Aici descoperim
dreptul tehnologiei

5NsvMB6arEjzGkWxkstoDj-970-80.jpg

Directiva Copyright a fost adoptată de Parlamentul European marți, 26 martie 2019 și este văzută drept legislația care va schimba internetul si așa cum îl știm noi azi și va introduce noutăți în materie de drepturi de autor. Despre noutățile aduse de Directivă, vorbim în prezentul articol. Directiva va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ulterior va trebui transpusă în legislația internă de fiecare stat membru.

(Conținutul prezentului articol este o traducere neoficială a unui text al Comisiei Europene)

Ce este această Directivă?

Tehnologiile digitale au transformat modul în care conținutul creativ este produs, distribuit și accesat azi.  Noua directivă se asiguă că drepturile de autor  vor fi respectate în raport cu modul în care funcționează internetul, deoarece actualul cadru legislativ privind drepturile de autor nu abordează problemele create de noile tehnologii îndeosebi prin distribuirea conținutului în mediul online și protecția autorilor (creatorilor de conținut).

Directiva urmărește să creeze un cadru cuprinzător în care materialul protejat prin drepturi de autor, titularii drepturilor de autor, editorii, furnizorii și utilizatori să poată beneficia de reguli mai clare, adaptate erei digitale.

Urmărind acest scop, Directiva Copyright se focusează pe trei obiective principale:

  • oportunități mai largi pentru utilizarea materialelor protejate de drepturi de autor pentru educație și cercetare;
  • cetățenii vor beneficia de mai mult acces transfortalier online la conținutul protejat prin drepturi de autor; Directiva va contribui la creșterea disponibilității operelor audiovizuale pe platformele video „la cerere”, va facilita digitalizarea și difuzarea operelor care nu sunt comercializate;
  • reguli mai clare și transparente pentru platformele de tip „marketplace” unde sunt comercializate opere pentru a funcționa mai bine și a stimula crearea de conținut de calitate înaltă; un nou drept pentru presă în legătură cu utilizarea conținutului de către furnizorii de servicii online; o pozitie mai puternică a titularilor drepturilor de autor de a negocia și a fi remunerați pentru exploatarea online a conținutului protejat de către platformele unde utilizatorii postează conținut (de exemplu, Facebook) și norme mai clare de transparență pentru autori și artiști.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

Directiva privind secretele comerciale. Sfaturi practice pentru protecția secretelor.

ICCJ. Acțiune în anularea unei mărci. Noțiunea de ”marcă anterioară”

Cum va rezolva Directiva Copyright  problema „lipsei de valoare” a creațiilor online în raport cu platformele online?

Unul dintre obiectivele directivei este consolidarea poziției creatorilor și a deținătorilor de drepturi de a negocia și de a fi remunerați pentru utilizarea online a conținutului lor de către anumite platforme de conținut unde utilizatorii încarcă materialele protejate de drepturi de autor.

În conformitate cu textul adoptat pe 26 martie, platformele online sunt considerate că desfășoare acte ce intră în conținutul dreptului de autor (comunicarea sau punerea la dispoziția publicului o operă protejată de drepturi de autor) pentru care trebuie obținută o autorizație de la titularii drepturilor de autor.

În situațiile în care nu există încheiate contracte de licențiere cu deținătorii drepturilor de autor, platformele ar trebui să ia anumite acțiuni pentru a evita răspunderea. Ar trebui să depună toate diligențele pentru a obține autorizația și să elimine conținutul imediat după ce primesc o notificare în acest sens și să se asigure că previn încărcarea ulterioară a conținutului.

 

Există un regim special pentru start-up-uri?

  • platformele noi intrate pe piață vor beneficia de un regim mai puțin sever față de platformele consacrate în situația în care nu există o autorizație a titularilor drepturilor de autor;
  • regimul derogator se aplică furnizorilor de servicii online cu mai puțin de 3 ani, cu o cifra de afaceri mai mica de 10 milioane euro si cu mai putin de 5 milioane de utilizatori online;
  • cu toate acestea, dacă audiența acestor platforme este mai mare de 5 milioane de vizitatori pe lună, ele vor trebui să se asigure că materialele care au fost eliminate ca încălcând drepturi de autor, nu vor reapărea ulterior pe platformă.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Cum asigură Directiva Copyright o remunerație echitabilă autorilor și artiștilor interpreți?

Directiva conține cinci măsuri diferite pentru a consolida poziția autorilor și a artiștilor interpreți.

  • o remunerație adecvată și proporțională a autorilor și artiștilor interpreți;
  • o obligație de transparență față de autori și artiști interpreți pentru a avea acces la informațiile necesare cu privire la exploatarea muncii lor;
  • un mecanism de ajustare al contractelor pentru a permite autorilor să își renegocieze remunerația atunci când remunerația stabilită inițial devine disproporționat de scăzută în raport cu succesul operei;
  • Un mecanism de revocare a drepturilor care le permite creatorilor să-și reia drepturile atunci când operele lor nu sunt exploatate; și
  • o procedură de soluționare alternativă a litigiilor pentru autori și artiști.

 

Cum va ajuta Directiva Coppyright presa și jurnalismul de calitate?

Noul drept al editorilor de presă se va aplica utilizărilor online a publicațiilor de presă de către furnizorii de servicii ai societății informaționale, cum ar fi agențiile de știri sau serviciile de monitorizare media. Obiectivul acestui drept este de a ajuta industria editorială a presei să beneficieze de pe urma unei piețe mai echitabile și să promoveze cel mai bun mediu posibil pentru a dezvolta modele de afaceri inovatoare. Noul drept consolidează poziția de negociere a editorilor de presă atunci când negociază utilizarea conținutului lor de către serviciile online.

Jurnaliștii, autori ai articolelor și celelalte publicații de presă, sunt indispensabili azi pentru pentru furnizarea unui conținut jurnalistic de încredere și de calitate. Prin facilitarea exploatării on-line a publicațiilor de presă și a eficientizării aplicării drepturilor, directiva va avea un impact pozitiv asupra acestora.

Și, pentru a se asigura că jurnaliștii vor beneficia din punct de vedere economic de dreptul editorilor de presă, directiva prevede că vor primi o parte corespunzătoare din veniturile generate.

Prin asigurarea durabilității presei, noul drept va promova mass-media independentă și de înaltă calitate, esențiale pentru libertatea de exprimare și dreptul la informare într-o societatea democratică.

 

Te-ar putea interesa și:

CJUE. Faimoasa talpă roșie a pantofilor Christian Louboutin este marcă înregistrată

CJUE. Încălcarea drepturilor de autor ale fotografului

CJUE. Utilizarea aceleiași conexiuni împreună cu alte persoane nu vă exonerează de răspundere când încălcați drepturi de autor

CJUE. A.G. O platforma online nu e obligata sa treaca numarul de telefon pentru consumatori

 

Dreptul editorilor de presă acoperă, de asemenea, părți ale publicațiilor de presă (așa-numitele “fragmente”)?

În conformitate cu textul votat de Parlamentul European, scurtele fragmente dintr-o publicație de presă nu sunt incluse în protecția oferită de noul drept. Acest lucru înseamnă că platformele online sunt libere să folosească fragmente din publicație, fără a fi obligate să solicite vreo autorizație din partea editorilor de presă.

 

Afectează noul drept al editorilor utilizatorii individuali?

Directiva Copyright nu targehtează utilizatorii individuali, ci utilizările online ale publicațiilor de presă de către platformele online, cum ar fi cele de știri. Utilizatorii de internet vor putea în continuare să dea share la articole de pe website-uri, așa cum se întâmplă și azi. Mai mult decât atât, utilizarea hyper-link-ului și folosirea scurtelor fragmente de către platformele online vor fi excluse de la scopul noului drept al presei.

 

Cum ca proteja Directiva utilizatorii de internet și libertatea lor online?

Directiva Copyright protejează libertatea de exprimare. Ea stabilește măsuri de siguranță adecvate pentru utilizatori, și stabilește clar că oriunde în Uniune sunt permise citarea, critica, recenziile, caricatura, parodia. Acest lucru înseamnă că meme-urile și alte creații de parodie pot fi folosite liber atâta timp cât nu se încalcă alte legi. Interesul utilizatorilor este, de asemenea, protejat prin mecanisme puternice de a contesta orice eliminare nejustificată de către platforme a conținutului postat.

Noile reglementări vor contribui la îmbunătățirea remunerației creatorilor.

 

Care sunt excepțiile de la aplicarea Directivei?

Excepțiile permit beneficiarului (o persoană sau o instituție) să utilizeze conținutul protejat fără autorizare prealabilă din partea titularului dreptului. Există 4 excepții obligatorii:

  • text și data mining (TDM) pentru cercetare;
  • o excepție generală TDM pentru alte scopuri;
  • scopuri educaționale;
  • protejarea patrimoniului cultural.

Scopul este acela de a deschide posibilitățile pe care tehnologiile digitale le oferă cercetării, analizei datelor, educației și conservării patrimoniului, luând în considerare și utilizările online și transfrontaliere ale materialelor protejate prin drepturi de autor.

 

Cum va facilita directiva accesul la mai mult conținut protejate prin dreptul de autor pentru educație, cultură și cercetare?

Excepția pentru text și data mining va simplifica lucrurile pentru universități și organizațiile pentru cercetare, deoarece le va permite acestora să folosească tehnologii automate pentru a analiza seturi mari de date pentru scopuri științitice, inclusiv în situația angajării în parteneriate publice-private. Acest lucru va susține inovația și cercetare, de exemplu: găsirea leacurilor pentru boli sau noi metode pentru a rezolva probleme climatice.

Complementar, excepția extinsă și pentru alți utilizatori va conduce la dezvoltarea metodei pentru analizarea datelor și la inteligență artificială.

Noua excepție pentru educație, inclusiv educația online va îmbunătăți sistemele pentru mediul online de învățare.

Noua excepție pentru protejarea patrimoniului cultural va permite bibliotecilor și altor instituții (arhive, muzee) să realizeze copii ale operelor pentru a proteja patrimoniul cultural și pentru generațiile ce vor urma.


Ce prevede Directiva despre operele care sunt în afara circuitului comercial?

Directiva Copyright introduce un nou mecanism de licențiere pentru operele care sunt în afara circuitului comercial: cărți, filme sau alte opere care sunt încă protejate de drepturi de autor sau nu mai pot fi găsite pentru a fi cumpărate. Acest lucru va facilita instituțiilor de patrimoniu cultural, precum arhivele și muzeele, să obțină licențele necesare pentru a difuza publicului, în special online și transfrontalier, patrimoniul deținut în colecțiile lor. Acest sistem facilitează instituțiilor patrimoniului cultural obținerea de licențe negociate cu organizațiile de gestiune colectivă care reprezintă titularii de drepturi relevanți.

Noile norme prevăd, de asemenea, o nouă excepție obligatorie la dreptul de autor în cazul în care nu există o organizație reprezentativă de gestiune colectivă care să reprezinte titularii drepturilor într-un anumit domeniu și, prin urmare, instituțiile patrimoniului cultural nu au o contrapartidă cu care să negocieze o licență. Această excepție așa-numită “fall-back” permite instituțiilor patrimoniului cultural să facă lucrările care nu mai sunt în circuitul comerciale disponibile pe site-uri web non-comerciale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Care este mecanismul de negociere pentru platformele video la cerere? Cum se vor aplica noile reguli?

Deși platformele de video au crescut în popularitate (cum ar fi Netflix, Amazon Video, Universcine, Filmin, Maxdome, ChiliTV), un procent mic din opere audio-vizual sunt disponibile pe platforme de tip VoD. Mai puțin de jumătate (47%) dintre filmele europene lansate în cinema între 2005 și 2014 sunt disponibile pe cel puțin o platformă. Acest lucru se explică din dificultățile, inclusiv contractuale, în achiziționarea drepturilor.

Directiva votată prevede un nou mecanism de negociere care să sprijine disponibilitatea, vizibilitatea și circulația operelor audiovizuale, în special europene. Aceasta va simplifica procesul de înceheire a contractelor și va debloca dificultățile legate de acordarea licențelor pentru drepturile necesare pentru a pune la dispoziție filme și serii pe platformele VoD. Mai multe licențe înseamnă că mai multe opere audiovizuale europene vor fi disponibile în platformele VoD și vor avea, de asemenea, un efect pozitiv asupra tipului și varietății de lucrări puse la dispoziție pe platformele VoD.

 

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1499424180600-8d243b10320a.jpg

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă,

Decizia nr. 1069 din 23 martie 2018  

 

Potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea r. 84/1998, doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor. Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) din Legea mărcilor corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

Simpla împrejurare a depunerii cererii de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, întrucât nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

 

Prin cererea formulată la data de 30.01.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi C., în calitate de succesori ai lui D., şi cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, anularea înregistrării mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe D., pentru toate clasele pentru care a fost acordată, precum şi obligarea OSIM la radierea mărcii şi anularea înregistrării în Registrul Naţional al Mărcilor.

Prin sentinţa nr. 724 din 24.05.2016, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a mărcii nr. 127465, formulată în baza art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

 

Te-ar putea interesa și: 

Prin decizia nr. 808 din 2.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor împotriva sentinţei menţionate.

Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele:

1. Ambele instanţe de fond din cauză au soluţionat şi motivat cauza care a format obiectul dosarului nr. x/3/2016 prin prisma art. 3 lit. b) din Legea nr. 84/1998, fără a analiza şi incidenţa art. 8 din acelaşi act normativ, temei legal invocat de recurentă în susţinerea cererii de anulare a mărcii aparţinând autoarei pârâţilor.

Astfel, la data de 27.05.2013, Parlamentul României – Camera Deputaţilor a depus la OSIM patru cereri de înregistrare marca individuală figurativă reprezentând imaginea imobilului Palatul Parlamentului, proprietate publică şi aflat în administrarea Camerei Deputaţilor.

Constatând că au fost îndeplinite condiţiile minime de constituire a depozitului reglementar, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a atribuit date de depozit şi a înscris datele conţinute în cerere în Registrul mărcilor, sub numerele M 2013 03618, M 2013 03619, M 2013 03620 şi M 2013 03621 pentru serviciile menţionate, fiind publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială la data de 3.06.2013.

Abia la data de 11.06.2013 – deci, ulterior chiar publicării în BOPI a cererilor recurentei – s-a depus la OSIM spre înregistrare de către D. aceeaşi marcă individuală combinată, cererea fiind publicată în BOPI la data de 18.06.2013, pentru clasele de produse/servicii 16, 18, 24, 35, 41, 42, număr depozit M 2013 04032 şi înregistrată ca marca sub nr. 127465.

În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 84/1998, republicată, dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.

În aplicarea acestei norme, dreptului recurentei de a obţine protecţia asupra mărcii cu număr de depozit M 2013 03621 nu îi pot fi opuse în mod legal drepturile titularei prin înregistrarea mărcii nr. 127465, în condiţiile în care titulara a depus cererile de înregistrare a mărcilor, inclusiv a celei contestate, la o dată ulterioară cererilor depuse de recurentă la OSIM.

Recurenta a mai arătat că cele patru cereri de înregistrare marcă, astfel cum rezultă din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, cuprind aceleaşi produse şi servicii, fiind diferite culorile revendicate şi reprezentarea grafică a mărcii. A formulat aceste cereri în exercitarea dreptului de administrare asupra acele corpuri ale imobilului aflate în administrarea Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care întregul imobil este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. Dreptul la imagine asupra bunului constituie un atribut al dreptului de proprietate, iar dreptul de administrare deţinut de Camera Deputaţilor este un drept real derivat din dreptul de proprietate publică al statului asupra imobilului cu aceleaşi caractere juridice ca şi dreptul de proprietate publică a statului.

2. Sunt nelegale considerentele referitoare la decizia definitivă nr.201/A din 16.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/3/2014, pentru care au fost înlăturate argumentele recurentei atât la prima instanţă, cât şi în apel.

Susţinerile recurentei nu au vizat înlăturarea puterii de lucru judecat a acestei decizii definitive, ci efectele sale în cauză, în sensul că hotărârea produce efecte de la data rămânerii definitive şi nu retroactiv, cu consecinţa că atât la data depunerii de către arhitect D. a cererii de înregistrare marcă, respectiv 11.06.2013, cât şi la data înregistrării cererii de anulare marcă din prezentul dosar, exista dreptul provizoriu de înregistrare din 27.05.2013, conform art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Prin hotărârea definitivă în discuţie, instanţa nu s-a pronunţat şi nici nu a analizat cererile de marcă potrivit principiului prior tempore, potior jure aplicabil procedurii de înregistrare marcă, şi pe cale de consecinţă, nu a înlăturat anterioritatea cererilor sale de înregistrare marcă la data constituirii depozitelor naţionale – 27.05.2013, nu a înlăturat dreptul prioritar privitor la data constituirii depozitului naţional reglementar din 27.05.2013 comparativ cu depozitul pârâtei constituit ulterior la data de 11.06.2013.

Or, examinarea condiţiilor de registrabilitate a unei mărci se face la momentul constituirii depozitului naţional reglementar, adică la momentul depunerii cererii de înregistrare mărcii şi în aceste condiţii OSIM ar fi trebuit să emită un aviz de refuz provizoriu pentru cererea de înregistrare marcă a pârâtei întrucât Camera Deputaţilor avea deja constituit propriul depozit naţional reglementar asupra mărcii M 2013 03621, anterior depozitului pârâtei M 2013 04032. Ca atare, cererea de înregistrare a mărcii M 2013 04032 s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr.84/1998, republicată, nefiind respectată anterioritatea dreptului provizoriu de marcă având depozitul naţional reglementar constituit M 2013 03621.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C.proc.civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art.493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 23.03.2018, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, inclusiv sub aspectul termenului de formulare a recursului și al calității procesuale a titularului cererii de recurs, pentru motivele expuse în încheiere. În consecință, au fost respinse excepțiile tardivităţii recursului și a lipsei calităţii procesuale active, iar recursul declarat a fost apreciat drept admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C.proc.civ., fixându-se termen de judecată pe fond a acestuia.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

1. Instanța de judecată a fost învestită în cauză cu soluționarea cererii în anularea mărcii individuale combinate cu element figurativ nr. 127465 (nr. depozit M 2013 04032), având ca titular pe autoarea pârâților, D., întemeiată pe dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Potrivit acestei norme, o marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată „dacă este identică cu o marcă anterioară, iar produsele şi serviciile pentru care marca este solicitată sau a fost înregistrată sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată”.

Prima instanță a considerat că norma nu este incidentă, în absența unei „mărci anterioare” a reclamantului, în sensul art. 3 lit. b) din Legea nr.84/1998.

Instanța de apel a confirmat aprecierea tribunalului, fiind fără relevanță împrejurarea că a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din lege drept motiv de anulare a mărcii,

din moment ce și această normă are drept premisă conflictul cu o „marcă anterioară”.

Prin motivele de recurs, reclamanta a criticat ignorarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 84/1998, invocate în motivarea în drept a cererii de anulare a mărcii, susținând că depunerea unor cereri proprii de înregistrare a unor mărci, înainte de depunerea de către autoarea pârâtei a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită în cauză, îi conferă reclamantei un drept la marcă provizoriu.

Susținerile recurentei nu sunt fondate.

Toate motivele de nulitate relativă enumerate limitativ în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 se fundamentează pe existența unei mărci anterioare aparținând titularului cererii în anulare.

Art. 6 alin. (2) din lege prevede că „În accepţiunea alin. (1) sunt mărci anterioare mărcile a căror dată de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii sau, după caz, a dreptului de prioritate invocat în susţinerea acesteia şi care fac parte din următoarele categorii:

a) mărcile comunitare;

b) mărcile înregistrate în România;

c) mărcile înregistrate în baza unor acorduri internaţionale şi având efect în România;

d) mărcile comunitare în privinţa cărora este invocată, în mod valabil, vechimea anterioară (…);

e) cererile de înregistrare a mărcilor prevăzute la lit. a) – d), sub condiţia înregistrării ulterioare a mărcilor”.

Așadar, potrivit legii, o cerere de înregistrare depusă de către titularul cererii în anularea mărcii

poate constitui o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: marca a fost înregistrată, iar data sa de depozit este anterioară datei de depozit a cererii de înregistrare a mărcii a cărei anulare se solicită. Aceste condiții trebuie întrunite în mod cumulativ, cu consecința că neîndeplinirea uneia împiedică producerea efectelor preconizate de legiuitor.

Atare definire a mărcii anterioare prin norma particulară din art. 6 alin. (2) corespunde semnificației de principiu date noțiunii de „marcă anterioară” din art. 3 lit. b) din lege, ca reprezentând „marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată”.

În acest context, simpla împrejurare a depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate fi luată în considerare în analiza validității înregistrării altei mărci fără verificarea condițiilor prevăzute de lege pentru a fi vorba despre o marcă anterioară.

De asemenea, nici măcar depunerea cererii de înregistrare înainte de formularea cererii

pentru marca a cărei anulare se solicită nu este semnificativă ca atare, observându-se că nu însăși data cererii de înregistrare este relevantă prin prisma art. 6 alin. (2), ci anterioritatea datei de depozit a mărcii înregistrate.

Art. 8 din Legea nr. 84/1998, la care face referire recurenta, nu are nicio legătură cu determinarea existenței unei mărci anterioare, întrucât nu este prevăzut de legiuitor drept un motiv de anulare a înregistrării mărcii și nici nu conține vreo derogare de la art. 6 alin. (2) pe aspectul condițiilor necesare stabilirii preexistenței unei mărci.

Contrar susținerilor recurentei, faptul că dreptul la marcă aparţine solicitantului care a depus primul, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii, astfel cum prevede art. 8, nu înseamnă că primul solicitant este, prin simpla depunere a cererii, titular al unei mărci anterioare, fiind necesară în acest sens întrunirea condițiilor din art. 6 alin. (2) [implicit, și din art. 3 lit. b)]. După cum a arătat, în mod corect, instanța de apel, dreptul la marcă al primului solicitant se naște abia la momentul înregistrării acestei mărci.

Față de considerentele expuse, este nefondată critica referitoare la incidența art. 8 din Legea nr. 84/1998.

2. În ceea ce privește efectele deciziei nr. 201/A din 16.03.2016 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/3/2014, se rețin următoarele:

Hotărârea judecătorească în discuție a fost pronunțată într-o cauză având ca obiect

contestația împotriva unei hotărâri a Comisiei de Contestaţii Mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Ca urmare a dispozițiilor adoptate de instanță, a fost menținută Decizia OSIM nr. 3621 din 03.12.2013, prin care s-a respins de la înregistrare marca individuală figurativă nr. depozit M 2013 03621, solicitată la înregistrare de Parlamentul României – Camera Deputaţilor la data de 27.05.2013.

Trimiterea instanțelor de fond la hotărârea judecătorească irevocabilă este de natură a releva faptul că un eventual conflict dintre marca pârâților nr.127465 și o marcă anterioară, pe temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr.84/1998, a fost analizat în raport de situația juridică a unei singure mărci depuse la înregistrare de către reclamantă, anume cea cu nr. depozit M 2013 03621. Nu s-a făcut referire la mărcile M 2013 03618, M 2013 03619 și M 2013 03620 sub un alt aspect decât cel invocat în mod explicit de către reclamantă, respectiv relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, fără verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege.

Motivele de recurs au vizat exclusiv aprecierile expuse în decizia de apel, fără a se pretinde verificarea condițiilor din art. 6 alin. (2) din lege în privinţa celorlalte trei mărci. Ca atare, în limitele învestirii, evaluările instanței de recurs au în vedere relevanța momentului formulării cererii de înregistrare, din perspectiva art. 8 din Legea nr. 84/1998 (analizată la pct. 1) și existența unei mărci anterioare în raport cu una dintre mărcile depuse la înregistrare (motivul 2 de recurs).

Cât priveşte conflictul dintre marca pârâţilor nr. 127465 şi marca reclamantei cu nr. depozit M 2013 03621, recurenta – pârâtă a susţinut că, deşi marca reclamantei nu a fost înregistrată, acest efect al deciziei nr.201/A din 16.03.2016 se produce de la data rămânerii definitive, şi nu retroactiv, astfel încât nu se aduce atingere dreptului provizoriu la marcă desprins din art. 3 lit. b) şi art. 8 din Legea nr. 84/1998.

Această argumentare demonstrează aceeaşi confuzie a reclamantei în privinţa efectelor cererii de înregistrare a unei mărci, relevată în analiza primului motiv de recurs, în sensul că simpla formulare a cererii ar putea conduce la anularea înregistrării altei mărci – identice sau similare, pentru produse şi/sau servicii identice sau similare -, dacă aceasta din urmă a fost solicitată ulterior la înregistrare, indiferent dacă marca solicitată prima la înregistrare a fost sau nu înregistrată.

După cum s-a arătat deja, simpla formulare a unei cereri de înregistrare a unei mărci nu poate constitui prin ea însăşi o „marcă anterioară” în accepțiunea art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, în raport cu o marcă înregistrată, din art. 6 alin. (2) rezultând că este necesar, în primul rând, ca marca solicitată prima la înregistrare să fi fost înregistrată.

Până la clarificarea situaţiei juridice a mărcii, prin parcurgerea procedurii administrative şi, eventual, a celei jurisdicţionale, cu rezultatul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile (în funcţie de aplicarea noului sau a vechiului cod de procedură civilă), marca depusă la înregistrare nu poate fi opusă mărcii înregistrate, neavând relevanţă momentul formulării cererilor de înregistrare a mărcilor în conflict.

Întrucât condiţia prevăzută de art. 6 alin. (2) [implicit, și de art. 3 lit. b)] nu este întrunită în cauză în privinţa mărcii cu nr. depozit M 2013 03621, din moment ce respingerea cererii pentru neplata taxelor de înregistrare şi examinare a fost menţinută prin decizia nr. 201/A/ din 16.03.2016 a Curţii de Apel București, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a constatat că reclamanta nu poate opune pârâţilor o marcă anterioară, ca premisă a conflictului de mărci reglementat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 84/1998.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C.proc.civ.

 

Sursa aici


vector_cartoon_food_287114.jpg

CJUE C-310/17

Levola Hengelo BV c. Smilde Foods BV,

Gustul brânzei nu poate fi protejat prin dreptul de autor, deoarece nu reprezintă o “lucrare”.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 13 noiembrie 2017 a stabilit că gustul brânzei – în acest caz brânza olandeză Heksenkaas – nu este o “lucrare” și, prin urmare, nu poate fi protejată de  drepturilor de autor.

De ce a ajuns un asemenea caz la CJUE?

Levola Hengelo BV este un cunoscut producător olandez de Heksenkaas – o cremă de brânză care conține verdeață – care a inițiat o acțiune împotriva Smilde Foods BV, un concurent, din cauza încălcării dreptului său de autor asupra “gustului” brânzei. Levola a deținut “drepturi” pentru crema de brânză începând cu 2014, în urma unui acord încheiat cu creatorul său și chiar a deținut un brevet pentru metoda de fabricare a produsului Heksenkass.

Pentru a clarifica chestiunea principală – protecția Heksenkaas – tribunalele olandeze au adresat CJUE mai multe întrebări preliminare cu privire la interpretarea conceptului de “lucrare” și dacă acesta include gustul unui produs alimentar.

Ce este o “lucrare”?

Protecția oferită de dreptul de autor implică în mod o lucrare. În opinia instanței, o “lucrare” este o noțiune autonomă a dreptului UE care trebuie interpretată uniform. Conceptul unei lucrări se referă la creațiile intelectuale originale care reflectă personalitatea autorului.

Pentru cea mai recentă jurisprudență spaniolă, o “lucrare” trebuie să îndeplinească următoarele cerințe, în conformitate cu punctul de vedere al CJUE:

  • trebuie să fie o creație intelectuală originală;
  • trebuie să fie o noutate, atât în ​​mod obiectiv, cât și în mod subiectiv, în măsura în care exprimă personalitatea autorului și
  • trebuie să aibă element de creativitate.

Poate gustul brânzei să constituie o lucrare?

Pentru CJUE, o “lucrare” trebuie să fie exprimată într-un anumit fel. În consecință, proprietatea intelectuală nu protejează ideile, procedurile, metodele de operare sau conceptele matematice ca atare, ci expresia lor concretă. În această privință, o “lucrare” trebuie să fie exprimată într-un mod care să o identifice cu suficientă precizie și obiectivitate, chiar dacă această expresie nu este neapărat permanentă.

Curtea reiterează concluziile Avocatului General, precizând că, din motive de certitudine juridică, lucrările trebuie să poată fi identificate astfel încât operatorii de pe piață să poată recunoaște în mod clar obiectele protejate de terți.

Gustul brânzei nu îndeplinește această ultimă cerință de precizie și obiectivitate, deoarece depinde de simțul gustului consumatorilor: acesta este, în esență, subiectiv, deoarece depinde de factori specifici acelor persoane, cum ar fi vârsta, preferințele personale și obiceiurile de consum, precum și cu privire la contextul în care produsul este consumat. Mai mult decât atât, stadiul tehnicii nu permite identificarea precisă a gustului unui produs, cum ar fi brânza.

Din păcate, pentru producători și iubitorii de brânzeturi, gustul unui produs alimentar nu este o “lucrare” și, prin urmare, nu poate fi protejată de drepturile de autor.

http://curia.europa.eu/juris/document/document.jsf?text=&docid=207682&pageIndex=0&doclang=RO&mode=lst&dir=&occ=first&part=1&cid=1438864

https://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=58347f1b-6af7-4cc2-a0e6-54a811f01471


arhive-ip-law-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord