Traficul de influență este o infracțiune de corupție și o infracțiune de serviciu incriminată și sancționată de art. 291 Cod Penal. Această infracțiune reprezintă o „vânzare” a influenței pe care o persoană o are sau lasă impresia că o are asupra unui funcționar public[1]. Traficul de influență este infracțiunea prin intermediul căreia autorul ei, care are influență asupra unui funcționar public sau lasă impresia că are influență asupra unui funcționar public, promite că va determina funcționarul public să acționeze într-un anumit mod (e.g. să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu) și pretinde, primește sau acceptă promisiunea unor bani sau alte foloase. Pedeapsa prevăzute de lege pentru traficul de influență este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar banii, valorile sau bunurile primite sunt supuse confiscării. Un exemplu de trafic de influență este acela în care o persoană pretinde că are influență asupra unui judecător și solicită o sumă de bani pentru a determina judecătorul să ia o decizie favorabilă. Persoana care oferă o astfel de sumă de bani săvârșește infracțiunea de cumpărare de influență.
Care e diferența între lobby și trafic de influență?
Potrivit Wikipedia, în România există confuzie între lobby și traficul de influență deoarece mulți români consideră că acestea ar fi sinonime. Cele două noțiuni nu sunt sinonime. În timp ce traficul de influență este o activitate ilegală și o infracțiune de corupție, activitatea de lobby este o expresie exercitării libertății de exprimare[2], o concretizare a glasului societății civile (e.g. persoane fizice, ONG-uri). Or, prin activitatea de lobbying se înțelege încercarea unui grup sau a unei persoane de a determina puterea executivă sau legislativă de a adopta o anumită poziție pentru a servi intereselor legitime ale respectivului grup. Această activitate este legală deoarece reprezintă o metodă legitimă prin intermediul căreia reprezentații societății civile (e.g. persoane fizice, grupuri, ONG-uri) își pot exprima libertatea de exprimare într-o societate democratică. Art. 51 din Constituția României ridică, la rang de drept fundamental, dreptul la petiționare. Acest drept la petiționare oferă cetățenilor și organizațiilor legal constituite dreptul de a adresa, gratuit, petiții autorităților publice. Autoritățile publice sunt obligate, conform art. 51 alin. (4) din Constituție, să răspundă la petiții în termenele legale. Acțiunile urmărite sunt și ele, de cele mai multe ori, legitime: acțiuni pentru salvarea mediului, acordarea drepturilor unor grupuri vulnerabile (e.g. minorități, angajați, vârstnici, tineri, persoane cu handicap), acțiuni pentru egalitatea între sexe. Uneori lobbying-ul este necesar pentru a determina pe cei aflați la putere să își respecte promisiunile asumate în timpul mandatului. Cu toate acestea, activitatea de lobbying se poate transforma într-o activitate ilegală, în măsura în care, pentru atingerea obiectivelor, se recurge la fapte de corupție.
Referințe:
[1] M.-C. Toader, Trafic de influență versus lobby, 17.02.2016, juridice.ro.
[2] Sursa la următoarea adresă.
