Spre deosebire de Vechiul Cod Civil, Noul Cod civil reglementează în mod expres acțiunea negatorie stipulând la art. 564 Cod Civil faptul că proprietarul are dreptul să intenteze acțiunea negatorie împotriva oricărei persoane care pretinde că este titulara unui drept real asupra bunului său. Potrivit art. 564 Cod Civil, dreptul la acțiunea negatorie este imprescriptibilă. Ca și acțiunea în revendicare, acțiunea negatorie este o acțiune reală și petitorie, ce se întemeiază pe dreptul de proprietate. Cu alte cuvinte, pentru a fi admisa, Astfel cum s-a afirmat în doctrină, „acțiunea negatorie este acțiunea prin care reclamantul, care se pretinde proprietarul unui bun, îl cheamă în judecată pe pârâtul care pretinde că are un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra bunului respectiv, solicitând instanței de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate și să constate inexistența dezmembrământului”[1]. Cu alte cuvinte, într-o situație în care o persoană se pretinde a fi titularul unui drept real (e.g. uzufruct, uz, abitație, superficie, servitute), titularul dreptului de proprietate poate introduce la instanța de judecată o acțiune negatorie prin care să obțină recunoașterea dreptului de proprietate și inexistența dezmembrământului.
De ce ar apela proprietarul la o acțiune negatorie și nu la o acțiune în revendicare? Un motiv ar fi acela că acțiunea în revendicare presupune anumite dificultăți procedurale, mai ales pe tărâm probatoriu, iar un alt motiv ar fi faptul că dreptul de proprietate nu este negat[2]. Dimpotrivă, ceea ce se neagă este dreptul real pretins de pârât, pe calea acțiunii negatorii[3]. Asemănarea dintre acțiunea negatorie și acțiunea în revendicare este aceea că, în ambele acțiuni, reclamantul pretinde că este titularul dreptului de proprietate și solicită instanței să îi recunoască acest drept[4]. Deosebirea dintre acțiunea negatorie și acțiunea în revendicare este aceea că, în cazul acțiunii negatorii, „pârâtul nu are stăpânirea materială a bunului, aceasta fiind exercitată de către reclamant, dar pretinde că este titularul unui dezmembrământ al dreptului de. Ca urmare, nu se pune problema restituirii stăpânirii materiale a bunului de la pârât către reclamant”[5].
Referințe:
[1] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 487.
[2] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 369.
[3] Corneliu Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția a 4-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2020, p. 369.
[4] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 487.
[5] Valeriu Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 487.
