Acțiunea normei juridice în spațiu și asupra persoanelor

Acțiunea normei juridice în spațiu este un subiect interesant de abordat deoarece normele juridice nu acționează la întâmplare, ci în baza unor reguli concrete. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, norma juridică acționează într-o anumită perioadă de timp, pe un teritoriu clar definit și cu privire la anumite persoane[1]. Dacă într-un articol precedent am abordat acțiunea normei juridice în timp, în acest articol vom prezenta cum acționează norma juridică în spațiu și asupra persoanelor.

Deși, în linii mari, norma juridică se aplică pe teritoriul statului care a edictat respectiva norma și asupra persoanelor care locuiesc/se află în acel spațiu, în practică, lucrurile sunt puțin mai nuanțate. Pentru a înțelege acțiunea normei juridice în spațiu și asupra persoanelor, este important a analiza două principii fundamentale: principiul teritorialității și principiul personalității.

Acțiunea normei juridice în spațiu și principiul teritorialității

Principiul teritorialității înseamnă că norma juridică se aplică pe teritoriul unui stat și, în consecință, nu se aplică în afara teritoriului unui stat, în afară de excepțiile prevăzute de lege. Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „de principiu, actele normative adoptate într-un stat se aplică pe întreg teritoriul acestuia, teritoriu delimitat de frontierele sale. Aceste frontiere delimitează atât dreptul internațional de cel intern, cât și sistemele naționale între ele”[2]. Principiul teritorialității este, astfel cum s-a arătat în doctrină, în conexiune directă cu suveranitatea unui stat deoarece pe teritoriul unui stat acționează dreptul acelui stat, determinând, în consecință, conduita persoanelor aflate pe acel teritoriu[3].

Noțiunea de „teritoriu al României” cuprinde întinderea de pământ, marea teritorială, apele cu solul, subsolul și spațiul aerian, cuprinse între frontierele de stat, suprafața navelor și aeronavelor înmatriculate în România[4]. Principiul teritorialității este prevăzut la articolul 7 din Codul Civil și la articolul 8 alin. (1) din Codul Penal. Potrivit articolului 7 din Codul Civil, actele normative se aplică pe întreg teritoriul României, afară de cazul în care se prevede altfel. Articolul 8 din Codul Penal prevede faptul că legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României. Principiul teritorialității a dat naștere și altor principii: locus regit actum (cu privire la formă, se aplică legea încheierii actului), lex fori (legea locului instanței), lex rei sitae (legea locului aflării sau situării bunului)[5]. Principiul teritorialității legii prezintă particularități în privința statelor federale unde se intersectează, în același timp, două legislații: legislația federației și legislația statelor membre ale federației[6]. Un asemenea conflict se rezolvă, de obicei, prin acordarea unei forțe juridice superioare unei anumite legislații. Conflicte de legi se regăsesc și în relațiile civile și comerciale în plan internațional deoarece se intersectează mai multe reglementări naționale (dreptul internațional privat), conflict care se rezolvă prin anumite norme conflictuale, ca de exemplu lex fori (legea instanței), lex loci actus (legea locului în care s-a încheiat actul), lex personalis (legea personală), les rei sitae (legea locului unde este așezat bunul) [7].

Cu toate acestea, teritorialitatea normei juridice nu este absolută, existând excepția extrateritorialității, potrivit căreia personalul misiunilor diplomatice sau consulare beneficiază de anumite imunități în statul gazdă[8].

Acțiunea normei juridice asupra persoanelor și principiul personalității

Principiul personalității datează de acum 2000 de ani, deoarece, așa cum s-a afirmat în doctrină, „fiecare popor este cârmuit de dreptul său (jure suo vivit). Francii erau cârmuiți de lex salica (legea salică), Alemanii de dreptul aleman, Romanii de dreptul roman”[9]. Cetățenii români aflați în străinătate sunt în continuare obligați să respecte legea română și beneficiază în continuare de drepturile rezultate din legea română, cu excepția drepturilor și obligațiilor incompatibile cu absența lor din țară[10]. Cu toate acestea, în baza principiului teritorialității, cetățenii români aflați în străinătate trebuie să se supună și legislației statului respectiv[11].

Pe teritoriul unui stat se află, în același timp, trei categorii de persoane: cetățenii statului, străinii (cetățenii altor state) și apatrizii (persoanele fără cetățenie)[12]. De principiu, norma juridică se aplică tuturor acestor persoane, cu excepția personalului misiunilor diplomatice și consulare asupra cărora nu au incidență normele juridice naționale[13]. Cu toate acestea, legea nu se aplică identic cetățenilor,  străinilor și apatrizilor deoarece, de exemplu, străinii și apatrizii nu au drepturi politice (i.e. de a alege și de a fi ales). În doctrină, s-a arătat că regimul juridic al străinilor cunoaște trei forme de reglementare: regimul național, regimul special și regimul ce rezultă din clauza națiunii celei mai favorizate[14]. Astfel, regimul național presupune că străinii se bucură de toate drepturile, mai puțin de cele politice; regimul special presupune acordarea străinilor numai a unor drepturi, care sunt recunoscute de legea națională sau de acordurile internaționale; clauza națiunii celei mai favorizate înseamnă că străinii beneficiază de un tratament la fel de avantajos ca acela oferit cetățenilor unui stat terț considerat ca favorizat[15]. Clauza națiunii celei mai favorizate intervine în acordurile bilaterale între state, are o natură contractuală (nu poate exista în lipsa convenției dintre părți) și se aplică în diverse domenii precum exporturi, importuri, tranzit, tarife vamale, drepturi de creație intelectuală, administrarea justiției[16]. Clauza națiunii celei mai favorizate are ca scopuri înlăturarea discriminărilor și facilitarea relațiilor politice și economice.

 

Referințe:

[1] S. Cristea, Teoria Generală a Dreptului, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, p. 23.

[2] M. Bădescu, Teoria Generală a Dreptului. Curs universitar, Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, 2020, p. 175.

[3] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 458.

[4] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 167.

[5] S. Cristea, Teoria Generală a Dreptului, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, p. 27.

[6] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 458.

[7] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 167-158.

[8] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 168-169.

[9] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 167.

[10] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 460.

[11] I. Craioveanu, Tratat de teoria generală a dreptului, Ed. A IV-a, Ed. Universul Juridic, 2020, p. 460.

[12] M. Bădescu, Teoria Generală a Dreptului. Curs universitar, Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, 2020, p. 177.

[13] M. Bădescu, Teoria Generală a Dreptului. Curs universitar, Ediția a VI-a, Editura Hamangiu, 2020, p. 177.

[14] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 170.

[15] S. Cristea, Teoria Generală a Dreptului, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, București, p. 27.

[16] N. Popa, Teoria Generală a dreptului, Ediția 6, Ed. C. H. Beck, București, 2020, p. 170.




Pune o întrebare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MAI MULTE ARTICOLE




Vrei să primești articolele noastre direct pe mail?

Abonează-te, e gratuit!