Potrivit art. 1281 Cod Civil, contractul este opozabil terților, iar terții nu pot aduce atingere drepturilor și obligațiilor născute dintr-un contract. Opozabilitatea rezultă din faptul că, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „contractul și situațiile juridice la care dă naștere sunt realități sociale care, într-o ordine de drept, impun tuturor o atitudine de respect”[1]. Potrivit aceluiași articol din Codul Civil, terții se pot prevala de efectele contractului, fără a avea dreptul de a cere executarea contractului. Astfel, în esență, opozabilitatea efectelor contractului înseamnă faptul că toate persoanele (terțe sau nu de contract) au obligația de a respecta o situația juridică ce a fost creată de un contract[2].
Cum se aplică principiul opozabilității actelor juridice unilaterale? În doctrină a fost explicat astfel:
„Dacă ne referim la principiul opozabilității față de terți (art. 1281 Cod Civil), observăm că și acesta poate fi transpus în materia actelor unilaterale: comunicarea acestora în vederea producerii efectelor juridice este, în același timp, o condiție de opozabilitate a actului unilateral. De asemenea, în vederea realizării opozabilității lor, anumite acte unilaterale trebuie să îndeplinească anumite condiții suplimentare de opozabilitate (e.g., renunțarea la un drept real trebuie înscrisă în cartea funciară; pentru a fi făcută opozabilă terților, declarația unilaterală de rezoluțiune trebuie și înscrisă în cartea funciară)”[3].
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 175.
[2] Idem, p. 176.
[3] Idem, p. 285.
