Azi certificatul verde digital este obligatoriu pentru a intra în locuri cotidiene precum supermarketuri, mall-uri, restaurante etc. Într-un context unde oamenii se împart în două tabere, argumentând pro sau contra certificatului verde, este esențial să ne întrebăm: A fost implementat acest certificat verde în mod legal în România? Respectă certificatul verde recomandările europene privind protecția datelor? Dacă nu, ce ar trebui să facă statul român pentru a se respecta drepturile omului?
Însă înainte de a dezbate întrebările de mai sus, ar trebui să ne facem o idee despre context. Cum a ajuns un certificat verde destinat pentru fi utilizat în călătoriile afara granițelor să fie utilizat pentru a condiționa accesul în mall-uri, supermarketuri și restaurante?
Un scurt istoric…
La 17 martie 2021, Comisia Europeană (în continuare „Comisia”) a publicat o propunere de Regulament privind introducerea unui certificat verde pentru a facilita libera circulație în interiorul Uniunii. Scopul a fost acela de a evita închiderea granițelor, așa cum s-a întâmplat în 2020.
Două săptămâni mai târziu, la 31 martie 2021, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) și Comitetul European pentru Protecția Datelor (CEPD) au publicat un aviz prin care au dat undă galbenă acestui certificat. În esență, aceste autorități au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că statele membre trebuie să se asigure că aceste certificate verzi nu încalcă drepturile omului.
Pe 14 iunie, Uniunea Europeană a adoptat două Regulamente privind introducerea certificatelor verzi, Regulamentul 953/2021 și Regulamentul 954/2021, primul pentru a facilita libera circulație în interiorul UE și al doilea pentru a rezolva situația resortisanții țărilor terțe în interiorul UE. Aceste Regulamente au construit cadrul legal pentru introducerea certificatului verde pentru a evita închiderea granițelor. Printre alte aspecte, aceste regulamente au introdus o serie de condiții privind utilizarea legală a certificatelor, printre care utilizarea lor în conformitate cu legislația privind drepturile omului și legislația privind protecția datelor.
Două săptămâni mai târziu, la 30 iunie 2021, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 68/2020 ce a stabilit cadrul juridic românesc privind introducerea acestor certificate. Expunerea de motive a ordonanței explică că scopul acesteia este de a pune în aplicare, la nivel național, măsurile necesare pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei.
Trei luni mai târziu, la 25 octombrie 2021, în Monitorul Oficial este publicată o Hotărâre de Guvern care condiționează accesul persoanelor, în anumite spații (e.g., centre comerciale, hoteluri, unități de cazare) de deținerea certificatului verde.
Certificatul verde. Care este problema?
Anterior, am precizat că Uniunea Europeană a introdus legislație privind certificatul verde pentru a facilita circulația în granițele UE. Tot anterior am arătat că și OUG 68/2020 precizează negru pe alb faptul că scopul este de a pune în aplicare, la nivel național, măsurile necesare pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei.
HG din 25 octombrie a venit cu o surpriză: a condiționat accesul în anumite spații de deținerea acestui certificat. Acest lucru ne determină să ne întrebăm: este această condiționare conformă cu Regulamentul European privind Protecția Datelor, cu dispozițiile Cartei Europene a Protecției Datelor Personale și cu celelalte instrumente privind drepturile omului? Este legal ca statul român să utilizeze un certificat introdus de UE pentru un scop (circulația în interiorul UE) într-un alt scop (condiționarea accesului în spații)?
Ministerul Sănătății a ignorat recomandările autorităților europene privind protecția datelor. Aceste autorități au tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că utilizarea certificatelor verzi în alte scopuri ar putea avea drept consecință încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Redăm, mai jos, cuvintele autorităților europene pentru protecția datelor (p. 9 din Aviz )
„Cu toate acestea, CEPD și AEPD consideră că, în cazul în care statele membre urmăresc în continuare să pună în aplicare certificatul verde digital pe baza legislației statelor membre pentru orice altă utilizare posibilă decât scopul preconizat de facilitare a liberei circulații între statele membre ale UE, acest lucru poate conduce la consecințe nedorite și la riscuri la adresa drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE. Într-adevăr, extinderea aplicării certificatului verde digital la alte situații pentru a reduce restricțiile în vigoare în prezent a fost deja sugerată, iar statele membre ar putea intenționa să o introducă drept cerință de facto, de exemplu, pentru a intra în magazine, restaurante, cluburi, lăcașuri de cult sau săli de sport sau pentru a o utiliza în orice alt context, precum în contextul ocupării unui loc de muncă. Orice astfel de utilizare ulterioară a certificatului verde digital și a cadrului aferent acestuia în baza unui temei juridic național nu ar trebui să conducă, de drept sau de fapt, la discriminare pe baza efectuării (sau nu) a vaccinării sau a vindecării (sau nu) de COVID-19. Din acest motiv, CEPD și AEPD subliniază că orice posibilă utilizare ulterioară a cadrului, a certificatului verde digital și a datelor cu caracter personal aferente acesteia la nivelul statelor membre trebuie să respecte articolele 7 și 8 din Cartă și să fie în conformitate cu RGPD, inclusiv cu articolul 6 alineatul (4) din RGPD”.
Cu alte cuvinte, ca un stat membru să poată utiliza certificatele în alte scopuri (e.g. pentru a permite accesul în mall-uri, magazine, restaurante) trebuie să respecte prevederile RGPD și ale articolelor 7 și 8 din Cartă (dreptul la viață privată și dreptul la protecția datelor).
Au fost introduse certificatele verzi digitale în România cu respectarea prevederilor legale europene introduse mai sus și ale CEDO? Avocata Silvia Uscov a explicat, pentru noi, astfel: „Când discutăm despre utilizarea certificatului verde în interiorul statului, trebuie să avem în vedere dispozițiile art. 53 din Constituția României, care se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un astfel de act prin care se restrânge exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv: (a) să fie prevăzut de lege, ca act formal al Parlamentului (spre deosebire de CEDO, unde standardul este mai jos, respectiv un act care beneficiază de accesibilitate și previzibilitate); (b) să urmărească un scop legitim, cum ar fi apărarea sănătății publice, și să fie necesar într-o societate democratică; (c) restrângerea să fie pe o perioadă limitată, proporțională cu situația care a determinat-o, să nu fie aplicată în mod discriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății fundamentale.
În privința primei condiții, a legalității actului, însăși utilizarea certificatului verde pe teritoriul României este prevăzută de OG 19/31.08.2021, care a modificat art. 6 din OUG 68/30.06.2021. Certificatul verde în sine nu afectează drepturi și libertăți fundamentale decât dacă analizăm prin prisma dreptului la viață privată în contextul datelor cu caracter personal care îl conțin, dar utilizarea lui pe teritoriul României pentru a beneficia de accesul la diverse facilități sau servicii pune sub semnul întrebării însăși îndeplinirea primei condiții. În acest context, apreciez că nu se poate corela utilizarea certificatului verde prevăzută de art. 6 OUG 68/30.06.2021 cu dispozițiile Legii nr. 55/2020 ce permit restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale având în vedere că voința legiuitorului la adoptarea Legii nr. 55/2020 nu a fost cea de a determina restrângerile în funcție de statutul de vaccinare, ci în funcție de starea de sănătate a oamenilor, respectiv sănătoși sau infectați. Cu atât mai puțin putem avea în vedere un HG, care este doar un act administrativ de punere în aplicare în aplicare a legii.
În privința proporționalității și neaplicării discriminatorii a restrângerilor, avem în vedere în primul rând că, indiferent dacă persoana s-a vaccinat/a trecut prin boală în ultimele 6 luni sau nu, aceasta tot va putea să se infecteze și să transmită virusul, fiind important, însă, faptul că aceasta ar putea, conform cercetărilor științifice din prezent, să dezvolte o formă mai ușoară a bolii. Acest lucru este de remarcat pentru a analiza presiunea pe ultima formă de apărarea a sănătății publice, respectiv cea a cazurilor grave. Cu toate acestea, România nu a arătat în ce măsură s-a pregătit pentru tratarea cazurilor grave, invocându-și, de fapt, propria culpă (lipsa instalațiilor electrice la capacitatea potrivită, lipsa achizițiilor necesare pentru dotarea spitalelor sau a tratamentelor, prezența infecțiilor nosocomiale la rate mai mari decât media europeană etc.), ceea ce nu este admisibil sub raportul încălcării tocmai a dreptului la ocrotirea sănătății tuturor cetățenilor, indiferent dacă aceștia reprezintă cazuri grave. Prin urmare, pentru a evita cazurile grave care ar necesita internarea în spital, dar nu pentru a preveni infectarea, a impus măsuri diferențiate față de persoanele care nu s-au vaccinat sau care nu au trecut prin boală în ultimele 6 luni, afectându-le, printre altele, dreptul la viață privată. Sunt astfel de măsuri proporționale și aplicarea lor nu este discriminatorie? Răspunsul poate fi „da” numai dacă statul poate prezenta dovezi în sensul că a adoptat măsuri rezonabile pentru a preveni cazurile grave (nu este el în culpă astfel încât doar transferă culpa sa asupra propriilor cetățeni prin aceste restrângeri) și dacă incidența cazurilor grave depășește un anumit punct critic prin raportare nu doar la cei infectați, ci la întreaga populație care s-ar putea infecta (cercetări științifice bazate și pe date statistice), astfel încât costul restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale să fie inferior beneficiilor obținute pentru fiecare cetățean, nu doar pentru cel bolnav”.
Mulțumim Avocatei Silvia USCOV pentru punctul de vedere documentat!
