Aici descoperim
dreptul tehnologiei

photo-1501250987900-211872d97eaa.jpg

Progresul tehnologic a determinat motoarele de căutare online să dezvolte servicii tot mai performante pentru a răspunde cerințelor utilizatorilor. În ultimii ani, aceste servicii suplimentare, cum ar fi autocorectul și sugestiile de căutare au determinat deținătorii de drepturi să susțină că motoarele de căutare sunt răspunzătoare pentru încălcările drepturilor de autor efectuate de acele site-uri pe care motorul de căutare le permite accesul. Problema a fost în cele din urmă adusă în fața Curții Supreme a Italiei în Cauza Yahoo ! vs RTI.

Motoarele de căutare sunt expresii ale libertății de informare. Ele permit utilizatorilor să găsească rapid conținutul pe care îl caută (de orice natură) pe web, printr-un sistem automat care, pe o bază algoritmică, analizează în microsecunde un volum enorm de date și returnează utilizatorului un index al conținutului găsite. Acest lucru se face grație formulelor statistice și matematice care indică gradul de relevanță în raport cu o anumită cheie de căutare, tastată de utilizator (crawler web).

 

 

Curtea Supremă de Justiție din Italia a statuat că motoarele de căutare nu răspund juridic în măsura în care rămân neutre și se conformează horărârilor judecătorești de eliminare a conținutului ilegal. În concret, pentru a nu răspunde juridic, motoarele de căutare trebuie să:

  • nu modifice informațiile;
  • să respecte condiții egale de acces la informații;
  • nu interferează cu utilizarea legală a unei tehnologii recunoscute pe scară largă utilizată în industrie pentru a obține date privind utilizarea informațiilor;
  • acționeze cu promptitudine pentru a elimina conținutul și/sau a bloca accesul la conținutul ilegal, conformându-se unei decizii ale unei autorități administrative sau instanțe de judecată.

De asemenea, legislația europeană interzice ca motoarele de căutare să intervină între utilizator și informație, cu toate acestea, dacă informația este ilegală, este necesar ca această să fie eliminată din locația originală.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

Sursa aici 

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1459486208975-05d4c74eff9d.jpg

Hotărârea în cauza C-254/18

 

O reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de
lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date
calendaristice fixe

O asemenea reglementare trebuie să cuprindă însă mecanisme care permit să se asigure că
timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase
luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive

 

Un litigiu a intervenit între Syndicat des cadres de la sécurité intérieure, pe de o parte, și autoritățile franceze, pe de altă parte, în legătură cu perioada de referință utilizată pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal al funcționarilor activi ai serviciilor din cadrul poliției
naționale.

Decretul francez aplicabil acestor funcționari prevede că timpul de lucru săptămânal, pentru fiecare perioadă de șapte zile, inclusiv orele suplimentare, nu poate depăși în medie 48 de ore pe perioada unui semestru al anului calendaristic.

La 28 martie 2017, Syndicat des cadres de la sécurité intérieure a introdus o cerere la Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) prin care a solicitat anularea acestei dispoziții. Acesta susține că, prin faptul că a reținut, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, o perioadă de referință exprimată în semestre ale anului calendaristic (perioadă de referință fixă), iar nu o perioadă de șase luni ale cărei început și sfârșit s-ar modifica în funcție de trecerea timpului (perioadă de referință variabilă), dispoziția sus-citată ar încălca normele stabilite de Directiva privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, în special derogarea în temeiul căreia statele membre pot extinde perioada de referință până la șase luni.

Conseil d’État solicită Curții să stabilească dacă dispozițiile directivei se opun reglementării franceze care prevede, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, iar nu perioade de referință definite pe
o bază variabilă.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Pierd dreptul la concediu dacă nu îl solicit în cursul anului?

 

Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea constată, referitor în special la lipsa unei mențiuni în directivă cu privire la acest aspect, că statele membre sunt libere să stabilească perioadele de referință potrivit metodei alese de ele, cu condiția ca obiectivele urmărite de această directivă să fie respectate.

Curtea amintește că obiectivul directivei este să garanteze o protecție superioară a securității și a sănătății lucrătorilor, prevăzând printre altele, o limită maximă a timpului mediu de lucru săptămânal. Această limită maximă constituie o normă de drept social al Uniunii de o importanță deosebită, de care trebuie să beneficieze fiecare lucrător ca cerință minimă destinată să asigure protecția securității și a sănătății sale. Curtea arată că perioadele de referință fixe și variabile sunt conforme, în sine, cu obiectivul menționat al Directivei 2003/88, în măsura în care permit să se verifice că lucrătorul nu lucrează mai mult de 48 de ore în medie pe săptămână pe toată durata perioadei în cauză și că imperativele legate de sănătatea și de securitatea sa sunt astfel respectate. În acest sens, este irelevant faptul că începutul și sfârșitul perioadei de referință sunt stabilite în funcție de date fixe calendaristice sau în funcție de trecerea timpului.

 

 

Curtea precizează însă că incidența unor perioade de referință fixe asupra securității și sănătății lucrătorilor depinde de ansamblul împrejurărilor relevante, cum ar fi natura muncii și condițiile acesteia, precum și, în special, timpul de lucru maxim săptămânal și durata perioadei de referință reținute de către un stat membru. În această privință, Curtea arată că perioadele de referință fixe, spre deosebire de perioadele de referință variabile, pot să genereze situații în care obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor ar putea să nu fie atins. Astfel, metoda perioadei de referință fixe poate conduce un angajator să impună lucrătorului să efectueze fără întrerupere un
timp de lucru intens, în două perioade de referință fixe succesive, și să îl facă astfel să depășească, în medie, limita maximă de lucru săptămânal pe o perioadă care, întrucât se suprapune peste aceste două perioade fixe, ar corespunde unei perioade de referință variabile de
aceeași durată.

 

Te-ar putea interesa și:

 

În consecință, deși perioadele de referință fixe și variabile, considerate izolat, sunt, în sine, conforme cu obiectivul de protecție a sănătății și a securității lucrătorilor, combinarea a două perioade de referință fixe succesive poate, în funcție de timpul de lucru maxim săptămânal și de
durata perioadei de referință reținute de statul membru în cauză, să conducă la apariția unor situații în care acest obiectiv este susceptibil să fie compromis, chiar dacă perioadele de repaus prevăzute de directivă ar fi respectate.

 

 

Curtea concluzionează că utilizarea unor perioade de referință fixe trebuie să fie însoțită de mecanisme care permit să se asigure respectarea timpului mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive. Aceasta adaugă că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă reglementarea națională a prevăzut mecanisme care permit să se asigure o asemenea respectare.

Curtea consideră la final că o reglementare națională poate să prevadă, pentru calcularea timpului mediu de lucru săptămânal, perioade de referință care încep și se termină la date calendaristice fixe, cu condiția ca aceasta să cuprindă mecanisme care permit să se asigure că timpul mediu de lucru maxim săptămânal de 48 de ore este respectat în fiecare perioadă de șase luni care se suprapune peste două perioade de referință fixe succesive.

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



1523380774_656354_1523382404_noticia_normal-1200x675.jpg

O instanța din Germania a hotărât că, chiar și în cazurile în care produsele care au fost cumpărate de influenceri, postările influencerilor pe instagram trebuie etichetate ca reclamă publicitate dacă există o legătură către contul comerciantului.

O asociație împotriva concurenței neloiale din Germania a acționat în instanță un influencer cu 50k de followeri pe Instagram, care folosește platforma Instagram și blogul personal pentru a posta despre viața personală, dar și despre alte subiecte precum modă și tehnologie de consum. Potrivit Asociației, influencerul ar fi trebuit să eticheteze mai multe postări drept publicitate. Influencerul s-a apărat invocând că a cumpărat produsele prezentate în postări.

Ce a decis instanța din Germania?

Înainte de a hotârî, instanța s-a întrebat dacă postările influencerilor constituie practici comerciale în sensul legii. Instanța a fost de părere că, din punct de vedere pur obiectiv, prezentarea bunurilor de către un influenncer are rolul de a promova vânzările, deoarece followerii sunt direcționați prin intermediul legăturilor către conturile de Instagram ale companiilor, intrând apoi în contact direct cu întreaga gamă de produse ale acestora din urmă. De asemenea, natura contului Instagram în cauză sugerează că aceasta constituie o practică comercială. Cu 50.000 de followeri, promovarea fiind principala sursă de venit, și existența unei adrese de afaceri la sediul unei agenții de publicitate, contul este orientat comercial. Chiar și informațiile emise de Medienanstalten [marca umbrelă a celor 14 autorități de presă din Germania], potrivit cărora produsele cumpărate de către o persoană nu trebuie să fie identificate ca publicitate, nu se aplică unei persoane cu un număr atât de mare de followeri. În plus, instanța a considerat că pârâtul acționează și pentru a-și promova propria companie, deoarece generează venituri din cooperarea cu alte companii și, prin urmare, are și interesul de a face apel la contul său Instagram. Orice motivație privată care ar putea exista din partea ei nu poate fi clar separată de motivația comercială care există, de asemenea. Identificarea posturilor ca și publicitate nu poate fi eliminată. Publicul larg pentru posturi include nu numai adepții care sunt familiarizați cu mecanismele Instagram, dar și cu grupurile care au nevoie de protecție, cum ar fi copiii care, din cauza lipsei lor de experiență, nu ar putea să recunoască caracterul promoțional al posturilor.

Ca reacție la această decizie, unii influenceri din Germania etichează fiecare postare drept publicitate.

Decizia nu este definitivă și a fost atacată la instanța superioară, care va trebui să se pronunțe asupra următoarelor dileme:

  • Cum va răspunde legea la realitatea că, pentru un influencer, viața personală și cea de afaceri sunt una și același lucru?
  • Cei care aleg această „profesie” nu mai pot fi considerate persoane private pe social media?

 

Te-ar putea interesa și:

 


Sursa aici

arhive-jurisprudenta-straina-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord