Acțiunea normei juridice în timp și principiul neretroactivității

Acțiunea normei juridice în timp este un subiect interesant de analizat deoarece normele juridice se aplică conform unor reguli clare, norma juridică acționând, astfel cum s-a afirmat în doctrină, în principiu, „pe timp nedeterminat, într-un spațiu dominat de noțiunea de teritoriu și asupra unor subiecte care participă la circuitul juridic în cadrul acestui spațiu”[1]. Și mai simplu, norma juridică este construită pentru oameni și se aplică într-un anume timp, pe un anume teritoriu și cu privire la anumite persoane[2]. Este important a se cunoaște momentul în care intră în vigoare o anume normă deoarece producerea efectelor juridice este strâns legată de acest moment al intrării în vigoare[3]. Acțiunea normei juridice în timp este legată de trei momente-cheie: intrarea în vigoare a normei, acțiunea normei și ieșirea din vigoare.

Te-ar putea interesa și articolul despre acțiunea normei juridice în spațiu. 

Intrarea în vigoare a normei juridice

Normele intră în vigoare la o dată anume și se adresează oamenilor de pe un anumit teritoriu. Potrivit principiului nemo censetur ignorare legem, nimeni nu se poate scuza invocând necunoașterea legii. În România, legile intră în vigoare la trei zile după ce au fost publicate în Monitorul Oficial sau la o dată diferită prevăzută în actul normativ. Actele normative cu privire la regimul contravențiilor intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării, ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial, iar celelalte acte normative adoptate de Parlament, actele administrative cu caracter normativ emise de autoritățile administrative intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor[4]. Actele normative ale UE (e.g. directive, regulamente) intră în vigoare la 20 de zile după ce au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la data cuprinsă în conținutul lor[5].

Acțiunea normei juridice în timp

Norma juridică se aplică, în general, numai pentru viitor și se aplică atât timp cât ea este în vigoare. Cu alte cuvinte, norma juridică nu se aplică situațiilor juridice apărute înainte de intrarea ei în vigoare. Acest principiu este cunoscut ca principiul neretroactivității. Potrivit unor autori, principiul neretroactivității este foarte important pentru securitatea juridică deoarece, în lipsa lui, „s-ar produce serioase perturbări sociale, s-ar deschide calea arbitrariului, ar dispărea orice siguranță și deci s-ar zdruncina încrederea subiectului în drept, cu consecințe păgubitoare pentru ordinea socială”[6]. Deși la prima vedere regula pare simplă (norma se aplică pentru viitor), lucrurile încep să se complice atunci când actele și raporturile juridice produc efecte succesive, practica judiciară confruntându-se adesea cu retroactivitatea normei noi sau cu supraviețuirea normei vechi[7].

Principiul neretroactivității are o reglementare fundamentală, fiind prevăzut chiar în Constituția României, art. 15 alin. (2) din Constituție prevăzând faptul că legea dispune numai pentru viitoare, cu excepția legislației penale sau contravenționale mai favorabile. Articolul 5 din Codul Penal prevede faptul că, dacă în perioada cuprinsă între săvârșirea infracțiunii și judecarea definitivă a apărut o lege penală mai favorabilă, se va aplica această normă care stabilește un regim sancționatoriu mai blând. Există și alte excepții de la principiul neretroactivității, printre care legile interpretative și legile de competentă și procedură[8]. Legile interpretative retroactivează deoarece fac corp comun cu normele pe care le interpretează, având rolul de „a explica, de a interpreta, de a preciza sensul unei legi anterior adoptată”[9]. O altă excepție a principiului neretroactivității sunt legile de competență și de procedură care se aplică nu doar cauzelor viitoare, ci si cauzele care au fost aduse pe rol înaintea momentului intrării în vigoare[10].

Acțiunea normei juridice în timp este guvernată nu doar de principiul neretroactivității, ci și de principiul neultraactivității legii, potrivit căruia legea nu se aplică pentru situațiile ce apar după momentul ieșirii sale din vigoare. Excepțiile de la acest principiu sunt normele excepționale sau temporare deoarece, astfel cum s-a afirmat în doctrină, „o lege temporară (prevăzută cu un termen în conținutul său) poate fi excepțională, adică adoptată în considerarea unor situații excepționale sau de urgență, care se aplică faptelor săvârșite sub imperiul ei, chiar dacă ea a ieșit din vigoare, pentru că ea a fost reglementată tocmai în considerarea unor situații excepționale sau de urgență, care se aplică faptelor săvârșite sub imperiul ei, chiar dacă a ieșit din vigoare, pentru că ea a fost reglementată tocmai în considerarea situațiilor excepționale și este firesc să se aplice acestora și după ieșirea din vigoare”[11].

 

Referințe:

[1] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 159.
[2] S. Cristea, Teoria Generală a Dreptului, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, p. 23.
[3] M. Bădescu, Teoria Generală a Dreptului. Curs universitar, Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, 2020, p. 165.
[4] N. Popa, op. cit., p. 160.
[5] S. Cristea, op. cit., p. 24.
[6] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, op. cit., p. 161-162.
[7] Ibidem. 
[8] M. Bădescu, Teoria Generală a Dreptului. Curs universitar, Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, 2020, p. 169.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] S. Cristea, Teoria Generală a Dreptului, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, p. 26.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!