Cum poate fi anulată în instanță o amendă rutieră?

Adeseori încălcăm regulile de circulație, fie pentru un motiv obiectiv, fie pur și simplu din neatenție sau oboseală și primim o amendă rutieră. În momentul încălcării acestor reguli nu conștientizăm consecințele grave care se pot produce și, adeseori, nici care sunt sancțiunile care ni se pot aplica, astfel încât suntem surprinși când suntem trași pe dreapta de către polițistul rutier.

Încălcarea regulilor rutiere poate avea consecințe nefaste, atât în privința noastră, cât și a celorlalți participanți la traficul rutier, precum și a pietonilor. O viteză cu 10-15 km/h mai mare decât cea permisă pe un sector de drum poate fi nocivă pentru un pieton angajat corect în traversarea străzii. Cu cât viteza crește, cu atât timpul de frânare se mărește, astfel încât la o viteză mare nu putem opri la timp, de cele mai multe ori, pentru a împiedica producerea unui eveniment rutier.

De regulă, cele mai multe sancțiuni aplicate conducătorilor auto sunt amenzile contravenționale aplicată de către agentul constatator. O amendă rutieră poate avea un cuantum mic, dar și unul echivalent cu salariul primit într-o lună de muncă, astfel încât ne întrebăm dacă putem cumva să obținem anularea amenzii.

Procesul-verbal de contravenție, care este actul constatator și sancționator al faptelor prevăzute drept contravenții, trebuie să respecte condițiile prevăzute la art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, sub sancțiunea nulității procesului-verbal de contravenție.

De cele mai multe ori, procesul-verbal de contravenție se încheie fără martori, iar lipsa mențiunilor privind lipsa martorilor atrage nulitatea actului sancționator.

 


Astfel, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, în cazul constatării contravențiilor, agentul constatator va menționa toate faptele și împrejurările care a dus la întocmirea procesului-verbal de contravenție, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În lipsa unui martor, agentul constatator are obligația de a preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Cu toate acestea, legiuitorul prin dispozițiile art. 109 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a reglementat situațiile în care se poate încheia procesul-verbal fără prezenta unui martor, și anume, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Or, în cazul în care nu există un martor care să confirme fapta descrisă în procesul-verbal, iar agentul constatator nu a menționat motivele care au dus la încheierea procesului-verbal în acest mod, se pune problema încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În cauza Öztürk c. Germaniei, Curtea a analizat caracterul “penal” al contravenției și a statuat că o eventuală distincție între contravenții și infracțiuni în legislația internă a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.

În cauza Salabiaku c. FranteiTelfner c. Austriei și Anghel c. Romaniei, Curtea Europeana s-a pronunțat și cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferită procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției), în sensul că nu contravin exigențelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții să nu impună o sarcină excesivă în privința apărării celui acuzat.

Curtea Constituțională, în Decizia nr. 146/2008 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 197 din 14 martie 2009, statuează că, potrivit art. 33 din O.G. nr. 2/2001, inclusiv organul care a aplicat sancțiunea administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. De aici rezultă că, simpla constatare a agentului poliție nu este suficientă pentru ca instanța să stabilească vinovăția unei persoane pe numele căreia s-a întocmit un proces-verbal contravențional prin care s-a dat o amendă rutieră – în acest sens, s-a pronunțat și Judecătoria Sectorului 2 prin Sentința Civilă nr. 9730 din 21.11.2007 (irevocabilă).

Cu alte cuvinte, atât timp cât asupra situației de fapt menționate în procesul-verbal de contravenție – neconfirmate prin alte mijloace de proba – poate plana o serie de dubii, se impune a se da eficiență principiul in dubio pro reo, care constituie un complement al prezumției de nevinovăției și care reflectă modul în care principiul adevărului se regăsește în materialul probațiunii.

Principiul in dubio pro reo se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția sa în legătură cu fapta imputată, instanța de judecată neputându-și forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului.

În acest sens, arătăm că în cazul în care nu există niciun mijloc de probă care să conducă dincolo de orice dubiu rezonabil că presupusul contravenient a săvârșit contravenția pentru care am fost sancționat cu o amendă rutieră, iar procesul-verbal nu este confirmat de niciun martor și fapta nu a fost constatată prin mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, instanța de judecată, la plângerea expresă a contravenientului, va dispune anularea procesului-verbal.

Autor Cocirlau Andrei

 




Referințe:

ALTE ARTICOLE

Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!