Actul juridic unilateral este definit prin art. 1324 Cod Civil ca acel act juridic care presupune numai manifestarea de voință a autorului său. Din definiția enunțată anterior, rezultă principala diferență dintre actul juridic unilateral și contractul unilateral. Astfel, actul juridic unilateral presupune o singură manifestare de voință (manifestarea de voință a autorului actului), iar contractul unilateral presupune două manifestări de voință (a ambelor părți)[1]. De exemplu, testamentul este un act juridic unilateral deoarece, pentru valabilitatea sa, este nevoie de o singură voință – voința testatorului. În schimb, donația este un contract unilateral deoarece, pentru încheierea sa valabilă, este nevoie de întrunirea acordului de voințe între cele două părți – donatarul și donatorul, chiar dacă donația generează obligații în mod unilateral, doar în sarcina donatorului. Diferența dintre actul juridic unilateral și contractul unilateral a fost explicată în doctrină astfel:
„Actul unilateral nu trebuie confundat cu ceea ce denumim contract unilateral. Actul unilateral își produce efectele juridice indiferent de acceptare, fiind rezultatul unei singure voințe juridice. Contractul unilateral este un act bilateral, necesită cel puțin două voințe juridice concordante, unite într-un acord de voințe. Doar efectele acestui tip de contract sunt unilaterale. Spre deosebire de contractele sinalagmatice, contractele unilaterale dau naștere unor îndatoriri numai în sarcina uneia dintre părțile contractante, cealaltă parte având doar drepturi”[2].
Actul juridic unilateral se clasifică în acte juridice unilaterale care sunt supuse comunicării și acte juridice unilaterale care nu sunt supuse comunicării. Actul juridic unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului sau atunci când, potrivit naturii actului unilateral, informarea destinatarului este necesară (art. 1326 Cod Civil). Comunicarea se poate realiza prin orice metodă adecvată, iar actul juridic unilateral supus comunicării va produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar (art. 1326 alin. (3) Cod Civil). Cu toate acestea, astfel cum s-a subliniat în doctrină, „formalitatea comunicării nu reprezintă o condiție de valabilitate a actului – care se naște legal în momentul manifestării unilaterale de voință – ci determină numai momentul de la care actul își produce efectele”[3].
Act juridic unilateral exemple
Putem oferi ca exemple de acte juridice unilaterale testamentul, recunoașterea de paternitate, statutul unei societății cu asociat unic, promisiunea unilaterală, promisiunea publică de recompensă, o declarație notarială, o declarație de consimțământ privind prelucrarea datelor personale, acceptarea moștenirii, renunțarea la moștenire, decizie de concediere, demisia, etc. Actele juridice unilaterale pot fi acte de conservare, acte de administrare sau actele de dispoziție.
Actul juridic unilateral. Care este regimul juridic?
Potrivit art. 1325 Cod Civil, dispozițiile cu privire la contracte se aplică și actelor juridice unilaterale. În doctrină s-a precizat că acest lucru înseamnă că actul juridic unilateral trebuie să respecte atât condițiile de formă, cât și condițiile de fond ale contractelor[4]. Cu privire la condițiile de fond, și actul juridic unilateral trebuie să aibă consimțământ, capacitate, cauză, obiect. În ceea ce privește forma, în doctrină s-a explicat că deseori forma este prescrisă de legiuitor (e.g. forma autentică a renunțării la succesiune sau la acceptarea succesiunii), însă, la fel ca și în cazul contractelor, consensualismul rămâne regula[5], iar forma solemnă excepția. Actele juridice unilaterale se bucură de forță juridică obligatorie[6] și sunt guvernate de principiul irevocabilității[7]. Potrivit doctrinei, prin irevocabilitatea actului juridic se înțelege faptul că actului juridic unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voință, în sens contrar, a autorului, irevocabilitatea decurgând din „principiul forței obligatorii a contractului, fiind o consecință și, în același timp, o garanție a acestui principiu”[8].
Prin Decizia nr. 2104/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că irevocabilitatea actului juridic unilateral este o consecință a principiului forței obligatorii și înseamnă că un act unilateral nu poate fi revocat printr-o manifestare de voință contrară a autorului, cu excepția situației în care revocarea actului juridic unilateral nu aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale terților de bună-credință.
Revocare act juridic unilateral
Actul juridic unilateral poate fi revocat atât timp cât acesta nu a ajuns la destinatar[9] sau, în conformitatea cu cele statuate în Decizia nr. 2104/2014 a ICCJ, dacă prin revocarea sa nu se aduc atingere drepturilor sau intereselor legitime ale terților de bună-credință.
Referințe:
[1] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, Drept Civil. Obligațiile, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2020, p. 282.
[2] E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Ediția 5, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 112.
[3] A.-G. Uluitu în lucrarea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 1588.
[4] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 282.
[5] Ibidem.
[6] L. Pop, I.-F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p. 285.
[7] E. Veress, op. cit., p. 113.
[8] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea Generală, Ediția a 3-a, revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, 2021, București, p. 237.
[8] E. Veress, op. cit., p. 113.
