În cauza Vlad împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CEDO) a stabilit că statul român este vinovat de faptul că un tată nu și-a putut vedea fiica minoră pe o perioadă mai mare de 6 ani. Potrivit reținerilor Curții, executorii judecătorești și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului București (DGASPC) nu au luat toate măsurile legale astfel încât tatăl să își poată vedea copilul conform programului de vizitare stabilit de către instanță.
De ce nu și-a putut vedea tatăl copilul?
În anul 2013, în urma divorțului părinților, instanța a stabilit locuința minorei de 5 ani la mamă și un program de vizitare în favoarea tatălui, la fiecare două săptămâni, sâmbăta și duminica, între orele 09:00 și 20:00.
În cursul anului 2015, tatăl nu și-a mai putut vedea fiica minoră. Conform susținerilor acestuia, mama (fosta soție) îi obstrucționa eforturilor de a-și vedea fiica. El a angajat doi executori judecătorești pentru a pune în executare hotărârea instanței care stabilise un program de vizitare. Cu toate acestea, demersurile executorilor au eșuat, iar cel de-al doilea executor a concluzionat că minora refuză să își vadă tatăl.
La cererea DGASPC, pe baza procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc, la 27 septembrie 2016, Judecătoria Cornețu a dispus 3 luni de consiliere psihologică pentru minoră în vederea restabilirii relației sale cu tatăl său. Mama a refuzat să își ducă fiica la consiliere, invocând faptul că hotărârea privind stabilirea programului de judecată nu mai este valabilă deoarece, între timp, intervenise o altă hotărâre judecătorească.
Reclamantul a demarat o nouă procedură de executare silită prin intermediul aceluiași executor judecătoresc, dar i-a fost în continuare imposibil să-și viziteze fiica. La 3 noiembrie 2017, Judecătoria București a suspendat procedura de executare silită, la cererea mamei. Instanța a constatat că X nu s-a opus legăturilor dintre reclamant și copil, dar că Y refuza să își vadă tatăl. La 18 aprilie 2018, reclamantul a depus cerere de ordonanță președințială pentru stabilirea provizorie a domiciliului minorei în cadrul noului proces, pe care Judecătoria Găești a respins-o ca lipsită de urgență. La 7 aprilie 2021, reclamantul a informat Curtea că a făcut noi încercări de a o vedea pe Y, dar fără succes.
Ce a decis Curtea?
CEDO a constatat că autoritățile române au eșuat în a stabili măsuri adecvate astfel încât programul de vizitare să fie respectat. Curtea a observat că deși minora nu dorea să își vadă tatăl, autoritățile au eșuat în a identifica cauzele acestui refuz și în a lua măsuri pentru reluarea programului de consiliere. În plus, CEDO a observat că executorul judecătoresc nu a luat măsurile specifice pentru cazurile de refuz al contactului dintre copil și părintele înstrăinat, măsuri care sunt disponibile la art. 910-913 din Codul de procedură civilă. Potrivit acestor prevederi legale, mama ar fi putut fi sancționată cu amendă pentru obstrucționarea procedurii. Mai mult, executorii ar fi putut institui un program de consiliere psihologică în beneficiul copilului sau ar fi putut solicita asistență din partea poliției și a experților în protecția copilului.
CEDO a acordat reclamantului daune morale în valoare de 7500 EURO.
Rezumat realizat de Av. Ruxandra SAVA (av.ruxandra.sava@gmail.com).
*
Image by Freepik
