Amnistia și grațierea – aspecte teoretice și practice

Amnistia și grațierea sunt reglementate de Codul penal român, în cadrul art. 152 respectiv art. 160. Aceste două concepte prezintă importanță la nivel practic, fie prin înlăturarea răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită, fie prin înlăturarea executării pedepsei ori a comutării sale în altă pedeapsă mai ușoară.

Amnesty and pardon are regulated by the Romanian Criminal Code, within art. 152 respectively art. 160. These two concepts are of practical importance, either by removing criminal liability for the offense committed or by removing the execution of the sentence or its commutation to another, lighter sentence.

Amnistia și grațierea – aspecte teoretice și practice

Amnistia[1] este definită ca ,,actul unui guvern de înlăturare a răspunderii penale a unui grup sau a unei categorii de persoane, de obicei, pentru o anumită infracțiune; amnistia se poate acorda inclusiv persoanelor care se afla în cursul unui proces, dar care nu au fost încă condamnate”[2].

Aministia este reglementată la nivel intern în cadrul art. 152 din Codul penal. Amnistia este structurată astfel:

(1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie;

(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate[3].

 

Te-ar putea interesa și:

 

La nivel de doctrină, amnistia a fost defintiă drept un ,,act de clemenţă, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice şi de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării, pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de aministie”[4].

Legea organică este definită drept un anumit tip de lege specială a sistemului juridic din România prin care se reglementează:

  1. sistemul electoral;
  2. organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente;
  3. organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice;
  4. statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemnizației și a celorlalte drepturi ale acestora;
  5. organizarea și desfășurarea referendumului;
  6. organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
  7. regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război[5].

Aspectele precizate anterior sunt prevăzute cu titlu limitativ. Ele sunt conturate în Constituția României, art. 73 privind categoriile de legi[6].

Grațierea a fost definită drept ,,un act de clemență (iertare), dictat din considerente social-politice și de politică penală, prin care puterea de stat (Președintele României sau Parlamentului României) dispune stingerea totală sau parțială a executării unei sancțiuni de drept penal sau contravenționale sau comutarea (înlocuirea) unei pedepse cu altă pedeapsă mai ușoară”[7].

Grațierea este reglementată la nivel intern în cadrul art. 160 din Codul penal, fiind structurată astfel:

(1) Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară;

(2) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare şi măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere;

(3) Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate;

(4) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere[8].

La nivel de doctrină s-a apreciat faptul că efectul graţierii asupra pedepsei constă în înlăturarea executării acesteia în întregime sau parţial ori în comutare. Graţierea înlătură executarea pedepsei principale, iar o pedeapsă graţiată produce acelaşi efecte ca şi o pedeapsă executată (este antecedent penal, produce interdicţii, incapacităţi, decăderi, poate forma primul termen al recidivei)[9].

Constituția României instituie, prin referire la amnistie și grațiere, o interdicție în materie de reglementare. Astfel, în temeiul art. 74 din Constituția României:

(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;

(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea;

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată[10];

De asemenea, în temeiul art. 94 din Constituția României (cu referire la grațiere):

Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

  1. a) conferă decoraţii şi titluri de onoare;
  2. b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
  3. c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
  4. d) acordă graţierea individuală[11].

 

[1] Prevazută în cap. I, t. VII, art. 119, Cod penal, partea generala; cauza care inlatura raspunderea penala alaturi de prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si impacarea partilor. Aceasta cauza inlatura posibilitatea aplicarii sanctiunilor si nu priveste caracterul penal al faptei. Amnistia este un act de clementa al puterii supreme legislative (Parlamentul Romaniei), prin care este inlaturata raspunderea penala pentru fapta savarsita, aici

[2] aici.

[3] aici.

[4] aici.

[5] Conform Wikipedia.

[6] (3) Prin lege organică se reglementează și: g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă; h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora; i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective; j) statutul funcţionarilor publici; k) contenciosul administrativ; l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi; m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii; n) organizarea generală a învăţământului; o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală; p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială; r) statutul minorităţilor naţionale din România; s) regimul general al cultelor; t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, aici.

[7] aici.

[8] aici.

[9] aici.

[10] Art. 74 Constituția României: (4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. (5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată, aici.

[11] aici.

 

 

[Conținutul prezentului articol nu reprezintă o consultație juridică în temeiul Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar site-ul nu își asumă răspunderea pentru conținutul publicat de autori, editori și colaboratori.]





Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!