Termoscanarea este un subiect pe buzele tuturor în perioada asta. Părerile sunt împărțite: o parte din oameni se tem de noile tehnologii, alții cred că cei din prima categorie sunt paranoici. Adevărul este undeva la mijloc și în majoritatea cazurilor depinde de tehnologia folosită. Dacă se folosesc termometre clasice care nu prelucrează și imagini faciale sau alte date biometrice, nu ar trebui să ne îngrijorăm. Însă dacă se folosesc camere termale cu soft integrat, motivele de îngrijorare pot fi întemeiate având în vedere că acestea prelucrează date biometrice care pot identifica unic o persoană.
Motivele de îngrijorare pot fi cu atât mai mari cu cât tehnologiile provin sau sunt fabricate în state care nu au un nivel adecvat de protecție a datelor potrivit Comisiei Europene. Vorbim de state precum China sau Rusia.
Indiferent de nivelul de securitate (criptare, anonimizare, pseudonimizare) al acestor tehnologii, adevărul că nicio măsură de securitate nu este complet sigură, iar procesul de criptare/anonimizare/pseudonimizare poate fi inversat ajungându-se la identificarea persoanei. În consecință, furnizorii de soluții IT din statele care au pus în circulație astfel de produse pot accesa date personale ale cetățenilor Uniunii Europene deși nu protejează datele potrivit Comisiei Europene.
Potrivit Comisiei Europene, în afară de statele membre al Uniunii, doar următoarele state prezintă un nivel adecvate de protecție a datelor: Andorra, Insulele Feroe, Canada, Guernsey, Israel, Insula Man, Japonia, Insula Jesey, Noua Zeelandă, Suedia, Uruguay, Guernsey și SUA (limitat doar pentru organizațiile care se află în Privacy Shield).
Prin urmare, atunci când achiziționezi o cameră termală cu soft integrat trebuie să te asiguri că ea provine din Uniunea Europeană sau că provine din următoarele state: Andorra, Insulele Feroe, Canada, Guernsey, Israel, Insula Man, Japonia, Insula Jesey, Noua Zeelandă, Uruguay, Guernsey, Argentina.
Cu privire la SUA trebuie să verifici dacă furnizorul (producătorul) este inclus în această listă.
Dacă furnizorul/producătorul nu se află în statele de mai sus sau în Privacy Shield List, iar tu folosești o cameră termală cu soft integrat din alt stat, vei încălca GDPR. Amenda poate ajunge până la 4% din cifra de afaceri și având în vedere că vorbim de un transfer date sensibile („biometrice”) către state netolerate din punct de vedere al protecției datelor, amenzile se pot orienta către maxim.
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
Nu e un titlu click-bait, ci este o situație reală. Pe scurt, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a decis să rezolve rapid situația în care angajații nu ar fi de acord cu termometrizarea și și-a dat chiar el consimțământul pentru toți angajații din sectorul public și privat.
Potrivit art. 2 din Ordinul 3577/831/2020, pe durata stării de alertă, toți angajații din sectorul public și privat au obligația să accepteverificarea temperaturii corporale la intrarea în sediu, la începutul programului și ori de câte ori revin în sediu.
Am discutat în acest articol despre cum verificarea temperaturii este o prelucrare de date cu caracter special, iar organizațiile trebuie să respecte prevederile GDPR , iar în acest articol mă voi opri spre a dezbate consimțământul în noua formă adoptată de către Ministerul Muncii.
Ce prevede GDPR?
GDPR instituie standarde ridicate pentru consimțământ, iar potrivit art.4 pct. 11 din GDPR, consimțământul este „o manifestare liberă de voință, specifică, informată și lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declarație sau printr-o acțiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate”.
Care sunt problemele?
Noua formă de consimțământ introdusă recent de Ministerul Muncii și-a pierdut caracterul liber. Ministerul Muncii și-a dat deja acordul în numele tuturor angajaților. În consecință, vorbim despre un Ordin al Ministerului care încalcă în mod flagrant un Regulament european care continuă să se aplice, inclusiv în stare de alertă.
Aș recomanda companiilor și responsabililor cu protecția datelor să privească cu o doză ridicată de scepticism această nouă formă de consimțământ, având în vedere, printre altele, prioritatea dreptului european față de dreptul intern.
Toate organizațiile vor trebui să ia temperatura angajaților și recomand, pentru a evita încălcarea GDPR, să se meargă și pe alte temeiuri legale de la art. 9 GDPR. Cred că, în situația actuală, temeiul potrivit este interesul vital, iar el ar trebui documentat intern (în registrul activităților de prelucrare), dar și comunicat persoanelor vizate prin actualizarea notelor de informare.
Potrivit GDPR, interesul vital poate fi utilizat ca răspuns la pandemie atunci când nu poate fi utilizat un alt temei legal. Considerentul (46) din GDPR prevede că „Unele tipuri de prelucrare pot servi atât unor motive importante de interes public, cât și intereselor vitale ale persoanei vizate, de exemplu în cazul în care prelucrarea este necesară în scopuri umanitare, inclusiv în vederea monitorizării unei epidemii și a răspândirii acesteia (…)”.
Chiar dacă luarea temperaturii este acum o obligație legală, GDPR continuă să se aplice și pentru a evita reclamațiile persoanelor vizate și investigațiile ANSPDCP, recomand companiilor să lectureze și acest articol pentru a ști ce este de făcut pentru alinierea la GDPR în aceasta situație.
Important de menționat ar fi și faptul că deși GDPR impune ca legislația internă să prevadă și măsuri pentru drepturile persoanelor, Ordinul Ministerului Muncii nu conține astfel de prevederi vis-a-vis de viața privată și pasează întreaga răspundere către organizații. În concret și oarecum absurd, organizațiile care iau temperatura angajaților ca să se conformeze obligațiilor legale, dar care nu respectă GDPR, pot fi amendate tot de către statul român (prin ANSPDCP) pentru neconformarea la GDPR.
Sperăm totuși că în viitor legislația va fi modificată și vor fi introduse și prevederi pentru protecția vieții private și a datelor cu caracter personal.
Prezentul articol are ca punct de pornire prevederile constituționale române privind libertatea conștiinței; această din urmă noțiune este reglementată în cadrul art. 29 din Constituția României. După o analiză a doctrinei de la nivel intern, putem contura faptul că libertatea de conștiință prezintă mai multe înțelesuri, pe care le vom analiza în cele ce urmează. Cu privire la sfera internațională, vom avea în vedere decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, în cazuri punctuale, unul dintre acestea fiind reprezentat de aprecierea principiului proporționalității în raport de manifestarea propriilor convingeri religioase.
Evoluția libertății de conștiință
În limba greacă, cuvântul ,,conștiință” se traduce literalmente drept cunoaștere, pe când în limba engleză, consciousness se traduce nu numai drept ,,conștiință”, ci și drept ,,conștiință de sine”.
Termenul ,,conștiință” este derivat din termenul latin con scientia, care înseamnă cunoaștere; aceasta este forma cea mai evoluată, proprie omului, de reflectare psihică a realității obiective prin intermediul senzațiilor, percepțiilor și gândirii (…). O altă definiție a termenului de conștiință este aceea de intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență.
La nivel practic, libertatea conștiinței a apărut odată cu suveranitatea conștiinței individuale, întocmai cum urmează să reliefăm:
Libertatea și suveranitatea conștiinței individuale sunt idei care, în cultura americană timpurie și în mișcările precursoare din Anglia și Europa, au apărut împreună și s-au informat reciproc în moduri importante.
Libertatea de conștiință a fost identificată cu libertatea de idei sau libertatea de gândire:
Libertatea de gândire (numită și libertate de conștiință sau de idei) este libertatea unei persoane de a deține sau de a considera un fapt, punct de vedere sau gândire, independent de punctele de vedere ale altora (Protoiereul Serghie Ovseannikov, Carte despre libertate. Renunțând la legalism, să ajungem la iubire, Editura Egumenița, Galați, 2019, p. 206)
Conceptul de ,,libertate de conștiință” sau ,,libertate a conștiinței” a fost dezvoltat în Biblie, cu precădere în scrierile lui Pavel în Tars: ,,De ce trebuie să fie judecată libertatea mea după conștiința altuia?”(Protoiereul Serghie Ovseannikov, Carte despre libertate. Renunțând la legalism, să ajungem la iubire, Editura Egumenița, Galați, 2019, p. 206)
S-a remarcat faptul că, în primele documente constituționale, libertatea de conștiință a apărut sub forma libertății religioase. Tot la nivel doctrinar, s-a apreciat că libertatea conștiinței s-ar încadra în drepturile ,,naturale” ale omului, preexistente consacrărilor în norme constituționale sau de altă natură.
Libertea conștiinței constituie în sine un mecanism complex, care nu poate să fie cuantificat la nivel juridic, ci doar respectat în raport de prevederile în vigoare.
Libertatea conștiinței este reglementată la nivel intern prin intermediul art. 29 din Constituția României, astfel:
Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale;
Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc;
Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii;
În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă;
Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Libertatea conștiinței înglobează în structura sa atât libertatea gândirii și a opiniilor, cât și libertatea credințelor religioase. Garantarea acesteia dintâi prin intermediul Constituției României nu face altceva decât să o plaseze pe un palier superior, în categoria drepturilor și a libertăților fundamentale. Având în vedere principiul ierarhiei normative, Constituția este legea fundamentală a statului, deci aceasta este plasată în vârful ierarhiei normative (conținut superior, procedură de adoptare complexă în raport de legile organice, ordinare, dar și organe abilitate în sensul aplicării și respectării dispozițiilor sale).
Libertatea conștiinței în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului
În cauza Kokkinakis contra Greciei, reclamantul – adept al cultului ,,Martorii lui Iehova” a fost condamnat la închisoare și amendă penală pentru infracțiunea de prozelitism, infracțiune prevăzută și sanționată de legea statului pârât.
Infracțiunea de prozelitism, potrivit dreptului grec, a însemnat „în special, orice încercare directă sau indirectă de a interveni în credințele religioase ale unei persoane de o altă persuasiune religioasă (eterodoxos), cu scopul de a submina aceste credințe, fie de orice fel de îndemn sau promisiune, sprijin moral sau asistență materială sau prin mijloace frauduloase sau profitând de lipsa de experiență, încrederea, nevoia, intelectul sau naivitatea sa redusă”.
Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor;
Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.
Care a fost, în definitiv, soluția dată de Curte?
Soluția Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza dată, a fost conturată astfel:
,,Instanța a reținut că măsura reclamată era prevăzută de lege și urmărea un scop legitim în temeiul articolului 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și anume protejarea drepturilor și libertăților altora. Cu toate acestea, a constatat o încălcare a articolului 9 (cu șase voturi contra trei), motivând că interferența privind libertatea religioasă a lui Kokkinakis nu a fost necesară într-o societate democratică”.
Raționamentul Curții Europene a Drepturilor Omului este subsumat astfel:
Trebuie făcută o distincție între mărturisirea creștină și prozelitismul necorespunzător;
Criteriile relevante adoptate de legiuitorul elen sunt compatibile prevederile legale dacă și în măsura în care sunt concepute numai pentru a pedepsi prozelitismul necorespunzător;
Instanțele grecești au stabilit răspunderea reclamantului prin simpla reproducere a textului de lege, dar nu au specificat suficient în ce fel inculpatul a încercat să convingă alte persoane prin mijloace improprii;
Nu s-a demonstrat faptul că condamnarea reclamantului a fost justificată în circumstanțele cazului de o necesitate socială stringentă;
Măsura atacată nu a fost proporțională cu obiectivul legitim urmărit.
Concluzii
Libertatea conștiinței este receptată la nivel intern prin intermediul Constituției României. Aceasta cuprinde în structura sa atât libertatea gândirii, cât și libertatea opiniilor și a ideilor. Garantarea libertății conștiinței la nivel constituțional conturează o protecție sporită a acesteia. În cadrul prezentului articol am analizat libertatea conștiinței prin raportare la libertatea religioasă, reliefând un caz practic la nivelul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. În cauza dată, Curtea Europeană a decis în favoarea reclamantului, în sensul constatării că măsura condamnării acestuia la o pedeapsă penală, prin prisma confesiunii sale religioase (adept al cultului ,,Martorii lui Iehova) nu a fost una proporțională (în sensul că aceasta nu era adecvată scopului legitim propous). Astfel, s-a concluzionat faptul că protecția drepturilor și a libertăților altora nu trebuie să producă o îngrădire a drepturilor personale (câtă vreme se încalcă proporționalitatea măsurilor dispuse).
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
Conform Constituției României, Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
De la stare de urgență la stareade alertă
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1), lit. a)-i) din Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru: avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol; declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă; punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării din zona afectată sau parţial afectată; intervenţia operativă cu forte şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative.
Conform cadrului legislativ, pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră. Cu toate acestea, măsurile trebuie să fie proporționale cu situațiile care le-au determinat și să se aplice respectând condițiile și limitele prevăzute de lege.
Ce înseamnă starea de alertă?
În temeiul art. 2 lit. f) din Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, starea de alertă se declară în temeiul prezentei ordonanțe și se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă.
Hotărârea de declarare a stării de alertă
Conform art. 4 alin. (5) din Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru a declara starea de alertă este necesară o hotărâre. Hotărârea de declarare a stării de alertă va cuprinde următoarele elemente:
baza legală;
perioada de aplicare;
măsurile dispuse;
obligaţiile cetăţenilor şi ale operatorilor economici în ceea ce priveşte participarea la activităţi în folosul comunităţilor locale.
Conform art. 20 din prezenta ordonanță, Comitetul național pentru situații speciale de urgență va declara starea de alertă, cu acordul prim-ministrului. Starea de alertă se va declara fie la nivel național, fie la nivelul mai multor județe. Comitetul național pentru situații speciale de urgență va coordona gestionarea situațiilor de urgență și va declara și încetarea stării de alertă, conform atribuțiilor sale. În temeiul art. 21 lit. c) din cadrul Ordonanței de Urgență nr. 21/2004, comitetele ministeriale evaluează situaţiile de urgenţă produse în domeniile de competență, stabilesc măsuri specifice pentru gestionarea acestora, inclusiv privind prealarmarea serviciilor de urgenţă din domeniile de competență ale ministerelor, şi propun, după caz, declararea stării de alertă sau instituirea stării de urgenţă.
De asemenea, în temeiul art. 22 lit. c) din Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, comitetele județe declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă la nivel judeţean sau în mai multe localităţi ale judeţului şi propun instituirea stării de urgenţă. La nivelul unităților administrativ-teritoriale comitetele locale declară, cu acordul prefectului, starea de alertă, conform art. 24 lit. c) din din cadrul O.U.G. nr. 21/2004.
În ceea ce privește Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, conform art. 23 lit. c) din cadrul O.U.G. nr. 21/2004, acesta declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă pe teritoriul municipiului Bucureşti şi propune instituirea stării de urgenţă.
Astfel:
Comitetul național pentru situații speciale de urgență declară starea de alertă, cu acordul prim-ministrului;
Comitetele ministeriale propun declararea stării de alertă;
Comitetele județe declară cu acordul ministrului administraţiei şi internelor starea de alertă la nivel judeţean sau în mai multe localităţi ale judeţului şi propun instituirea stării de urgenţă;
Comitetele locale declară, cu acordul prefectului, starea de alertă pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă declară, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor, starea de alertă pe teritoriul municipiului Bucureşti.
Se poate realiza prelungirea stării de alertă?
În temeiul art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 21/2004, starea de alertă se poate prelungi (extinde sau restrânge) în funcție de evoluția situației de urgență care a determinat declararea sa.
Prevederi speciale privind starea de alertă
Confrom art. 42 din Ordonanța de Urgență nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, declararea stării de alertă în cazul situațiilor de urgență la nivel național sau pe teritoriul mai multor judeţe se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective.
La nivel constituțional, starea de alertă vizează ,,planuri de acțiuni și măsuri de prevenire, avertizarea a populației (…) a consecințelor ce pot să fie produse de factori de risc sau de amenințări care ar putea aduce atingere vieții populației sau altor valori ori mediului înconjurător”.( I. Muraru, E.S.Tănăsescu (coordonatori), Constituția României. Comentariu pe articole. Ediția 2, Editura C.H.Beck, București, 2019, p.799.)
Ce măsuri se pot dispune în perioada stării de alertă?
La nivel de doctrină s-a apreciat că în această situație se va aplica art. 53 din Constituția României privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți:
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
Cu titlu de exemplu, se pot restrânge drepturi privind libera circulație, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forțate, dreptul de proprietate privată, dreptul la protecția socială a muncii. Atare măsuri se vor stabili în regulamente, planuri, programe, documente operative aprobate prin decizii, ordine sau dispoziții. (I. Muraru, E.S.Tănăsescu (coordonatori), Constituția României. Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck, București, 2008, p. 877)
Este sau nu constituțională starea de alertă?
În data de 6 mai 2020, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare:
Avocatul Poporului a apreciat faptul că delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative, având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum şi prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării (art. 1 alin. (5), art. 53 și 61 alin. (1) din Constituția României;
Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a „stării de alertă”, care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara.
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
Legea nr 27/2020 privind limba semnelor române. În cadrul prezentul articol vom expune prevederile esențiale, prin raportare la cadrul normativ, dar și la implicațiile acestora la nivel practic. De asemenea, vom realiza analiza terminologiei de specialitate, precum egalitatea de șanse pentru ocuparea forței de muncă, comunitatea surdă, persoane surde și/sau hipoacuzice, accesibilitate, și a celorlalte dispoziții.
Legea nr. 27/2020. Prevederi esențiale instituite și lămurirea terminologiei de specialitate în materie de limbaj al semnelor
Conform art. 1 din Legea nr 27/2020 privind limba semnelor române, prin intermediul prezentei legi se recunoaște limba semnelor române, care va purta în continuare denumirea de LSR, fiind limba maternă specifică persoanelor surde și/sau hipoacuzice.
Pentru a realiza analiza terminologiei de specialitate, vom avea în vedere prevederile art. 2, astfel:
persoane surde și/sau hipoacuzice — persoane cu deficiențe de auz, lipsite total sau parțial de auz, care pentru a comunica utilizează LSR și un sistem de comunicare bilingv;
comunitatea surdă — comunitate culturală și lingvistică la care își declară apartenența persoanele surde și/sau hipoacuzice, care se identifică prin folosirea LSR, ca limbă maternă, pentru a comunica;
accesibilitate — accesul neîngrădit al persoanelor surde și/sau hipoacuzice la informații și servicii publice, precum asistență medicală, ocuparea forței de muncă, asistență socială sau orice alte servicii publice, prin intermediul interpretării LSR și a subtitrării;
egalitatea de șanse pentru ocuparea forței de muncă — LSR reprezintă o competență pentru comunicarea și furnizarea de interpreți autorizați, astfel încât persoanele surde și/sau hipoacuzice să aibă acces la locuri de muncă potrivit interesului și competenței lor;
egalitatea de șanse pentru ocuparea forței de muncă — LSR reprezintă o competență pentru comunicarea și furnizarea de interpreți autorizați, astfel încât persoanele surde și/sau hipoacuzice să aibă acces la locuri de muncă potrivit interesului și competenței lor;
limbă egală — LSR este un mijloc lingvistic pentru a transmite gânduri, idei, emoții, având sintaxe, morfologie; și structură proprie, îndeplinind toate caracteristicile ce definesc noțiunea de limbă;
educație bilingvă — folosirea LSR ca limbă de predare în toate disciplinele, în combinație cu predarea citirii și scrierii limbii române;
comunicare bilingvă — sistem sau mijloc de comunicare folosit de persoanele surde și/sau hipoacuzice care implică LSR, labiolectura, exprimare verbală și alte asemenea modalități de comunicare;
LSR — limbă de sine stătătoare, compusă din semne manuale combinate cu gestică, mimica feței, cuvinte rostite fără sunete și cu structură, lexic și reguli gramaticale proprii, utilizată de comunitățile de surzi din România. LSR reprezintă pentru persoanele surde și/sau hipoacuzice un instrument de comunicare, un instrument de gândire, un instrument de învățare, precum și un instrument de construire a identității;
participare egală — accesul în mod egal la viața socială, culturală, economică și politică, fiind asigurate condițiile ca persoanele surde și/sau hipoacuzice să poată participa la toate procesele de luare a deciziilor cu privire la viața lor;
învățare pe tot parcursul vieții — accesul la educație, formare și dezvoltare profesională continuă pentru obținerea și păstrarea unui loc de muncă, în vederea asigurării unui venit care să permită existența independentă.
Ce drepturi are comunitatea persoanelor care folosesc LSR (limba semnelor române)?
În conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr 27/2020, comunitatea persoanelor care folosesc LSR reprezintă o minoritate lingvistică și culturală, având următoarele drepturi:
dreptul de a folosi, păstra, dezvolta și întreține cultura surzilor;
dreptul de a spori și moșteni propria limbă maternă.
Ce rol revine Guvernului României în raport de drepturile persoanelor surde și/sau hipoacuzice?
Prevederile art. 4 din Legea nr 27/2020 statuează faptul că Guvernul României (în colaborare cu asociațiile și organizațiile care reprezintă drepturile persoanelor surde și/sau hipoacuzice) inițiază și susține politici publice. Aceste politici sunt realizate în scopul promovării culturale, profesionale, dar și în beneficiul persoanelor în cauză.
Când au dreptul persoanele surde și/sau hipoacuzice să folosească LSR?
Respectând prevederile legale, persoanele surde și/sau hipoacuzice au dreptul să folosească LSR în raporturile cu autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private, pentru a-și exercita drepturile cetățenești. În acest sens, autorităților și instituțiilor centrale și locale (publice sau private) le revine obligația de a pune la dispoziția persoanelor surde și/sau hipoacuzice, în mod gratuit, interpreți autorizați în LSR. Pentru a avea acces la interpret autorizat LSR, este necesară solicitarea din partea persoanelor în cauză. Totodată, accesul la interpret autorizat se poate acorda din oficiu.
Care sunt cosecințele nerespectării prevederilor legale prin raportare la legislația proprie a ministerelor și instituțiilor subordonate acestora?
Prezenta lege instituie obligația ca, în termen de 2 ani de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, toate ministerele și instituțiile subordonate acestora să coreleze propria legislație cu prevederile acestei legi și să ia toate măsurile necesare pentru a respecta dreptul persoanelor surde și/sau hipoacuzice de a folosi LSR în relația cu instituțiile statului român.
În caz contrar, se va aplica sancțiunea contravențională a amenzii, în cuantum de la 10.000 lei la 20.000 lei.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale, verifică respectarea dispozițiilor prezentei legi și aplică sancțiunile contravenționale precizate anterior. Anual, Agenția Națională Pentru Plăți și Inspecție Socială prezintă Guvernului un raport privind măsurile întreprinse în vederea respectării prevederilor prezentei legi, de către entitățile publice și private.
Este predarea LSR (limba semnelor române), ca primă limbă, obligatorie?
Conform art. 6 din cadrul Legii nr. 27/2020 privind limba semnelor române, predarea LSR, ca primă limbă, este facultativă, de la grădiniță până la facultate, statului român revenindu-i obligația de a asigura mijloacele necesare care să răspundă în acest sens nevoilor persoanelor surde și/sau hipoacuzice și familiilor din care acestea provin.
Predarea LSR se va realiza de profesori surzi sau fără deficiențe de auz, care au urmat cursuri de formare și au obținut calificarea pentru utilizarea LSR. Acreditarea programelor de studii universitare pentru disciplina LSR, alături de autorizarea acestora, se va realiza la solicitarea instituțiilor de învățământ superior.
Care sunt garanțiile conferite de către statul român copiilor și elevilor surzi și/sau hipoacuzici?
Art. 7 din prezenta lege prevede faptul că statul român garantează și asigură copiilor și elevilor surzi și/sau hipoacuziei dreptul de a învăța, de a se instrui și de a susține examenele școlare în LSR, cu următoarele completări:
Elevilor surzi și/sau hipoacuziei înscriși în învățământul de masă li se asigură, la cerere, dreptul de a susține examenele în limba maternă, respectiv LSR, cu condiția depunerii cererii la conducerea instituției de învățământ cu cel puțin 60 de zile înaintea susținerii examenului;
Elevilor surzi și/sau hipoacuziei care susțin probe la limba română, în scris, indiferent de forma de învățământ, li se asigură, pentru examinare, profesori cunoscători ai LSR;
În cadrul grădinițelor și al școlilor speciale se folosesc LSR și mijloacele și/sau sistemele de comunicare bilingvă.
În ce condiții pot persoanele surde și/sau hipoacuzice să susțină examenul în vederea obținerii carnetului de șofer?
Persoanele surde și/sau hipoacuzice au dreptul, la cerere, să fie asistate de un interpret autorizat în LSR pentru susținerea examenului în vederea obținerii carnetului de șofer, conform art. 8 din Legea nr 27/2020 privind limba semnelor române. De asemenea, aceeași situație se aplică și în cazuri punctuale care implică instanțe de anchetă și de judecată.
Legea nr 27/2020 . Scurte concluzii
Intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2020 privind limba semnelor române cuprinde prevederi esențiale în materia respectării drepturilor persoanelor surde și/sau hipoacuzice. De asemenea, un element important este reprezentat de faptul că sunt instituite obligații în sarcina autorităților naționale, în sensul garantării respectării drepturilor persoanelor surde și/sau hipoacuzice, dar și în sensul luării tuturor măsurilor necesare pentru respectarea acestora.
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
Prelevarea de organe este o procedură medicală practicată la nivel intern și la nivel internațional. La nivelul statului român, această procedură este aplicabilă atât donatorilor decedați, cât și donatorilor aflați în moarte cerebrală (a nu se confunda cu donarea organelor ca urmare a consimțământului persoanei în viață în momentul efectuării procedurii). Problematicile care apar odată cu această procedură sunt nenumărate. Acestea țin de reglementarea de la nivel intern, de confidențialitatea datelor privind prelevarea de organe, înlăturarea protecției datelor privind prelevarea de organe.
Prelevarea de organe – cadrul normativ de la nivel intern
În conformitate cu Protocolul Adițional din 20 februarie 2015 la Convenția la Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina, referitor la transplantul de organe şi ţesuturi de origine umană, art. 16, prelevarea de organe sau de ţesuturi de la o persoană decedată nu poate fi efectuată decât dacă decesul a fost constatat în mod corespunzător, conform legii. Medicii care constată decesul unei persoane trebuie să fie diferiţi de cei care participă direct la prelevarea de organe sau ţesuturi de la persoana respectivă, precum şi de cei însărcinaţi cu îngrijirea eventualilor primitori ai organelor sau ţesuturilor respective.
Protocolul cuprinde dispoziții cu privire la consimțământ, în sensul că nu pot să fie prelevate organe sau ţesuturi de la corpul unei persoane decedate decât dacă s-a obţinut consimţământul sau autorizaţia prevăzută de lege. Prelevarea nu trebuie efectuată dacă persoana decedată era împotriva acesteia.
Conform art. 18 din Protocol, în cadrul prelevării, corpul uman trebuie tratat cu respect şi trebuie luată orice măsură rezonabilă pentru a se restaura înfăţişarea corpului. În materie de confidențialitate, sunt conturate următoarele aspecte:
Toate datele cu caracter personal referitoare la persoana de la care s-a realizat prelevarea de organe sau de ţesuturi, precum şi datele referitoare la primitor trebuie să fie considerate confidenţiale. Ele nu pot fi colectate, tratate sau comunicate decât cu respectarea regulilor referitoare la secretul profesional şi protecţia datelor cu caracter personal;
Dispoziţiile precedente se interpretează fără a aduce atingere dispoziţiilor care permit, sub rezerva garanţiilor adecvate, colectarea, tratarea şi comunicarea informaţiilor necesare referitoare la persoana de la care s-a făcut prelevarea sau la primitorul (primitorii) de organe sau de ţesuturi, dacă acest lucru este necesar din motive medicale, inclusiv trasabilitatea, în conformitate cu Protocolul.
În privința prelevării de organe, prin raportare la legislația de la nivel național, considerăm ca fiind relevant art. 147 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, privind condițiile în care se va realiza procedura, astfel:
se definește ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă și ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătății, excepție făcând situațiile;
se definește ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcțiilor creierului, conform protocolului de declarare a morții cerebrale conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătății;
declararea morții cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană;
prelevarea de organe, țesuturi și/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimțământul scris al cel puțin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: soț supraviețuitor, părinți, descendenți, frate/soră, altă rudă în linie colaterală până la gradul al IV-lea inclusiv, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătății;
prelevarea se poate face fără consimțământul membrilor familiei dacă, în timpul vieții, persoana decedată și-a exprimat deja opțiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimțământ pentru prelevare și înscrierea în Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule, conform modelului de formular aprobat prin ordin al ministrului sănătății;
prelevarea nu se poate face sub nicio formă dacă, în timpul vieții, persoana decedată și-a exprimat deja opțiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării. Actul de refuz al donării va fi prezentat de către aparținători coordonatorului de transplant.
Consecințe juridice privind acordul în materia prelevării de organe de la un donator aflat în moarte cerebrală
Respectând cadrul normativ actual, în situația în care o persoană și-a manifestat acordul în timpul vieții să îi fie prelevate organele în caz de deces, acestea vor putea fi prelevate în mod liber, fără existența unui consimțământ ulterior din partea rudelor persoanei decedate. Totodată, dacă nu există un act de refuz al donării în timpul vieții, formulat de către o persoană, în caz de deces al acesteia organele pot să fie prelevate în cazuri date.
În situațiile precizate, se trece chiar peste consimțământul membrilor de familie, dacă persoana decedată și-a exprimat în timpul vieții opțiunea de a face obiectul donării. Consimțământul este astfel înlăturat, prevalând voința persoanei decedate, peste voința membrilor săi de familie.
Care sunt criteriile de diagnostic pentru confirmarea morții cerebrale și, implict, pentru conferirea posibilității prelevării organelor?
Prin raportare la prevederile Legii nr. 2 din 8 ianuarie 1998 privind prelevarea şi transplantul de ţesuturi şi organe umane, criteriile de diagnostic sunt următoarele:
reflectate prin examen clinic: starea de comă profundă, flască, areactivă, absența reflexelor de trunchi cerebral (în mod special, absența reflexelor fotomotor şi corneean);
reflectate prin absența ventilației spontane: test apnee (la un Pa CO/2 de 60 mm Hg);
reflectate prin două trasee EEG (electroencefalograf), efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale[1].
Regulamentul general privind protectia datelor (RGDP) – protecția datelor în materie de prelevare de organe
Conform pct. (35) din Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal, datele cu caracter personal privind sănătatea ar trebui să includă toate datele având legătură cu starea de sănătate a persoanei vizate care dezvăluie informații despre starea de sănătate fizică sau mentală trecută, prezentă sau viitoare a persoanei vizate. Acestea includ informații despre persoana fizică colectate în cadrul înscrierii acesteia la serviciile de asistență medicală sau în cadrul acordării serviciilor respective persoanei fizice în cauză. Aceste date necesită protecție specială.
Cu toate acestea, GDPR nu se aplică persoanelor decedate, ci protecția datelor acestora este asigurată prin legislația internă.
S-a menționat faptul că informațiile dintr-un dosar medical se află în sfera de aplicare a Legii nr. 46/2003. Conform art. 21-25 din prezenta Lege:
toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia;
informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres;
în cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie;
pacientul are acces la datele medicale personale;
orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului;
sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publică.
Prelevarea organelor în contextul apariție COVID-19
Deși prelevarea de organe este reglementată la nivel intern și internațional prin documente speciale și acte de natură oficială, în contextul apariției virusului COVID-19 apare problematica posibilității prelevării organelor. În sensul precizat, autoritățile îndreptățite și alte organe ale statului trebuie să normeze și modalitatea în care se va/nu se va realiza prelevarea de organe de la un donator purtător de virus. În materie de drept internațional, autoritățile publice au stabilit în anumite state ca, în urma decesului produs ca urmare a infectării cu virusul COVID-19, corpurile persoanelor decedate să fie arse.
Vrei să înveți cum să implementezi corect GDPR? Îți recomandăm cursul nostru online cu 28 de module care acoperă integral, teoretic și practic, materia. La finalul cursului vei obține certificatul de absolvire și documentația GDPR (șabloane editabile în Word și Excel) pentru a implementa cu succes. Află mai multe aici
[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]
“Democracy is a form of government in which the people exercise the authority of government“[1].
Introduction
Democracy is translated at doctrinal level by combining the terminology between “demos” and “kratos”, thus being represented as a power of the people. At the level of the Romanian state, democracy is stated as a foundation through the Romanian Constitution, art. 1, para. (3), as follows: Romania is a democratic and social state, governed by the rule of law, in which human dignity, the citizens’ rights and freedoms, the free development of human personality, justice and political pluralism represent supreme values, in the spirit of the democratic traditions of the Romanian people and the ideals of the Revolution of December 1989, and shall be guaranteed[2].
Also, democracy was accepted internationally through the European Convention on Human Rights, so the preamble states the following: Reaffirming their profound belief in those fundamental freedoms which are the foundation of justice and peace in the world and are best maintained on the one hand by an effective political democracy and on the other by a common understanding and observance of the Human Rights upon which they depend[3].
In the exercise of his rights and freedoms, everyone shall be subject only to such limitations as are determined by law solely for the purpose of securing due recognition and respect for the rights and freedoms of others and of meeting the just requirements of morality, public order and the general welfare in a democratic society[5].
Democracy and its valences
Although there is no agreement on how we can define democracy, it is appreciated that it has characteristics such as: legal equality, political freedom, the rule of law[6]. Although most countries today have a democratic regime, a study on the transition from democracy to autocracy and autocracy to democracy, reflects that during the 1930s, many of these “young democracies returned to autocracy”[7].
The graph presented above reflects the way in which the transition from democracy to autocracy and from autocracy to democracy was achieved. Thus, there is a significant increase in the period 1980-2000 regarding the democratic regime.
It has been noted that there are so many different models of democratic governance around the world that it is sometimes easier to understand the idea of democracy in terms of what it definitely is not. Democracy, then, is not autocracy or dictatorship, where one person rules; and it is not oligarchy, where a small segment of society rules.[9].
The word “democracy” was not explicitly mentioned in the elaboration of international documents, relevant in this regard being the situation when the founders of the United Nations drafted the United Nations Charter, they did not mention the word democracy. In 1945, many of the UN Member States did not endorse democracy as a system, or didn’t practice it. Yet, the opening words of the Charter, “We the Peoples”, reflect the fundamental principle of democracy – that the will of the people is the source of legitimacy of sovereign states and, therefore, of the United Nations as a whole[10]. It was also appreciated that democracy developed the most in the twentieth century.
How should democracy be understood today?
The fact that the law rules a democratic regime does not categorically mean that it also materializes on a practical level. Democracy is not a mere text of law and by no means a purely theoretical concept. The common desires of the states in order to build and develop a “unity in diversity” prefigured the state autonomy (the tendencies of the autocracy) in a democratic regime, a regime in which the rights and freedoms of the citizens are prioritized.
How do we understand democracy today?
Democracy must be understood on a practical level. This is certainly an idealistic concept or theory, but on a practical level, democracy is foreshadowed by the people. A power that should not be recognized in and by law, but a power that is based on a natural right: the right to protection. If we follow the precepts of Ulpian, we would consider the following precepts of the law: “Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere” (The precepts of the law are the following: to live honestly, not to hurt the other and to give everyone what is right).
If we relate these precepts to democracy, we could translate them as follows: democracy presupposes the power of the people manifested in the form of equality, meant to balance any potentially harmful action based on honesty and civic spirit.
To understand democracy, we will outline the following:
® Democracy does not have to deprive us of one right to grant another;
® Democracy is a whole that is equally divided among all;
® Democracy belongs to all, but without leading in its own name;
® Democracy includes in its structure the existence of citizens’ rights and freedoms;
® The restriction of rights and freedoms is compatible with democracy only insofar as the requirements of legality, proportionality, necessity, non-discrimination are respected simultaneously;
® The restriction of rights and freedoms implies the a priori obligation to inform the citizens, doubled by the possibility of “challenging” the restrictive measures.
Short conclusions
Democracy is more than a concept. It is a guarantee of respect for the rights and freedoms of citizens. This is manifested through the people, who actively participate in the democratic exercise. A state that gets to raise its own interests on a pedestal, forgetting those of the people, loses its democratic essence. At the global level, democracy has developed gradually but surely; however, we can see that in certain situations democracy manifests itself only at the scriptural level. At the factual level, the restrictions are obvious. Democracy must be understood beyond the interests of the state, the wishes of the governors, the security and the state security. Of course, certain situations also require appropriate measures. But any restriction on a fundamental right must not take into account the good of the state, but the good of the individual. Proportionality must be respected, along with precepts such as necessity, legality, non-discrimination, when it is desired to dispose of any potentially restrictive measure. If we were to sum up democracy in a dictum, we would choose Charles de Gaulle’s statement at a 1942 press conference:
“Democracy, for me, is confused with national sovereignty. Democracy means the leadership of the people by the people, and national sovereignty means the people exercising their sovereignty without hindrance”[11].
,,Democrația este o formă de guvernare în cadrul căreia poporul exercită autoritatea guvernării”.
Introducere
Democrația se traduce la nivel doctrinar prin îmbinarea terminologiei dintre ,,demos” și ,,kratos”, fiind reprezentată astfel ca putere a poporului. La nivelul statului român, democrația este statuată ca fundament prin intermediul Constituției României, art. 1, alin. (3), astfel[1]:
România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate[2].
,,Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun drepturilor omului din care acestea decurg”[3].
,,În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaştere şi respectare a drepturilor şi libertăţilor altora şi ca să fie satisfăcute justele cerinţe ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică”[4].
Democrația și valențele sale
Deși nu există un acord cu privire la modalitatea prin care putem să definim democrația, se apreciază faptul că aceasta dispune de caracteristici precum: egalitatea juridică, libertatea politică, statul de drept[5]. Deși majoritatea țărilor au astăzi un regim democratic, un studiu cu privire la trecerea de la democrație la autocrație și de la autocrație la democrație, reflectă faptul că în timpul anilor 1930, multe dintre ,,aceste tinere democrații au revenit la autocrație”[6].
Graficul prezentat alăturat reflectă modalitatea prin care s-a realizat trecerea de la democrație la autocrație și de la autocrație la democrație. Se remarcă astfel o creștere însemnată în perioada 1980-2000 în privința regimului democratic.
S-a remarcat faptul că în lume există atât de multe modele diferite de guvernare democratică, încât uneori este mai ușor să înțelegem ideea de democrație în termeni de ceea ce nu este; deci, democrația nu este autocrația sau dictatura, unde o singură persoană guvernează și nu este o oligarhie, unde un segment mic al societății guvernează[8].
Cuvântul ,,democrație” nu a fost menționat în mod explicit la elaborarea de documente internaționale, relevantă în acest sens fiind situația în care fondatorii Națiunilor Unite au elaborat Carta Națiunilor Unite. Aceștia nu au menționat cuvântul democrație, iar în anul 1945, multe dintre statele membre ale ONU nu au acceptat democrația ca sistem sau nu au practicat-o. Cu toate acestea, cuvintele de deschidere ale Cartei<<Noi, popoarele>> reflectă principiul fundamental al democrației – că voința poporului este sursa de legitimitate a statelor suverane și, prin urmare, a Națiunilor Unite în ansamblul său[9]. S-a apreciat totodată faptul că democrația s-a dezvoltat cel mai mult în secolul XX.
Faptul că legea statuează un regim democratic, nu înseamnă în mod categoric că acesta se și materializează la nivel practic. Democrația nu este un simplu text de lege și nicidecum un concept pur teoretic. Dorințele comune ale statelor în scopul de a clădi și dezvolta o ,,unitate în diversitate” au prefigurat autonomia statală (tendințele autocrației) în regim democratic, un regim în care primează drepturile și libertățile cetățenești.
Cum trebuie să înțelegem democrația astăzi?
Democrația trebuie înțeleasă la nivel practic. Cu siguranță, aceasta este un concept sau o teorie idealistă, dar la nivel practic democrația se prefigurează în putere a poporului. O putere care nu trebuie să fie recunoscut în și prin lege, ci o putere care are la bază un drept natural: dreptul de protecție. Dacă am merge pe preceptele lui Ulpian, am avea în vedere următoarele principii ale dreptului: „Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere” (Preceptele dreptului sunt următoarele: a trăi cinstit, a nu vătăma pe celălalt și a da fiecăruia ceea ce i se cuvine).
Dacă vom raporta aceste precepte la democrație, le-am putea traduce astfel: democrația presupune puterea poporului manifestată sub forma egalității, menită să echilibreze orice acțiune potențial vătămătoare și care are la bază onestitatea și spiritul civic.
Pentru a înțelege democrația, vom contura următoarele aspecte:
Democrația nu trebuie să ne priveze de un drept pentru a face alt drept să primeze;
Democrația este un întreg care se divide în mod egal tuturor;
Democrația aparține tuturor, dar fără a conduce sine nomine;
Democrația înglobează în structura sa și existența de drepturi și libertăți cetățenești;
Restrângerea drepturilor și a libertăților este compatibilă cu democrația numai în măsura în care sunt respectate cerințele legalității, proporționalității, necesității, nediscriminării în mod simultan;
Restrângerea drepturilor și libertăților implică obligativitatea apriorică de informare a cetățenilor, dublată de conferirea posibilității de ,,contestare” a măsurilor de restrângere.
Scurte concluzii
Democrația este mai mult decât un concept. Este o garanție a respectării drepturilor și libertăților cetățenești. Aceasta se manifestă prin intermediul poporului, care participă în mod activ la exercițiul democratic. Un stat care ajunge să urce pe un piedestal propriile interese, uitându-le pe cele ale poporului, își pierde esența democratică. La nivel mondial, democrația s-a dezvoltat treptat, dar sigur; cu toate acestea, putem constata faptul că în anumite situații democrația se manifestă doar la nivel scriptic. La nivel faptic, îngrădirile sunt evidente. Democrația trebuie înțeleasă dincolo de interesele de stat, de doleanțele guvernanților, de securitatea și siguranța statală. Desigur, anumite situații impun și măsuri corespunzătoare. Dar orice restrângere produsă asupra unui drept fundamental, nu trebuie să aibă în vedere binele statului, ci binele individului. Trebuie respectată proporționalitatea, alături de precepte precum necesitatea, legalitatea, nediscriminarea, atunci când se dorește dispunerea oricărei măsuri potențial restrictive.
Dacă ar fi să însumăm democrația într-un dicton, am alege declarația lui Charles de Gaulle din cadrul unei conferințe de presă din 1942:
,,Democraţia se confundă, pentru mine, cu suveranitatea naţională. Democraţia înseamnă conducerea poporului de către popor, iar suveranitatea naţională înseamnă poporul exercitându-şi fără piedici suveranitatea”[10].
[1]Democracy is translated at doctrinal level by combining the terminology between “demos” and “kratos”, thus being represented as a power of the people. At the level of the Romanian state, democracy is stated as a foundation through the Romanian Constitution, art. 1, para. (3), as follows: Romania is a democratic and social state, governed by the rule of law, in which human dignity, the citizens’ rights and freedoms, the free development of human personality, justice and political pluralism represent supreme values, in the spirit of the democratic traditions of the Romanian people and the ideals of the Revolution of December 1989, and shall be guaranteed.
[3] Conform aici, Reaffirming their profound belief in those fundamental freedoms which are the foundation of justice and peace in the world and are best maintained on the one hand by an effective political democracy and on the other by a common understanding and observance of the Human Rights upon which they depend.
[4] Conform aici, In the exercise of his rights and freedoms, everyone shall be subject only to such limitations as are determined by law solely for the purpose of securing due recognition and respect for the rights and freedoms of others and of meeting the just requirements of morality, public order and the general welfare in a democratic society.
[5] Traducere după aici, No consensus exists on how to define democracy, but legal equality, political freedom and rule of law have been identified as important characteristics.
[6] Traducere după aici, The majority of the world’s countries are now democracies. The chart here depicts the slow rise of the number of democracies over the last two centuries. The end of World War I led to the birth of many democracies. However, during the 1930s, many of these young democracies then reverted to being autocratic.
[8] Traducere după aici, There are so many different models of democratic government around the world that it is sometimes easier to understand the idea of democracy in terms of what it definitely is not. Democracy, then, is not autocracy or dictatorship, where one person rules; and it is not oligarchy, where a small segment of society rules.
[9] Traducere după aicil, When the founders of the United Nations drafted the United Nations Charter, they did not mention the word democracy. In 1945, many of the UN Member States did not endorse democracy as a system, or didn’t practice it. Yet, the opening words of the Charter, “We the Peoples”, reflect the fundamental principle of democracy – that the will of the people is the source of legitimacy of sovereign states and, therefore, of the United Nations as a whole.
Libertatea de exprimare este unul din drepturile fundamentale, recunoscute de lege în întreaga lume, reglementată și prevăzută inclusiv în Constituția României, dar în acest articol vom vorbi despre dreptul la replică.
Nota editorului: Dacă imaginea ți-a fost prejudiciată online, îți poți exercita dreptul la ștergere. Află aici cum.
Libertatea de exprimare a gândurilor, credințelor, opiniilor, precum și a creațiilor de orice fel în public sunt inviolabile.
Prin termenul de ,,inviolabil” înțelegem fiecărei persoane în parte de a se exprima în mod liber cu privire la propriile opinii, credințe și creații în mod public, acest drept neputând fi interzis de nimeni.
Primordial trebuie reținut faptul că libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea, viața personală sau dreptul la propria imagine, normă dispusă în Constituție la art.30 alin.(6).
Libertatea de exprimare poate fi încălcată în momentul în care se aduce atingere drepturilor altei persoane prin exercitarea acesteia. Indiferent de împrejurările în care s-a produs, poate atrage răspunderea autorilor sau a tuturor celor implicați.
Există situația în care se poate cauza un prejudiciu unei persoane prin exercitarea defectuoasă a dreptului la liberă exprimare, caz în care avem alin.(8) al aceluiași articol din Constituție care prevede răspunderea civilă pentru editorul sau realizatorul, autorul sau organizatorului, proprietarul postului de radio al locului în care a fost adusă la cunoștință informația sau creația în mod public.
Dacă ne aflăm în prezența unei încălcări de drepturi, avem posibilitatea de a aplica dreptul la replică sau rectificarea.
Art.49 din codul anterior menționat prevede faptul că ,,Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică”.
Din acest articol reiese ideea conform căreia beneficiem de dreptul la replică numai în situația în care se prezintă fapte neadevărate în cadrul unui program audiovizual, fapte capabile de a produce prejudicii referitoare la drepturile noastre.
Dreptul la replică nu se poate solicita în următoarele cazuri:
Art. 50
(1) Dreptul la replică nu poate fi solicitat: a) pentru opinii şi judecăţi de valoare exprimate sau pentru a emite opinii şi judecăţi de valoare; b) în situaţia în care radiodifuzorii au respectat principiul audiatur et altera pars; c) în situaţia în care se solicită replica la replică; d) în cazul în care radiodifuzorul răspunde acuzaţiilor unei persoane, cu condiţia să nu afecteze drepturile sau interesele legitime ale unui terţ.
(1) Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor informaţii eronate beneficiază de dreptul la rectificare.
(2) Rectificarea nu poate fi solicitată în cazul în care eroarea nu este evidentă şi semnificativă.
Art. 52
(1) Persoana care se consideră lezată de prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate sau informaţii eronate, denumită în continuare solicitant, poate cere radiodifuzorului, în termen de cel mult 15 zile de la data difuzării acestuia, revizionarea sau reaudierea programului în cauză.
(2) Radiodifuzorul are obligaţia de a asigura accesul la revizionarea ori la reaudierea programului în termen de 24 de ore de la data primirii unei solicitări scrise, fie direct, la sediul radiodifuzorului, fie indirect, prin înmânarea unei copii video sau audio, după caz.
(3) În cazul în care solicitantul este minor în vârstă de până la 14 ani, cererea de revizionare sau de reaudiere va fi semnată de părinţi ori de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnată de acesta şi de părinţi sau de reprezentantul legal.
(4) Minorul va fi asistat la revizionări sau la reaudieri de părinţi ori de reprezentantul legal.
Art. 53
(1) În termen de cel mult 15 zile de la data difuzării emisiunii în care s-a produs lezarea, solicitantul unui drept la replică sau la rectificare va transmite în scris, la sediul postului care a difuzat programul incriminat, o cerere care va conţine, după caz, următoarele: a) numele şi adresa acestuia, numărul de telefon sau coordonatele oricărui alt mijloc care să facă posibilă contactarea sa rapidă şi eficientă; b) denumirea emisiunii şi data difuzării; c) faptele neadevărate pentru care se solicită dreptul la replică sau informaţiile eronate pentru care se solicită rectificarea; d) motivarea cererii; e) textul replicii, care trebuie să se refere numai la faptele neadevărate contestate.
(2) În cazul minorului în vârstă de până la 14 ani, cererea va fi semnată de părinţi sau de reprezentantul legal; pentru minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani, cererea va fi semnată de acesta şi de părinţi sau de reprezentantul legal.
Art. 54
(1) Cererea de drept la replică/rectificare va fi înregistrată de radiodifuzor, cu precizarea datei şi orei primirii, iar solicitantului i se va înmâna o dovadă scrisă în acest sens.
(2) În cazul în care radiodifuzorul refuză să înregistreze cererea, solicitantul se poate adresa direct Consiliului Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliul, în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
Art. 55
(1) Radiodifuzorul poate refuza exercitarea dreptului la replică sau la rectificare în următoarele situaţii: a) cererea nu a fost trimisă în termenul şi în condiţiile prevăzute la art. 53; b) radiodifuzorul deţine dovezi care probează adevărul faptelor prezentate sau, după caz, este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute la art. 50 şi art. 51 alin. (2); c) lungimea textului replicii depăşeşte cu mult necesarul dreptului la replică şi persoana lezată nu acceptă scurtarea textului.
Art. 56
(1) În termen de două zile de la primirea cererii, radiodifuzorul este obligat să comunice, în scris, solicitantului fie ziua şi ora difuzării dreptului la replică sau a rectificării, fie motivul refuzului.
(2) Refuzul motivat va preciza în mod obligatoriu posibilitatea solicitantului de a se adresa Consiliului în termen de cel mult 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.
Art. 57
(1) Dreptul la replică va fi difuzat gratuit, fără comentarii ale radiodifuzorului, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în aceleaşi condiţii în care drepturile sau interesele legitime ale persoanei au fost lezate: în cadrul aceluiaşi interval orar, al aceleiaşi emisiuni, în limitele aceleiaşi durate şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
(2) Dacă următoarea ediţie a emisiunii în care s-a produs lezarea este programată într-un termen mai lung de 7 zile, calculat de la data aprobării cererii, dreptul la replică se difuzează în maximum 3 zile de la această dată, în acelaşi interval orar şi cu precizarea emisiunii în care s-a produs lezarea.
(3) Dreptul la replică se exercită fie prin difuzarea pe post a intervenţiei directe a persoanei lezate, fie prin difuzarea unei înregistrări realizate de radiodifuzor sau de solicitant; înregistrarea realizată de solicitant trebuie să corespundă standardelor tehnice utilizate de radiodifuzor.
(4) În situaţia în care solicitantul este de acord, dreptul la replică poate fi difuzat şi sub forma unui text scris.
Art. 58
(1) Dreptul la rectificare se exercită prin difuzarea gratuită pe post, în termen de maximum 3 zile de la data aprobării cererii, în acelaşi interval orar, a unor precizări prin care radiodifuzorul corectează informaţiile eronate care au produs lezarea, menţionând emisiunea în care au fost prezentate informaţiile eronate şi data difuzării ei. (2) Forma rectificării trebuie convenită în prealabil cu persoana lezată.
Există posibilitatea ca dreptul meu la replică să fie respins sau refuzat ?
Prin art. 59 se prevede că ,,Solicitantul căruia i s-a refuzat de către radiodifuzor dreptul la replică ori la rectificare se poate adresa Consiliului în termen de maximum 30 de zile de la data difuzării programului care a produs lezarea.” ,,Sesizarea, însoţită de întreaga documentaţie referitoare la cererile de acordare a dreptului la replică sau la rectificare, se înregistrează la Registratura Consiliului”, conform art.60.
Consiliul este obligat să răspundă într-un termen de 7 zile de la data înregistrării sesizării.
În cazul în care, Consiliul consideră sesizarea întemeiată, purcede la obligarea radiodifuzorului la rectificarea și înlăturarea elementelor prejudiciatoare, conform art.62 în termen de 3 zile de la comunicarea deciziei.
Înregistrarea unei sesizări la CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) nu împiedică adresare la instanțele judecătorești competente.
Următorul text este preluat și tradus de pe site-ul EUMANS, iar petiția poate fi semnată aici.
Mulțumim colegei Maria Enescu pentru traducere.
„Trăim o perioadă extraordinară și riscantă. Avem nevoie ca UE să preia inițiativa stabilirii unui plan care să cuprindă acțiuni concrete pe termen scurt și mediu, care să răspundă provocărilor globale cu care ne confruntăm astăzi. Niciun stat nu poate face față singur consecințelor COVID-19.
Invităm astfel Parlamentul European să implementeze mecanisme adecvate în vederea reluării activității sale cât mai curând posibil și să organizeze un spațiu pentru elaborarea, propunerea și mobilizarea tuturor instrumentelor posibile. Sistemul instituțional unional actual s-a dovedit a fi slab și inadecvat.
Pe lângă măsurile luate pe termen scurt, este necesară reluarea inițiativei reformei democratice a UE în vederea adaptării acesteia la scopul urmărit.
Parlamentul European trebuie să se afle în fruntea acestui efort, și să stimuleze Uniunea să urmeze acest drum, bazat pe 5 piloni:
Furnizarea unui răspuns comun și sistematic din partea Uniunii față de criza COVID-19;
Îmbunătățirea sistemului sanitar și a instrumentelor și a competențelor de protecție civică de la nivelul UE pentru ținerea sub control a focarelor;
Implementarea tuturor măsurilor economice, financiare și de politică monetară pentru a permite UE să acceseze resurse și măsuri comune pentru sprijinirea cetățenilor împotriva consecințelor pandemiei, incluzând măsuri pentru mutualizarea datoriilor publice, resurse proprii pentru bugetul UE, potrivit unei reforme ecologice radicale a fiscalității europene;
Transformarea primelor etape ale Conferinței privind Viitorul Europei într-o asociație publică online și reconfigurarea scopurilor acesteia;
Contribuirea la un mecanism global pentru prevenirea și gestionarea epidemiilor și pandemiilor;
Primul pilon face referire la măsurile necesare pentru gestionarea urgenței COVID-19 pe termen scurt; acestea ar trebui să fie implementate de îndată:
MĂSURI DE URGENȚĂ ȘI STATUL DE DREPT
UE ar trebui să-și fortifice resursele și instrumentele (inclusiv clauza de solidaritate prevăzută de fostul articol 222) și să le implementeze în vederea sprijinirii instrumentelor naționale de protecție civică și a sănătății. Aceasta include armonizarea criteriilor pentru măsurarea și clasificarea cazurilor care activează în totalitate Mecanismul European de Protecție Civică – acordând atenție sporită prevenirii viitoarelor epidemii și pandemii – pentru furnizarea echipamentelor medicale necesare și distribuirea acestora în țările și regiunile care au cea mai mare nevoie.
UE ar trebui de asemenea să monitorizeze și să furnizeze recomandări privind respectarea garanțiilor fundamentale ale statului de drept și ale libertăților cetățenești sub politicile de restricționare implementate de către Statele Membre cu ocazia acestei situații de urgență. Alte reforme necesare se referă la măsuri utile în vederea împuternicirii UE să gestioneze provocări globale precum recesiunea socială și economică, schimbările climatice. Câteva dintre aceste propuneri vizează o schimbare constituțională a nivelul Uniunii Europene. Acolo unde este necesar, Parlamentul European ar trebui să-și activeze competențele în sensul propunerii de modificări aduse tratatelor în vederea stabilirii unui proces constitutiv.
COMPETENȚELE UE ȘI REFORMELE CONSTITUȚIONALE
Așa cum propunea Tratatul privind înființarea UE aprobat de către Parlament în 1984, protecția sănătății ar trebui să facă parte dintre competențele concurente ale UE, supuse procedurii legislative ordinare. Decât să susțină sau să coordoneze în mod sumar activitatea Statelor Membre în anumite circumstanțe, UE ar trebui să adopte un cadru legislativ armonizat în aceste domenii strategice, cu precădere prin înființarea Corpului European de Protecție Civică.
INSTRUMENTELE FINANCIARE ȘI REFORMELE CONSTITUȚIONALE
Parlamentul European ar trebui să invite Comisia Europeană să implementeze o intervenție financiară coordonată cu scopul gestionării situației economice curente precare și stringente. O parte dintre aceste resurse ar trebui utilizate pentru asigurarea conversiunii ecologice a fiscalității europene și pentru promovarea investițiilor ”verzi”. Pentru facilitarea aprobării acestor măsuri, UE ar trebui să introducă proceduri legislative ordinare pentru toate competențele sale, incluzând competențele fiscale, bugetare, financiare și cele privind politica externă, prin înlăturarea votului unanim.
Următoarele măsuri financiare ar trebui propuse de către Parlament:
Accesarea și augumentarea bugetului Fondului European de Ajustare la Globalizare în vederea furnizării de ajutor financiar pentru muncitorii concediați din cauza acestei situații de urgență. Această finanțare ar trebui să fie de asemenea adresată persoanelor cu o situație materială precară și persoanelor fără adăpost, cu scopul asigurării dreptului la onoare și la o locuință;
Retragerea Cadrului Financiar Multianual (CFM) din 2 mai 2018, planificat pentru 1 ianuarie 2021, care propunea un nou cadru financiar multianual pentru o perioadă de 5 ani, ce cuprindea mijloacele pentru a transforma Mecanismul European de Stabilitate într-un instrument de dezvoltare durabilă, precum și finanțarea pentru investițiile europene;
Introducerea de împrumuturi și ipoteci (EUROBOND sau ”Legăturile Europene de Sănătate”) pentru finanțarea imediată a sistemelor europene și naționale de sănătate pentru a putea face față pandemiei, care amenință viețile a milioane de cetățeni, precum și întreaga stabilitate de dezvoltare durabilă economică și financiară a UE;
Deplasarea chestiunilor fiscale către procedura legislativă ordinară și acordarea Uniunii de competențe fiscale pentru adoptarea propriilor noi resurse – precum o taxă vamală de carbon (și tarifarea carbonului) – pentru finanțarea bugetului UE (sau Instrumentul Bugetar din zona Euro, dacă această decizie nu poate fi aprobată decât la nivelul zonei Euro);
Revizuirea țintelor de reducere a emisiilor ale UE pentru alinierea acestora prevederile Tratatului de la Paris (între -55% și -65% până în 2030) și pentru echiparea UE pentru a putea deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050;
Accelerarea implementării Noii Ordini Ecologice (”Green New Deal”).
O DEZBATERE CONSTITUȚIONALĂ PENTRU RELANSAREA CONFERINȚEI PRIVIND VIITORUL EUROPEI
Contextul social și politic al Conferinței privind viitorul Europei, programată pentru începutul lunii mai 2020, a fost perturbat din cauza pandemiei.
Parlamentul European ar trebui să propună un nou cadru și o nouă compoziție, ținând seama de actuala criză sanitară și de impactul devastator asupra economiei. Conferința privind viitorul Europei ar trebui să fie confirmată și reconfigurată, în primă fază, sub forma unei conferințe online accesibile tuturor cetățenilor europeni, cu o parte dintre participanții la conferință selectați în mod aleatoriu dintre toți cetățenii UE pentru a se obține o participare cât mai diversă și intersectorială a societății europene, în materie de localizare geografică, sex, vârstă, context socio-economic și/sau nivel al educației.
Principalele obiective și subiecte de discuție ale Adunării ar trebui să fie:
oImplicarea cetățenilor în dezbaterea privind politicile publice necesare adresării crizei și a recuperării ulterioare acesteia;
oRedactarea de propuneri pentru un nou Pact Constituțional între cetățeni și Statele Membre în vederea împuternicirii și democratizării instituțiilor europene.
CONTRIBUȚIA EUROPEANĂ LA MĂSURILE LUATE LA NIVEL GLOBAL
Parlamentul European ar trebui să îndemne UE să contribuie la:
Sporirea ajutorului financiar pentru statele cu venituri mici și mijlocii (LMICs) pentru fortificarea și pregătirea sistemelor sanitare ale acestora pentru noi epidemii;
Asigurarea unui acces global la medicamentele esențiale enumerate de către Organizația Mondială a Sănătății;
Promovarea ratificării de instrumente internaționale pentru protecția drepturilor omului (cu precădere un protocol adițional la Pactul Internațional privind drepturile economice, sociale și culturale- PIDESC), asigurând remedii individuale în cazul încălcării dreptului la sănătate și ”dreptului la știință”, și utilizând Comentariul General la Națiunilor Unite privind Știința, pentru a clarifica obligațiile prevăzute de art.15 din PIDESC stabilind un raportor special pentru ”dreptul la știință”;
Promovarea colaborării internaționale privind schimbul de date și a producției de date deschise – alături de toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea dreptului la viață privată al indivizilor – incluzând monitorizarea bolilor, crearea unor baze de date cu cazurile accesibile organizațiilor relevante în mod simplu și imediat, stabilind reguli impunând statelor partajarea acestor informații în mod gratuit;
Ajungerea la un consens în privința priorităților de cercetare și a protocoalelor de probă, pentru a permite candidaților la vaccinuri și la antivirale să parcurgă rapid procesele planificate de luare a deciziilor în privința fortificării coordonării și a partajării platformelor, astfel încât revizuirile legislative să aibă loc în mod rapid, fiind bazate pe probe și nevoi medicale științifice, permițând furnizorilor să producă doze la scară largă, la un preț redus și în mod facil;
Fortificarea coordonării și partajarea listelor cu echipele special locale și internaționale special instruite care pot fi mobilizate în mod rapid;
Asigurarea finanțării adecvate, în parteneriat cu sectorul privat, pentru a permite structurilor existente să fie rapid reorganizate pentru producție în timpul unei pandemii, inclusiv prin fonduri de urgență corespunzătoare pentru finanțarea producției și distribuirii de vaccinuri persoanelor aflate în nevoie, indiferent de localizarea acestora.
Toate aceste probleme globale necesită o mobilizare transnațională – doar printr-o participare extinsă și generală vom putea depăși obstacolele politice, diplomatice, tehnice și bugetare, lucru necesar pentru îmbunătățirea protecției calității vieții individuale și colective și pentru promovarea drepturilor omului.
Noua formă de consimțământ introdusă recent de Ministerul Muncii și-a pierdut caracterul liber. Ministerul Muncii și-a dat deja acordul în numele tuturor angajaților. În consecință, vorbim despre un Ordin al Ministerului care încalcă în mod flagrant un Regulament european care continuă să se aplice, inclusiv în stare de alertă.
