Aici descoperim
dreptul tehnologiei

human-hand-fills-last-missing-elements-surface-from-jigsaw-puzzle_76080-2335.jpg

Termeni și Condiții? Evoluția tehnologică și contextul economic actual au schimbat fundamental modalitatea în care sunt încheiate contractele astăzi. Semnarea fizică a unui contract presupune costuri operaționale ridicate și risipă de energie și timp. În ceea ce privește activitatea de e-commerce, atât consumatorul, cât și profesionistul sunt interesați de încheierea cu celeritate a contractului pentru a-și atinge cât mai rapid scopul: executarea contractului de vânzare (cumpărarea și vânzarea bunurilor). Cu toate acestea, chiar într-un mediu automatizat și de cele mai multe ori, în absența unui contact direct, ci intermediat prin intermediul platformei de e-commerce, consumatorul are o serie de drepturi, printre care acela de a fi informat, într-o manieră adecvată și în conformitate cu legislația înainte de încheierea contractului. Cu alte cuvinte, consumatorul trebuie să știe ce anume acceptă înainte de a accepta.

Documentul „Termeni și Condiții” reprezintă o inovație a practicienilor în dreptul tehnologiei care are, în principal, următoarele scopuri:

(i) stocarea detaliilor unei relații contractuale dintre profesionist și consumator;

(ii) informarea adecvată a consumatorului de încheierea contractelor;

(iii) garanții adecvate pentru profesionist și consumator;

(iv) conformarea cu legislația comerțului electronic;

(v) o funcție probatorie pentru dovedirea existenței și conținutului contractului în situația unui litigiu.

Înainte de a desfășura o activitate de e-commerce trebuie să vă asigurați că aveți un document denumit „Termeni și Condiții” („Termene și Condiții”, „Condiții de utilizare” sau orice altă denumire care își atinge scopul) și care respectă anumite condiții de formă și de conținut prevăzute de legislație care vor fi prezentate pe scurt în cele ce urmează. În articolul de azi, vom detalia condițiile de formă, iar în articolul următor condițiile de fond.

Dacă ai nevoie de un model de Termeni și Condiții pentru activitatea de e-commerce îl găsești aici.

Cadrul legislativ: 

Condiții de formă

a) Condiția „accesibilității”

Conținutul documentului trebuie să fie accesibil consumatorului înainte de a fi acceptat. Pentru a se respecta cerința accesibilității nu se recomandă ascunderea documentului prin intermediul unei fraze și în spatele unui hyperlink, cum se întâmplă pe majoritatea site-urilor în prezent. „Sunt de acord cu Termenii și Condițiile”.

În mod ideal documentul ar trebui să apară în integralitate consumatorului pentru a putea fi citit înainte de a fi acceptat ca în exemplul de mai jos:

Tot în legătură cu respectarea condiției accesibilității, recomandăm ca aceste documente să fie disponibile pe site într-un loc accesibil, de exemplu în footer sau în meniu.

b) Condiția „lizibilității”

Legea nu definește concret ce înțelege prin lizibilitate, de aceea ne vom orienta către definiția din DEX, respectiv calitatea textului de a fi ușor de citit. Prin urmare se recomandă evitarea folosirii exagerate a jargonului juridic și/sau tehnic, a frazelor complicate, a fonturilor mici. Textul trebuie să fie scris pentru a putea fi înțeles de un cititor fără cunoștințe juridice sau tehnice.

c) Condiția „limbajului simplu și inteligibil”

Cu privire la îndeplinirea acestei condiții rămân valabile aspectele discutate anterior la punctul (b) de mai sus.

d) Condiția „suportului durabil”

Informația virtuală conținută de contractele electronice se poate pierde ușor dacă nu s-au luat suficiente măsuri pentru stocarea acesteia. Termenii și condițiile de pe site-uri se pot modifica oricând și se poate ajunge în situația în care consumatorul nu va ști ce anume a acceptat. Consumatorul are dreptul de a avea acces și ulterior la informația conținută de contractul la care a devenit parte. Contractul este cel în vigoare la data la care acordul de voințe dintre consumator și profesionist s-a împlinit, în cele mai multe cazuri, printr-o simplă acceptare a Termenilor de către consumator. Însă, acești Termeni pot fi modificați ulterior, iar consumatorul poate fi ajunge în situația de a nu mai avea acces la ce anume a acceptat. Pentru a preveni această situație, legea a prevăzut ca informația să fie stocată pe un „suport durabil” pentru a putea fi descărcatată sau accesată de consumator înainte, în timpul și după încheierea contractului.

În prezent, foarte puține site-uri din România respectă cerința suportului durabil.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Această cerință a suportului durabil se poate respecta prin mai multe modalități. De exemplu, site-ul ar putea da posibilitatea consumatorului ca, prin logarea în contul de utilizator de pe site, să poată accesa versiunea termenilor și condițiilor și data la care au fost acceptați, precum și posibilitatea de a descărca aceste documente.

De asemenea, după încheierea contractului, profesionistul trebuie să trimită confirmarea încheierii contractului împreună cu informațiile conținute de Termeni și Condiții, cu excepția situației în care utilizatorul a primit anterior aceste informații pe un suport durabil. Pentru a înțelege mai bine acest aspect voi oferi un exemplu:

Exemplu #1: Maria dorește să cumpere o bicicletă de la un magazin online, abc.ro. Odată ce a adăugat produsul în coș și a ajuns pe pagina de plasare a comenzii, va trebui să accepte un document juridic, denumit „Termeni și condiții”, a cărei formă de la data acceptării va guverna relația contractuală dintre Maria și abc.ro. Înainte de a accepta, Maria ar trebui să aibă posibilitatea să descarce documentul pentru a avea acces la el și ulterior pentru a preveni situațiile în care acest document se va modifica. 

În funcție de decizia Mariei, respectiv dacă va descărca sau nu documentul, intervin două situații:

(1) Maria a descărcat documentul, iar abc.ro are posibilitatea să dovedească acest lucru.

În această situație, abc.ro va trebui doar să confirme încheierea contractului fără a trebui să trimită o copie a Termenilor pe e-mail Mariei.

(2) Maria nu a descărcat documentul

În această situația, abc.ro va trebui doar să confirme încheierea contractului și să trimită o copie a Termenilor pe e-mail Mariei.

Ca o scurtă paranteză, aspectele tehnice discutate anterior sunt orientative, legislația care prevede cerința suportului „durabil” permite orice alte soluții tehnice care să fie în spiritul legii. Exemplele și soluțiile prezentate în prezentul articol se află în acord cu know-how-ul meu tehnic pe care îl dețin în prezent. Cu toate acestea, oricât de multe eforturi aș depune ca avocat specializat în dreptul tehnologiei pentru a oferi cele mai bune soluții la intersecția dintre drept și tehnologie, mă bazez pe tehnic pentru a folosi informațiile prezentate într-o manieră care să fie în concordonța cu cele mai noi și eficiente soluții pentru tehnologie, pornind de la cele recomandate anterior. Doar printr-o comunicare eficientă între tehnic și juridic se poate ajunge la găsirea de soluții adecvate și eficiente la intersecția dintre drept și tehnologie. 

(Va urma)

Cum te putem ajuta noi?

  • Șablon Termeni și Condiții pentru magazine online în format Word scris de avocați specializați în dreptul tehnologiei care poate fi descărcat de aici;
  • Redactare Termeni și Condiții la cerere pentru magazine online și platforme online. Ne poți cere o ofertă aici

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



photo-1520250497591-112f2f40a3f4.jpg

Avocatul general este de părere că vorbim de un serviciu al societății informaționale, iar nu o agenție imobiliară în situația platformelor de genul Airbnb. AIRBNB Ireland, societate de drept irlandez cu sediul în Dublin (Irlanda), administrează pentru toți utilizatorii din afara Statelor Unite o platformă online al cărei scop îl reprezintă stabilirea de contacte între, pe de o parte, gazde (profesioniști și particulari) care dispun de locuri de cazare de închiriat și, pe de altă parte, persoane care sunt în căutarea acestui tip de cazare.

Ca urmare a unei plângeri împotriva lui X cu constituire ca parte civilă, depusă, printre alții, de Association pour un hébergement et un tourisme professionnel (AHTOP), Parquet de Paris (Parchetul din Paris, Franța) a întocmit, la 16 martie 2017, un rechizitoriu introductiv pentru încălcări ale legii care reglementează condițiile de exercitare a activităților privind anumite tranzacții referitoare la imobile și fonduri de comerț (denumită Legea Hoguet), în special în ceea ce privește activitatea de agent imobiliar. AIRBNB Ireland contestă exercitarea unei activități de agent imobiliar și invocă inaplicabilitatea Legii Hoguet ca urmare a incompatibilității acesteia cu Directiva privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Judecătorul de instrucție de pe lângă tribunal de grande instance de Paris [Tribunalul de Mare Instanță din Paris, Franța] a decis să adreseze întrebări Curții de Justiție pentru ca aceasta să stabilească dacă serviciile prestate în Franța de societatea AIRBNB Ireland prin intermediul unei platforme electronice operate din Irlanda beneficiază de libertatea de prestare a serviciilor prevăzută de Directiva privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale și dacă normele restrictive referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar în Franța, edictate prin Legea Hoguet, îi sunt opozabile.

 

 

Pentru a răspunde la prima întrebare adresată Curții, avocatul general Maciej Szpunar, în concluziile sale prezentate astăzi, analizează dacă serviciul prestat de AIRBNB Ireland poate fi considerat un serviciu al societății informaționale.

După ce a amintit definiția conținută în Directiva referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul normelor privind serviciile societății informaționale, avocatul general constată că trebuie stabilită natura serviciului furnizat de AIRBNB Ireland, și anume dacă acesta este un serviciu prestat la distanță, fără ca părțile să fie prezente simultan, și dacă acesta este prestat în întregime prin utilizarea unor dispozitive electronice și nu se referă la serviciile al căror conținut este material, chiar dacă acestea implică utilizarea unor dispozitive electronice.

Avocatul general subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit deja anumite criterii pentru serviciile mixte, constând într-un element prestat pe cale electronică și altul care nu este prestat pe această cale.

 

Te-ar putea interesa și:

 

După ce a analizat serviciul AIRBNB Ireland în lumina acestor criterii, avocatul general propune Curții să răspundă la prima întrebare preliminară în sensul că un serviciu care constă în punerea în legătură, prin intermediul unei platforme electronice, a unor potențiali chiriași cu locatori care propun servicii de cazare de scurtă durată, într-o situație în care prestatorul serviciului menționat nu exercită un control asupra condițiilor de bază ale acestor prestații, constituie un serviciu al societății informaționale. Acesta precizează că faptul că prestatorul menționat propune și alte servicii al căror conținut este material nu împiedică calificarea serviciului prestat prin mijloace electronice drept un serviciu al societății informaționale, cu condiția ca acest din urmă serviciu să nu formeze un întreg indisolubil cu serviciile respective.

 

 

În ceea ce privește posibilitatea de a face opozabilă Legea Hoguet în raport cu AIRBNB Ireland, avocatul general observă că, în ceea ce privește speța supusă atenției Curții, această lege intră a priori în domeniul de aplicare al Directivei privind comerțul electronic, întrucât este vorba de o reglementare a unui alt stat membru decât statul membru de origine, care poate restrânge serviciile societății informaționale. Acesta continuă prin a aminti că, pentru ca o cerință stabilită de un alt stat membru decât cel în care este stabilit prestatorul serviciilor societății informaționale să îi fie opozabilă acestuia și să conducă la restrângerea liberei circulații a acestor servicii, această cerință trebuie să constituie o măsură care îndeplinește condițiile de fond și procedurale prevăzute de această directivă.

Având în vedere condițiile de fond prevăzute de Directiva privind comerțul electronic, avocatul general consideră că un alt stat membru decât cel de origine poate deroga de la libera circulație a serviciilor societății informaționale numai prin măsuri adoptate „de la caz la caz”. Acesta continuă prin a arăta că, în orice caz, revine instanței naționale sarcina să determine dacă, având în vedere toate elementele care au fost aduse la cunoștința sa, măsurile în cauză sunt necesare pentru a asigura protecția consumatorului și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

În ceea ce privește cerințele procedurale, avocatul general amintește că un stat membru care are în vedere adoptarea unor măsuri care restrâng libera circulație a serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru trebuie să notifice în prealabil Comisiei intenția sa și să solicite statului membru de origine să adopte măsuri în materia serviciilor societății informaționale. Or, acesta constată că nimic nu arată că Franța a solicitat Irlandei să adopte măsuri în materia serviciilor societății informaționale și se pare că nici condiția privind notificarea Comisiei nu a fost îndeplinită, fie înainte, fie după perioada de transpunere a directivei. Cu privire la acest ultim aspect, avocatul general consideră că lipsa notificării are ca efect sancțiunea inopozabilității unei măsuri în raport cu prestatorul acestor servicii.

Astfel, în ceea ce privește problema dacă un alt stat membru decât cel de origine poate să impună prestatorilor unei categorii de servicii ale societății informaționale, din oficiu și fără analiza condițiilor de fond, cerințe referitoare la exercitarea profesiei de agent imobiliar, precum cele prevăzute de Legea Hoguet, avocatul general consideră că directiva se opune ca un stat membru să poată restrânge, în astfel de împrejurări și în acest mod, libera circulație a serviciilor societății informaționale care provin dintr-un alt stat membru. 

Sursa aici

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



Cine-răspunde-pentru-accidentul-unde-sunt-implicate-mașini-autonome_-2.png

Dreptul de retragere este unul din cele mai importante mecanisme pe care îl are la dispoziție consumatorului în situația achizițiilor online.

Hotărârea în cauza C-681/17
slewo // schlafen leben wohnen GmbH/Sascha Ledowski

 

Dreptul de retragere al consumatorilor în cazul unei achiziții online se aplică unei
saltele a cărei folie de protecție a fost îndepărtată după livrare

Ca și în cazul unui articol de îmbrăcăminte, se poate prezuma că comerciantul este în măsură ca,
prin intermediul unei curățări sau al unei dezinfectări, să facă salteaua proprie pentru o nouă
comercializare, fără a aduce atingere imperativelor de protecție a sănătății sau de igienă

 

Domnul Sascha Ledowski a achiziționat pe site-ul internet al întreprinderii germane de vânzări online slewo o saltea. La primirea bunului, acesta a îndepărtat folia de protecție care acoperea salteaua. Ulterior, el a returnat salteaua întreprinderii slewo, solicitând rambursarea prețului de achiziție de 1 094,52 euro și a costurilor returnării.

slewo este de părere că domnul Ledowski nu putea exercita dreptul de retragere de care dispune în mod normal consumatorul în cazul unei achiziții online, timp de 14 zile. Astfel, în opinia sa, Directiva privind drepturile consumatorilor1 exclude dreptul de retragere în ceea ce privește „bunurile sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator”.

Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), sesizată cu litigiul, solicită Curții de Justiție să interpreteze directiva. Ea dorește în special să știe dacă un bun precum o saltea, a cărui protecție a fost îndepărtată de consumator după livrare, intră în sfera excluderii prevăzute de directivă.

Prin hotărârea sa pronunțată astăzi, 27 martie 2019, Curtea de justiție dă un răspuns negativ la această întrebare. În consecință, îndepărtarea, de către consumator, a foliei de protecție a unei saltele cumpărate pe internet nu îl împiedică pe acesta să își exercite dreptul de retragere.

 

 

Curtea amintește că dreptul de retragere urmărește protecția consumatorului în situația specială a unei vânzări la distanță, în care el nu are posibilitatea de a vedea produsul anterior încheierii contractului. Acest drept este, așadar, menit să compenseze dezavantajul ce rezultă pentru consumator dintr-un contract la distanță, prin acordarea unui termen de reflecție adecvat în decursul căruia acesta are posibilitatea de a examina și de a testa bunul dobândit în măsura necesară pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare ale acestuia.

 

Te-ar putea interesa și:

 

 

În ceea ce privește excluderea în cauză, natura unui bun este cea care poate justifica sigilarea ambalajului său din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă. Desigilarea ambalajului unui asemenea bun face astfel să dispară garanția în materie de protecție a sănătății sau de igienă. Odată ce ambalajul a fost desigilat de către consumator și întrucât nu mai oferă o garanție în materie de protecție a sănătății sau de igienă, un asemenea bun riscă să nu mai poată fi utilizat de un terț și, astfel, să nu mai poată fi comercializat.

Potrivit Curții, o saltea, precum cea în cauză, a cărei protecție a fost îndepărtată de consumator după livrare nu intră în sfera excepției de la dreptul de retragere în cauză.

Astfel, pe de o parte, o asemenea saltea, deși este posibil să fi fost utilizată, nu pare să fie, pentru acest simplu fapt, definitiv improprie pentru o nouă utilizare de către un terț sau pentru o nouă comercializare. Este suficient în această privință să se amintească, printre altele, că una și aceeași saltea este utilizată de clienții succesivi ai unui hotel, că există o piață a saltelelor de ocazie și că saltelele care au fost utilizate pot face obiectul unei curățări în profunzime.

 

Te-ar putea interesa și:

 

Pe de altă parte, în ceea ce privește dreptul de retragere, o saltea poate fi asimilată unui articol de îmbrăcăminte, categorie pentru care directiva prevede în mod expres posibilitatea returnării după probare. O asemenea asimilare este posibilă în măsura în care, chiar și în cazul unui contact direct între aceste bunuri și corpul uman, se poate prezuma că comerciantul este în măsură să le facă, după ce au fost returnate de consumator, prin intermediul unui tratament precum o curățare sau o dezinfecție, proprii pentru o nouă utilizare de către un terț și, prin urmare, pentru o nouă comercializare, fără a aduce atingere imperativelor de protecție a sănătății sau de igienă.

Curtea subliniază însă că, potrivit directivei, consumatorul răspunde pentru orice diminuare a valorii unui bun care rezultă dintr-o altă manipulare a bunului decât cea necesară pentru determinarea naturii, a caracteristicilor și a bunei funcționări a acestuia, fără însă ca el să fie
decăzut din dreptul său de retragere.

Sursa aici


[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori. Pentru consultații juridice, ne puteți contacta aici]



black-friday-anpublicidad.jpg

Atunci când apar atâtea oferte de reducere a prețurilor și o limită de timp în care acestea se aplică, nu știm ce să cumpărăm mai întâi și uneori se întâmplă să facem o achiziție pe care o vom regreta.

Indiferent dacă ați cumpărat un laptop de pe un site obscur, v-a fost livrat un toaster care face pâinea crocantă în câteva secunde sau feliatorul dvs. nu a sosit niciodată, trebuie să știți că aveți opțiuni. Prețurile mai mici nu înseamnă și reducerea drepturilor. Indiferent cât de mare a fost compromisul pe care l-ați făcut, drepturile dvs. de consumator nu vor fi afectate.

Înainte de începutul marilor reduceri, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin intermediul Centrului European al Consumatorilor România a realizat un ghid foarte util consumatorilor care vor profita de reducerile comercianților din perioada 16-30 noiembrie 2018.

 

Consumatorii ar trebui să:

  • Facă o listă cu produsele pe care le doresc și cu prețurile acestora. Este util dacă vrem să depistăm o reducere falsă de prețuri (comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul majorat).
  • Verifice înainte de a plasa o comandă online, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături corespunde cu prețul redus indicat atunci când au ales produsul.
  • Facă plata cu cardul. În cazurile de fraudă, dacă s-a efectuat plata prin card, se poate aplica procedura refuzului la plată pentru a recupera suma plătită și durează maxim 30 de zile de la data plății.
  • Verifice modul de afișare a prețului online sau pe etichete.

 

Ce facem atunci când un produs are o problemă?

Vestea bună este că responsabilitatea va aparține întotdeauna vânzătorului, conform legii. Nu trebuie să mergem direct la service, dar dacă facem acest lucru, trebuie să anunțăm vânzătorul.

Dacă produsul ajunge deteriorat sau distrus, vânzătorul suportă pierderea. Clientul poate solicita un nou produs sau poate renunța la contract. Consumatorul are dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul se află în cea mai bună stare.

Ce știm despre garanție?

Regulile privind garanțiile se aplică indiferent de modalitatea de achiziționare a produselor și de prețul acestora, fie el afișat online sau în magazine.

Legea 449/2003 reglementează garanțiile produselor. Aceasta stabilește că există două tipuri de garanție: garanția legală de conformitate și garanția comercială, care se cumula pentru același produs.

Garanția legală se aplică pentru orice produs comercializat, cu puține excepții. În momentul vânzării, clienții beneficiază de garanția legală, în temeiul legii, chiar dacă nu a fost oferită de cineva anume. Garanția legală se întinde pe o perioadă de doi ani, dar, pentru produse a căror durată de viață este mai mică de 2 ani, poate fi redusă la durata medie de utilizare a produsului. Garanția legală este responsabilitatea vânzătorului, conform legii.

Garanția comercială este cea care se acordă suplimentar față de garanția legală și nu va aduce atingere acesteia. Poate fi acordată atât de producător, cât și vânzător. Garanția comercială poate îmbrăca mai multe forme, cum ar fi o durată de timp mai mare, rambursarea direct a sumei plătite în defecțiunilor etc., însă nu poate înlocui sau anula garanția legală.

 

Poate fi acoperit de o nouă garanție produsul reparat sau înlocuit?

Pentru produsele reparate, garanțiile legale și comerciale se prelungesc cu o perioadă egală cu timpul scurs din momentul în care clientul a notificat vânzătorul cu privire la defect sau i-a predat produsul, până în momentul în care produsul a fost reparat și clientul a fost înștiințat sau până în momentul în care produsul i-a fost livrat.

În cazul produselor cu folosință îndelungată, cum sunt dispozitivele electronice, produsul înlocuit este acoperit de o nouă garanție care începe din momentul înlocuirii.

 

Care sunt regulile aplicabile prețurilor?

Prețurile produselor trebuie întotdeauna să fie clare, lizibile, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul), indiferent de modul de afișare (online, magazin fizic) sau dacă este vorba despre un preț întreg sau un preț redus.

Preţul redus trebuie să fie mai mic decât prețul de referință. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

 

Când știm că a fost încheiat contractul?

În magazinele fizice, contractul este încheiat în momentul în care a fost plătit prețul și produsul a fost primit. În cadrul magazinelor online, contractul este încheiat în momentul confirmării, pe suport durabil, de către vânzător, a acceptării comenzii clientului.

 

Putem renunța la achiziție după încheierea contractului?

În cazul magazinelor fizice, legea nu ne dă dreptul de a renunța la contract. Odată achiziționat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să fie rambursată decât dacă acesta este defect, conform regulilor privind garanțiile.

Pentru magazinele online, legea stabilește un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care putem renunța la achiziție, fără a oferi motive și fără costuri suplimentare. Dacă vânzătorul nu trimite un curier pentru ridicarea produsului, returul va fi plătit de către client.

Vânzătorul este obligat să ramburseze prețul plătit, inclusiv costurile de livrare a produsului, în termen de maxim 14 zile de la momentul în care clientul a renunțat la contract.

Există și cazuri în care clientul nu se poate retrage din contract, cum ar fi cazul produselor care sunt realizate conform specificațiilor clientului sau cazul înregistrărilor audio, video ori programele informatice.

 

În cât timp trebuie să aibă loc livrarea produselor comandate online?

În cel mult 30 de zile de la data comenzii sau într-un termen mai scurt stabilit și comunicat clientului. Dacă vânzătorul nu a livrat produsele în termenul stabilit, clientul îi poate solicita să le livreze cat mai repede posibil. Dacă livrarea nu se face nici în termenul suplimentar, clientul poate solicita returnarea banilor în termen de 7 zile.

 

Când putem anula contractul?

Există trei cazuri de anulare a contractului:

  • clientul nu a beneficiat nici de repararea, nici de înlocuirea produsului.
  • vânzătorul nu a reparat produsul într-o perioadă de timp rezonabilă.
  • vânzătorul nu a reparat produsul într-un termen de 15 zile, fără inconveniente semnificative pentru client.

În cazul anulării contractului, părțile vor fi repuse în situația anterioară și își vor restitui prestațiile, respectiv comerciantul va restitui clientului prețul, iar clientul îi va restitui comerciantului produsul.

 

  1. http://www.eccromania.ro/ghid-consumatori-black-friday/
  2. https://www.telegraph.co.uk/black-friday/0/black-friday-and-cyber-monday-what-are-your-consumer-rights/

 


1_feKiZni7CwOMj94VneHzAg-1200x646.jpeg

CJUE

Hotărârea în cauza C-51/17 OTP Bank Nyrt.și OTP Faktoring Követeléskezelő Zrt./Teréz Ilyés și Emil Kiss

 

Caracterul abuziv al unei clauze contractuale neclare care plasează riscul de schimb valutar în sarcina împrumutatului și care nu reflectă acte cu putere de lege poate face obiectul unui control jurisdicțional.

În luna februarie 2008, doamna Teréz Ilyés şi domnul Emil Kiss au încheiat cu o bancă maghiară un contract de credit pentru acordarea unui împrumut în franci elvețieni (CHF).

Contractul prevedea că ratele lunare trebuiau să fie plătite în forinţi maghiari (HUF), cuantumul acestor rate lunare fiind însă calculat pe baza cursului de schimb valutar curent între forintul maghiar și francul elvețian. În plus, contractul menționează riscul de schimb valutar în caz de posibile fluctuaţii ale cursului de schimb dintre aceste două monede. Cursul de schimb s-a modificat ulterior în mod considerabil în detrimentul persoanelor împrumutate, fapt care a dus la o creştere semnificativă a cuantumului ratelor lunare ale acestora. În luna mai 2013, doamna Ilyés şi domnul Kiss au formulat acţiuni la instanţele maghiare împotriva OTP Bank şi OTP Factoring, două societăți cărora le fuseseră cesionate creanţele rezultând din contractul de credit.

 

În cursul acestei proceduri, s-a ridicat întrebarea dacă clauza referitoare la riscul de schimb valutar nu fusese redactată de bancă în mod clar și inteligibil și putea, așadar, să fie considerată ca fiind abuzivă în sensul directivei privind clauzele abuzive . Între timp, Ungaria a adoptat, în anul 2014, o reglementare care urmărea retragerea anumitor clauze abuzive din contractele de împrumut încheiate în monedă străină, transformarea virtuală în HUF a tuturor creanțelor datorate în temeiul acestor contracte și aplicarea cursului de schimb valutar stabilit de banca națională a Ungariei. Această reglementare avea, de asemenea, drept scop punerea în aplicare a unei hotărâri Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) care a statuat că sunt incompatibile cu directiva anumite clauze inserate în contractele de credit încheiate în monedă străină (această decizie a fost pronunţată ca urmare a Hotărârii Curţii de Justiţie în cauza Kásler și Káslerné Rábai ).

Cu toate acestea, noua reglementare menționată nu a modificat faptul că riscul de schimb valutar este plasat în sarcina consumatorului în caz de devalorizare a forintului maghiar în raport cu francul elvețian. Dat fiind că în temeiul directivei, clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, Curtea Regională de Apel din Budapesta, sesizată cu cauza doamnei Ilyés și a domnului Kiss, solicită Curții de Justiție să se pronunțe asupra aspectului dacă poate aprecia caracterul abuziv al unei clauze, în ipoteza în care aceasta nu ar fi redactată în mod clar și inteligibil, chiar și atunci când legiuitorul maghiar, prin faptul că nu a intervenit asupra acestui aspect, ar fi acceptat ca riscul de schimb valutar să continue să fie plasat în sarcina consumatorului în caz de depreciere a forintului maghiar în raport cu moneda străină în discuție.

În hotărârea pronunțată, Curtea amintește că norma care exclude din domeniul de aplicare al directivei clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii este justificată prin faptul că se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la contract. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că o altă clauză contractuală care nu este vizată de acte cu putere de lege, precum, în speță, cea referitoare la riscul de schimb valutar, este în totalitate exclusă de asemenea din domeniul de aplicare al directivei. Caracterul abuziv al acestei clauze poate, în acest caz, să fie apreciat de instanța națională în măsura în care aceasta apreciază, după o examinare de la caz la caz, că nu este redactată în mod clar și inteligibil . În această privință, Curtea consideră că instituțiile financiare sunt obligate să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în deplină cunoștință de cauză. Aceasta implică faptul ca o clauză referitoare la riscul de schimb valutar trebuie să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia.

Rezultă că un consumator mediu, normal informat, suficient de atent și de avizat trebuie să poată nu numai să cunoască posibilitatea deprecierii monedei naționale față de moneda străină în care a fost exprimat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice potențial semnificative ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. În plus, Curtea arată că, caracterul clar și inteligibil al clauzelor contractuale trebuie să fie apreciat raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, precum și la toate celelalte clauze ale contractului, în pofida faptului că unele dintre aceste clauze au fost declarate sau prezumate abuzive și din această cauză au fost anulate ulterior de legiuitorul național.

În sfârșit, Curtea confirmă că îi revine instanței naționale sarcina să invoce din oficiu, în locul consumatorului în calitatea sa de reclamant, eventualul caracter abuziv al altor clauze contractuale decât cea referitoare la riscul de schimb valutar, din moment ce dispune de elementele de fapt și de drept necesare în acest scop.

  1. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62017CJ0051
  2. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
  3. Decizia nr. 2/2014 PJE
  4. Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler și Káslerné Rábai (C-26/13, a se vedea de asemenea CP nr. 66/14).
  5. Hotărârea din 20 septembrie 2017, Andriciuc și alții. (C-186/16, a se vedea de asemenea CP nr. 103/17).

arhive-drepturile-consumatorilor-legalup

Ești în siguranță pe site-ul nostru.

LegalUp Innovators at Law utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a LegalUp.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politica privind utilizarea modulelor Cookie și Politica noastră de confidențialitate. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookies.

Privacy Settings saved!
Setari permisiuni

Cookie-urile sunt folosite pe acest site pentru a oferi cea mai bună experiență de utilizator. Dacă continuați, presupunem că sunteți de acord să primiți cookie-uri de pe acest site

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și imbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.

Utilizăm fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Da, Sunt de acord