Aici descoperim
dreptul tehnologiei

bulb-drawing-with-crumpled-paper-as-light_23-2147965737.jpg

Hotărârea în cauza C-683/17
Cofemel – Sociedade de Vestuário, SA/G-Star Raw CV

Protecția prin dreptul de autor nu poate fi acordată unor modele industriale pentru
simplul motiv că, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, acestea produc un
efect estetic specific

Aceste modele industriale trebuie să constituie expresia unor opere originale pentru a beneficia de
o astfel de protecție

Supremo Tribunal de Justiça (Curtea Supremă de Justiție, Portugalia) este sesizată cu un litigiu între Cofemel – Sociedade de Vestuário, SA (denumită în continuare „Cofemel”), pe de o parte, și G-Star Raw CV (denumită în continuare „G-Star”), pe de altă parte, două societăți care își desfășoară activitatea în sectorul conceperii, producerii și comercializării de îmbrăcăminte. Acest litigiu privește respectarea drepturilor de autor revendicate de G-Star, care acuză Cofemel de producerea și comercializarea unor jeanși, bluze sport și tricouri care copiază unele dintre modelele sale.

De protecția proprietății intelectuale asigurată de dreptul Uniunii beneficiază, între altele, operele, autorilor acestora garantându-li-se, în temeiul Directivei privind dreptul de autor, dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea, comunicarea publică și distribuirea. În paralel, alte acte de drept derivat al Uniunii asigură o protecție specifică desenelor și modelelor industriale.

În acest context, Supremo Tribunal de Justiça arată că Código de Direitos do Autor e dos Direitos Conexos (Codul dreptului de autor și al drepturilor conexe portughez) include desenele și modelele industriale pe lista operelor care pot beneficia de protecție în temeiul dreptului de autor, însă nu precizează explicit condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca anumite obiecte, care urmăresc un scop utilitar, să beneficieze efectiv de o asemenea protecție. Întrucât problema nu face obiectul unui consens în jurisprudența și în doctrina portugheze, Supremo Tribunal de Justiça solicită Curții de Justiție să stabilească, în esență, dacă Directiva privind dreptul de autor se opune ca o reglementare națională să prevadă acordarea acestei protecții în cazul în care este îndeplinită o condiție specifică potrivit căreia desenele și modelele industriale trebuie, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, să producă un efect estetic specific.

 

Te-ar putea interesa si:

 

Prin hotărârea pronunțată azi, Curtea răspunde la această întrebare în mod afirmativ.

În această privință, Curtea amintește, mai întâi, jurisprudența sa constantă potrivit căreia orice obiect original care constituie expresia unei creații intelectuale proprii autorului său poate fi calificată drept „operă”, în sensul Directivei privind dreptul de autor.

În continuare, Curtea arată că o serie de acte de drept derivat al Uniunii instituie o protecție specifică pentru desenele și modelele industriale, prevăzând în același timp că această protecție specifică se poate aplica în mod cumulativ cu protecția generală asigurată prin Directiva privind dreptul de autor. În consecință, un desen sau un model industrial poate fi de asemenea calificat, într-un caz dat, drept „operă”.

 

 

În aceste condiții, Curtea subliniază că protecția desenelor și modelelor industriale, pe de o parte, și protecția oferită de dreptul de autor, pe de altă parte, urmăresc obiective diferite și sunt supuse unor regimuri distincte. Astfel, prima urmărește să protejeze obiecte care, deși sunt noi și individualizate, prezintă un caracter utilitar și au vocație să fie produse în masă. În plus, aceasta este menită să se aplice pe o durată limitată, care să permită rentabilizarea investițiilor necesare pentru crearea și producerea acestor obiecte, fără a îngrădi însă în mod excesiv concurența. La rândul său, protecția aferentă dreptului de autor, a cărei durată este semnificativ mai mare, este rezervată obiectelor care merită să fie calificate drept opere. În acest cadru, acordarea unei protecții în temeiul dreptului de autor unui obiect protejat deja cu titlu de desen sau model industrial nu trebuie să aducă atingere finalităților și efectivității corespunzătoare acestor două regimuri, motiv pentru care acordarea cumulativă a unei asemenea protecții nu poate fi avută în vedere decât în anumite situații.

 

 

În sfârșit, Curtea explică faptul că efectul estetic susceptibil de a fi produs de un desen sau model industrial nu constituie un element pertinent pentru a determina, într-un caz dat, dacă acest desen sau model industrial poate fi calificat drept „operă”, având în vedere că un asemenea efect estetic reprezintă rezultatul senzației intrinsec subiective de frumusețeresimțite de fiecare persoană chemată să privească desenul sau modelul industrial în cauză. Această calificare impune, în schimb, să se demonstreze, pe de o parte, existența unui obiect identificabil cu suficientă precizie și obiectivitate, și, pe de altă parte, ca acest obiect să constituie o creație intelectuală care reflectă libertatea de alegere și personalitatea autorului său.

In consecință, împrejurarea că modele industriale produc, dincolo de scopul utilitar pe care îl urmăresc, un efect estetic specific, nu permite, în sine, calificarea unor astfel de modele industriale drept „opere”.

 

 


 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


zara-920x518.jpg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat recent în cauza Cauza T-655/17, privind contestarea mărcii Zara Tanzania Adventure de către societatea Inditex SA, titulara bine-cunoscutei mărci Zara.

Cererea privind înregistrarea mărcii Zara Tanzania Adventures a fost formulată în aprilie 2009 ca marcă figurativă pe clasele Nisa 39 (servicii de călătorie și de turism), 41 (educație, ecologie, safari) și 43 (agenție și servicii hoteliere). Societatea Inditex a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru toate produsele și serviciile menționate anterior, întemeindu-se pe propria sa marcă verbală UE, ZARA. Opoziția a fost admisă doar parțial, fiind respinsă cu privire la anumite servicii din clasa 39, “transport feroviar, pe căi navigabile interioare și transport aerian [și] închirierea de vehicule“.

Litigiul a ajuns în fața CJUE, ambele părți fiind nemulțumite de soluție. Prin hotărârea pronunțată, Curtea a precizat că titularul mărcii anterioare (Inditex pentru Zara) nu este obligat să dovedească atingerea efectivă și actuală a mărcii sale. Cu toate acestea, trebuie să prezinte apariția unui risc viitor, non-ipotetic, de avantaj sau dezavantaj neloial. Societatea titulară a mărcii a susținut că marca sa binecunoscută pe piața modei se dezvoltă, de asemenea și în direcția piețelor învecinate, cum ar fi cea a produselor alimentare, a serviciilor de restaurant și cazare. Având în vedere această evoluție, serviciile în cauză din clasele 39 sau 43 nu trebuie să fie similare cu produsele și serviciile pentru care s-a stabilit deja notorietatea mărcii anterioare, ci trebuie doar să existe o legătură cu sectorul comercial relevant. Unul din argumentele titularului Zara a fost că nu este neobișnuit pentru reviste de moda sau pentru bloggeri și lideri de opinie din mass-media combinarea elementelor de modă, cum ar fi îmbrăcăminte și accesorii cu articolele despre tendințele de călătorie, inclusiv destinații, hoteluri și restaurante.

CJUE a reamintit că întotdeauna trebuie efectuată o evaluare globală cu luarea în considerare a tuturor factorilor relevanți pentru circumstanțele situației și a subliniat că, cu cât este mai mare caracterul distinctiv și reputația mărcii anterioare, cu atât este mai ușor să se dovedească un eventual risc de deteriorare a acesteia. Mai mult decât atât, există în prezent o tendință spre dezvoltarea mărcilor existente pe piața modei către alte piețe și industrii. Prin urmare, nu se poate exclude faptul că marca solicitată spre înregistrare nu ar aduce marca Zara în mintea publicului relevant chiar în ciuda diferențelor dintre aceste produse și servicii, motiv pentru care Curtea decis în favoarea societății Inditex SA, titulara mărcii Zara.

 Sursa aici

 

Avocat Roxana Constantinescu

Baroul Cluj

 

 

Te-ar mai putea interesa și:


Dezmoștenirea-în-Codul-Civil-1.png

Directiva 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale

Noua directivă a Uniunii Europene 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegalea fost adoptată la 8 iunie 2016, iar statele membre au fost obligate să transpună directiva până la 9 iunie 2018. Legile privind secretele comerciale au variat în întreaga Uniune în trecut, unele state membre având legi sau protecții fragmentate derivate din dreptul comun.

În prezent, în România, secretele comerciale sunt protejate prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, neexistând însă mecanisme puternice pentru protecția acestora. Cu toate acestea, noua directivă schimbă acest lucru și introduce mecanisme puternice și o abordare uniformă a problematicii la nivelul UE.

În fiecare stat membru s-au înregistrat progrese în ceea ce privește transpunerea Directivei. În România, însă, până în prezent directiva nu a fost transpusă, fiind în prezent la stadiul de proiect.

Scopul principal al directivei este armonizarea protecției secretelor comerciale în UE prin definirea noțiunii de „secret comercial” și instituirea unui nivel minim de protecție. Directiva stabilește modalitatea în care poți dobândi, utiliza și divulga legal secrete comerciale, dar și modalitățile nepermise (ilegale) pentru dobândirea, utilizarea și divulgarea secretelor comerciale.

Modalitățile legale pentru a dobândi, utiliza și divulga secretele comerciale

Acestea sunt reglementate prin art. 3 din Directivă care stabilește că:

„(1)   Dobândirea unui secret comercial este considerată legală în cazul în care secretul comercial este obținut prin oricare dintre următoarele mijloace:

(a)descoperirea sau crearea independentă;
(b)analiza, studierea, dezasamblarea sau testarea unui produs sau a unui obiect care a fost făcut public sau care se află în mod legal în posesia celui care a dobândit informațiile și căruia nu i se aplică nicio obligație valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea secretului comercial;
(c)exercitarea dreptului lucrătorilor sau al reprezentanților lucrătorilor la informare și la consultare în conformitate cu dreptul Uniunii și legislațiile și practicile naționale;
(d)orice altă practică care, în condițiile date, este conformă cu practicile comerciale loiale.
(2)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial sunt considerate legale în măsura în care o astfel de dobândire, utilizare sau divulgare este impusă sau permisă în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului național.”

Modalitățile ilegale pentru a dobândi, utiliza și divulga secretele comerciale

Acestea sunt prevăzute la art. 4:

„(1)   Statele membre se asigură că deținătorii de secrete comerciale au dreptul să solicite măsurile, procedurile și acțiuni reparatorii prevăzute în prezenta directivă, pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea ilegală a secretelor lor comerciale sau pentru a obține reparații în urma unor astfel de fapte.

(2)   Dobândirea unui secret comercial fără consimțământul deținătorului secretului comercial este considerată ilegală ori de câte ori este efectuată prin:

(a)accesul neautorizat, însușirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanțe sau fișiere electronice care se află în mod legal sub controlul deținătorului secretului comercial și care conțin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
(b)orice alt comportament care, în circumstanțele date, contravine practicilor comerciale loiale.

(3)   Utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este considerată ilegală ori de câte ori este săvârșită, fără consimțământul deținătorului secretului comercial, de către o persoană care îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:(a)a dobândit secretul comercial în mod ilegal;
(b)încalcă un acord de confidențialitate sau orice altă obligație de a nu divulga secretul comercial;
(c)încalcă o obligație contractuală sau de altă natură care limitează utilizarea secretului comercial.

(4)   Dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial este, de asemenea, considerată ilegală atunci când o persoană, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost obținut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul alineatului (3).

(5)   Producerea, oferirea sau introducerea pe piață a mărfurilor care contravin normelor sau importul, exportul sau depozitarea unor astfel de mărfuri în aceste scopuri este, de asemenea, considerată drept o utilizare ilegală a unui secret comercial atunci când persoana care desfășoară astfel de activități avea cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință, în circumstanțele date, de faptul că secretul comercial a fost utilizat în mod ilegal în sensul alineatului (3).”

 

 

 

Secretele comerciale. Condiții.

Potrivit Directivei, pentru a fi în prezența unui secret comercial, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(a)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau ușor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informații în cauză;
(b)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete;
(c)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanțele date, luate de către persoana care deține în mod legal controlul asupra informațiilor respective, pentru a fi păstrate secrete. 

 

Te-ar putea interesa și:

 

Cel mai important element al definiției este este al treilea element: efortul depus de o companie pentru a lua măsuri rezonabile pentru protejarea secretelor comerciale. Pe scurt, o companie va trebui să demonstreze că a luat în mod activ măsuri pentru a-și identifica și proteja secretele comerciale. Dacă aceasta nu poate să demonstreze că au fost luate astfel de măsuri, informațiile ar putea să își piardă statutul de secret comercial.

O întrebare apare în mod logic: ce înseamnă măsuri rezonabile? Din păcate, Directiva nu are un răspuns la această întrebare, însă cel mai utilizat și eficient instrument utilizat în practică pentru protecția secretelor comerciale este acordul de confidențialitate încheiat între companie și angajați sau între companie și partenerii comerciali care pot avea acces la astfel de secrete. Acordul de confidențialitate este un instrument interesant – cu el împuști doi iepuri dintr-un singur foc: îți protejezi secretele comerciale, dar protejezi și datele cu caracter personal, respectând GDPR. Acordul de confidențialitate este unul dintre cele mai eficace instrumente prin care previ divulgarea neautorizată a informațiilor confidențiale. Ne poți contacta aici dacă ai nevoie de un acord de confidențialitate.

 

 

Măsuri rezonabile pentru protecție

De asemenea, dacă dorești să iei măsuri rezonabile pentru a protejeza secretele comerciale, ar fi util să:

  • identifici secretele comerciale;
  • pui în practică proceduri pentru protecția datelor și a informațiilor confidențiale;
  • restricționezi accesul la secretele comerciale;
  • scrii și implementezi o Politică de protecție a secretelor comerciale și te asiguri că angajații semnează că au citit și au luat la cunoștință de Politică;
  • revizuiești contractele cu partenerii, furnizorii, clienții și angajații pentru a te asigura că au clauze pentru protecția secretelor comerciale;
  • închei acorduri de confidențialitate;
  • soliciți angajaților la părăsirea locului de muncă să semneze un document prin care declară că au returnat toate secretele comerciale

Deși noua Directivă introduce mecanisme pentru protecția secrelor comerciale, aceasta aduce o povară suplimentară pentru întreprinderi de a lua măsuri active pentru a-și proteja secretele comerciale. Cu cât sunt mai bine stabilite politicile și procedurile companiei și cu cât are compania mai mult controlasupra accesului la secretele și utilizării acestora, cu atât este mai probabil ca întreprindererea să poată beneficia de noua legislație. În viitor, vor exista mai multe clarificări cu privire la măsurile rezonabile pe care trebuie să ia o companie pentru protejarea secretelor comerciale, odată ce instanțele de judecată vor interpreta legislația. Până atunci, însă, companiile ar trebui să realizeze ce secretele comerciale au și să pună în practică instrumente pentru protecția acestora.


photo-1499424180600-8d243b10320a.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă,

Decizia nr. 1069 din 23 martie 2018  

 

Potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea r. 84/1998, doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor. Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) din Legea mărcilor corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

Simpla împrejurare a depunerii cererii de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, întrucât nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

 

Prin cererea formulată la data de 30.01.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., în calitate de succesori ai lui D., şi cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe D., pentru toate clasele pentru care a fost acordată, precum şi obligarea OSIM la radierea mărcii şi anularea înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor.

Prin sentinţa nr. 724 din 24.05.2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a mărcii nr. 127465, formulată în baza art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

 

Te-ar putea interesa și: 

Prin decizia nr. 808 din 2.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor împotriva sentinţei menţionate.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Ambele instanţe de fond din cauză au soluţionat şi motivat cauza care a format obiectul dosarului nr. x/3/2016 prin prisma art. 3 lit. b) din Legea nr. 84/1998, fără a analiza şi incidenţa art. 8 din acelaşi act normativ, temei legal invocat de recurentă în susţinerea cererii de anulare a mărcii aparţinând autoarei pârâţilor.

Astfel, la data de 27.05.2013, Parlamentul României – Camera Deputaţilor a depus la OSIM patru cereri de înregistrare marca individuală figurativă reprezentând imaginea imobilului Palatul Parlamentului, proprietate publică şi aflat în administrarea Camerei Deputaţilor.

Constatând că au fost îndeplinite condiţiile minime de constituire a depozitului reglementar, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a atribuit date de depozit şi a înscris datele conţinute în cerere în Registrul mărcilor, sub numerele M 2013 03618, M 2013 03619, M 2013 03620 şi M 2013 03621 pentru serviciile menţionate, fiind publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială la data de 3.06.2013.

Abia la data de 11.06.2013 – deci, ulterior chiar publicării în BOPI a cererilor recurentei – s-a depus la OSIM spre înregistrare de către D. aceeaşi marcă individuală combinată, cererea fiind publicată în BOPI la data de 18.06.2013, pentru clasele de produse/servicii 16, 18, 24, 35, 41, 42, număr depozit M 2013 04032 şi înregistrată ca marca sub nr. 127465.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 84/1998, republicată, dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

În aplicarea acestei norme, dreptului recurentei de a obţine protecţia asupra mărcii cu număr de depozit M 2013 03621 nu îi pot fi opuse în mod legal drepturile titularei prin înregistrarea mărcii nr. 127465, în condiţiile în care titulara a depus cererile de înregistrare a mărcilor, inclusiv a celei contestate, la o dată ulterioară cererilor depuse de recurentă la OSIM.

Recurenta a mai arătat că cele patru cereri de înregistrare marcă, astfel cum rezultă din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, cuprind aceleaşi produse şi servicii, fiind diferite culorile revendicate şi reprezentarea grafică a mărcii. A formulat aceste cereri în exercitarea dreptului de administrare asupra acele corpuri ale imobilului aflate în administrarea Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care întregul imobil este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Dreptul la imagine asupra bunului constituie un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de administrare deţinut de Camera Deputaţilor este un drept real derivat din dreptul de proprietate publică al statului asupra imobilului cu aceleaşi caractere juridice ca şi dreptul de proprietate publică a statului.

2. Sunt nelegale considerentele referitoare la decizia definitivă nr.201/A din 16.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei atât la prima instanţă, cât şi în apel.

Susţinerile recurentei nu au vizat înlăturarea puterii de lucru judecat a acestei decizii definitive, ci efectele sale în cauză, în sensul că hotărârea produce efecte de la data rămânerii definitive şi nu retroactiv, cu consecinţa că atât la data depunerii de către arhitect D. a cererii de înregistrare marcă, respectiv 11.06.2013, cât şi la data înregistrării cererii de anulare marcă din prezentul dosar, exista dreptul provizoriu de înregistrare din 27.05.2013, conform art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Prin hotărârea definitivă în discuţie, instanţa nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat cererile de marcă potrivit principiului prior tempore, potior jure aplicabil procedurii de înregistrare marcă, şi pe cale de consecinţă, nu a înlăturat anterioritatea cererilor sale de înregistrare marcă la data constituirii depozitelor naţionale – 27.05.2013, nu a înlăturat dreptul prioritar privitor la data constituirii depozitului naţional reglementar din 27.05.2013 comparativ cu depozitul pârâtei constituit ulterior la data de 11.06.2013.

Or, examinarea condiţiilor de registrabilitate a unei mărci se face la momentul constituirii depozitului naţional reglementar, adică la momentul depunerii cererii de înregistrare mărcii şi în aceste condiţii OSIM ar fi trebuit să emită un aviz de refuz provizoriu pentru cererea de înregistrare marcă a pârâtei întrucât Camera Deputaţilor avea deja constituit propriul depozit naţional reglementar asupra mărcii M 2013 03621, anterior depozitului pârâtei M 2013 04032. Ca atare, cererea de înregistrare a mărcii M 2013 04032 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr.84/1998, republicată, nefiind respectată anterioritatea dreptului provizoriu de marcă având depozitul naţional reglementar constituit M 2013 03621.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C.proc.civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art.493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 23.03.2018, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, inclusiv sub aspectul termenului de formulare a recursului și al calității procesuale a titularului cererii de recurs, pentru motivele expuse în încheiere. În consecință, au fost respinse excepțiile tardivităţii recursului și a lipsei calităţii procesuale active, iar recursul declarat a fost apreciat drept admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C.proc.civ., fixându-se termen de judecată pe fond a acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea cererii în anularea mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe autoarea pârâților, D., întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Potrivit acestei norme, o marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată „dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată”.

Prima instanță a considerat că norma nu este incidentă, în absența unei „mărci anterioare” a reclamantului, în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr.84/1998.

Instanța de apel a confirmat aprecierea tribunalului, fiind fără relevanță împrejurarea că a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din lege drept motiv de anulare a mărcii,

din moment ce și această normă are drept premisă conflictul cu o „marcă anterioară”.

Prin motivele de recurs, reclamanta a criticat ignorarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 84/1998, invocate în motivarea în drept a cererii de anulare a mărcii, susținând că depunerea unor cereri proprii de înregistrare a unor mărci, înainte de depunerea de către autoarea pârâtei a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită în cauză, îi conferă reclamantei un drept la marcă provizoriu.

Susținerile recurentei nu sunt fondate.

Toate motivele de nulitate relativă enumerate limitativ în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se fundamentează pe existența unei mărci anterioare aparținând titularului cererii în anulare.

Art. 6 alin. (2) din lege prevede că „În accepţiunea alin. (1) sunt mărci anterioare mărcile a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia şi care fac parte din următoarele categorii:

a) mărcile comunitare;

b) mărcile înregistrate în România;

c) mărcile înregistrate în baza unor acorduri internaţionale şi având efect în România;

d) mărcile comunitare în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, vechimea anterioară (…);

e) cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) – d), sub condiţia înregistrării ulterioare a mărcilor”.

Așadar, potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii

poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor.

Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

În acest context, simpla împrejurare a depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici măcar depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii

pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, observându-se că nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2), ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

Art. 8 din Legea nr. 84/1998, la care face referire recurenta, nu are nicio legătură cu determinarea existenței unei mărci anterioare, întrucât nu este prevăzut de legiuitor drept un motiv de anulare a înregistrării mărcii și nici nu conține vreo derogare de la art. 6 alin. (2) pe aspectul condițiilor necesare stabilirii preexistenței unei mărci.

Contrar susținerilor recurentei, faptul că dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii, astfel cum prevede art. 8, nu înseamnă că primul solicitant este, prin simpla depunere a cererii, titular al unei mărci anterioare, fiind necesară în acest sens întrunirea condițiilor din art. 6 alin. (2) [implicit, și din art. 3 lit. b)]. După cum a arătat, în mod corect, instanța de apel, dreptul la marcă al primului solicitant se naște abia la momentul înregistrării acestei mărci.

Față de considerentele expuse, este nefondată critica referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 84/1998.

2. În ceea ce privește efectele deciziei nr. 201/A din 16.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2014, se rețin următoarele:

Hotărârea judecătorească în discuție a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect

contestația împotriva unei hotărâri a Comisiei de Contestaţii Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Ca urmare a dispozițiilor adoptate de instanță, a fost menținută Decizia OSIM nr. 3621 din 03.12.2013, prin care s-a respins de la înregistrare marca individuală figurativă nr. depozit M 2013 03621, solicitată la înregistrare de Parlamentul României – Camera Deputaţilor la data de 27.05.2013.

Trimiterea instanțelor de fond la hotărârea judecătorească irevocabilă este de natură a releva faptul că un eventual conflict dintre marca pârâților nr.127465 și o marcă anterioară, pe temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr.84/1998, a fost analizat în raport de situația juridică a unei singure mărci depuse la înregistrare de către reclamantă, anume cea cu nr. depozit M 2013 03621. Nu s-a făcut referire la mărcile M 2013 03618, M 2013 03619 și M 2013 03620 sub un alt aspect decât cel invocat în mod explicit de către reclamantă, respectiv relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, fără verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege.

Motivele de recurs au vizat exclusiv aprecierile expuse în decizia de apel, fără a se pretinde verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege în privinţa celorlalte trei mărci. Ca atare, în limitele învestirii, evaluările instanței de recurs au în vedere relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, din perspectiva art. 8 din Legea nr. 84/1998 (analizată la pct. 1) și existența unei mărci anterioare în raport cu una dintre mărcile depuse la înregistrare (motivul 2 de recurs).

Cât priveşte conflictul dintre marca pârâţilor nr. 127465 şi marca reclamantei cu nr. depozit M 2013 03621, recurenta – pârâtă a susţinut că, deşi marca reclamantei nu a fost înregistrată, acest efect al deciziei nr.201/A din 16.03.2016 se produce de la data rămânerii definitive, şi nu retroactiv, astfel încât nu se aduce atingere dreptului provizoriu la marcă desprins din art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Această argumentare demonstrează aceeaşi confuzie a reclamantei în privinţa efectelor cererii de înregistrare a unei mărci, relevată în analiza primului motiv de recurs, în sensul că simpla formulare a cererii ar putea conduce la anularea înregistrării altei mărci – identice sau similare, pentru produse şi/sau servicii identice sau similare -, dacă aceasta din urmă a fost solicitată ulterior la înregistrare, indiferent dacă marca solicitată prima la înregistrare a fost sau nu înregistrată.

După cum s-a arătat deja, simpla formulare a unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate constitui prin ea însăşi o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în raport cu o marcă înregistrată, din art. 6 alin. (2) rezultând că este necesar, în primul rând, ca marca solicitată prima la înregistrare să fi fost înregistrată.

Până la clarificarea situaţiei juridice a mărcii, prin parcurgerea procedurii administrative şi, eventual, a celei jurisdicţionale, cu rezultatul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile (în funcţie de aplicarea noului sau a vechiului cod de procedură civilă), marca depusă la înregistrare nu poate fi opusă mărcii înregistrate, neavând relevanţă momentul formulării cererilor de înregistrare a mărcilor în conflict.

Întrucât condiţia prevăzută de art. 6 alin. (2) [implicit, și de art. 3 lit. b)] nu este întrunită în cauză în privinţa mărcii cu nr. depozit M 2013 03621, din moment ce respingerea cererii pentru neplata taxelor de înregistrare şi examinare a fost menţinută prin decizia nr. 201/A/ din 16.03.2016 a Curţii de Apel București, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu poate opune pârâţilor o marcă anterioară, ca premisă a conflictului de mărci reglementat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ.

 

Sursa aici


vector_cartoon_food_287114.jpg

CJUE C-310/17

Levola Hengelo BV c. Smilde Foods BV,

Gustul brânzei nu poate fi protejat prin dreptul de autor, deoarece nu reprezintă o “lucrare”.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 13 noiembrie 2017 a stabilit că gustul brânzei – în acest caz brânza olandeză Heksenkaas – nu este o “lucrare” și, prin urmare, nu poate fi protejată de  drepturilor de autor.

De ce a ajuns un asemenea caz la CJUE?

Levola Hengelo BV este un cunoscut producător olandez de Heksenkaas – o cremă de brânză care conține verdeață – care a inițiat o acțiune împotriva Smilde Foods BV, un concurent, din cauza încălcării dreptului său de autor asupra “gustului” brânzei. Levola a deținut “drepturi” pentru crema de brânză începând cu 2014, în urma unui acord încheiat cu creatorul său și chiar a deținut un brevet pentru metoda de fabricare a produsului Heksenkass.

Pentru a clarifica chestiunea principală – protecția Heksenkaas – tribunalele olandeze au adresat CJUE mai multe întrebări preliminare cu privire la interpretarea conceptului de “lucrare” și dacă acesta include gustul unui produs alimentar.

Ce este o “lucrare”?

Protecția oferită de dreptul de autor implică în mod o lucrare. În opinia instanței, o “lucrare” este o noțiune autonomă a dreptului UE care trebuie interpretată uniform. Conceptul unei lucrări se referă la creațiile intelectuale originale care reflectă personalitatea autorului.

Pentru cea mai recentă jurisprudență spaniolă, o “lucrare” trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, în conformitate cu punctul de vedere al CJUE:

  • trebuie să fie o creație intelectuală originală;
  • trebuie să fie o noutate, atât în ​​mod obiectiv, cât și în mod subiectiv, în măsura în care exprimă personalitatea autorului și
  • trebuie să aibă element de creativitate.

Poate gustul brânzei să constituie o lucrare?

Pentru CJUE, o “lucrare” trebuie să fie exprimată într-un anumit fel. În consecință, proprietatea intelectuală nu protejează ideile, procedurile, metodele de operare sau conceptele matematice ca atare, ci expresia lor concretă. În această privință, o “lucrare” trebuie să fie exprimată într-un mod care să o identifice cu suficientă precizie și obiectivitate, chiar dacă această expresie nu este neapărat permanentă.

Curtea reiterează concluziile Avocatului General, precizând că, din motive de certitudine juridică, lucrările trebuie să poată fi identificate astfel încât operatorii de pe piață să poată recunoaște în mod clar obiectele protejate de terți.

Gustul brânzei nu îndeplinește această ultimă cerință de precizie și obiectivitate, deoarece depinde de simțul gustului consumatorilor: acesta este, în esență, subiectiv, deoarece depinde de factori specifici acelor persoane, cum ar fi vârsta, preferințele personale și obiceiurile de consum, precum și cu privire la contextul în care produsul este consumat. Mai mult decât atât, stadiul tehnicii nu permite identificarea precisă a gustului unui produs, cum ar fi brânza.

Din păcate, pentru producători și iubitorii de brânzeturi, gustul unui produs alimentar nu este o “lucrare” și, prin urmare, nu poate fi protejată de drepturile de autor.

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=207682&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1438864

https://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=58347f1b-6af7-4cc2-a0e6-54a811f01471


artificial_intelligence_benefits_risk-1200x900.jpg

Pe scurt

Situația: Inteligența artificială și învățarea automatizată (AI/ML) joacă un rol din ce în ce mai important într-o serie de industrii, iar acestea caută modalități de a-și proteja inovațiile prin intermediul protecției proprietății intelectuale și a secretului comercial.

Răspunsul: Oficiul European de Brevete (EPO) a recunoscut necesitatea de a clarifica normele privind modul în care sunt tratate invențiile asociate și realizate de AI și de a determina ce protecție a brevetului există pentru această tehnologie în plină dezvoltare. Instrucțiunile EPO recent examinate, care au intrat în vigoare în noiembrie 2018, abordează doar aspecte tehnice.

Încă se caută răspunsuri, dar lumea se așteaptă ca EPO să trateze cererile de brevet AI/ML în conformitate cu normele stabilite pentru brevetarea invențiilor implementate de calculator (“CII”).

La începutul acestui an, EPO s-a întâlnit cu părțile interesate din industrie în decursul a două evenimente importante din München și Bruxelles, pentru a discuta provocările privind brevetarea invențiilor AI/ML. EPO ia măsuri pentru a încuraja dezvăluirea inovațiilor AI, în loc să le păstreze ca secrete comerciale.

Examinarea invențiilor AI la EPO: Abordarea “Two-Hurdle”

În noile instrucțiuni EPO, invențiile AI se încadrează în regulile generale pentru brevetabilitatea metodelor matematice (G-II, 3.3). Abordările de examinare pentru invențiile AI/ML sunt similare cu abordarea “two-hurdle” pentru brevetabilitatea CII. Actualizările stabilesc modalitatea de a depăși obstacolele tehnice și de a oferi mai multe exemple.

O invenție AI cu caracter tehnic îndeplinește cerințele prevăzute la art. 52 (2) (c) din Convenția privind eliberarea brevetelor europene. Subiectul revendicat trebuie să fie direcționat către un dispozitiv cu caracter tehnic inerent (adică un computer, un procesor) sau o metodă care implică utilizarea unor astfel de mijloace tehnice. Pentru invențiile AI/ML, primul obstacol (eligibilitatea) poate fi depășit prin formularea revendicărilor stabilite pentru CII.

Mai mult, dacă se stabilește caracterul de noutate, examinatorii evaluează dacă subiectul revendicat este o invenție. Pentru a evalua inventivitatea, sunt luate în considerare caracteristicile care contribuie la caracterul tehnic. Astfel, invențiile AI/ML trebuie să demonstreze că subiectul revendicat are un scop tehnic.

Similar cu CII, noul subiect trebuie să fie încorporat într-o aplicație sau implementare tehnică, în special prin contribuția în rezolvarea unei probleme tehnice specifice sau prin ajustarea unei metode AI/ML pentru implementarea ei într-o arhitectură hardware specifică. EPO nu acceptă scopuri generice cum ar fi “controlul unui sistem tehnic” sau simplul fapt că o metodă matematică poate servi unui scop tehnic. Scopul tehnic trebuie să fie specific, iar revendicarea trebuie să fie limitată funcțional la scopul tehnic. Ca și în cazul practicii stabilite pentru CII, pentru a depăși cel de-al doilea obstacol (brevetabilitate), aplicațiile AI/ML vor trebui să aibă o descriere suficientă a efectelor tehnice, a scopurilor tehnice și a avantajelor tehnice pentru fiecare dintre caracteristicile revendicate care disting AI/ML din stadiul tehnicii.

Întrebări fără răspuns

Deși actualizarea așteptată a clarificat câteva aspecte importante ale brevetării AI/ML, aceasta nu oferă clarificări privind alte probleme aflate în desfășurare, inclusiv cele discutate în “Protecția Inteligenței Artificiale: brevete, secrete comerciale sau drepturi de autor?” și “Protejarea Inteligenței Artificiale și a marilor inovații prin brevete: revendicări funcționale”.

În cadrul întâlnirilor de la München și Bruxelles, participanții au discutat despre modalități posibile de a defini o “persoană calificată în domeniu” așa cum se aplică invențiilor rezultate dintr-un proces inventiv bazat pe AI/ML. Opțiunile includ:

  • persoană conștientă de conceptele și terminologia utilizată în domeniul aplicației AI, care are mijloacele, inclusiv instrumentele AI, pentru munca de rutină și experimentare;
  • echipă de experți din diferite domenii; și/sau
  • mașină specializată în domeniu sau o “entitate” calificată care include o persoană sau o echipă și o mașină specializată în domeniu.

Cea din urmă este discutabilă, în așteptarea determinării dacă inventivitatea, așa cum este definită în prezent, este aplicabilă inovațiilor bazate pe AI/ML. Pe măsură ce tehnologia AI avansează, o mașină calificată în domeniu ar putea să aibă acces la cunoștințele disponibile în orice domeniu tehnic la nivel mondial și ar putea dezvolta independent ceva nou, apropiindu-l de cerințele liniilor directoare pentru determinarea unei etape inventive (G-VII-Anexa, 3.9.3).

Cerințele privind claritatea și suficiența dezvăluirii pentru aplicațiile AI sunt încă incerte. Algoritmul AI este obscur, oferă doar câteva indicii inteligibile cu privire la modul în care sistemul ajunge la o concluzie. Până în prezent, soluțiile propuse au inclus definirea extensivă a caracteristicilor rețelei neuronale artificiale, cum ar fi datele de intrare/ieșire și arhitectura rețelelor de date. De asemenea, dacă codurile sursă trebuie dezvăluite pentru a îndeplini cerințele pentru a permite persoanei calificate în domeniu, este încă o întrebare deschisă.

În cadrul procedurilor post-grant, claritatea și suficiența joacă un rol crucial. Este dificil să se facă dovada încălcării deoarece nu este întotdeauna posibil să se înțeleagă cum funcționează AI. Pot exista dificultăți în a demonstra că aceeași metodă a fost utilizată într-un produs, acest lucru contribuind la interesul global de a dezvolta “AI explicabil”.

În cele din urmă, inovațiile AI pot determina neînțelegeri în legătură cu inventatorii sau proprietarii în cadrul proprietății bazate pe invenție, care oferă drepturi exclusive companiilor și investitorilor. În acest sens, se va clarifica în timp dacă va fi necesară prezentarea către EPO a detaliilor unui proces inventiv (adică dacă invenția a fost făcută de AI sau de o persoană). Acest lucru ar putea afecta, de asemenea, regulile de evaluare a etapei inventive.

Brevetarea AI se dezvoltă simultan cu această tehnologie avansată. Părțile interesate sunt sfătuite să supravegheze cu atenție deciziile camerelor de recurs și viitoarele actualizări ale Ghidului EPO.

Trei puncte-cheie

  • Tehnicile de redactare a revendicărilor pentru CII ar trebui să fie aplicabile și invențiilor AI/ML.
  • Dezvăluirea trebuie să susțină scopul tehnic al noilor caracteristici AI/ML.
  • Este de așteptat ca deciziile camerelor de recurs și actualizările viitoare ale Ghidului EPO să furnizeze indicații suplimentare privind claritatea, calificarea, suficiența și dovada proprietății invențiilor AI/ML.

  1. https://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=ffd730c8-31a4-4cc8-8ecb-06ec3519acc8&fbclid=IwAR12dRU-ZIMT-i6vQSsOVEwOxeZxCH3E9Svr-Gibt9D8nZCzCNcUtmsgOV8
  2. https://www.epo.org/law-practice/legal-texts/guidelines.html

378632_001_ss_01-1200x900.jpg

Hotărârea în cauzele T-85/16 și T-629/16

Europe BVBA c. EUIPO

Curtea Generală a Uniunii Europene a hotărât în ​​favoarea Oficiului European al Proprietății Intelectuale (EUIPO), refuzând recursul formulat de brandul de pantofi Europe BVBA (BVBA) împotriva deciziei de refuzare a înregistrării următoarei mărci comerciale:

cerere de înregistrare marcă depusă de BVBA

 

Motivul este opoziția depusă de Adidas AG (Adidas), care a susținut existența unui risc de confuzie cu mărcile sale anterioare și a afectării renumelui mărcilor sale anterioare, încălcând articolele 8.1.b și 8.5 din Regulamentul 2017/1001. Mărcile anterioare utilizate de Adidas în susținerea cererii sale au fost următoarele:

3517646

39950559

“Camera de recurs a concluzionat în mod greșit că nu există nicio asemănare între mărcile în cauză și că această eroare a denaturat aprecierea camerei cu privire la existența, din punctul de vedere al publicului, unui risc de confuzie sau a unei probabilități de a face legătura între mărcile în cauză.”

EUIPO a respins opoziția Adidas de două ori, dar compania germană, în conformitate cu sloganul său, “nimic nu este imposibil”, a decis să continue cruciada în fața instanțelor germane, susținându-și cererea.

Ca urmare a hotărârii instanței germane, EUIPO a refuzat înregistrarea mărcii BVBA. Dar societatea belgiană nu a fost dispusă să se pronunțe cu ușurință și a atacat refuzul la EGC pe motiv că, camera de recurs a făcut mai multe erori de apreciere în ceea ce privește următoarele:

  • Dovada reputației: EGC a confirmat că mărcile comerciale Adidas sunt binecunoscute. De remarcat în ceea ce privește acest aspect, Curtea a evaluat probele prezentate de Adidas pentru a demonstra utilizarea mărcii sale. BVBA a susținut că majoritatea probelor depuse s-au referit la alte mărci deținute de Adidas (altele decât cele 3517646 și 39950559). Cu toate acestea, Curtea a statuat că “titularul unei mărci înregistrate poate să invoce, pentru a stabili renumele mărcii, dovada reputației sale sub o formă diferită, în special sub forma unei alte mărci înregistrate, cu condiția ca publicul să perceapă în continuare mărfurile în cauză ca provenind de la aceeași întreprindere”. Cu toate acestea, Curtea nu a luat în considerare dovezile privind renumele mărcilor comerciale ale Adidas care nu se refereau la încălțăminte (bunuri protejate de mărcile în litigiu), deoarece nu erau “relevante pentru caz”.
  • Deteriorarea reputației mărcii anterioare: Curtea a concluzionat că mărcile Adidas nu pot fi considerate lipsite de caracter distinctiv atunci când se bucură de renumele brandului.
  • Absența unei cauze justificate pentru utilizarea mărcii solicitate: în cele din urmă, Curtea nu a considerat că există un motiv întemeiat pentru înregistrarea mărcii BVBA.

Unul dintre motivele Curții a fost acela că BVBA a acționat cu rea-credință în utilizarea sloganului “sunt suficiente două dungi”, pe motiv că profită de reputația Adidas.

Adidas a câștigat încă o dată lupta pentru dungile sale distinctive într-o cruciadă împotriva oricărui brand care pune dungi paralele pe un pantof, făcând un efort enorm de a-și menține faimosul identificator. Lupta se desfășoară și în Spania, unde au fost refuzate înregistrările mărcilor formate din trei și patru dungi paralele pentru încălțăminte (Hotărârea 633/2009 a Curții de Apel a provinciei Zaragoza din 27 noiembrie 2009 și Hotărârea 174/2011 a Curții Comerciale din Valencia din 29 iulie 2011).

Când Adidas a cumpărat cele trei dungi paralele de la compania finlandeză Karhu pentru 1.600 de euro și două sticle de whisky, nu și-ar fi putut imagina că era destinat să devină una dintre cele mai valoroase mărci de sport din lume.

În concluzie, menținerea puterii de vânzare a mărcii comerciale înseamnă că aceasta trebuie să fie în permanență apărată, lucru care a condus compania germană în această luptă.

 

https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2018-03/cp180024en.pdf

http://www.garrigues.com/en_GB/new/garrigues-digest-fashion-law-summer-edition-2018


07LOUBOUTIN1-articleLarge.jpg

C-163/16

Christian Louboutin,

Christian Louboutin SAS

c.

Van Haren Schoenen BV

 

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluționat cauza Christian Louboutin, Christian Louboutin SAS v. Van Haren Scoenen BV la data de 12 iunie 2018. Conform deciziei Curții, Christian Louboutin are dreptul la exclusivitatea tălpilor de culoare roșie ale pantofilor, deoarece culoarea poate fi recunoscută drept o marcă înregistrată.

La data de 27 mai 2013, Christian Louboutin a sesizat Tribunalul din Haga cu o acțiune în contrafacerea mărcii în litigiu împotriva Van Haren. La 17 iulie 2013, Tribunalul a admis în parte cererea formulată de Christian Louboutin.

 Brandul olandez Van Haren a formulat opoziție împotriva acestei hotărâri, susținând, în temeiul articolului 2.1 alineatul (2) din Convenția Benelux[1], că marca în litigiu era nulă. Potrivit susținerilor Van Haren, suprafața de culoare roșie reprezintă doar o marcă figurativă bidimensională și că o combinaţie de pantofi pentru femei cu toc înalt şi tălpi roşii, înregistrată de Christian Louboutin, contravine legislaţiei europene în domeniul mărcilor.

Tribunalul din Haga a considerat că, având în vedere reprezentarea grafică și descrierea mărcii în litigiu, culoarea roșie este inseparabilă de talpa pantofului, și această marcă nu poate fi calificată drept simplă marcă figurativă bidimensională. Potrivit instanței de trimitere, această apreciere nu este contrazisă de împrejurarea că descrierea mărcii menționate arată că nu face parte din marcă și conturul pantofului. Aceasta este, de fapt, o confirmare, deoarece, potrivit descrierii, conturul pantofului are ca scop punerea în evidență a amplasarării acestei mărci, și nu să o reducă la o marcă bidimensională.

Van Haren, brand olandez care desfășoară activitatea de comerț cu amănuntul a comercializat pantofi cu toc înalt pe talpa cărora era aplicată culoarea roșie. În continuare, instanța de trimitere constată că, în toamna anului 2012 „o parte considerabilă a consumatorilor de pantofi cu toc înalt pentru femei din Benelux era în măsură să identifice pantofii creați de Christian Louboutin ca provenind de la acesta și, așadar, să îi distingă de pantofii cu toc înalt pentru femei provenind de la alte întreprinderi”, astfel că, la respectiva dată, pentru aceste produse, marca în litigiu era percepută de consumatori ca fiind o marcă.

Instanța de trimitere consideră că talpa roșie atribuie o valoare considerabilă pantofilor comercializați de Christian Louboutin, deoarece aspectul pantofilor este construit pe baza acestei culori și mai mult, decizia consumatorilor de a cumpăra poate fi, de asemenea, influențată de respectiva caracteristică. În plus, instanța de trimitere arată că, înainte de a o utiliza ca marcă, Christian Louboutin a utilizat culoarea roșie a tălpilor din motive estetice.

În consecință, Tribunalul din Haga a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze CJUE următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea “formă”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95 este limitată la caracteristicile tridimensionale ale produsului, cum ar fi contururile, dimensiunile și volumul (care trebuie exprimate în trei dimensiuni), sau această dispoziție include și alte caracteristici (care nu sunt tridimensionale), precum culoarea?”

Curtea a răspuns că Articolul 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că un semn care constă într‑o culoare aplicată pe talpa unui pantof cu toc înalt, precum cel în litigiu, nu este constituit exclusiv din „formă”, în sensul acestei dispoziții. Potrivit judecătorilor de la CJUE, marca se referă la culoare, și nu la formă, deoarece forma deservește doar amplasarea culori.

 În acest context, noțiunea „formă” este înțeleasă ca desemnând un ansamblu de linii sau contururi care delimitează un produs în spațiu.  Conform susținerilor guvernelor german, francez și al Regatului Unit, precum și ale Comisiei Europene, marca în litigiu nu vizează o formă specifică a tălpii unor pantofi cu toc înalt și descrierea acestei mărci indică în mod expres că, conturul pantofului nu face parte din marca respectivă, ci doar evidențiază amplasarea culorii roșii vizate de înregistrare.

 

 

[1] Convenția Benelux în materia proprietății intelectuale (mărci și desene sau modele industriale) din 25 februarie 2005, semnată la Haga de Regatul Belgiei, de Marele Ducat al Luxemburgului și de Regatul Țărilor de Jos

[2] Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci

https://www.boip.int/en/document/benelux-convention-on-intellectual-property-bcip


PopartWhisper-1200x600.jpg

Chiar atunci când lumea credea că regulile și reglementările privind contractarea influencerilor devin tot mai clare, a apărut Lil Miquela (@lilmiquela). Are peste un milion de followers pe Instagram și contracte încheiate cu mărci precum Prada, Chanel și Supreme. Să nu mai vorbim de hit-uri pe Spotify și de faptul că susține ferm “Black Lives Matter”. Nu e puțin lucru…

Totuși, ceea ce îl face pe acest influencer în vârstă de 19 ani, de origine spaniolă-braziliană, să fie deosebit, este faptul că nici măcar un pistrui nu este autentic. Nimeni nu știe exact cum a apărut Lil Miquela, primul influencer generat de calculator. Nu se știe nimic despre cine a creat-o sau cum își gestionează stilul de viață on-line sau cum își negociază contractele. Acest influencer a urmat modelul altor personalități virtuale precum trupa britanică Gorillaz sau idolul pop Hatsune Miku.

Prima dilemă care apare în acest scenariu este “cum contractăm un influencer dacă acesta nu există”? Mai jos veți găsi o descriere a principalelor aspecte juridice care trebuie luate în considerare la contractarea serviciilor unui influencer virtual.

Poate fi protejată imaginea unui influencer virtual?

Clar. Există mai multe instrumente disponibile în acest scop, cum ar fi drepturile de autor, desenul industrial și uneori mărcile comerciale, fie că sunt înregistrate sau neînregistrate. Următorul tabel rezumă principalele caracteristici ale fiecărei măsuri de protecție:

Drepturile de autor
Cerințe: creație originală
Durata: 70 de ani de la data decesului creatorului
Înregistrare: Poate fi necesară, din perspctiva exploatării
Desenul industrial înregistrat
Cerințe: Noutatea și caracterul unic
Durata: 25 de ani de la înregistrare
Înregistrare: Da, sub rezerva principiului teritorialității
Desenul industrial neînregistrat
Cerințe: Noutatea și caracterul unic
Durata: 3 ani de la data la care a fost pus la dispoziția publicului
Înregistrare: Nu este necesară. Este protejat în întreaga Uniune Europeană
Marca înregistrată
Cerințe: caracter distinctiv
Durata: nedeterminată
Înregistrarea: Da, sub rezerva principiului teritorialității

Analizând instrumentele de protecție de mai sus, este clar că influencerii virtuali sunt protejați în același mod ca orice personaj animat, ca de exemplu cele de la Disney, Pixar sau Nickelodeon, companii care au ridicat merchandising-ul de personaje la rang de artă. În plus, aceste instrumente pot fi cumulate cumulative și astfel, dacă sunt îndeplinite condițiile prealabile, nimic nu poate împiedica același personaj să fie protejat simultan de reglementările privind drepturile de autor și cele privind mărcile comerciale.

 

  Trebuie să obținem dreptul de a utiliza imaginea influencerului?

Nu. Dreptul la imagine este aplicabil persoanelor fizice și, prin urmare, acesta trebuie luat în considerare doar atunci când se angajează influenceri tradiționali. În cazul influencerilor virtuali, tot ce trebuie să facem este obținerea drepturilor de proprietate intelectuală și/sau industrială corespunzătoare.

Cu toate acestea, unele campanii sunt mixte, datorită combinării caracterelor reale cu cele virtuale, și prin urmare trebuie să se obțină dreptul de a utiliza imaginea persoanelor fizice implicate.

Cui trebuie să ne adresăm pentru a contracta serviciile unui influencer virtual?

Proprietarului drepturilor sau societății care a obținut licența. Este posibil ca influencerul virtual să fie creația proprie a companiei, caz în care ar trebui luat în considerare procesul creativ. Dacă influencerul a fost creat de angajații unei companii, poate exista o prezumție de proprietate în favoarea companiei, însă aceasta ar trebui să revizuiască clauzele de proprietate intelectuală încheiate cu proprii angajați. În schimb, dacă o terță parte a fost însărcinată să creeze influencerul, trebuie să fim extrem de atenți și să ne asigurăm că obținem toate drepturile de proprietate intelectuală și industrială necesare pentru exploatarea sa la nivel mondial.

De ce tip de contract avem nevoie?

Structura contractului trebuie să prevadă două aspecte. Pe de o parte, trebuie să reglementeze furnizarea de servicii, care, în acest caz, trebuie să vizeze echipa care a creat influencerul. Pe de altă parte, trebuie să se asigure eficiența cesiunii tuturor drepturilor de proprietate intelectuală și industrială necesare pentru derularea campaniilor:

  • Acordul privind prestarea de servicii. În primul rând, trebuie să contractăm crearea lucrărilor pe care intenționăm să le difuzăm. De exemplu, crearea unor ilustrații 3D, în care influencerul afișează colecțiile pe care dorim să le difuzăm pe Instagram sau pe Facebook. Un alt exemplu ar fi videoclipurile pe care dorim să le încărcăm pe YouTube. Acestea sunt producții autentice care pot implica contribuția unor scenariști, ilustratori, animatori etc.
  • Acordul privind cesiunea drepturilor. Acest tip de contract asigură obținerea tuturor drepturilor de proprietate intelectuală și industrială necesare pentru utilizarea propusă.

De exemplu, promovarea campaniilor pe propriile noastre rețele sociale, în presă, pe site-urile web ale companiilor și așa mai departe. În orice caz, este necesar să se precizeze cât mai detaliat și cu exactitate acțiunile influencerului. Gradul de libertate creativă pe care îl permitem scenariștilor și ilustratorilor este o altă problemă, deși este recomandabil ca aprobarea rezultatului final să fie rezervată în orice caz.

Ce trebuie avut în vedere la angajarea unui influencer virtual?

Din punct de vedere juridic, există clauze specifice care trebuie examinate cu atenție în acest tip de acord.

De exemplu:

  • Exclusivitatea. Posibilitatea de a obține drepturi exclusive într-un anumit sector sau, în lipsa acesteia, posibilitatea excluderii concurenților direcți.

În orice caz, exclusivitatea tinde să aibă un impact bugetar destul de semnificativ.

  • Ca și în cazul influencerilor tradiționali, posibilitățile de a controla rezultatul final trebuie analizate de la caz la caz. Dacă vom angaja un influencer datorită personalității sale, nu prea ar avea sens să îi spunem cum să se comporte. În ciuda acestui fapt, ar trebui incluse clauze de renunțare pentru cazurile în care comportamentul influencerului, sau mai degrabă al scenariștilor acestuia, intră în conflict cu valorile firmei (de exemplu, declarații politice, utilizarea unor substanțe interzise, comportament neadecvat cu copiii etc.)
  • Durata contractului ar trebui, de asemenea, să privească și numărul de followers din rețelele sociale. Se pot stabili mecanisme pentru verificarea calității acestora și evitarea unor practici frauduloase.
  • Confidențialitatea. Este foarte probabil ca proprietarii influencerului să-și dorească să mențină confidențialitatea anumitor aspecte ale angajării lor, cum ar fi, de exemplu, prețul plătit sau, în cazul lui Lil Miquela, numele creatorului ei.
  • În cele din urmă, trebuie să fim siguri că standardele și cerințele publicității sunt respectate de către campaniile contractate, cum ar fi, de exemplu, necesitatea de a explica consumatorilor că aceasta este o recomandare convenită. Natura virtuală a influencerului nu înseamnă că nu avem obligația de a explica faptul că aceasta este o caracteristică publicitară (#advertising sau #ad), cu excepția cazului în care este evident un material publicitar.

Pot recrea aspectul unui influencer virtual fără permisiunea autorului?

Nu. Din punct de vedere tehnic, este foarte ușor, dar dacă faceți acest lucru, cel mai probabil veți încălca drepturile de proprietate intelectuală și/sau industrială ale terților.

În Spania, există un precedent referitor la utilizarea neautorizată, în cazul personajului Lara Croft pe coperta revistei Interviu (Hotărârea Curții de Apel a provinciei Barcelona din 28 mai 2003).

Prin hotărâre se acordă nu numai despăgubire pentru încălcarea dreptului de proprietate ale creatorilor Larei Croft, dar include și daune morale suferite ca urmare a faptului că personajul apare “gol” fără autorizarea acestora.

“Raportul trebuie privit ca un întreg care a dus la” încălcarea dreptului moral al reclamantului, prin afișarea desenelor modificate ale caracterului jocului audiovizual, împreună cu textele și fotografiile menționate mai sus ale modelului, în maniera descrisă, creând o asociere între Lara Croft și o imagine sexualizată care nu corespunde personalității ei și care îi distruge sau îi încalcă drepturile și, în plus, încalcă drepturile de proprietate menționate anterior”.

Este important de reținut că Spania nu are nici un echivalent cu utilizarea autorizată din SUA și că orice utilizare a operei unui terț, cu excepția unui număr redus de excepții, va necesita întotdeauna consimțământul acestuia. Astfel, nu se poate pretinde că nu există o intenție comercială în încercarea de a justifica utilizarea neautorizată a operelor protejate prin drepturile de autor.

Există anumite aspecte legate de impozitare care trebuie luate în considerare?

Practic, în cazul contractelor încheiate cu titularii sau licențiații de drepturi, trebuie să se ia în considerare personalitatea lor juridică. În cazul unei persoane fizice, impozitul pe venitul personal va trebui, în mod normal, să fie reținut din sumele plătite (fie sub formă de contracte de servicii, fie ca drepturi de proprietate intelectuală sau industrială), precum și TVA.

În cazul unei persoane juridice, impozitul reținut la sursă este aplicabil numai dacă există o atribuire a drepturilor de imagine (care s-ar aplica doar în cazul campaniilor mixte, deoarece influencerii virtuali nu pot deține drepturi de imagine, fiindcă nu sunt persoane fizice) sau dacă acordul include atât prestarea de servicii, cât și cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală sau industrială. Acesta se aplică în plus față de TVA, desigur.

Aceste probleme se complică atunci când proprietarul sau licențiatul în cauză nu este rezident fiscal în Spania, deoarece acest lucru poate avea repercusiuni considerabile atât pentru impozitarea cu reținere la sursă a plăților, cât și pentru TVA. Ca regulă generală, aceste lucruri depind de țara în care este rezident proprietarul sau licențiatul, dacă acordul se referă la furnizarea de servicii sau cesiunea drepturilor în cauză sau dacă respectiva campanie va produce efecte în Spania. Toate aceste împrejurări sunt greu de evaluat și vor necesita o analiză preliminară de la caz la caz, deoarece, în mod normal, societatea care deține drepturile nu va accepta cu ușurință reducerea plății pe care o primește din cauza aplicării unei taxe spaniole, și va dori să primească întreaga sumă, solicitând astfel companiei spaniole să își asume costurile fiscale.

http://www.garrigues.com/en_GB/new/garrigues-digest-fashion-law-summer-edition-2018


10703204.jpg

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cauza C-161/17 Land Nordrhein-Westfalen contra Dirk Renckhoff, că, atunci când autorul a acceptat ca un anumit site web să îi publice o fotografie, alt site web trebuie să îi ceară consimțământul pentru a-i publica fotografia.

Curtea Federală de Justiție din Germania a soliciat CJUE să decidă dacă autorul unei fotografii, care în prealabil a autorizat publicarea acesteia pe un site web, poate să se opună publicării pe un alt site web pentru care nu și-a dat consimțământul, prin întrebarea preliminară: „Inserarea pe o pagină proprie de internet, liber accesibilă publicului general, a unei opere accesibile publicului general, cu autorizația titularului drepturilor de autor, pe o pagină de internet străină constituie o punere la dispoziția publicului în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29 atunci când opera a fost mai întâi copiată pe un server și de acolo a fost descărcată pe propria pagină de internet?”

S-a pus problema înțelegerii sintagmei „comunicare publică” atunci când autorul interzice publicarea operei sale, în raport cu obiectivele Directivei 2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională.

CJUE a răspuns că prin sintagma „comunicare publică” se înțelege publicarea pe un site a unei fotografii publicate în prealabil, fără vreo măsură de restricționare care să împiedice descărcarea sa și cu autorizația titularului dreptului de autor, pe un alt site internet. În speță, dreptul de autor al fotografului care în prealabil a consimțit la reproducerea operei sale pe un site werb, îi permite acestuia să se opună reproducerii pe un alt site pentru care nu și-a dat acordul.

CJUE a motivat decizia prin faptul că publicul site-ului pentru care autorul fotografiei nu și-a dat acordul în privința reproducerii operei, este diferit de site-ul pe care reproducerea a fost permisă de către acesta în prealabil. Pe scurt, autorul nu și-a dat acordul și pentru publicul celui de-al doilea site.

Este bine de știut că trebuie făcută o diferență între publicarea unei opere pe un site pentru care autorul nu și-a dat acordul și accesarea operei publicate cu acordul autorului, prin intermediul unui hyperlink de pe alt site web deoarece nu se mai pune problema punerii la dispoziție către un public nou și nu sunt încălcate drepturile de autor.

 

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf;jsessionid=9ea7d0f130dae595aa925df646a9a700dbb8ccc0b07b.e34KaxiLc3eQc40LaxqMbN4Pb3uMe0?text=&docid=204738&pageIndex=0&doclang=RO&mode=req&dir=&occ=first&part=1&cid=406350

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32001L0029


arhive-proprietate-intelectuala-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord