Aici descoperim
dreptul tehnologiei

ethnic-player-with-football-using-phone-headphones_23-2148203544.jpg

Potrivit unui studiu din 2018, jocurile gratuite pe smartphone atrag aproape 60 % din utilizatorii de jocuri digitale. Un succes tot mai mare pentru aplicații de joc deseori gratuite și care cauzează dependență, utilizând uneori o cantitate mare de date.

 

Care sunt utilizările?

Printre jocurile cele mai descărcate de români se numără, în principal, cele denumite „free to play” (gratuite). Majoritatea acestor jocuri se obține gratuit în câteva clicuri și sunt, în special, adaptate situațiilor de mobilitate (tren, metrou…) sau perioadelor de inactivitate (coadă de așteptare, pauza zilnică…).

 

În spatele fiecărei afaceri cu jocuri gratuite se află colectarea de date…

Există o multitudine de modele economice pentru aplicațiile mobile de joc care variază de la publicitate (în aplicație sau în afara aplicației), microplăți sau freemium (pentru a obține avantaje și opțiuni, a grăbi evoluția sau a accesa alte nivele) la sponsoring (sponsorizare) sau promovarea serviciilor comerciale mai tradiționale.

Atunci când jocurile sunt gratuite, această gratuitate nu este în general decât una aparentă, fiindcă aplicațiile valorifică, mai mult sau mai puțin direct, datele generate de utilizatori de pe smartphone-ul lor. Acest lucru se aplică mai ales în cazul informației privind localizarea, care este “informația regină” a telefonului inteligent, una dintre veritabilele contraponderi ale jocului, care se dovedește a fi foarte prețioasă pentru a rafina ținta publicitară.

…pentru a încuraja cumpărarea

De asemenea, aplicațiile de jocuri profită de angajamentul jucătorilor pentru a colecta numeroase date comportamentale (răbdarea jucătorului, gustul riscului, descurajarea în fața unui obstacol…). Anumie aplicații doresc să exploateze la maxim comportamentul jucătorului pentru a încuraja achiziționarea care îl face să progreseze în cadrul jocului. Tehnicile se bazează pe aceleași mecanisme de frustrare și de recompense ca și la jocurile de noroc și cazinouri.

 

 

…pentru parteneriatele comerciale

În sfârșit, jocurile bazate pe localizare – cum ar fi Pokémon GO care beneficiază de o bază importantă de utilizatori – atrag persoanele către spații fizice comerciale (magazine partenere, mărci care sponsorizează locații…).

Mai concret, în loc să revândă datele utilizatorilor, autorul jocului preferă să-și determine jucătorii să-i viziteze partenerii comerciali. Aceștia îl vor remunera mai mult sau mai puțin pe autor în funcție de calitatea profilurilor care le vor trece pragul. Astfel, cu cât datele colectate de aplicație sunt mai precise, cu atât profilul jucătorului/consumatorului este mai fiabil, iar remunerarea autorului va fi mai consistentă.

 

Te-ar putea interesa și:

 

De ce să fiți vigilenți cu datele dumneavoastră?

Multe informații colectate despre dumneavoastră

Dată fiind lipsa de transparență a anumitor aplicații, mulți utilizatori nu sunt conștienți de cantitatea de informații personale pe care o pot transmite către exterior și nici nu știu unde ajunge sau în ce scopuri poate fi utilizată. Nu trebuie niciodată pierdut din vedere că un joc gratuit implică o contrapondere care se obține de la jucător.

Vigilență față de riscul aplicațiilor rău intenționate

Mulți utilizatori ai aplicațiilor de jocuri online au fost deja victime ale unui prejudiciu (virus, piratarea unui cont de joc, suprafacturarea comunicațiilor etc.). Sub pretextul oferirii unei experiențe gratuite, o aplicație rău intenționată poate accesa informații de care nu are nevoie, poate conține un virus sau, mai mult, poate fura anumite informații bancare! Alte aplicații pot pur și simplu prezenta deficiențe de securitate.

 

Recomandări pentru jucători

  • să evitați utilizarea aplicațiilor terțe neoficiale, din surse necunoscute sau să le piratați;
  • să citiți comentariile utilizatorilor în magazinul de aplicații și să setați căutarea de opinii după comentariile cele mai recente;
  • atunci când este posibil, să limitați numărul de informații furnizate în timpul înscrierii: introduceți un pseudonim, utilizați o adresă de mail spam etc.;
  • să utilizați o parolă diferită de cele utilizate pentru alte servicii online;
  • închideți aplicațiile când ați terminat de jucat și ștergeți-le după ce nu le mai utilizați;
  • dacă telefonul dumneavoastră vă permite, dezactivați accesul la conexiunea de rețea pentru ca aplicația să nu poată avea acces la internet;
  • dacă jocul vă cere să faceți fotografii, gândiți-vă la celelalte persoane din jurul dumneavoastră și nu le fotografiați fără acordul lor;
  • resetați în mod periodic identificatorul dumneavoastră publicitar.
  • Verificați permisiunile solicitate înainte de a instala o aplicație și refuzați permisiunile care nu sunt necesare:
  • nu autorizați accesul la contacte sau la microfonul dumneavoastră dacă acest lucru nu este util, în special pentru un joc video;
  • dezactivați accesul aplicației la geolocalizarea smartphone-uluiatunci când nu e necesară: dacă geolocalizarea este indispensabilă jocului, puteți închide funcționalitatea o dată ce jocul este închis.

 

Sursa CNIL

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



send-email-concept_24908-60328.jpg

De foarte multe ori se întâmplă să primim comunicări comerciale prin intermediul adresei de e-mail. Legea din România tratează în mod concret aceste situații. Aceasta interzice efectuarea comunicărilor comerciale prin sisteme automate de apelare, prin fax sau poștă electronică, precum și prin metode ce utilizează servicii de comunicații electronice care sunt destinate publicului.

Ce înțelegem prin ,,comunicare comercială”?

În temeiul Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, prin raportare la art. 1, pct. 8, prin comunicare comercială vom înțelege orice formă de comunicare destinată să promoveze (prin mijloace directe sau indirecte), următoarele:

  • Produse;
  • Servicii;
  • Imaginea unui comerciant;
  • Numele sau denumirea unui comerciant;
  • Firma sau emblema unui comerciant;
  • Imaginea unui membru al unei profesii reglementate;
  • Numele sau denumirea unui membru al unei profesii reglementate;
  • Firma sau emblema unui membru al unei profesii reglementate.

Nu sunt considerate comunicări comerciale informațile ce permit accesul direct la activitatea unei persoane (fizice sau juridice), comunicările ce vizează produse, servicii, imagine, nume, mărci ale unei persoane (fizice sau juridice), efectuate de către un terț independent față de persoana în cauză (în mod special atunci când ele sunt realizate cu titlu gratuit) (a se vedea în acest sens platforma legislatie.just.ro).

 

 

Comunicare comercială prin poștă electronică

Potrivit art. 6 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, efectuarea comunicărilor comerciale prin intermediul poștei electronice este interzisă.

Derogarea se face numai în cazul în care destinatarul și-a exprimat consimțământul expres (în prealabil) pentru primirea comunicărilor comerciale prin intermediul poștei electronice precum și în alte cazuri așa cum vom arăta în cele ce urmează.

Cu toate acestea, comunicările comerciale care reprezintă un serviciu al societății informaționale (chiar o parte a sa) sunt permise dacă respectă condiții, precum următoarele :

  • Sunt clar identificabile;
  • Persoana (fizică sau juridică) în numele căreia sunt făcute comunicările comerciale este clar identificabilă;
  • Ofertele promoționale prezentate sunt clar identificabile, iar condițiile necesare de îndeplinit sunt ușor accesibile și prezentate în mod clar;
  • În ceea ce privește competițiile și jocurile promoționale, ele trebuie să fie clar identificabile ca atare;
  • Condițiile de participare să fie ușor accesibile și prezentate în mod clar.

În cazul în care legea prevede și alte condiții, ele trebuie îndeplinite în mod cumulativ.

 În privința comunicărilor comerciale ce reprezintă un serviciu al societății informaționale sau o parte a sa, când acesta (serviciul) este furnizat de un membru al unei profesii reglementate, comunicările comerciale sunt permise numai sub următoarele condiții :

  • Respectarea dispozițiilor legale aplicabile profesiei respective ;
  • Respectarea reglementărilor aplicabile profesiei respective.

Aceste două condiții vizează dispozițiile și reglementările referitoare la demnitatea și onoarea profesiei, independența, secretul profesional, corectitudinea, atât față de clienți cât și față de ceilalți membri ai profesiei (a se vedea în acest sens art. 3 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic).

 

 

Excepția de la consimțământ prevăzută de legea 506/2004

O dispoziție aparte a Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice o reprezintă obținerea adresei de e-mail a unui client cu ocazia vânzării unui produs sau a unui serviciu către acesta. Astfel, atunci când o persoană (fizică sau juridică) a obținut adresa de e-mail sau poștă electronică a unui client ca urmare a vânzării de produse sau servicii, persoana în cauză poate să utilizeze adresa respectivă pentru a efectua și alte comunicări comerciale privitoare la produse sau servicii similare pe care le comercializează. Condiția pentru o atare acțiune este aceea de a conferi clar și expres clienților posibilitate de opunere. Opunerea se va realiza prin mijloace simple și gratuite.

Posibilitatea de opunere li se va prezenta clienților atât la obținerea adresei de e-mail, cât și cu ocazia fiecărui mesaj transmis, în situația în care clientul nu s-a opus inițial (a se vedea în acest sens http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/56973).

Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice interzice în toate situațiile efectuarea prin poștă  de comunicări comerciale în care identitatea reală a persoanei în numele căreia sunt făcute este ascunsă sau atunci când nu se specifică o adresă valabilă la care destinatarul să aibă posibilitatea de a transmite solicitarea referitoare la încetarea efectuării unor asemenea comunicări. Prevederile legale se aplică și abonaților persoane juridice.

În concluzie, trebuie să manifestăm o atenție sporită la comunicările comerciale, în mod special la posibilitatea de opunere cu privire la mesajele transmise în sfera online-ului. Mai mult decât atât, tuturor persoanelor trebuie să le fie respectate drepturile și libertățile, cu precădere în materia comunicărilor comerciale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



friends-social-media_53876-90180.jpg

În dreptul intern, răspunderea civilă delictuală se aplică inclusiv înregistrărilor abuzive de nume de domenii. În acest sens, instanțele naționale au decis că achiziționarea unui nume de domeniu de internet în scop speculativ reprezintă o faptă ilicită, ce poate avea ca sancțiunea anularea înregistrării.

Răspunderea delictuală în dreptul intern

În societate actuală și în domeniul juridic, orice persoană este datoare să respecte anumite reguli de conduită. Aceste reguli vor avea în vedere legea sau obiceiul locului. Persoanele nu pot să aducă atingere prin acțiuni sau inacțiuni drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Încălcarea îndatoririlor precizate anterior atrag, în raport de art. 1349 din Codul civil român răspunderea civilă delictuală. Pentru ca răspunderea să existe, este necesar ca persoană să aibă discernământ.

Răspunderea civilă delictuală include toate prejudiciile cauzate, persoana în cauză fiind obligată să asigure repararea lor integrală. Răspunderea delictuală include în structura sa și obligația la reparare a prejudiciului cauzat de fapta altuia, de lucrurile sau animalele aflate sub paza unei persoane. De asemenea, legea impune obligația de reparare a prejudiciului cauzat de ruina edificiului.

Noțiunea de ,,domeniu de internet” în România

Conform Legii nr. 365/2002 privind comerțul electronic, art. 1, pct. 5, domeniul reprezintă o zonă dintr-un sistem informatic pe care o deține fie o persoană fizică, fie o persoană juridică. De asemenea, acesta poate fi deținut și de grupuri de persoane fizice sau persoane juridice. Deținerea acestei zone din sistemul informatic se realizează în scopul prelucrării, al stocării sau al unui transfer de date (a se vedea în acest sens legislatie.just.ro).

 

 

Înregistrarea abuzivă a numelor de domenii și răspunderea delictuală

În jurisprudența din România s-a constatat faptul că răspunderea civilă delictuală are aplicabilitate și în materia achiziționării și a înregistrării numelor de domenii. Instanțele naționale au decis că principiile aplicabile răspunderii civile delictuale se vor aplica și înregistrărilor abuzive ale numelor de domenii. În acest sens este relevantă Sentința civilă nr. 1682/2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. S-a statuat faptul că înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă dreptul de proprietate asupra denumirii deținătorului și nici nu reprezintă un drept ,,exclusiv” precum cel de proprietate intelectuală. Dreptul dobândit este unul de folosință.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se dispună obligarea pârâtelor la desființarea unui site aflat pe internet la o adresă specifică. Solicitarea reclamantei a vizat și obligarea acestora la renunțarea denumirii înregistrate, precum și utilizarea unui alt nume pentru domeniul ales. În fapt, în anul 2000, în sfera online, a apărut o adresă ce purta numele companiei reclamante. Domeniul a fost achiziționat în conformitate cu prevederile legale. Cu toate acestea, alegerea domeniului, precum și înregistrarea sa au împiedicat-o pe reclamantă să deshidă o pagină cu acest nume în online. S-a menționat, de asemenea, faptul că scopul era chiar blocarea domeniului respectiv și împiedicarea reclamantei de a deschide o pagină de internă cu acel nume.

 

 

Pentru ca reclamantei să îi fie fie reparat prejudiciul suferit, instanța națională a decis ca pârâtele să desființeze site-ul aflat la adresa respectivă, iar în privința anulării înregistrării domeniului menționat anterior, instanța a decis anularea înregistrării sale. De asemenea, s-a statuat faptul că au fost întrunite condițiile cumulative necesare pentru ca răspunderea civilă delictuală să poată fi angajată. În acest sens, la nivel intern, s-a conturat următoarea structură pentru existența răspunderii civile delictuale:

  • Existența unui prejudiciu;
  • Existența unei fapte ilicite;
  • Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs;
  • Existența vinovăției.

Instanța de judecată a decis că într-adevăr, reclamanta a fost privată de dreptul de a achiziționa un nume de domeniu de internet corespunzător denumirii sale comerciale, deci că aceasta a suferit un prejudiciu, fiind într-o dublă imposibilite:

  1. Imposibilitatea reclamantei de a se prezenta în fața partenerilor de afaceri care utilizau platforme online;
  2. Imposibilitatea reclamantei de a putea să își facă oferta cunoscută către partenerii de afaceri care utilizau platforme online.

În motivarea instanței, s-a stabilit că fapta ilicită comisă a fost aceea de a achiziționa un nume de domeniu de internet în scop pur speculativ. S-a statuat, de asemenea, că există un raport de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciul rezultat. În privința ultimului aspect al răspunderii civile delictuale, s-a constatat că fapta a fost comisă cu vinovăție. La nivel intern s-a acordat astfel câștig de cauză situației în care la achiziționarea unui nume de domeniu de internet (în scopuri speculative) se poate produce prejudicierea unei persoane, deci este întemeiată tragerea la răspundere civilă delictuală. În acest sens, prejudiciul produs prin folosirea numelui de domeniu de internet ce ar fi putut fi utilizat în justă măsură de către o altă persoană este reprezentat chiar de discreditarea în fața partenerilor contractuali și de punerea în imposibilitate a persoanei de a putea să își facă oferta cunoscută.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR în domeniul meidcal? Îți recomandăm cursul online creat de specialiștii GDPR în domeniu medical care poate fi accesat aici.

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



metal-security-lock-with-password-computer-keyboard_35355-5620.jpg

Atunci când permitem unei persoane accesul la un sistem informatic (cel personal) prin intermediul anumitor sisteme, trebuie să avem în vedere și faptul că informațiile accesate pot să fie stocate și utilizate cu încălcarea prevederilor legale. Informațiile obținute printr-o asemenea procedură intră în sfera ilicitului, în mod special atunci când vizează modificări semnificative și urmăresc limitarea accesului persoanei la propriu sistem informatic. O atare situație este reflectată la nivel jurisprudențial național, purtând denumirea de acces fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate. În această situație, atunci când instanțele de judecată constată săvârșirea infracțiunii de accesare fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, dispun măsurile necesare pentru sancționare și pentru reparare a prejudiciului produs.

Ce presupune accesul fără drept la un sistem informatic?

În legislația națională, accesul fără drept la un sistem informatic constituie infracțiune. Această infracțiune se pedepsește, conform Codului penal român, cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Conform art. 360, alin. (2) din Codul penal, atunci când accesul fără drept la un sistem informatic se realizează în scopul obținerii datelor informatice ale persoanelor, pedeapsa închisorii crește considerabil, de la 6 luni la 5 ani. Pentru săvârșirea faptei cu privire la un sistem informatic la care accesul este fie interzis, fie restricționat anumitor categorii de utilizatori, pedeapsa aplicabilă este închisoarea de la 2 la 7 ani.

 

 

Jurisprudență națională: accesul la un sistem informatic prin Team Viewer

În materie penală, vom avea în vedere Sentința nr. 1794/2013 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. 6981/231/213, ce face referire la accesul la un sistem informatic prin intermediul aplicației Team Viewer. Pornind de la situația de fapt, aflăm că în data de 29.01.2013 partea vătămată a oferit acces la distanță, prin intermediul calculatorului personal (instalat la domiciliul său, conectat la Internet prin aplicația Team Viewer) unei alte persoane neidentificate. Pe această din urmă persoană o cunoștea prin intermediul rețelelor de profil de pe Internet.

Persoana neidentificată și-a oferit ajutorul pentru instalarea de la distanță a unor aplicații în sistemul informatic al persoanei vătămate, prin intermediul Team Viewer. Persoana avea astfel acordul persoanei vătămate pentru instalarea aplicației Team Viewer, în scopul dezvoltării de la distanță a unor operațiuni de joc pe un anumit site (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net). În această situație, în sistemul informatic al persoanei vătămate a fost instalată și o altă aplicație informatică cu rolul înregistrării datelor introduse de la tastatură și transmiterii lor către o destinație stabilită. Mai mult, persoana care s-a ocupat de instalare a modificat anumite setări dintr-un browser pentru facilitarea transmiterii datelor informatice către un server extern. După instalare, persoana vătămată nu a mai putut accesa contul personal de pe un anumit site, parola sa fiind schimbată. Totodată, aceasta a observat că anumite e-mail-uri primite pe o adresă electronică au fost șterse, în mod inexplicabil.

În urma efectuării de percheziții la domiciliul persoanei care efectuase instalarea, s-a identificat un sistem informatic de tip desktop, alături de 30 de medii de stocare a datelor informatice, dar și aplicația Team Viewer, împreună cu aplicația instalată în sistemul informatic al persoanei vătămate. În plus, s-au găsit fișiere ce conțineau date privind conturi și parole, metode de trecere a măsurilor de siguranță ale mai multor persoane.

Cu privire la efectuarea perchezițiilor asupra inculpatului, Codul de procedură penală al României prevede o modalitate specială de efectuare a acestora asupra sistemului informatic, denumită percheziția informatică. Conform art. 168 din Codul de procedură penală, percheziția în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice presupune:

  • Un procedeu de cercetare, descoperire, identificare, strângere a probelor care sunt stocate într-un sistem informatic sau care sunt stocate într-un suport de stocare a datelor informatice;
  • Un procedeu realizat prin mijloace tehnice și proceduri adecvate;
  • Un procedeu de natură să asigure integritatea informațiilor conținute.

Măsura se dispune în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți.

Ca urmare a efectuării perchezițiilor și a descoperirii faptului că inculpatul deținea informațiile din sistemul informatic al persoanei vătămate, instanța a dispus aplicarea pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de accesare fără drept la un sistem informatic în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net). Pedeapsa aplicată a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni. De asemenea, au fost confiscate sistemele de stocare a datelor.

La ce trebuie să fim atenți atunci când acordăm acces unei persoane la sistemul informatic propriu?

Deși relațiile interumane trebuie să fie guvernate de principiul bunei-credințe, în sfera online acest principiu își pierde sensul. Practic, a acorda acces la propriul sistem informatic unei persoane a cărei identitate este necunoscută este considerat fie un act de curaj, fie un act de inconștiență. Atunci când acordăm acces unei persoane la sistemul informatic propriu, trebuie să ținem cont de:

  • Posibilitatea de identificare a persoanei care are acces direct la propriul sistem informatic;
  • Evitarea pe cât posibil a utilizării aplicațiilor care conferă acces nelimitat la propriul sistem informatic;
  • Păstrarea caracterului confidențial al datelor personale precum: adrese de e-mail, parole de acces, date de contact;
  • Apelarea la specialiști în domeniu, în situații care conferă acces nelimitat la propriul sistem informatic;

Concluzionând, în urma situațiilor expuse (inclusiv de la nivel jurisprudențial), persoanele trebuie să acorde atenție sporită oricărui tip de acces la propriul sistem informatic.

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



grey-marble-column-details-building_1359-886.jpg

În conformitate cu Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, există anumite categorii de informații pe care autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să le comunice din oficiu. În prezentul articol vom analiza tipurile de informații care sunt supuse comunicării din oficiu, alături de obligațiile prevăzute de către lege în sarcina autorităților și instituțiilor publice.

Informațiile de interes public

În accepțiunea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informația de interes public reprezintă:

  • Orice informație care privește activitățile unei autorități publice sau instituții publice;
  • Orice informație care rezultă din activitățile unei autorități sau instituții publice;

În ceea ce privește informația de interes public, nu contează suportul informației, forma, ori modul de exprimare (a se vedea în acest sens art. 2, lit. b), Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public).

Cum este asigurat accesul la informațiile de interes public de către autoritățile și instituțiile publice?

Respectând prevederile legale în vigoare, există două modalități prin care accesul la informațiile de interes public este asigurat de către autoritățile și instituțiile publice. Aceste două modalități de acces sunt următoarele:

  • Accesul la informațiile de interes public din oficiu – reprezentând modalitatea obligatorie de informare;
  • Accesul la informațiile de interes public la cerere – la solicitarea persoanelor interesate.

Accesul la informațiile de interes public la cererea persoanelor interesate se realizează prin intermediul unui compartiment specializat, denumit compartiment pentru relații publice. De asemenea, accesul se poate realiza și prin intermediul unei persoane care a fost desemnată în scopul precizat.

Legea națională cuprinde prevederi în vederea asigurării unui acces eficient al oricărei persoane la informațiile de interes public. În atare sens, autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să organizeze compartimente specializate de informare și relații publice. Acestea pot să desemneze și persoane care să exercite atribuțiile necesare informării persoanelor.

Informații de interes public solicitate pentru efectuarea unui studiu personal – practică judiciară națională

Practica judiciară națională a tratat și problematica obligativității comunicării din oficiu a informațiilor de interes public de către autoritățile și instituțiile publice. În acest sens, este relevantă Sentința nr. 8/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 8/2016. Cauza are ca obiect solicitarea de copii anonimizate, din anumite dosare aflate pe rolul unei instanțe de judecată, ale soluțiilor pronunțate. În motivare, reclamantul a specificat că acele copii îi sunt necesare pentru efectuarea unui studiu personal. De asemenea, reclamantul a învederat faptul că instanța de judecată pârâtă este singura instanță națională care i-ar refuza accesul la asemenea informații.

Instanța de judecată căreia îi erau solicitate informațiile a arătat că acestea din urmă, deși publicate pe o platformă online, nu ar face parte din informațiile de interes public. A accentuat totodată faptul că nu a fost adoptată nicio hotărâre din partea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la posibilitatea ca o hotărâre judecătorească să constituie obiect al comunicării la cererea oricărei persoane. Acest fapt ar presupune că instanțele de judecată însele vor aprecia în funcție de caracterul raporturilor de drept ale litigiului.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Solicitarea reclamantului a fost considerată de către instanța pârâtă drept una neîntemeiată, întrucât informațiile pe care acesta le-a solicitat nu ar face obiectul art. 2, lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. În conformitate cu prezenta lege, constituie informații de interes public următoarele categorii:

 actele normative care reglementează organizarea și funcționarea autorității sau instituției publice;
 structura organizatorică, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare, programul de audiențe al autorității sau instituției publice;
 numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
 coordonatele de contact ale autorității sau instituției publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
 sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil;
 programele și strategiile proprii;
 lista cuprinzând documentele de interes public;
 lista cuprinzând categoriile de documente produse și/sau gestionate;
 modalitățile de contestare a deciziei autorității sau a instituției publice, în situația în care persoana se consideră vătămată în privința dreptului de acces la informațiile de interes public solicitate (a se vedea în acest sens platforma online legislatie.just.ro).

În motivarea refuzului transmiterii informațiilor solicitate din dosarele aflate pe rolul instanței, s-a precizat că un asemenea acces ar aduce atingere intereselor părților. Totodată, instanța pârâtă a accentuat faptul că accesul la informațiile din dosare, informații solicitate de către persoanele care nu sunt părți în dosarele respective, este limitat la cele obținute (informațiile) prin asistarea la ședințele de judecată (ședințe publice) și la pronunțarea hotărârilor judecătorești.

În prezentul caz s-a folosit argumentul conform căruia anumite informații sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, în această categorie fiind incluse și informațiile privind procedurile contencioase penale, informațiile cu privire la datele personale, informațiile care ar duce la dezvăluirea de surse confidențiale, precum și informațiile privind procedurile judiciare în situația în care publicitatea lor ar aduce atingere:

  • principiului asigurării unui proces echitabil;
  • interesului legitim al părților implicate în proces.

            Cu privire la această cauză, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei a admis cererea reclamantului, motivând faptul că:

  1. orice persoană are dreptul să obțină acces la informații în mod direct la instituțiile sau autoritățile publice;
  2. accesul se va realiza numai în măsura în care informațiile sunt de interes public;
  3. accesul este permis în urma efectuării unei solicitări din partea persoanei interesate;
  4. solicitarea trebuie să îndeplinească anumite cerințe de formă, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
  5. prin raportare la prezenta cauză, nu este necesară dovedirea motivului pentru care sunt solicitate informațiile atunci când acestea vizează soluții ale instanțelor naționale;
  6. informațiile privind soluțiile pronunțate de către instanțele naționale ce reprezintă copii ale unor hotărâri judecătorești irevocabile constituie informații de interes public;
  7. informațiile cu privire la hotărârile judecătorești irevocabile constituie informații de interes public întrucât privesc (sau rezultă) din activitățile unei instanțe de judecată;
  8. instanța de judecată care deține informațiile precizate anterior reprezintă o instituție publică (a se vedea în acest sens platforma legeaz.net, Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Sentința nr. 8/2016. Tribunalul Bihor).

 


 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]


asian-man-with-professional-camera-peering-green-hedge-park-taking-photos_1098-17747-1.jpg

Conflictele între vecini cu privire la hotar, la distanța minimă pentru arbori datează de secole întregi, astfel încât Codul civil instituie limite ținând de raportul de vecinătate menite să ofere o soluție neînțelegerilor dintre vecini.

Articolul 603 din Codul Civil instituie, cu caracter de principiu, obligația de asigurare a bunei vecinătăți, ceea ce înseamnă că proprietarii trebuie să respecte dreptul de proprietate al vecinilor.

De exemplu, pentru asigurarea bunei vecinătăți, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de acestea. Acest lucru se realizează prin simplul acord de voință al vecinilor, în situația în care nu există un conflict între aceștia, în caz contrar, se va putea formula o acțiune în grănițuire cu scopul de a delimita proprietățile învecinate.

Codul civil reglementează o serie de obligații pentru asigurarea bunei vecinătăți, obligații ce le vom dezvolta în continuare:

 

 

Picătura streșinii

este reglementată ca limită legală de Codul Civil, prin art. 611, care prevede că proprietarul este obligat să își facă streașina casei sale astfel încât apele provenite de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin;

– în literatura de specialitate, s-a arătat că textul legal trebuie interpretat în sens larg, art. 611 din Codul civil aplicându-se pentru orice construcție realizată de proprietar (de exemplu, grajd distinct).

Distanța minimă între construcții

– limita este reglementată prin art. 612 din Codul civil, care instituie obligația proprietarului de a realiza orice construcții, lucrări și plantații la o distanță de minim 60 de cm față de linia de hotar, dacă prin lege ori prin regulamentul de urbanism nu se prevede altfel;

– art. 612 din Codul civil, care reglementează limita, este o normă supletivă, care în final prevede faptul că prin acordul părților, care trebuie exprimat în formă autentică, se pot face derogări privind distanța minimă. Derogarea constă în faptul că proprietarii fondurilor învecinate pot convenii ca unul dintre ei ori ambii să realizeze construcții, lucrări sau plantații la o distanță mai mică ori mai mare decât cea stabilită de art. 612 din Codul civil ori de regulamentul de urbanism.

Distanța minimă pentru arbori

– art. 613 alin. (1) din Codul civil evocă 2 ipoteze în privința distanței pentru arbori: în privința arborilor mai înalți de 2 metri, dacă prin lege, regulamentul de urbanism ori obiceiul locului nu se prevede altfel, trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de liniar de hotar, iar în cazul arborilor, plantațiilor și gardurilor vii mai mici de 2 metri, se vor aplica dispozițiile art. 612 din Codul civil. În cazul nerespectării distanței legale, proprietarul vecin este îndreptățit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălțimea cuvenită, a arborilor, plantațiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

 

Te-ar putea interesa și:

 

– potrivit art. 613 alin. (3) din Codul civil, „proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparținând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum și dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său”. Doctrina a apreciat că dispozițiile articolului citat prevăd dreptul proprietarului fondului peste care, eventual, se întind rădăcinile sau ramurile arborilor ce se găsesc pe fondul proprietarului vecin și aparțin acestuia de a le tăia și a i le preda, precum și dreptul de a culege în proprietate fructele căzute în mod natural pe fondul său, per a contrario, nu și pe cele a căror cădere o provoacă.

Vederea asupra proprietății vecinului

– Art 614 din Codul civil, care prevede această limită a exercițiului de proprietate, înscrie principiul potrivit căruia nu este permis niciunui coproprietar să facă o fereastră sau o deschidere în zidul comun decât cu acordul tuturor celorlalți coproprietari. În literatura de specialitate, s-a ajuns la concluzia că dispozițiile art. 614 trebuie raportate la cele ale art. 660 din Codul civil, care înscrie zidul ce desparte două fonduri printre despărțiturile prezumate a fi coproprietatea forțată a proprietarilor fondurilor învecinate astfel despărțite.

– pentru a se păstra raporturile de bună vecinătate, trebuie respectată și distanța minimă prevăzută de art. 615 din Codul civil pentru practicarea de ferestre de vedere pe unul dintre fondurile învecinate. Astfel, textul legal prevede păstrarea unei distanțe minime de 2 metri între fondul, îngrădit ori neîngrădit, ce aparțin proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări orientate spre fondul vecin, iar distanța se calculează de la punctul cel mai apropiat  față de linia de hotar existent pe fața zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar. În cazul lucrărilor neparalele cu linia de hotar spre fondul vecin, ele trebuie executate la o distanță de până la un metru față de această linie, care se calculează perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar și până la această linie.

– Codul civil, prin art. 616, permite proprietarului să-și deschidă  ferestre de lumină, fără a respecta limitele prevăzute la art. 615, în cazul în care acestea sunt construite astfel încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.

 

          Referințe:

  • Corneliu Bârsa, Drept civil. Drepturi reale principale în reglementarea noului Cod civil, ediția a 3-a, editura Hamangiu, 2017, p. 77-81;
  • Articolele 603, 611, 612, 613, 614, 615, 616, 660 din Codul civil.

 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



close-up-judge-giving-verdict-by-hitting-mallet-desk_23-2147898256.jpg

Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin art. 8 alin. (1) reglementează obiectul acțiunii în contencios administrativ: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

Trebuie cunoscut de la început că trebuie îndeplinite anumite condiții și respectate termenele stipulate de lege pentru a ne adresa instanței de contencios administrativ. Cererea de chemare în judecată, ca orice acțiune în justiție, trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art. 194 din Codul de procedură civilă, însă nu este suficient să respectăm condițiile de formă pentru acțiunea în contencios administrativ, ci și anumite condiții de fond.

Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare consacră următoarele condiții de admisibilitate ale uneia acțiuni în contenciosul administrativ:

  • calitate procesuală1;
  • actul atacat să fie act administrativ, în formă tipică sau asimilată;
  • actul atacat să emane de la o autoritate publică;
  • actul atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim;
  • parcurgerea procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau a recursului administrativ ierarhic;
  • respectarea termenului de introducere a acțiunii;

 

 

Analiza condițiilor de admisibilitate

1. Condiția referitoare la calitatea procesuală

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului încălcat (calitatea procesuală activă) sau între persoana pârâtului și cel obligat să respecte dreptul (calitatea procesuală pasivă).

Din cuprinsul art. 1 din Legea nr. 544/2004 rezultă că acțiunea în contenciosul administrativ poate fi introdusă de particulari (persoane fizice sau juridice) și de autoritățile publice. Persoanele fizice pot avea calitatea procesuală activă în această acțiune dacă au capacitate de folosință și capacitate de exercițiu.

Funcționarii publici pot avea și ei calitate procesuală activă, dacă prin actele emise de autoritățile publice se aduc atingere unor drepturi ale acestora privitoare la funcție, salariu, etc.

Persoanele juridice private pot avea calitate de reclamant în acțiunile contenciosului administrativ dacă îndeplinesc condițiile în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și alte legi prin care acestea iau ființă în mod legal.

În acțiunea de contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat sau care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal.

 

 

2. Condiția ca actul atacat să fie administrativ, în formă tipic sau asimilată

Legiuitorul, prin art 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, modificată prin Legea nr. 262/2007, oferă o definiție extensivă noțiunii de act administrativ, în sensul că aceasta evocă actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, care dă naștere, modifică sau stingere raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoarea a bunurilor proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor publice, a achizițiilor publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Oportunitatea atacării actelor administrative normative în contenciosul administrativ a fost atacată atât în doctrină, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ sau a Curții Constituționale. Astfel, în Decizia 37/1993, Curtea Constituțională a reținut că atât actele administrative normative, cât și cele individuale ale Guvernului, ministerelor și celorlalte autorități ale administrației publice centrale sau locale sunt controlate de instanțele judecătorești de contencios administrativ.

 

Te-ar putea interesa și:

 

3. Condiția ca actul atacat să emane de la o autoritate publică

Legea contenciosului administrativ definește, prin art. 2 alin. (1) lit. b), ceea ce este aceea o autoritate publică, respectiv orice organ de stat al unităților administrativ teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

 Sensul principal al sintagmei „autoritate publică” este acela de organ public, adică un colectiv organizat de oameni, care exercită prerogative de putere publică la nivel statal sau local sau, într-o altă formulare, o structură organizatorică ce acționează în regim de putere publică pentru realizarea unui serviciu public2.

4. Condiția ca actul administrativ atacat să vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim

Constituția României, revizuită, reglementează posibilitatea persoanei vătămate în drepturi sau interese legitime de o autoritate publică de a obține recunoașterea dreptului pretins, anulara actului și repararea pagubei. Înainte de revizuirea Legii fundamentale, art. 52 făcea vorbire numai de drepturile persoanei. Preluând condițiile din Constituție, Legea nr 544/2004 face referire atât la drepturi, cât și la interese legitime.

În doctrina, s-a subliniat caracterul legitim al interesului, ceea ce înseamnă că nu orice interes este ocrotit prin justiție.

 

 

5. Condiția parcurgerii procedurii administrative prealabile sub forma recursului grațios și/sau a recursului administrativ ierarhic

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, Legea contenciosului administrativ consacră obligația persoanei vătămate printr-un act administrativ individual de a solicita autorității publice emitente ori, după caz, autorității ierarhic superioare, dacă existe, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a actului administrativ individual.

Existența unei proceduri prealabile este recunoscută, de principiu, și de Codul de procedură civilă. Potrivit dispozițiilor art. 193 din Codul de procedură civilă, „(1) sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndepliniri procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată; (2) neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât, prin întâmpinare sub sancțiunea decăderii”.

 

6. Condiția privind respectarea termenului de introducere a acțiunii;

Articolul 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie două categorii de termene pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este precizată în mod expres în textul alineatului (5) al aceluiași articol:

  1. un termen de prescripție de 6 luni a cărui efect are stingerea dreptului la acțiune în sens material;
  2. un termen de decădere de 1 an, care se aplică doar pentru motive temeinice;

Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contracte administrative, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni care începe să curgă de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

Conform alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în privința actului administrativ individual, dacă reclamantul nu a introdus acțiunea la instanța de contencios administrativ, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luări la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

În jurisprudența CEDO s-a reținut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din CEDO, acestea fiind restricții admise atât timp cât nu aduc atingeri dreptului de acces la un tribunal în substanța sa.

Așadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere (cauza Stubbings și alții împotriva Regatului Unit, 1996).

În cazul neîndeplinirii cumulative a condițiilor enumerate și analizate anterior, instanța de judecată se va afla în imposibilitatea să vă analizeze cererea. În cazul neîndeplinirii condițiilor, sancțiunea aplicată va fi respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată (excepție fiind neîndeplinirea ultimei condiții, când instanța respinge cererea ca tardivă), fără ca instanța să analizeze dreptul dedus judecății.

Cu toate acestea, există situații în care instanța analizează cererea pe fond, chiar dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate. Un astfel de caz, este situația în care autoritatea publică nu comunică actul administrativ individual, ci doar o adresă prin este informată persoana. Instanța va socotii în termen acțiunea introdusă chiar și peste termenul de decădere de 1an, având în vedere că excepția tardivității cererii trebuie analizată simultan cu obligația de a comunica actul administrativ individual.

O comunicare inadecvată ori lipsa comunicării unui act administrativ pun persoana afectată de măsură administrativă adoptată în imposibilitatea apărării, in extremis, îi împiedică accesul la instanță.

În cauza Bellet c. Franței, instanța de la Strasbourg a arătat că dreptul de acces la un tribunal este prevăzut ca un drept concret și efectiv, deci nu teoretic și iluzoriu, astfel încât imposibilitatea reală de sesizare a unei instanțe de către persoana vătămată constituie o violare a art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

          Referințe:

 

[1] Anton Trăilescu, Drept administrativ, ediția 2, editura All Beck, 2005, p. 339

2Verginia Vedinaș, Drept administrativ, ediția a 10-a, editura Universul Juridic, 2017, p. 423

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



young-women-showing-facebook-icon_53876-71136.jpg

În secolul vitezei faptul că oferim informații poate părea un lucru obișnuit. Pe de altă parte, faptul că nu cunoaștem cum vor fi ele procesate sau utilizate, reprezintă o problemă însemnată. De aceea, pentru prevenirea oricăror temeri în materie de colectare și utilizare a informațiilor, platforma de socializare Facebook a prevăzut și modalitatea de colectare și de utilizare a datelor în cadrul Politicii de utilizare a datelor.

Informațiile colectate de către platforma de socializare Facebook

Conform politicii de utilizare a datelor, platforma de socializare Facebook colectează și procesează informațiile noastre personale. Informațiile colectate de platforma de socializare Facebook sunt următoarele:

  • Informații furnizate personal sau furnizate de alte persoane. În această categorie sunt incluse informațiile oferite la crearea unui cont sau la distribuirea unui anumit conținut. De asemenea, sunt colectate și informațiile privitoare la fișierele și informațiile încărcate online;
  • Informațiile cu privire la evenimentele din viața personală, orientările religioase și politice, starea de sănătate. În privința acestor informații se instituie o protecție specială;
  • Informațiile privitoare la paginile accesate, la grupurile și produsele promovate în cadrul acestora. În această categorie intră și agenda telefonică, jurnalul de apeluri, istoricul de mesaje text;
  • Informații despre conținutul vizualizat, acțiunile întreprinse, persoanele cu care interacționăm (inclusiv ora și durata acestor activități);
  • Informații privitoare la achizițiile sau tranzacțiile efectuate prin intermediul platformei, numărul cardului de debit, informații cu privire la cont, informațiile legate de facturare, livrare și de contact;
  • Informații privind conținutul sau comunicările, care sunt furnizate de alte persoane (când alte persoane distribuie sau adaugă comentarii la o fotografie în care suntem etichetați);
  • Informațiile cu privire la telefoanele sau alte dispozitive contectate la internet și care sunt integrate cu produsele Facebook;
  • Informații cu privire la produsele prezentate în scopul personalizării conținutului lor (reclamele afișate).

 

Te-ar putea interesa și:

 

Informațiile sunt enunțate cu titlu limitativ.

A se vedea mai multe categorii de informații colectate de către platforma Facebook accesând https://www.facebook.com/privacy/explanation.

 

 

Cum sunt utilizate informațiile furnizate către Facebook?

Informațiile furnizate către platforma de socializare Facebook vor fi utilizate, potrivit politicii de confidențialitate, după cum urmează:

  • În scopul îmbunătățirii și al personalizării produselor prezentate în online. Prin îmbunătățire se înțelege prezentarea de sugestii de grupuri sau evenimente care ar putea să reprezinte subiecte de interes pentru utilizatori;
  • În scopul simplificării accesului, prin completarea automată a informațiilor de înregistrare, precum numărul de telefon, adresa de e-mail, numele și prenumele și alte asemenea date;
  • În scopul personalizării reclamelor, utilizând informațiile cu privire la locație (persoanele aflate în apropriere, locurile vizitate, afacerile din apropierea locurilor respective);
  • În scopul dezvoltării și al îmbunătățirii produselor prezentate, incluzând în această categorie și realizarea de sondaje;
  • În scopul recunoașterii în mod facil în fotografii a persoanelor, prin utilizarea funcției de recunoaștere facială. Această funcție, conform politicii Facebook, se bucură de protecție specială în conformitate cu prevederile legislative ale Uniunii Europene ;
  • În scopul personalizării și selectării reclamelor și ofertelor de interes, prin utilizarea informațiilor despre interesele, acțiunile și conexiunile personale;
  • În scopul ajutării promotorilor și partenerilor să măsoare eficacitatea și distribuirea reclamelor, pentru a înțelege care sunt tipurile de persoane ce le utilizează serviciile;
  • În scopul promovării siguranței și securității prin utilizarea datelor pentru investigarea activităților suspecte sau încălcării condițiilor sau politicilor Facebook;
  • În scopul realizării și susținerii cercetării și inovării în domeniile legate de bunăstarea socială generală, progresul tehnologic, interesul public, sănătatea și bunăstarea oamenilor.

Informațiile sunt enunțate cu titlu limitativ.

A se vedea mai multe categorii de informații colectate de către platforma Facebook accesând https://www.facebook.com/privacy/explanation.

 

 

#Privacyconcerns sau preocupări în materie de protecție a vieții private

Preocupările privind protecția vieții private în sfera online-ului sunt întemeiate. Astfel, utilizatorii platformelor de socializare trebuie să cunoască faptul că viața privată se termină acolo unde începe Facebook. Iar aceste susțineri se întemeiază pe Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4546/27 noiembrie 2016, Secția de Contencios administrativ și fiscal, care a hotărât faptul că profilul personal de Facebook este spațiu public. Acest fapt presupune inclusiv situația în care o persoană poate să fie trasă la răspundere juridică pentru opiniile exprimate pe profilul de Facebook despre o altă persoană, în măsura în care ele se dovedesc a produce un prejudiciu. În acest sens, s-a apreciat de către instanțele naționale faptul că o faptă este considerată a fi săvârșită în public și în situația în care locul săvârșirii faptei ar aparține unei colectivități umane sau atunci când acesta provine de la o colectivitate umană (a se vedea în acest sens legal-land.ro, Facebook este spațiu public). În aprecierea faptului că rețeaua de socializare Facebook este spațiu public, instanțele naționale au constatat că mesajele postate pe o rețea de socializare care prin natura sa este destinată accesului oricărui utilizator sau al publicului este de asemenea destinată și utilizatorilor considerați ,,utilizatori intermediari”. Totodată, posibilitatea de răspândire (share-uire) a unei imagini, a unui mesaj ca urmare a accesării unui profil de Facebook, face ca mesajul sau imaginea transmisă să devină una publică, inclusiv prin transmiterea sa către mass-media.

Preocupările privind protecția vieții private reprezintă elemente de actualitate în sfera Dreptului internetului și în materie contencioasă, interferența dintre acesta două ramuri (platformă online – viață privată) având efect hotărâtor asupra persoanei.

Te-ar putea interesa și:

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



dog-red-sunglasses_67473-1207.jpg

În realitatea contemporană, majoritatea persoanelor dețin animale de companie, fie ele mari sau mici, agresive sau neagresive. Animalele de companie fac parte din viața de zi cu zi a proprietarilor, însă pentru alte persoane animalele pot constitui o primejdie în cazul în care sunt lăsate nesupravegheate, tocmai de aceea în Codul civil este reglementată o răspundere delictuală pentru prejudiciile cauzate de animale.

Poate v-ați pus întrebarea: În cazul unui prejudiciu cauzat de animalul meu (de exemplu, de companie ), cine răspunde pentru prejudiciul creat?

Potrivit art. 1375 din Codul civil, „proprietarul unui animal sau cel se servește de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa”. Deci, proprietarul este, în primul rând, cel care răspunde pentru prejudiciile cauzate de animale, dar și orice altă persoană care se servește de animal, de exemplu, în temeiul unui contract de închiriere sau de comodat. Textul legal instituie astfel o răspundere delictuală obiectivă, independentă de orice culpă.

Paza juridică aparține proprietarul sau celui care, în temeiul unei dispoziții legale sau al unui contract ori numai în fapt, exercită în mod independent controlul și supravegherea animalului și se servește de acesta în interes propriu.

 

 

Paza juridică nu trebuie confundată cu paza materială, în care paznicul material răspunde pentru fapta proprie, având în vedere că nu folosește animalele în interes propriu (de exemplu, păstorul – persoană care nu are dreptul de folosire a animalului). Într-adevăr, există situații în care păzitorul juridic este și păzitorul material al animalului. În cazul pierderii animalului, răspunderea incumbă celui care l-a găsit și care deține posesia efectivă.

Răspunderea civilă delictuală intervine atât pentru animalele domestice, indiferent de specifice, cât și pentru animalele sălbatice ținute în captivitate în circuri, grădini zoologice, etc. Autoritatea prevăzută de legea specială în materie (de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006), răspunde pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice aflate în stare de libertate.

Păzitorul juridic este exonerat de răspundere în cazul în care probează forța majorată sau dacă dovedește că reacția animalului a fost determinată prin culpa exclusivă a victimei sau a unui terț pentru care păzitorul juridic nu este ținut să răspundă.

Fiind o răspundere civilă delictuală obiectivă, victima care solicită daune-interese de la păzitorul juridic pentru fapta animalului său, trebuie să dovedească prejudiciul, relația de cauzalitate între „comportamentul animalului” și prejudiciu, precum și calitatea de păzitor juridic al pârâtului.

În cazul în care victima dovedește prin mijloacele de probă prevăzute de lege condițiile tragerii la răspundere a păzitorului, instanța va obliga păzitorul juridic la plata unei satisfacții echitabile, în funcție de dovada daunelor materiale, precum și de principul proporționalității în privința acordării daunelor morale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Caz practic în jurisprudența națională

În fapt, reclamanta conducând un autovehicul, în seara zile de 21.11.2011, pe un tronson de drum neiluminat, a intrat în coliziune cu două animale în mișcare, care se deplasau pe mijlocul drumui din sensul opus. Reparațiile la autovehicul au fost efectuate de către reclamanți, pe cheltuiala proprie.

Prin cererea de chemare în judecată, au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 7.000 de lei, reprezentând prejudiciul cauzat de animalele aflate în paza pârâtului.

Instanța, a constat că din susținerile pârâtului din fața instanței, cât și din înscrisurile depuse la dosar (declarație dată în fața organelor de poliție prin care recunoaște că a lăsat nesupravegheate animalele și regretă acest fapt), rezultă cu certitudine că animalele domestice (o cabalină și un vițel) lăsate nesupravegheate și care au cauzat reclamanților un prejudiciu prin avarierea autoturismului personal, sunt proprietatea pârâtului, care deține atât paza juridică, cât și materială a animalelor.

În cazul prejudiciului, s-a constat că aceasta rezultă cu certitudine din înscrisurile depuse la dosar și că a fost cauzat de animalele domestice lăsate nesupravegheate de proprietar, astfel încât instanța a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâtul la plata sumei de 700 lei, reprezentând prejudiciu.

 

Referințe:

  • Călina Jugastru, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, editura Universul Juridic, București, 2017, p. 177-185;
  • articolele 1375, 1377 și 180 din Codul civil.

 

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



hacker-holding-mask_23-2147985363.jpg

Prelucrarea datelor cu caracter personal a început să devină din ce în ce mai cunoscută odată cu aplicarea Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).

Cum putem însă cunoaște faptul că prelucrarea datelor noastre este una legală?

Deși consimțământul este cel mai cunoscut temei legal, fiind vorba despre manifestarea de voință a persoanei care dorește ca datele sale să fie obiect al prelucrării, el reprezintă doar una dintre situațiile în care putem prelucra datele cu caracter personal. 

Astfel, putem prelucra datele legal atunci când se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

1. Persoana vizată și-a dat consimțământul pentru a prelucra datele sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;

Consimțământul este un element esențial; în dreptul național, intern, consimțământul este înțeles ca manifestare de voință realizată în scopul de a produce anumite efecte juridice. În temeiul prezentului Regulament privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, prin consimțământ se înțelege orice manifestare de voință realizată liber, fiind specifică, informată și lipsită de ambiguitate. Manifestarea se realizează prin acceptare, declarație sau acțiune fără echivoc din partea persoanei vizate cu privire la prelucrarea datelor sale personale.

 

 

2. Prelucrarea datelor este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;

În atare caz nu este precizat însă tipul de contract la care o persoană este parte, fiind aplicabil principiul libertății de a contracta. Aceeași situație este aplicabilă și în cazul în care se fac demersuri la cererea unei persoane înainte de încheierea contractului.

3. Prelucrarea datelor este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului;

Existența unei obligații care este prevăzută prin lege și necesitatea îndeplinirii acestei obligații face ca prelucrarea să respecte principiul legalității.

 

Te-ar putea interesa și ce am mai scris noi despre temeiurile legale:

 

4. Prelucrarea datelor este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;

Atunci când este vorba despre interesele vitale ale unei persoane, fie că este persoana vizată, fie că este o altă persoană fizică, prelucrarea respectă principiul legalității. În completare, conform pct. (46) din Regulament, prelucrarea de date ce are ca temei interesele vitale ale unei alte persoane fizice trebuie să fie efectuată numai în situația în care prelucrarea nu se poate realiza în baza unui alt temei juridic. Tot Regulamentul prevede faptul că anumite tipuri de prelucrare pot să servească atât problemelor de interes public, cât și intereselor vitale ale persoanelor vizate. Exemplul conturat de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) este cel ce are ca obiect prelucrarea în scopuri umanitare. La acesta se adaugă monitorizarea unei epidemii și a răspândirii sale, situațiile de urgență umanitare precum dezastrele naturale.

5. Prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorității publice cu care este învestit operatorul;

6. Prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

În această situație, chiar dacă prelucrarea este necesară pentru realizarea intereselor legitime pe care un operator sau o parte terță le urmărește, au prioritate datele cu caracter personal ce vizează interesele, drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei. Aceest caz se aplică mai ales în situația în care persoana vizată este reprezentată de un copil (a se vedea în acest sens eur-lex.europa.eu, Regulamentul(UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)).

 

Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



arhive-legislaie-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord