Dreptul de proprietate cuprinde trei atribute: posesia, folosința și dispoziția, adică dreptul proprietarului de a poseda un bun, de a se folosi de el și de a dispune cu privire la el (e.g. posibilitatea de a îl vinde, posibilitatea de a îl dona). Exista situații când dreptul de proprietate de dezmembrează, iar atributele sale (posesia, folosința și dispoziția) aparțin concomitent mai multor titulari. Astfel, apare un dezmembrământ al dreptului de proprietate (e.g. drept de uzufruct, drept de uz, drept de superficie). De exemplu, un proprietar vinde un apartament, dar își rezervă dreptul de uzufruct viager. Astfel, dreptul de proprietate s-a dezmembrat: noul proprietar păstrează nuda proprietate, iar vechiul proprietar devine titularului unui nou drept real: dreptul de uzufruct. Astfel, asupra apartamentului există simultan două drepturi: dreptul de proprietate și dreptul de uzufruct.

Cel mai adesea, în situația existenței unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, ca în exemplul anterior, proprietarul (nudul proprietar) păstrează o parte din atributele dreptului de proprietate (de regulă, dispoziția juridică), iar titularii dezmembrămintelor dreptului dobândesc dreptul de folosință (usus și fructus)[1]. Este important, la acest moment, să se sublinieze faptul că titularii unui dezmembrământ al dreptului de proprietate dobândesc un drept de folosință opozabil erga omnes, inclusiv nudului proprietar[2]. Astfel, deși dezmembrămintele nu desființează dreptul de proprietate, nudul proprietar devine lipsit de unele dintre atributele dreptului de proprietate[3]. În ceea ce privește atributul posesiei (ius possidendi), acesta este divizat între nudul proprietar și titularul dezmembrământului, nudul proprietar păstrând dreptul de a apropria lucrul, precum și dreptul de a stăpâni lucrul, iar titularul dezmembrământului dobândind dreptul de a stăpâni bunul, dar nu ca proprietar, ci ca titular al dezmembrământului respectiv[4]. În doctrină s-a atras atenția cu privire la particularitățile dispoziției juridice și materiale asupra unui bun afectat de dezmembrăminte, astfel „cât privește dispoziția juridică, ea este păstrată, dar numai în legătură cu nuda proprietate. Adagiul nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipso habet explică de ce nudul proprietar nu poate să transmită decât dreptul de nudă proprietate, iar dobânditorul acestui drept va fi ținut să respecte și el dezmembrământul constituit, împreună cu toate celelalte persoane care formează subiectul pasiv, general și nedeterminat specific oricărui drept real principal. Cât primește dispoziția materială, nudul proprietar o poate exercita, dar numai în măsura în care nu este stânjenit exercițiul dezmembrământului. Rezultă că, prin constituire unui dezmembrământ, atributul dispoziției materiale este restrâns, uneori, până la golirea lui de orice conținut”[5].

În doctrină, dezmembrămintele dreptului de proprietate au fost definite ca „drepturi reale principale derivate asupra bunului altuia, care se constituie sau se dobândesc prin transferarea unor elemente din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv către o altă persoană sau prin exercitarea concurentă a acestor elemente de către proprietarul bunului și o altă persoană”[6]. În prezent, legea recunoaște, printre altele, următoarele dezmembrăminte ale dreptului de proprietate: dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitație, dreptul de servitute. Aceste dezmembrăminte sunt limitate ca număr prin lege[7]. Cu toate acestea, în doctrină, s-a pus și problema dacă părțile, prin voința lor, ar putea să creeze și alte dezmembrăminte ale dreptului de proprietate[8]. Această discuție teoretică a apărut în contextul deciziei unei instanțe din Franța care a recunoscut calitatea de coproprietari a părților și a hotărât că unul poate culege iarba, iar celălalt fructele pomilor, de pe același teren, cu titlu de drept real[9]. Discuția a rămas controversată, în timp ce unii autori au îmbrățișat această nouă abordare, alți autori s-au opus vehement posibilității creării unor noi dezmembrăminte pe cale convențională argumentând faptul că legile care determină și organizează drepturile reale sunt de ordine publică și nu permit derogări prin voința părților[10].

Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publică[11] deoarece bunurile proprietate publică sunt, în conformitate cu articolul 136 alineatul (4) din Constituție, inalienabile, caracterul lor inalienabil excluzând posibilitatea „dezmembrării” „unor atribute ale dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, prin constituirea unor drepturi reale de sine stătătoare opozabile titularului lor, respectiv statul sau unitățile sale administrativ-teritoriale”[12].  

Cum se dobândește un dezmembrământ al dreptului de proprietate?

Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua naștere în cele mai diverse moduri prin (i) voința omului, prin convenție sau testament; (ii) prin uzucapiune; (iii) prin destinația proprietarului; (iv) prin act administrativ emis de autoritatea competentă; (v) prin lege[13].

Referințe:

[1] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 287.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 202-203.

[5] Idem, p. 203.

[6] Ibidem.

[7] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 288.

[8] Eugen Chelaru, Drepturile reale principale, Ediția 5, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 365.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Valeriu Stoica, cit. supra., p. 203.

[12] Corneliu Bîrsan, cit. supra., p. 288.

[13] Eugen Chelaru, cit. supra., p. 364-365.