) dreptul de a locui în cadrul Uniunii Europene, fără discriminare pe motiv de naționalitate;

c) dreptul de a lua parte la viața politică a Uniunii Europene. Cetățenii români au dreptul de a vota și de a candida la alegerile pentru Parlamentul European.

d) dreptul de a înainta petiții și plângeri și dreptul de a primi răspuns în limba română.

e) dreptul la protecție consulară în situații diverse precum violență, accidente, îmbolnăvire, arest[3].

Pe lângă drepturi, cetățenii au o serie de responsabilități cu privire la România și Uniunea Europeană, ca de exemplu responsabilitatea de a respecta atât legislația română, cât și legislația Uniunii.

Referințe:

[1] Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și doctrină, Ediția a VI-a, trad. Laura-Corina Iordache, Georgiana Mihu, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 954-955.

[2] Ștefan Deaconu, Drept constituțional, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, 2020, p. 119.

[3] Sursa aici.





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!