Spre deosebire de accesiunea imobiliară artificială care este rezultatul intervenției umane, accesiunea imobiliară naturală are la bază o cauză naturală[1] (aluviune, avulsiunea, rătăcirea unui animal, etc), care nu implică intervenția umană[2]. Ca urmare a accesiunii naturale, proprietarul bunului principal devine și proprietarul bunului natural din momentul realizării unirii dintre cele două bunuri[3]. În cazul accesiunii imobiliare naturale, bunul principal trebuie să fie un bun imobil.
În actualul Cod Civil, accesiunea imobiliară naturală cuprinde mai multe ipostaze printre care aluviunile (adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare – art. 569 Cod Civil), terenul lăsat de apele curgătoare (art. 570 Cod Civil), terenul lăsat de apele stătătoare (art. 571 Cod Civil), avulsiunea (smulgerile de mal din teren – art. 572 Cod Civil), albiile râurilor, insulele și prundișurile (art. 573 Cod Civil), insulele nou-formate (art. 574 Cod Civil), albiile părăsite de apele curgătoare (art. 575 Cod Civil), accesiunea naturală asupra animalelor (art. 576 Cod Civil).
Referințe:
[1] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, 2021, p. 350-351.
[2] E. Chelaru în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Codul Civil. Comentariu pe articole, Ediția 3, Ed. C. H Beck, București, 2021, p. 768.
[3] V. Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, Ediția 4, Ed. C.H. Beck, 2021, p. 351.
