Capacitata civilă a persoanei fizice este alcătuită din capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu. Potrivit art. 37 Cod Civil, capacitatea de exercițiu reprezintă aptitudinea unei persoane de a încheia singură acte juridice civile. Toate persoanele au capacitate de folosință, în schimb, nu toate persoanele au capacitate de exercițiu[1].
Capacitatea de exercițiu începe atunci când persoana devine majoră, la 18 ani. Totuși, minorul dobândește capacitate de exercițiu anticipată prin căsătorie. Minorul de 16 ani poate dobândi, pentru motive temeinice și dacă este în interesul lui, capacitate de exercițiu deplină anticipată prin hotărârea instanței de tutelă (art. 40 Cod Civil). Capacitatea de exercițiu încetează în mai multe feluri: (a) când încetează capacitatea de folosință, adică la moartea persoanei; (b) prin punerea sub interdicție judecătorească; (c) față de minorul de rea-credință, prin anularea căsătoriei înainte ca acesta să ajungă la majorat[2].
Legea distinge între trei categorii de persoane: (i) persoane care nu au capacitate de exercițiu (minorii sub 14 ani și incapabilii – bolnavii psihic puși sub interdicție judecătorească); (ii) persoanele care au capacitate de exercițiu restrânsă (minorii între 14 și 18 ani); și (iii) persoanele cu capacitate de exercițiu.
Persoanele fără capacitate de exercițiu
Minorii sub 14 ani și incapabilii (bolnavii psihic puși sub interdicție judecătorească) nu au capacitate de exercițiu deoarece se prezumă că ei nu au discernământ. În doctrină s-a precizat că „discernământul este aptitudinea persoanei fizice de a-și reprezenta corect consecințele juridice ale manifestării de voință, iar existența sa este determinată de vârsta și de starea sănătății mintale”[3]. Minorii sub 14 ani și incapabilii nu au nici capacitate delictuală, deoarece ei, neavând discernământ, sunt prezumați a fi lipsiți de vinovăție dacă săvârșesc o faptă ilicită. Cei lipsiți de capacitate de exercițiu pot încheia singuri anumite acte prevăzute de lege, anumite acte care nu vatămă pe cel lipsit de capacitate[4], cum sunt actele de conservare sau actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor[5] (de exemplu, cumpărarea de alimente dintr-un supermarket).
Pentru persoanele fără capacitate de exercițiu, actele juridice sunt încheiate de către reprezentații lor legali (părinții sau tutorii)[6].
Sancțiunea care intervine pentru încheierea unui act nepermis de lege de către o persoana fără capacitate de exercițiu este nulitatea relativă, respectivul act fiind anulabil chiar fără dovedirea unui prejudiciu (art. 44 Cod Civil).
Persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă
Minorii între 14 și 18 ani au capacitate de exercițiu restrânsă. Ei participă personal la încheierea actelor juridice, însă, în majoritatea cazurilor, este necesară încuviințarea reprezentatului legal (părintele sau tutorele). Cu toate acestea, minorul care are capacitate de exercițiu poate încheia singur, fără autorizare, acte juridice care nu au potențialul de a-i vătăma patrimoniul, respectiv acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază sau actele de dispoziție de mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii lor (art. 41 Cod Civil). Dacă actul de administrare încheiat prejudiciază drepturile sau interesele minorului, atunci el va fi lovit de nulitate relativă[7].
Referințe:
[1] G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2021, p. 120.
[2] Ibidem.
[3] E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 82.
[4] Idem, p. 82-85.
[5] G. Boroi, C. A. Anghelescu, op. cit., p. 121.
[6] E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 84.
[7] Idem, p. 87.
