Decizia Curții Constituționale a României nr. 535/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua din Codul de procedură penală este extrem de importantă, întrucât aduce spre analiză luarea unei măsuri numai pentru o anumită categorie de persoane, aducând cu sine și întrebarea dacă aplicarea unei atare măsuri ar produce discriminare față de celelalte persoane.
Excepția de neconstituționalitate vizează măsura de amânare a executării pedepsei închisorii sau a pedepsei detențiunii pe viață, acordată numai femeilor condamnate care sunt însărcinate sau care au un copil mai mic de un an. Se apreciază că atare măsură înlătură și dreptul bărbaților de a beneficia de această prevedere juridică, în speță al bărbaților condamnați care au un copil mai mic de un an.
Excepția are în vedere prevederile Codului de procedură penală, în speță ale art. 589, alin. (1), lit. b), fraza întâi, teza a doua, articol care dispune cu privire la amânarea executării pedepsei închisorii și a detențiunii pe viață. Aceasta (executarea pedepsei) se va amâna în situația în care o condamnată este gravidă sau dacă are un copil mai mic de un an. Cadrul normativ precizează faptul că executarea pedepsei se va amâna până când încetează cauza care a determinat această amânare. Guvernul României a calificat excepția ca fiind una neîntemeiată, pe motiv că reglementarea ar avea în vedere nevoile nou-născutului, care pot să fie asigurate numai de către mamă în primul an de viață. Se precizează, de asemenea, faptul că se urmărește în acest sens interesul superior al copilului și nu un drept al unei persoane de sustragere ,,temporară” de la executarea unei pedepse. Totodată se conturează, prin transmitere la jurisprudența anterioară a Curții Constituționale a României, opinia conform căreia egalitatea persoanelor în dreptul implică tratament juridic egal la situații egale, nu același tratament juridic pentru situații diferite. Se accentuează faptul că nu există identitate de situație între o persoană de sex feminin care este gravidă sau care are un copil mic și o persoană de sex masculin care are un copil mai mic de un an.
Autorul excepției de neconstituționalitate a invocat încălcarea art. 16, alin. (1) din Constituția României, ce are în vedere egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (fără privilegii și fără discriminări), dar și a art. 26, alin. (1) ce vizează respectarea și ocrotirea de către autoritățile publice a vieții intime, familiale și private. Curtea Constituțională a remarcat faptul că dispozițiile actuale ale Codului de procedură penală român sunt similare cu cele ale Codului din 1968, făcând trimitere și la Hotărârea din 3 octombrie 2017, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în Cauza Alexandru Enache contra României, prin care s-a constatat că nu ar exista o încălcare a prevederilor legale privind discriminarea și respectarea vieții private și de familie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut trimitere la faptul că autoritățile naționale vor lua în considerare interesele societății printr-o analiză ,,în ansamblu”, acestea beneficiind de o ,,largă marjă de apreciere” atunci când trebuie să se pronunțe asupra unor asemenea chestiuni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei.
Privind egalitatea în drepturi, Curtea Constituțională a României a precizat faptul că egalitatea în drepturi presupune un tratament egal pentru situații care nu sunt diferite, având în vedere scopul pe care acestea îl urmăresc. Deci, se presupune că nu ar putea exista soluții diferite pentru situații diferite. Curtea, cu privire la dreptul de îngrijire a copilului, califică un atare drept ca fiind o componentă ,,fundamentală” a dreptului la respectarea vieții de familie, statuând că bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an este în situație similară cu femeia condamnată care are un copil de aceeași vârstă. A fortiori, existența unei diferențe de tratament între aceste două categorii nu ar fi una nici ,,obiectivă”, nici ,,rezonabilă”. Cu trimitere la rolul tatălui, se apreciază că acesta este unul definitoriu, prin raportare la vârsta copilului, iar excluderea bărbatului condamnat care are un copil mai mic de una an de la aplicarea măsurii amânării executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață nu ar conduce nicidecum la ocrotirea interesului superior al copilului. Principiul egalității în drepturi, în viziunea Curții Constituționale a României, ar impune ca și tatăl copilului să aibă dreptul de i se aplica o măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, rolul fundamental în această situație revenind instanței de judecată, care va aprecia dacă amânarea este una justificată prin raportare la circumstanțele cauzei.
Concluzionând, Curtea Constituțională a României, în cauza precizată, statuează că legiuitorul a decis să reglementeze o atare măsură precum amânarea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, dar fără a avea în vedere și compatibilitatea acestor dispoziții cu prevederile constituționale ale României. Pentru acest motiv, Curtea Constituțională a României a decis că excluderea bărbaților condamnați de la aplicarea prevederilor amânării executării pedepsei, este în întregul său neconstituțională. Deci, dispozițiile Codului de procedură penală care oferă posibilitatea (numai) femeii gravide de a beneficia de amânarea executării pedepsei, sunt neconstituționale. Se produce pe acest fond o discriminare față de bărbați, în materie procesual penală, discriminare care nu s-ar putea justifica și care reprezintă o încălcare a dreptului la viață privată, dar și a dreptului la egalitate între cetățeni (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale a României în materi amânării executării pedepsei).